lMai întâi, mulţumesc lui Dumnezeu

“Mai întâi, mulţumesc lui Dumnezeu”.
Unul din primele lucruri pe care Pavel îl are în vedere în aproape orice scrisoare pe care a scris-o este să mulţumească lui Dumnezeu pentru credincioşi.
 Noi locuim într-o lume plină de oameni nemulţumitori.
 Noi chiar ne permitem să fim influenţaţi de această atitudine de nerecunoştinţăşi să uităm că Dumnezeu ştie aceasta.
 Iată de ce Pavel, ne îndeamnă să mulţumim.
 A mulţumi este o expresie a bucuriei şi a fericirii.
Noi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru lucrurile pe care le primim de la El pentru că ştim că doar Dumnezeu ne poate da lucruri bune.
Am citit odată de un om care şi-a fracturat coloana în urma unei căderi şi a ajuns într-un scaun cu rotile.
 La început a blestemat pe Dumnezeu, dar după ce a fost mântuit, a spus:
-“Când voi sta înaintea tronului divin, Îi voi mulţumi pentru că mi-a rupt spatele.
Dacă Dumnezeu m-ar fi lăsat să trăiesc în felul meu, aş fi ajuns în iad.”
Lucrurile pe care Dumnezeu le face ne vor face întotdeauna mulţumitori.
I-ai mulţumit vreodată lui Dumnezeu pentru fraţi şi surori şi ceilalţi credincioşi ?
 Poate prietenii de altadată te-au părăsit, dar alţii le-au luat locul.
Pavel a auzit despre credincioşii din Roma deoarece despre credinţa lor s-a spus în toată lumea.
Gândurile care îi ocupau mintea erau conectate la credinţa lor.
Duhul şi viaţa lui raţională erau ocupate cu un singur lucru: a sluji lui Dumnezeu, prin Evanghelia Fiului
Său.
Dacă tocmai ai fost mântuit, multe gânduri ale vieţii tale mai dinainte îţi pot încă ocupa mintea.
 Iată de ceeste bine să te gândeşti la Domnul Isus şi la lucrurile privitoare la El.
Pavel tânjea să meargă la credincioşii din Roma.
El nu-i văzuse niciodată, dar se interesase de ei.
 El îi amintea în mod constant în rugăciunile lui.
 Ei aveau nevoie de încurajare şi el putea da “ vreun dar duhovnicesc”.
 El prezintă imediat după aceasta o explicaţie” ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună şi voi şi eu”.
 Noi de asemenea avem nevoie de întărirea credinţei noastre.
Iată de ce ar trebui să venim împreună şi să ne împărtăşim experienţele credinţei noastre unul altuia.
Este o mângâiere pentru ambele părţi şi nu contează la ce nivel de creştere spirituală eşti tu sau ceilalţi credincioşi, dacă sunt nou născuţi sau maturi spiritual.
Aceasta era realitatea despre Pavel şi despre credincioşii din Roma.
Pavel avea multă experienţă în credinţă, dar avea nevoie să fie mângâiat de credincioşii din Roma, deşi aceştia aveau mai puţină experienţă în credinţă.
 Aşadar respectă pe toţi credincioşii.
 Ei au nevoie de tine şi tu ai nevoie de ei.
 Pavel dorise deseori să meargă la Roma,deoarece voia să aibe roade de la ei.
 El nu căuta slavă, dar era dator lui Dumnezeu pentru că El îl chemase la această lucrare şi îi dăduse această responsabilitate.
 El putea să se descarce de această datorie doar dacă predica Evanghelia.
Nu-L cunoşteau oare deja aceşti oameni pe Domnul Isus?
 Ba da, dar Evanghelia nu implică numai predicare, ea implică şi credinţă şi pocăinţă.
 Cuvântul “Evanghelie”, înseamnă “vestea bună”.
 Este numită Evanghelia lui Dumnezeu, deoarece în ea este exprimată dragostea din inima lui Dumnezeu. Dumnezeu ne spune:
- “Pocăiţi-vă şi credeţi în Domnul Isus”,
 dar are să ne spună mult mai mult decît atât !
 Desigur, până nu ne-am pocăit de păcatele noastre, nu putem descoperi tot ce vrea El să ştim, din inima Lui. Este bine pentru noi că Pavel n-a putut merge la Roma.
El a trebuit să scrie această epistolă creştinilor de acolo şi astfel, am luat şi noi mai bine cunoştinţă de Evanghelia pe care dorea el să le-o predice.
Spune-I lui Dumnezeu cu cuvintele tale cine este Domnul Isus pentru tine.

asteptări

Isus nu este neutru pentru nimeni

În urma unei exorcizări și vindecări (Matei 12:22), părerile martorilor sunt împărțite.
Unii se întreabă dacă Isus nu este Mesia, iar alții, considerând că știu, spun că lucrează cu diavolul. Cum ajung oamenii să vorbească în acest fel despre Isus?
Unii sunt în cumpănă, dar alții sunt pe deplin împotrivă.
 De ce e așa?
 Răspunsul la această întrebare ne este dat de Isus: 
-vorbele rostite descoperă inima.

Dacă omul prețuiește răul, valorile lui constituie un tezaur rău.
 De acolo va putea scoate doar lucruri rele.
Răutatea întunecă/orbește mintea.
Aici nu este vorba de magie, ci de o exorcizare;
 nu este un parteneriat cu diavolul, ci o alungare a lui.
Isus le explică ceea ce este cunoscut de ei:
împărăția dezbinată ajunge pustie, casa dezbinată nu dăinuie.
De aceea diavolul nu alungă diavolul.
 Diavolul nu își poate duce la împlinire planurile lui dacă luptă împotriva lui însuși.
Când comparăm aceasta cu adevărul pe care-l spune Isus despre ce se întâmplă, vedem cât de tare orbește răutatea.
 În minunea și exorcizarea făcută de Isus avem o dovadă a lucrării puternice a lui Dumnezeu, o coborâre a împărăției lui Dumnezeu între ei.
Ca omul să înțeleagă corect ce se întâmplă, trebuie să treacă de la rău la bine.
 Rodul arată soiul:
-bun sau rău.
Schimbarea de la rău la bun este posibilă dacă se începe înlăuntru, la vistierie.
 Dacă omul adună acolo valorile lui Dumnezeu (evanghelia, cunoașterea lui Cristos, dedicare, valoarea aproapelui, caracter blând), va avea de unde să scoată lucruri bune, va aduce rod bun.
 Acest fapt nu doar că va ajuta la a înțelege lucrarea lui Dumnezeu între oameni, ci va fi hotărâtor în ziua judecății, când se va da socoteală de orice cuvânt nefolositor.
 Isus nu este neutru pentru nimeni:
-ești ori cu el, ori împotriva lui; aduni sau rispești?

Cum am reacţiona ?

Cu mers sprinten, spatele drept şi privirea ageră, vaşnicul luptător se îndreptă spre sala în care se afla Iosua.
În calea lui oştenii îşi plecau capul în semn de respect şi se retrăgeau cu un pas înapoi. Nu stârnea rumoare prin apariţia lui dar nici nu trecea neobservat de mulţimea care se înghesuia cu diferite jalbe la curtea celui care judeca peste Israel.
Mergea fără să şovăie iar îi piept îi ardea bucuria veştii care ajunsese şi la urechile lui:
-marele Iosua prinse a împărţi ţara deşi aceasta nu era pe deplin cucerită.
Nu, anii grei de luptă, vecinătatea morţii şi situaţiile complicate de peste decenii, nu frânseră în prietenul Iosua puterea credinţei.
Să împartă ţara pe care încă nu o stăpânea!… asta numai cel în care clocoteşte încrederea şi sălăşluieşte ascultarea poate să o facă!”
Caleb, fiul lui Iefune…
fu anunţat luptătorul care era deja în prag.
Se ştia prea bine motivul vizitei lui.
În urmă cu 45 de ani acest Caleb a avut curajul să privească realitatea prin ochii Cerului şi să nu tacă.
Putea să fie unul ca ceilalţi, să privească la uriaşii din cetăţi, la zidurile imense şi la armatele bine pregătite, să se sperie şi să vorbească…
iar vorbele lui nu ar fi fost minciuni.
Putea să tacă mâlc, să lase ca situaţia să decanteze profitul şi el să meargă în direcţia cea mai bună:
-să judece sau să încurajeze.
A ales însă să vorbească atunci când vorbele păreau naive, să încurajeze atunci când pentru o simplă speranţă putea fi linşat de poporul fricos.
A ales să creadă iar credinţa i-a fost răsplătită atunci cu vorbe.
Caleb a luat cuvintele, le-a pus la inimă şi a tăcut.
Au urmat mulţi ani de rătăcire prin pustiu, rătăcire la care a participat din plin deşi nu era cu nimic vinovat.
Au urmat şi ani grei de luptă, luptă de la care nu s-a dat înapoi.
A tăcut de fiecare dată şi a mers înainte, chiar şi atunci când viaţa îl pălmuia pe ambii obraji, luptele păreau interminabile şi mugurii bătrâneţii se arătau timid.
A tăcut dar speranţa ce se furişase adânc în inima lui l-a ţinut în viaţă, în putere, în credinţă.
Sunt patruzeci şi cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise [...] şi acum iată că sunt în vârstă de optzeci şi cinci de ani. Şi astăzi sunt tot aşa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise;
...dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea.
Mă simt ruşinat în faţa istoriei lui Caleb.
Îmi revăd rugăciunile şi ştiu că acelaşi Dumnezeu care îi promitea atunci lui Caleb un teritoriu bogat dar care îşi uita promisiunea pentru patruzeci şi cinci de ani, acelaşi Dumnezeu ascultă astăzi şi rugăciunea mea de creştin răsfăţat şi nerăbdător.
Ruşinat pentru că eu nu sunt gata să aştept împlinirea unei promisiuni atât de mult, pentru că timpul mi se pare că nu mai are răbdare cu credinţa mea sau credinţa mea mică nu rezistă sitei dese a timpului.
Ruşinat pentru că eu, om al societăţii consumeriste, am învăţăt prea repede să negociez cu Cel ce deţine toate lucrurile şi nu sunt gata să merg la luptă şi să traversez pustia fără o motivaţie constantă şi consistentă.
Trăiesc de multe ori sentimentul că noi, creştinii ultimului secol, ne-am făurit un dumnezeu care să corespundă nevoilor noastre care se schimbă cu viteza luminii şi trec cu cea a sunetului. Un dumnezeu care să primească, fără nazuri, moneda strâmbă de schimb a rugăciunii, cea ruginită a unei zile de post şi, uneori, cea ciuntită a unei fapte bune.
Cum am reacţiona însă dacă Dumnezeul căruia ne închinăm s-ar purta cu noi precum s-a purtat cu Caleb, Moise, Pavel, Ilie?
Ne-ar ajunge oare resursele de încredere şi untdelemnul credinţei pentru o perioadă lungă de secetă?
Am păstra, ferecată în inimi de carne, speranţa în Cel ce pare la mii de ani lumină departe?
Am continua să luptăm chiar dacă rezultatele se încăpătânează să apară?

Dacă Duhul locuieşte în tine

Este imposibil cuiva care este în trup deci în firea pământească să placă lui Dumnezeu.
 Fiind în trup înseamnă că te ai ca centru pe tine, tu ai deci abilităţile, planurile şi intenţiile tale.
Chiar dacă cineva fiind în trup încercă să îL mulţumească pe Dumnezeu păzind legea, aceasta ar fi un lucru inacceptabil pentru Dumnezeu.
Este greşit de fapt punctul de plecare.

Dumnezeu a rezolvat problema naturii omului, natură coruptă de păcat, o dată si pentru toţi oamenii.
 Aşadar, cum ar mai putea atunci accepta ceva dela acest trup, de la această carne păcătoasă ?
Există o separare clară între Dumnezeu şi carnea păcătoasă.
Cel care a primit Duhul lui Dumnezeu nu mai este în carne, ci în Duhul.
Duhul lui Dumnezeu este cel care locuieşte în tine.
Domnul Isus Hristos, prin Duhul Sfânt te face important.
Tu esti în legătură cu Domnul Isus Hristos şi Îi aparţii prin Duhul Sfant.
Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos nu-I aparţine.
De ce aceste versete vorbesc brusc despre Duhul lui Hristos ?
 Eu cred că aceasta îţi arată că Duhul pe care l-ai primit este acelaş Duh prin care Domnul Isus Hristos a fost condus în timpul vieţii pe pământ.
Când citeşti Evangheliile, poţi vedea tot timpul lucrul acesta.
De exemplu vezi ispitirea Domnului Isus desatan în pustie în Luca 4:1.
Acolo citeşti cum, umplut cu Duhul Sfânt, El s-a întors, după ce a ieşit din Iordan spre pustie.
Apoi, El, sfinţenia perfectă, a fost condus de Duhul în pustiu ca să fie ispitit.
Natura Lui sfântă n-a fost înfrântă prin ispitită sub influenţa tentaţiilor exterioare.
 Domnul Isus era perfect centrat pe Dumnezeu.
Cu tine, Duhul doreşte să facă la fel.
 Duhul Sfânt trăieşte în tine deoarece Domnul IsusHristos este în tine.
Duhul lui Dumnezeu nu poate intra în legătură decât cu ceva din Domnul Isus Hristos.
 Aceasta implică faptul că trupul, folosit de păcat, prin practici rele, e mort.
 Duhul lui Dumnezeu nu poate intra să locuiască acolo.
 Dar acum, Domnul Hristos pe care L-ai primit locuind în tine, este normal ca Duhul Sfânt să locuiascăîn tine şi să aibă autoritate peste viaţa pe care o duci.
 Aşa a fost cu Domnul Isus Hristos.
Alt lucru important este în legatură cu locuirea Duhului Sfant în tine.
 Aceasta are de-a face cu învierea corpului tău muritor.
Trupul tău este încă obiectul consecinţelor păcatului.
Poate deveni bolnav şi poate muri, dar uită-te la ce afăcut Dumnezeu cu Domnul Isus.
Dumnezeu a înviat pe Domnul Isus din morţi. D
eci, ce faci tu acum ?
Corpul tău este încă muritor.
Este aceasta în concordanţă cu Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în tine, şi care te-a adus la viaţă ?
Raspunsul este că Dumnezeu va învia trupul tău muritor aşa cum a făcut cu Domnul Isus pentru că Duhul Lui locuieşte în tine.
Alte versete ca Filipeni 3:21, ne spun că va avea loc o revenire a Domnului Isus pentru ai Săi, revenire care în mod obişnuit se numeste Răpire.
Această realitate atrage cu siguranţă o obligaţie.
Tu ai devenit unul dintre cei care au trebuie să trăiască în conformitate cu poziţia pe care i-a dat-o Dumnezeu.
El te-a înzestrat cu tot ce îţi trebuie ca să duci o viaţă corespunzătoare, deci o viaţă nouă şi ţi-a dat Duhul Sfant ca să locuiască în tine.
Nu mai ai nici o obligaţie faţă de carne (faţă de firea pământească), deci nu mai datorezi ninimic firii pământeşti.
Şi aceasta pentru că ai murit faţă de viaţa de mai înainte.
Ai încă prezentă firea pământească în trup, dar nu trebuie să-i mai dai ocazia să se manifeste.
Dacă trăieşti după îndemnurile cărnii (firii pământeşti), vei muri.
 Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu.
Judecata lui Dumnezeu asupra firii pământeşti, nu se schimbă niciodată, dar acum tu ai responsabilitatea să elimini orice posibilitate a firii pământeşti să recâştige o poziţie de autoritate în viaţa ta.
Duhul Sfânt îţi dă puterea şi abilitatea să opreşti practicarea păcatului în trupul tău.
Deşi aici pe pământ, nuvei ajunge niciodată la o stare de perfecţiune deci fără păcat, tu ai responsabilitatea de a veghea în orice moment ca să nu păcătuieşti.
În acest fel vei fi înaintea lui Dumnezeu aşa cum vrea Dumnezeu să fii.
 Oricine este condus de Duhul lui Dumnezeu arată ca Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus, şi este plăcut înaintea lui Dumnezeu.
Fiii lui Dumnezeu sunt poporul în care Dumnezeu recunoaşte pe Fiul Său.
 Numai în Domnul Isus,Dumnezeu a găsit bucuria şi plăcerea Sa.
Dacă tu vei fi condus de Duhul, Dumnezeu va fi mulţumit de acest fapt.

sisteme de încălzire pentru biserici

Cinci studenţi la teologie au petrecut un sfârşit de săptămână în Londra şi erau foarte curioşi să asculte câţiva predicatori care se bucurau de popularitate în vremea aceea. 

În drumurile lor, au ajuns într-o dimineaţă călduroasă şi la clădirea în care predica Charles Spurgeon. 

Cum aşteptau afară să se deschidă uşile bisericii, s-a apropiat de ei un necunoscut şi i-a
întrebat:

 -N-aţi vrea să vedeţi sistemul de încălzire a Bisericii noastre?

 Deşi nu erau prea curioşi să afle despre aşa ceva în Duminica aceea de Iulie, din politeţe, au acceptat invitaţia.

Străinul i-a călăuzit pe treptele care coborau spre o sală de la subsol, a deschis uşurel o uşă şi le-a zis şoptit, emoţionat:
-Iată domnilor, sistemul nostru de încălzire!. 

Cu uimire, cei cinci studenţi au privit o mulţime de peste 700 de suflete care erau îngenuncheate la rugăciune, cerând binecuvântare şi har pentru serviciul care avea să urmeze.
Necunoscutul care-i invitase să vadă minunea nu era altul decât Spurgeon însuşi. 

Să ne mai mirăm că predicile lui mai sunt în circulaţie şi astăzi!

Totul vine de la El.

Dumnezeu are o grijă specială să demonstreze că omul nu are nici o parte în obţinerea neprihănirii divine.
Totul vine de la El.
 Cu cât înţelegi aceasta mai mult cu atât Îl vei slăvi în viaţa ta.
 Avraam este cel care a menţionat prima dată aceasta.
 El a fost patriarhul (tatăl) evreilor.
Dumnezeu a destinat originea poporului Israel din descendenţii lui Avraam.
 Iudeii se lăudau cu acest fapt.
Ei chiar au folosit aceasta în cearta lor cu Domnul Isus.
 Ei au spus:
-“noi suntem fiii lui Avraam” (Ioan 8:33).
Ei credeau că, a fi descendenţi ai lui Avraam, era un mare privilegiu.
După toate acestea, lor le fuseseră date promisiunile.
În plus, Legea fusese prea dificilă pentru ei, ca să o  ţină, dar Dumnezeu i-ar binecuvânta oricum, (cel puţin aşa cred ei) pentru că sunt urmaşii lui Avraam.
Dar aceasta nu se potriveşte.
Tu şi cu mine nu suntem binecuvântaţi pentru că strămoşii noştri erau binecuvântaţi.
Dacă strămoşii noştri erau binecuvântaţi, este din cauză că ei personal se încredeau în Dumnezeu.
Noi deasemenea primim binecuvântarea doar prin relaţia fiecăruia personală cu Dumnezeu.
Acesta a fost cazul lui Avraam şi aşa este şi cu urmaşii lui.
Scriptura zice:
-“Şi Avraam a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”.
Obiectul credinţei nu este un om, ci Cuvântul clar al lui Dumnezeu.
În Geneza 15 Dumnezeu a promis lui Avraam un moştenitor şi urmaşi numeroşi.
Avraam a crezut aceasta chiar dacă, omeneşte vorbind, nu mai era posibil să aibe copii.
El şi Sara erau prea bătrâni pentru aceasta, dar el tot avea încrede că Dumnezeu îşi va îndeplini promisiunea. Această credinţă i s-a socotit ca neprihănire.
Când Dumnezeu urma să îşi îndeplinească promisiunile, el nu aştepta ca Avraam să Îl ajute în vreun fel. Dacă Avraam ar fi putut să-L ajute, el ar fi meritat un fel de plată pentru că lucrase pentru aceasta.
Aşa cum a fost cu Avraam, este şi cu tine.
Tu eşti îndreptăţit prin credinţă.
Tu nu vei primi onoruri, doar Dumnezeu este slăvit.
 Fericirea ta constă în a primi neprihănirea lui
Dumnezeu, făra să fi depus vreun efort pentru ea.
În Psalmul 32, David vorbeşte despre neprihănirea obţinută fără eforturi personale.
Citeşte în versetul 5,unde el spune:
-“Atunci mi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea.
Am zis:
-“Îmi voi mărturisi   Domnului   fărădelegile’”.
Şi Dumnezeu ce face?
-“Şi Tu mi-ai iertat vina păcatului meu”.
Dacă ne recunoaştem păcatele în loc să le acoperim, atunci Dumnezeu face exact reversul.
 El le iartă.
El le pune unde nu mai pot fi văzute.
Ce fericit eşti când ştii aceasta !
Dumnezeu nu ne mai impută păcatele noastre mărturisite pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele pentru ele.
Ce minunat şi ce har !
Cuvintele nu sunt de ajuns să exprime minunea pe care Dumnezeu a făcut-o să devenim înaintea Lui neprihăniţi.
Oamenii ale căror păcate au fost iertate sunt fericiţi.
Uneori, putem fi în împrejurări dificile, dar păcatele noastre nu mai sunt o sursă de îngrijorare.
Totul a fost făcut deplin.
Dumnezeu Însuşi este garantul  pentru aceasta pentru că El a făcut-o.
Conştientizează faptul că Dumnezeu nu se mai gândeşte la păcatele tale.

Adevărul.

Isus este Adevărul mai presus de convingerile tale despre ceea ce e adevărat. Isus te eliberează.Nu e destul să crezi în numele istoric — Isus, ci trebuie să crezi că El este Cristosul, Unsul lui Dumnezeu.


-Nu-i important ce părere ai tu despre Isus, ci care este părerea Lui despre tine.

-Conţinutul vieţii lui Isus este Adevărul

Trăieşte o viaţă sfântă.

Trăieşte o viaţă sfântă. 

Un slujitor sfânt este o armă puternică în mâna lui Dumnezeu. 

Un cuvânt rostit atunci când conştiinţa ta este curată şi inima ta este plină de Duhul lui Dumnezeu este mai de preţ decât zece mii de cuvinte rostitii mereu mulţumitor pentru această favoare. 

Aceasta este cea mai mare onoare din lumea aceasta.

 Dacă aş avea o mie de vieţi, le-aş petrece de bunăvoie în această slujbă;

 şi dacă aş avea o mie de fii, i-aş dedica cu bucurie pentru aceasta.

Este adevărat că această slujbă este arhiplină de responsabilitate:

 veşnicia a mii de oameni depinde de credincioşia ta;

 dar ah, harul este atât de deplin şi răsplata aşa de glorioasă!

 Dacă lucrătorii creştini ar vedea cât de preţios este Hristos, ei nu s-ar putea stăpâni să nu bată din palme de bucurie şi să exclame:

-Sunt un slujitor al lui Hristos!

 În ceea ce mă priveşte, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru puţinii ani de slujire; 

pot să spun cu adevărat că nu-mi doresc nici o altă cinste pe pământ decât să mi se îngăduie să propovăduiesc Evanghelia veşnică.

Caută ungerea Duhului Sfânt. 

Oh, frate, roagă-L fierbinte pe Dumnezeu să te umple cu Duhul, ca să poţi sta cu El la sfat şi ca să-i poţi face pe oameni să audă cuvintele Sale şi să se întoarcă de la răutatea faptelor lor. 

Ştii că o sabie înfierbântată, chiar dacă este neascuţită, poate pătrunde acolo unde nici o altă unealtă mai ascuţită nu o poate face, dacă este rece. 

Roagă-te să fii umplut cu focul Duhului, ca să poţi străpunge inimile împietrite ale păcătoşilor nemântuiţi.
Nu te odihni dacă nu ai roade în slujirea ta. 

Lasă-ţi casa, plăcerile, patul, odihna, totul şi du-te şi hrăneşte sufletele pierdute. Domnul slavei a părăsit cerul pentru aceasta; 

e destul ca ucenicul să fie ca Stăpânul său. 

 Domnul să-ţi dea această compasiune cerească pentru aceşti oameni. 

Adesea, vei vedea cum se va face o mişcare printre oasele uscate 

– o apropiere a oaselor unele de altele 

va creşte carnea şi pielea pe deasupra, dar nu vor avea suflare în ele. 

Oh, frate, strigă după suflarea cerului! 

Adu-ţi aminte că un păcătos moral va ajunge în acelaşi iad în care va fi şi cel mai nenorocit păcătos.

Fii un om al rugăciunii.

Dacă nu te rogi, probabil că Dumnezeu te va retrage din slujirea ta, aşa cum mi-a făcut şi mie, ca să te înveţe să te rogi.

 Ia-ţi textele de la Dumnezeu; 

ia-ţi gândurile, cuvintele de la Dumnezeu. 

Poartă numele celor din turma ta mică pe pieptul tău, ca marele preot.

 Luptă-te pentru cei nemântuiţi.

fariseii de ieri ,fariseii de azi...

Mesajul acela caustic este binevenit pentru noi toți. Nu numai că suntem vulnerabili în privința fățărniciei, dar atunci când ajungem contaminați nici măcar nu ne dăm deama de prezența aluatului în propria plămădeală. Care sunt caracteristicile fariseismului de care ne face conștienți Fiul lui Dumnezeu în miercurea când a proferat vaiurile asupra celor cu două fețe?
1. Fariseul rămâne la simboluri (spălarea mâinilor, trupului, a vaselor, a patului, etc.) și nu trece la realități (spălarea inimii și a cugetului). Fățarnicii sunt foarte grijulii să îndeplinească ritualurile fără să fie interesați de realitatea spre care punctează ritualurile. Există fețe bisericești ce știu să tămâieze cu cădelnița (simbolul rugăciunii), dar nu știu să se roage sincer, etc.
2. Fariseul respectă tradițiile neglijând Cuvântul. Datina bătrânilor era observată, dar Cuvântul era desființat – arată Domnul Isus. Fățarnicul arată respect pentru tradiții și lipsă de respect pentru Cuvânt. Obiceiurile moștenite sunt mai importante decât cerințele Domnului exprimate clar în Cuvânt.
3. Fariseul rămâne la literă, nerecunoscând spiritul acesteia. În cazul dezbaterilor ce le-a avut cu fariseii pe subiectul Sabatului, de pildă, Domnul le-a arătat principiul Scripturilor: Sabatul a fost făcut pentru om, și nu omul pentru Sabat. Fariseismul se poate detecta ușor atunci când trebuie să se facă alegere între om și regulă. Fățarnicii respectă regula și sacrifică omul. Domnul Isus arată că omul și trebuințele sale sunt mai presus de regulile religioase, dând exemplu pe David care a mâncat pâinile ce numai preoții aveau dreptul să le mănânce – conform Legii.
4. Fariseul substituie propriile interpretări Cuvântului scris. „Dumnezeu a zis, dar voi ziceți...” este una din acuzațiile grave pe care Domnul le aduce fariseilor. În Marcu 7:10-12 Domnul le impută faptul că ei interpretau cerințele Scripturii și se scuzau pe baza interpretărilor de încălcarea Cuvântului. Practica numită Corban (o interpretare ingenuoasă a Scripturilor pentru a scăpa de obligații), ajunsese o justificare pentru ignorarea cerinței de a ajuta părinții. Această specie de fariseii este din plin reprezentată în vremea noastră în Bisericile evanghelice unde interpretarea predicatorilor a ajuns să constituie modul preferat de a ocoli cerințele Scripturii.
5. Fariseul apelează mereu la comparație pentru a condamna pe alții și a se scoate în evidență pe sine. Mult sugestivă este Pilda fariseului și a vameșului spusă de Domnul unora care se credeau neprihăniți atunci când se comparau cu alții. Ipocriții contemporani au împrumutat de ochii lumii cuvintele vameșului pentru a convinge pe alții de spiritualitatea lor.
6. Fariseul face caz de gruparea la care aparține considerând celelalte grupări abătute de la adevăr pentru simplu motiv că nu se identifică cu gruparea sa. Marcu 7:1 arată că fariseii au venit tocmai de la Ierusalim pentru a evalua grupul ucenicilor lui Isus. Măsurarea efectuată cu etalonul lor au declarat acel grup ca fiind abătut de la adevăr. Epigonii contemporani te declară anatema dacă nu aparții grupului lor (identificat printr-un nume și o experiență bizară).
7. Fariseul face caz de lucrurile mici și neglijează pe cele cu adevărat importante. Domnul arată că fariseii dădeau zeciuială din mărar și chimen, dar lăsau nefăcute dreptatea, mila și credincioșia. Fățarnicul strecoară țânțarul și înghite cămila, adică face caz de lucrurile cele mai triviale și ignoră pe cele cu adevărat demne de atenție.
8. Fariseul pune accent pe exterior și este total neinteresat de interior. Pe dinafară fățarnicii se arătau neprihăniți, dar pe dinlăuntru erau plini de necurăție (morminte văruite). Specia actuală de farisei, având aceeași orbire, invocă interiorul, spunând că acesta este important și exteriorul nu contează, prin aceata voind a scuza dezordinea și necurăția exterioră. Nici unii, nici alții nu au înțeles că spălarea interioară aduce curăția exterioră. Atît cei care curăță exteriorul și rămân neinteresați de interior, cât și cei care țin exteriorul necurat invocând importanța curăției lăuntrice sunt infectați de microbul fățărniciei.
9. Fariseul afișează cinstire pentru marii oameni ai lui Dumnezeu din trecut, dar necinstește pe oamenii lui Dumnezeu din prezent. În timp ce planificau să dea morții pe oamenii neprihăniți ai vremii lor, fățarnicii declarau: „Dacă am fi trăit noi în zilele părinților noștri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui profeților.” Puii de năpârci ai timpului prezent știu să aprecieze pe marii fundamentaliști ai vremurilor trecute (Jonathan Edwards, C. Finney, D. L. Moody, H. Spurgeon, etc.) dar scuipă, și dacă ar putea ar da morții, pe cei care manifestă aceeași reverență pentru Scripturi și aceeași grijă pentru trăirea în sfințenie ca înaintașii enumerați. Pentru că fariseii zilei noastre umplu măsura părinților lor (descind pe linie directă din cei care au populat primul secol) persecutând pe cei trimiși de Domnul, nu pot scăpa de mânia care vine.
1o. Fariseii sunt interesați să aibe o situație prosperă și să câștige adepți. Ei se roagă cu pioșenie de paradă în timp ce devorează casele văduvelor și înconjoară pământul cu scopul să își facă ucenici după chipul și asemănarea lor. Proprietățile și luxul predicatorilor actuali, dorința lor de afirmare și recunoaștere vor atrage dreapta mânie a Învățătorului care i-a avertizat prin multele lui vaiuri.

Compasiunea este importantă

December 11, 2011 from Philadelphia Atlanta Church on Vimeo.

O sotie ideala...........

“Cu o sotie buna necazul e pe jumatate, iar bucuria dubla.”
Proverb rusesc

“O femeie cu suflet bun e ca o comoara; cine o gaseste nu trebuie sa se laude ca o are.”
La Rochefoucauld
“Se pare ca vremea in care ne apreciem cel mai mult partenerul este inainte de
casatorie si dupa funeralii.”
Autor necunoscut

“Barbatul care se lauda ca n-a facut nicio greseala in viata are o sotie care nu poate
spune acelasi lucru.”
Autor necunoscut

“Familia este aceea care face omul sa treaca de la egoism la altruism.”
Auguste Comte

“Se spune ca dragostea e oarba; casatoria este cea mai sigura cale de vindecare.”
Autor necunoscut

“Un barbat trebuie sa se casatoreasca numai cu acea femeie pe care ar fi ales-o ca
prieten daca ar fi fost barbat.”
Joubert

“Nunta de aur este cea mai impresionanta dovada de spirit tolerant.”
Autor necunoscut
“In partile rurale ale Japoniei rudele sunt cele care aleg sotia pentru mire, care o
cunoaste abia dupa cununie. In America obiceiurile sunt total diferite, insa
rezultatul este … acelasi.”
Autor necunoscut

“O casnicie reusita este aceea in care te indragostesti de mai multe ori ,
insa de aceeasi persoana.”
Autor necunoscut

“O sotie ideala nu se asteapta sa aibe un sot ideal.”
Autor necunoscut

“Inainte de a te grabi sa-i critici sotiei defectele, adu-ti aminte ca tocmai ele au
impiedicat-o pe sotia ta sa se casatoreasca cu un sot mai bun.”
Autor necunoscut

“Un barbat nu este niciodata atat de bun cum il credea sotia inainte de nunta,
si nici atat de rau cum il crede dupa aceea.”
Autor necunoscut
“Daca ai ajuns sa crezi ca-ti iubesti sotia prea mult, n-ai ajuns inca sa o iubesti
cat trebuie.”
Autor necunoscut

“O femeie frumoasa place ochilor, o femeie buna place inimii; una este o bijuterie,
cealalta este o comoara.”
Napoleon

“Daca vrei sa fi tratat acasa ca un rege, trateaza-ti sotia ca pe o regina!”
Autor necunoscut

“Nu te casatori pentru bani! Ii poti imprumuta mult mai ieftin.”
Autor necunoscut

“Sotul (sotia ) este mangaierea sotiei (sotului ) pentru necazurile pe care nu le-ar
fi avut daca nu s-ar fi casatorit.”
Autor necunoscut

“Casatoria este ultima noastra sansa de a ne maturiza.”
Joseph Barth

“Nu diferenta dintre cei doi doare, ci in-diferenta…”
Autor necunoscut

“Cand vrei sa te casatoresti, cauta o femeie cu care vei putea discuta intelligent
cel putin 50 de ani.”
Proverb francez

“Casatoreste-te numai atunci cand esti dispus sa sacrifici admiratia multora
pentru critica unei singure persoane.”
Autor necunoscut

“Casatoria aduce nenumarate suferinte, dar celibatul nu aduce nicio placere.
Samuel Johnson

“Celibatarul nu are valoarea pe care o dobandeste prin casatorie; el seamana
cu jumatatea desperecheata a unei foarfeci.”
Benjamin Franklin

“Adevaratul camin nu e cladit cu mainile, ci cu inima.”
Autor necunoscut

“Casnicia este o conversatie lunga, pigmentata cu dispute.”
Robert Louis Stevenson

“Casnicia este trei parti iubire si sapte parti iertarea pacatelor.”
Langdon Mitchel

“Casnicia este o carte in care primul capitol e scris in versuri, restul fiind scris in proza.”
Beverley Nichols

Romani 16: 25-27/O doxologie

Aici, Pavel ajunge să-L laude pe Dumnezeu.
 Dumnezeu este înaintea lui.

El îi umple viziunea.
Dumnezeueste aşa de mare pentru el, că în aceste ultime versete el spune lucruri despre Dumnezeu care merg în spatele temei din epistolă. Vorbind despre Dumnezeu şi Evanghelia Lui, inima lui este prea plină să-l mai reţină să vorbească ceva despre „revelaţia sistemului”. Cuvântul „taină” (folosit adesea în Noul Testament) înseamnă căceea ce a fost ascuns în Vechiul Testament sau a fost necunoscut, a fost cunoscut în Noul Testament.
Pavel nu stăruieşte asupra acestuia, dar îl menţionează, el ţi-l face cunoscut că este mai mult decât ce ai descoperit înaceastă epistolă.
 Nu înseamnă că această epistolă nu este la fel de importantă.
Fără să studiezi epistola, poţi uita despre înţelegerea tainelor. Învăţăturile lui Pavel în aceste epistole, în special în Colos şi Efes sunt strâns legatede această epistolă către Romani.
Aş vrea să-ţi dau un sfat bun.
 Citeşte epistola către Romani regulat.
 Atunci vei rămâne în contact direct cu baza vieţii tale de familie.
 Pe această bază poţi construi mai departe studiile din Biblie.
Dumnezeu poate să te întărească în ce ai învăţat din această epistolă.
 Nu este Domnul Isus totul pentru tine?
 El stă în centrul planurilor şi gândurilor lui Dumnezeu.
 Acceptându-L ca Mântuitor şi Domn, eşti legat de El.
 Domnul Isus nueste pe pământ, ci în cer.
Aceasta înseamnă că eşti conectat cu Domnul în ceruri şi pentru că cerul este locul de reşedinţă al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus şi tu aparţii acelui loc.
 Poţi întreba
-„Este aşa de deosebit?”
-Da!
Omul a fost creat să trăiască pe pământ.
Vechiul Testament arată aceasta.
 Cea mai mare binecuvântare acredincioşilor din Vechiul Testament a fost că ştiau că va exista o viaţă pe pământ sub domnia lui Mesia.
Domnul Isus în domnia Lui milenară viitoare va fi punctul central al pământului.
 Orice binecuvântare va pleca de la El peste întregul pământ şi tot pământul Îl va slăvi.
 Credincioşii din Vechiul Testament au tânjit după acest timp şi îl aşteptau cu nerăbdare.
Va fi un timp minunat.
Dar în Noul Testament avem binecuvântări care depăşesc cu mult aşteptările.
În timpul Vechiului Testament, acesta nu putea fi discutat deoarece era ascuns.
Dar acum a fost descoperit !
Dumnezeu a dat porunca să se facă cunoscut că oamenii vor fi cu Domnul Isus în ceruri.
 Ei sunt oamenii care cred în Domnul Isus de când S-a întors în cer.
Domnul Isus a trimis Duhul Sfânt pe pământ să adune la un loc pe aceşti oameni.
În alte epistole aceşti oameni care sunt adunaţi împreună sunt numiţi Biserica sau Adunarea.
 În acele scrisori ale lor vei descoperi ce privilegiu uriaş este să aparţii Adunării !
În planul şi inima lui Dumnezeu Adunarea a existat înainte ca lumea să existe.
 Pentru a forma Adunarea, porunca lui Dumnezaua fost predicarea Domnului Isus Hristos printre neamuri. Oricine se supune Lui în credinţă se face parte din Adunare.
Toată veşnicia Adunarea va fi în ceruri în Casa Tatălui.
 Toată veşnicia, Adunarea va da slavă şi cinste Lui, care în harul Lui măreţ şi dragostea pentru om, a dat aşa o poziţie superioară oamenilor, chiar păcătoşi fiind.
 Singurul Dumnezeu înţelept a fost doar Unul care ar putea împlini acest plan.
 Fiul Său IsusHristos a fost Cel care ar putea să-l împlinească.
 Cine ar fi putut făuri ideea de a ridica umilele fiinţe umane,ucigaşii Fiului lui Dumnezeu, către înălţimea Casei Tatălui ?
Cine altcineva decât Dumnezeu ar putea face asta astfel ca să ne aducă la admiraţie şi glorie veşnică ?
 El L-a trimis pe Fiul Său lumii în timp ce ştia ce vor faceoamenii cu El !
Şi în acelaşi loc unde oamenii L-au omorât pe Domnul Isus, acei oameni au putut primi toate binecuvântările pe care Dumnezeu le avea în inimă.
 Le-a dat prin Domnul Isus Hristos şi lucrarea Lui la cruce,Dumnezeu va primi pentru totdeauna slava pe care doar El o merită.

Romani 16:17-24/Fii înţelept pentru ceea ce este bun

În Romani 14 ai văzut că fraţii şi surorile din adunarea din Roma nu gândeau la fel mereu.

 Asta se refereala anumite zile sau a nu mânca anumite mâncăruri.
 În Roma erau fraţi şi surori care nu erau complet eliberaţi de influenţelele iudaismului.
Ei trebuiau să înveţe să trăiască cu aceste diferenţe şi să se suporte unul pe altul.
Dar acum Pavel le spunea ceva despre oamenii pe care ei n-ar trebui să-i suporte.
 Toleranţa este o caracteristică fină, care are de-a face cu slăbiciunea, dar este total greşită în relaţia cu lucrurile greşite, păcătoase,nescripturale.
Nu poţi tolera aceste lucruri.
 Dacă există oameni printre credincioşi care generează despărţiri şi supărări contrar învăţăturii pe care ai învăţat-o, trebuie să te îndepărtezi de ei.
Diavolul încearcă întotdeauna să  creeze dezbinări şi certuri printre credincioşi.
El adesea urmăreşte aceeaşi apropiere aşa cum a urmărit-o pe Eva la căderea din Grădina Edenului la începutul Bibliei.
El vine cu întrebarea iscusită:
-Oare a zis Dumnezeu?” (Geneza 3:1).
Iată cum a semănat îndoială în inima ei despre lucrurile pe care le-a spus Dumnezeu în mod clar.
La fel modul în care satana încearcă să strecoare îndoiala printre credincioşi este cu privire la învăţătură. Doctrina nu este o teorie plicticoasă, ci o învăţătură vie a Cuvântului lui Dumnezeu.
 Totdeauna există oameni care vor să te facă să crezi ca ireal ce scrie în Biblie şi ce-ai învăţat despre ea. Trebuie “să te îndepărtezi” de aceşti oameni.
Tu auzi că aceşti oameni vorbesc mai mult despre ei decât despre Dmnul Isus.
Ei ştiu exact cum să spună şi să  scrie ca să ducă în rătăcire pe credincioşii slabi.
Aceşti oameni nu-I slujesc Domnului Isus, ci pântecelui lor.
Sunt doar pentru ei.
Sper să se spună despre ascultarea ta că a “devenit cunoscută de toţi” şi că alţi fraţi şi surori au observat-o. atunci nu vei cădea pradă celor care strecoară îndoiala.
 Pentru a te proteja de astfel de oameni este nevoie să fii înţelept faţă de rău.
De aceea, ocupă-te cu lucruri bune şi nu cu rele.
Ocupă-te cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu Domnul Isus.
Nu trebuie să te implici în practicile rele ale acestei lumi ca să afli cât rău este în tot.
 Ci, depărtează-te de  ea.
Nu încerca răul.
Dacă faci asta, te va doborî.
 Un număr de tineri s-au jucat cu jocuri oculte din curiozitate şi au devenit atraşi în ocultism pas cu pas. Unii
au început cu jocurile de noroc doar o dată şi au devenit dependenţi de acestea.
Alţii au furat o ţigară cu sau fără marijuana, să vadă cum este şi au sfârşit prin a fi dependenţi de droguri.
 Nu gusta din păcat !
 Ai grijă !
 Lumea în care trăieşti este în mâinile lui satan.
Poate ştii dintr-o experienţă amară ce coruptă este lumea.
 Dacă te-ai întors recent, vei urî răul.
Apoi vei dori să te păstrezi curăţit de el.
Totuşi, tentaţiile vor veni din nou să li te alături.
 De aceea, ai grijă să fii înţelept faţă de ce estebun.
 Ţine-te strâns de Dumnezeu !
 Satana va fi foarte curând va fi călcat sub picioarele tale
. Ştii de cine?
 DeDumnezeul Păcii.
Satana vrea să aducă dezbinare.
Dumnezeul Păcii va pune un sfârşit acesteia.
 Când vei ţine cont de aceasta, vei avea pace în inimă!
Astfel Dumnezeul Păcii va rămâne ţinta ta şi satana nu va avea ocazie să te infecteze cu rău.
 Pentru a face acest adevăr în viaţa ta, ţi se doreşte „harul Domnului Isus”.
Mai multe saluturi urmează de la credincioşii individuali din Adunarea din Roma.
 Printre ei este Terţius.
El a scris ce i-a dictat Pavel.
Aşa scrie Pavel de obicei.
 Ca semnătură uneori adăuga un salut personal la sfârşit, ca în 1Corinteni 16:21.
Într-un singur caz a scris singur scrisoarea.
 Situaţia din adunările din Galatia era aşa severă căPavel a luat tocul în mână şi le-a scris-o (Galateni 6:11). Faptul că Pavel a folosit sau nu un scriitor nu diminuează autoritatea a ceea ce a scris.
 El, ca apostol, a fost autor şi destinatar.
Dumnezeu vrea ca tu să ştii ceeste scris în această epistolă către Romani.
Îndreptăţirea ta înaintea lui Dumnezeu a fost o problemă importantă.
Dar cu aceasta, nu s-a terminat tot de spus din partea lui Dumnezeu.
 În ultimele versete ale acestei epistole vei citi mai multe lucruri pe care le are Dumnezeu în inimă să ţi le facă cunoscut.
 din nou cum poţi fi îndreptăţit faţă de ce este bun ?

Romani 16:1-16/ Salutări şi mult mai mult

Salutări!

Uită-te bine la toate aceste nume.
N-ar trebui să sari peste această porţiune ?
Pentru Pavel, aceste nume înseamnă mult!
 Erau oameni care aparţineau Domnului Isus.
Aici ai un exemplu practic de unitate a credincioşilor. Tu îi saluţi pe oamenii pentru care simţi ceva special şi de care eşti legat într-un anume mod.
Ei sunt oameni pe care nu îi vezi zilnic.
 Poate niciodată nu i-ai văzut ci doar ai auzit de ei. Dar ce ai auzit, îţi dă un sentiment de unitate, de a aparţine la un loc.
 Este foarte încurajator atunci să primeşti salutările cuiva.
 Te face să-ţi dai seama că cineva se gândeşte la tine.
 Aceasta te încurajează
.Salutările sunt importante.
 Ele accentuează ceva ce tu dai altora.
 Când cineva îţi spune să saluţi pe un anumit frate sau soră, este o sarcină importantă.
 Şi Pavel la fel spune aici credincioşilor din Roma că ar trebui să salute un număr de fraţi şi surori.
 Ceea ce este izbitor în aceste saluturi este ceva adăugat la multe nume.
 Pentru Pavel nu era o simplă înşiruire de nume.
Aceste persoane însemnau mult pentru el.
Fiecare era ceva special.
Cu fiecare a avut o relaţie specială.
Astfel, relaţia ta cu fiecare frate şi soră va fi diferită.
 Dacă începi să ai ochi pentru această diferenţă, va rezulta într-o uriaşă îmbogăţire în interacţiunile cu fraţii şi surorile.
 Există şi nume pe care Pavel le menţionează fără să adauge ceva.
 Poate te întrebi dacă nu era nimic special de menţionat.
 Nu era nimic care îi făcea remarcabili ?
Erau plictisitori ?
Nu ştiu.
Poate erau pur şi simplu fraţi şi surori banali.
 În orice caz, erau incluşi şi ei.
 Poţi vedea aceeaşi diferenţă la ucenicii Domnului Isus.
 Despre unii, nu ştim multe pentru că nu se spune multe despre ei.
Despre alţii ştim mult mai multe pentru că se spune mult despre ei.
Dar există ucenici de la care ştim doar numele.
Ce au făcut, este ascuns de noi.
Dar Dumnezeu ştie asta şi El nu uită să le aprecieze valoarea.
Dumnezeu are propriul Lui mod cu fiecare credincios.
 Este frumos când poate fi spus despre tine ceva mai mult decât doar numele, dar aceasta nu te face mai important.
 Trebuie să fie clar că eşti mânat de dragoste pentru Domnul Isus.
Vezi aceasta adesea cu numele pe care Pavel le menţionează.
Adesea ceva este adăugat despre Domnul Isus.
 El a fost motivul muncii lor.
 Pavel avea un ochi atent pentru lucrarea surorilor.
 Dintre toate numele pe care el le menţionează, prima este e unei surori.
Şi mai multe sunt menţionate în aceste versete.
Fivi trebuie să fi fost o femeie deosebită
. Poate îi primise cu ospitalitate sau poate ea i-a vizitat.
 Poate le-a scris scrisori de încurajare.
 Oricum ar fi fost, prin lucrarea ei ea ajutase pe multe.
Aceasta înseamnă că lucrurile prin care ea le ajuta pe multe să fie întărite.
 Pavel experimentase aceasta ca obinecuvântare.
 De aceea, el putea s-o recomande credincioşilor din Roma.
Când Fivi a venit la ei, ei urmau s-oprimească într-un mod demn şi s-o ajute.
Aceasta este o scrisoare de recomandare pentru Fivi.
Apoi există un cuplu pe care Pavel l-a adus special în atenţia credincioşilor din Roma.
Numele ei era Priscila şi a lui, Aquila.
Soţia este menţionată prima aici.
Ei sunt menţionaţi în ordine inversă în toate locuri din Biblie.
Dacă avem învedere responsabilitatea sau explicaţia Cuvântului lui Dumnezeu, Aquila este menţionat primul. Şi dacă un serviciu practic în cadrul familiei este în vedere, pentru care mai întâi soţia este responsabilă, Priscilla este mai întâi menţionată, ca aici.
Pavel stătuse cu ei (Faptele Ap. 18:1-3).
Restul din Fapte 18 arată că era periculos să-lai pe cineva ca Pavel în casa ta.
Acest cuplu îşi riscă vieţile pentru el.
De aceea, Pavel le era recunoscător.
 Dar credincioşii din adunările naţiunilor ar putea şi ei să le fie recunoscători.
 Prin curajul lor, adunările neamurilor ar putea continua să aibă avantaj din serviciul lui Pavel.
La fel, când tu faci ceva pentru un slujitor al Domnului, este de asemenea un serviciu pentru alţii, care sunt slujiţi de acest servitor.
Vreau să închei arătând spre ultima parte a versetului 16.
 Pavel nu se adresează numai nerecredincioşilor,el îşi salută şi cunoştinţele, el transmite salutări de la toţi cu care erau în legătură-
- „Toate bisericile lui Hristosvă salută”.
Adunarea din Roma era în relaţie cu adunările Domnuui Hristos care existau în toate locurile de pe pământ. Ce bine este când şi aceasta se experimentează!
Tu ştii că Adunarea este foarte dezbinată, în afară.
Mai este posibilă unitatea Adunării?
 Da, mai este.
 Cum poate fi făcută aceasta ?
Următoarea epistolă (1 Corinteni).
 Trimite salutări cuiva care n-a auzit de tine de multă vreme.

Romani 15:22-33/Cum a luat Pavel hotărârile sale

Din nou Pavel a lăsat pe credincioşii din Roma să ştie că i-ar place să meargă să-i vadă.

 La începutul acestei scrisori din Romani 1:11, el spunea aceasta.
Dar iată în acest capitol îşi exprimă dorinţa să meargă la ei când va călători în Spania.
Astfel i-ar vizita.
 El aştepta ca ei să-i dea ce-i trebuie pentru călătorie. El conta pe dragostea lor.
 N-ar continua înainte ca ei să se bucure de companie.
Da, te poţi bucura de fraţii şi surorile tale în Hristos. Tu probabil ai avut experienţa oamenilor din jurul tău care au grijă de tine şi care sunt interesaţi de tine. Când nu-L cunoşteai pe Domnul Isus erau mulţi oameni care se comportau ca şi cum le-ar fi păsat.
 Dar,adesea, acesta era doar un pretext.
Ei aveau grijă de tine atât timp cât puteau profita de tine.
Acum, că L-ai primit pe Domnul Isus, eşti acceptat într-o nouă grupare de oameni.
Aceşti oameni Îl cunosc pe Domnul Isus şi au învăţat să se iubească.
Iar oricine li se adaugă este de asemenea, iubit.
Sigur, uneori vei fi dezamăgit de fraţii de credinţă.
 Ei sunt fiinţe umane slabe, care şchiopătează.
Dar dacă Pavel, marele apostol care ştia bine că în Roma nu era totul fără pată, credincioşii din Roma puteau să se bucure , nu-i aşa?
Dar înainte ca Pavel să poată merge la Roma, el trebuia să facă ceva.
 Avea bani cu el dintr-o colectă a credincioşilor din Macedonia şi Ahaia.
Banii erau destinaţi credincioşilor săraci din Ierusalim.
Această colectă nu fusese rezultată dintr-un apel caritativ, auzind de sărăcia de la Ierusalim.
Era o strângere voluntară, deoarece de două ori se spune:
-”le-a plăcut“.
 Era o anumită obligaţie, de când neamurile participaseră la lucruri spirituale care erau destinate mai întâi poporului pământesc al lui Dumnezeu.
De când Israel respinsese pe Domnul Isus, Evanghelia plecase la păgâni (neamuri) aşa că ei de asemenea puteau fi binecuvântaţi spiritual.
Apoi neamurile ar trebui să facă ceva în schimb când printre sfinţii evrei din Ierusalim erau nevoi.
Era o datorie pe care puteau să o plătească astfel.
Aceasta ni se aplică şi nouă.
Când eşti binecuvântat spiritual de un frate sau o soră, poţi împărtăşi cu el sau cu ea daruri materiale
 (Galateni 6:6).
Poţi da ceva la colecta adunării şi poţi da şi ceva personal.
Pavel şi-a luat această sarcină foarte serios.
El era preocupat de bunăstarea spirituală  a credincioşilor, dar fără îndoială că şi bunăstarea lor trupească era importantă pentru el.
Când această lucrareva fi fost îndeplinită, putea merge la ei în drum spre Spania.
Cel puţin, aşa credea.
Mai târziu, a mers la Roma dar nu cum intenţionase.
În viaţa ta de asemenea, lucrurile pot lua un curs diferit de cum te-ai fi aşteptat.
 Dumnezeu ştie ce e ma ibine pentru tine.
Dacă te gândeşti la asta, vei fi păzit de dezamăgiri.
 Pavel mai ştia că dacă el ar fi venit, venea cu binecuvântările întregi ale Domnului Hristos.
Ei bine, acea binecuvîntare deplină a venit.
 Din închisoarea Romei a scris epistole despre cea mai mare binecuvântare a Adunării.
Avem aceste epistole în Biblia noastră.
Putem citi despre „plinătatea binecuvântării”, în aceste epistole către credincioşii din Efes, Colose şi Filipi.
Aceste epistole te înzestrează cu o înţelegere a deplinei binecuvântări a lui Hristos.
 Poate Pavel simţise ce era înaintea lui.
 El apelase cu încredere la credincioşii din Roma.
 Acest apel era inspirat “prin Domnul Isus Hristos şi dragostea Duhului”.
 Era un mod fin de a apela la cineva.
 El putea spune aceasta, pentru că atât Domnul Isus,cât şi Duhul Sfânt erau în spatele acestui apel, Domnul Isus este menţionat aici pe numele Său întreg.
 Vezi deci, că Duhul Sfânt este o persoană care iubeşte.
Astfel acest apel a lui Pavel de a stărui în rugăciune, vine de fapt de la Domnul Isus, în timp ce dragostea Duhului este puterea de a răspunde la aceasta.
Pavel vorbeşte destăruinţa în rugăciune.
 Ştii ceva de asta ?
Rugăciunea adevărată este ca fulgerul.
Această luptă nu este făcută cu mâinile şi cu picioarele.
Este o luptă spirituală.
 Trebuie să ne luptăm astfel ca serviciul servitorilor să nu fie stânjenit de adversari şi lucrarea Domnului va fi ca o binecuvântare pentru credincioşi.
Astfel, noi contribuim ca slujitorii să facă voia Domnului cu bucurie.
Credincioşii vor fi zidiţi prin aceasta.
Slujitorii Domnului nu sunt maşini fără sentimente.
 Ei au nevoie de rugăciune să-şi facă serviciul cu bucurie şi să fie mângâiaţi de alţi  credincioşi.
Dumnezeul păcii este gata să-ţi dea pacea interioară şi să te ajute în lupta atâtor câmpuri.
 Există cineva căruia ţi-ar place să-i dai sau să-i trimiţi ceva ?

 Fă aşa şi gândeşte-te la Matei 6:1-4.

Romani 15:14-21/ Lucrarea lui Pavel

Deşi Pavel nu se întâlnise niciodată cu credincioşii din Roma, era convins că ei erau plini de bunătate.

 El auzise destule despre ei ca să poată spună aceasta.
Ştia de asemenea că ei erau umpluţi de toată cunoştinţa prin bunătatea şi cunoştinţa lor şi ei nu puteau să se mustre unii pe alţii.
Bunătatea şi cunoştinţa sunt lucruri pe care nu ar trebui să le păstrezi pentru tine.
Poţi sluji altora cu aceste lucruri:
- „a mustra” îndeamnă a aduce înapoi pe cineva care într-un fel sau altul, merge în direcţie greşită.
Este o dovadă de bunătate dacă avem grijă unul de altul.
Pavel aproape îşi cere iertare pentru că a scris aceasta.
 Dar el a dorit să le amintească lucruri pe care ar fi să le uite.
 Aceasta este un lucru de care tu întotdeauna vei avea nevoie.
Dacă îţi aduci aminte constant de un anumit lucru, n-o să-l uiţi.
 El a reamintit credicioşilor înainte de a muri adevărul lui Dumnezeu, aşa cum spune Petru (2 Petru 1:12-15; 3:1).
Pavel a avut relaţie specială cu neamurile, inclusiv cu credincioşii din Roma pentrucă ei aparţineau neamurilor. Aici el se numeşte
-„un trimis al lui Isus Hristos la neamuri”.
Acesta este Duhul Sfânt care lucrează întoarcere la Dumnezeu şi credinţă în cineva.
Această credinţă sfinţeşte (pune deoparte) persoane:
- el este dezlegat de lume şi aparţine lui Dumnezeu.
 Aceasta este făcut posibil de moartea şi învierea Domnului Isus Hristos.
 El a făcut tot ceea ce era necesar pentru ca o persoană să fie salvată.
De aceeaexistă slavă doar în El şi în lucrurile cu privire la Dumnezeu.
Întreaga viaţă a lui Pavel a fost îndreptată să facă voia lui Hristos.
La convertirea lui, el a întrebat imediat:
-„Doamne, ce vrei să fac?”
 În tot ce a spus, L-a avut pe Hristos în minte.
Acesta este un exemplu important pentru noi.
Dacă Hristos n-ar fi lucrat prin el, Pavel ar fi avut gura închisă.
 A fost foarte clar pentru el să aducă neamurile la ascultare.
 Tot ce spunea, tot ce făcea şi orice dar pe care-l primea era îndreptat spre Acela.
 El nu avea puterea în el să facă aceasta.
 Era conştient că putea face asta doar prin puterea Duhului lui Dumnezeu.
Oriunde mergea, predica Evanghelia.
 Făcând astfel, respecta ceîncredinţa altuia.
 Când afla că altcineva predica Evanghelia într-o anumită regiune, el pleca în altă parte.
Pentru el, predicarea era mai importantă decât predicatorul.
Voia să fie în locurile unde Evanghelia nu fusese predicată.
 Astfel, tu ai primit o parte din această lume de la Domnul, căreia tu poţi să-i mărturiseşti despre Domnul. Această parte poate deveni mai mare, dar fii atent nu căuta partea pe care Domnul a dat-o altuia.
Pavel a experimentat mult necaz prin oamenii care l-au văzut într-o lumină nefavorabilă.
 Ei au spus lucruri despre el care nu erau adevărate.
Când Pavel era într-un loc, alţii veneau să spună că el căuta propriul avantaj.
Acesta nu era modul în care lucra Pavel.
El se uita la alţii cum erau folosiţi de Domnul, aceasta îl făcea mai degrabă bucuros decât invidios.
 Pentru această atitudine în a predica Evanghelia, Pavel a avut un verset dinBiblie din Isaia 52:15.
Pentru el, aceasta era o indicaţie clară să meargă spre locurile unde Hristos nu fusese încă propovăduit. Aceasta îţi oferă o avertizare importantă când vrei să faci ceva pentu Domnul (şi cine nu vrea dacă-L iubeşte pe Domnul ?).
 Lasă-te condus de Cuvântul Domnului.
 Hrănindu-te zilnic din Cuvântul lui Dumnezeu, vei primi răspunsuri la întrebările despre multe lucruri.
 Nu vei găsi răspunsurile cu uşurinţă.
Trebuie să citeşti rugându-te.
În situaţia în care era Pavel, el n-a primit un bilet din cer cu numele locurilor care trebuiau vizitate.
Cu multe întrebări în vieţile noastre, experimentăm acelaşi lucru.
Există întrebări ca:
 „Cu cine vrea Domnul să mă căsătoresc ?
Ce carieră să urmez ?
Ce meserie să-mi aleg?”
 Nu vei găsi exact răspunsul laaceste întrebări în Biblie, dar poţi găsi exemple de oameni temători de Dumnezeu, bărbaţi şi femei şi principiile Cuvântului lui Dumnezeu care ar trebui să fie menţinute.
Poţi avea în atenţie aceasta prin decizia ta.
În acelaşifel, alegerea ta pentru o meserie poate depinde de întrebarea:
-„Pot să-I slujesc Domnului prin ea ?”
sau:
 -„Pot fi împins contrar să nu fac voia lui Dumnezeu ?”
 Crede-L pe Dumnezeu în Cuvântul Său.
 Cine crede în El şi seîncrede în El nu va fi dat de ruşine.

Ce întrebări ai?

 Unde cauţi răspunsurile ?

Romani 15:8-13/Evanghelia pentru iudei şi păgâni

Domnul Isus a devenit un rob !

 Gândeşte-te la aceasta !
 El, Fiul veşnic al lui Dumnezeu a acceptat să fie rob. El a venit să slujească, nu să fie slujit.
Aici citim cum a devenit un rob al tăierii împrejur. Aceasta înseamnă că El a venit la neamul iudaic pentru că tăierea împrejur a fost dată acestei naţii ca un semn al legământului pe care Dumnezeu l-a făcut cu ei.
El a locuit ca iudeu în poporul Său.
Scopul venirii Sale a fost,printre altele, să confirme promisiunile făcute părinţilor, de exemplu lui Avraam.
Aceste promisiuni au fost date de Dumnezeu.
 Ei erau la fel de convinşi că Dumnezeu când spune ceva, El
împlineşte.
 Şi Domnul Isus a venit să confirme promisiunile.
Dar mai mult, Domnul Isus a devenit rob al circumciziei.
Aceasta, pentru ca neamurile “să poată slăvi pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui”.
Aici Pavel face clară venirea Domnului Isus ca binecuvântare atât pentru Israel cât şi pentru neamuri.
Isaia 49:6 vorbeşte de această cale minunată.
 Acolo Dumnezeu Îi spune Domnului Isus
- „Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului”.
În prima parte a acestui citat vedem că era în inima lui Dumnezeu gândul ca Domnul Isus să restaurezeIsraelul. Dar asta n-a fost tot.
 Pentru Dumnezeu, lucrarea Domnului Isus a fost aşa de mare că El n-a vrut să limiteze beneficiile ei doar pentru Israel.
 El a dorit ca toate neamurile să împărtăşească îndurarea care va venipeste om prin Domnul Isus.
 Rezultatul ar slăvi şi mări pe Dumnezeu.
Este surprinzător că Dumnezeu a vorbit de îndurare neamurilor din Vechiul Testament !
Această îndurare nu a fost ceva nou, dar a fost revelată doar în Noul Testament.
 Nu e vorba de Adunare, sau Biserica lui Dumnezeu, pentru că în Vechiul Testament Adunarea era o taină, adică ceva ce Dumnezeu nu descoperise.
Dar chiar în timpul vechiului Testament, inima lui Dumnezeu se îndreaptă spre neamurile din afara Israelului.
Ei aveau o poziţie diferită, pentru Israel şi rămăşiţa poporului ales şi un loc separat pentru istoria mântuirii.
Dar Dumnezeu nu a respins celelalte neamuri.
 Sunt citate patru versete pentru a confirma acest gând.
Sunt patru exemple care reprezintă tot Vechiul Testament pentru că ele sunt din lege:
Deutoronom 32: 43,
Psalmi:18:50, 117:1
şi profeţii:
Isaia 11:10.
În Luca 24:44
Domnul Isus a listat aceste trei părţi dintr-un rezumat a lîntregului Vechi Testament.
Primul citat de la sfârşitul versetului 9, este din Psalmul 18:50.
 Poate fi considerat ca un titlu al celorlalte citate.
Acolo avem răscumpărarea rămăşiţei din mâna duşmanului de către Dumnezeu.
Această răscumpărare este ocazie pentru cei care mărturisesc Numele Domnului printre neamuri.
Ce este surprinzător este că în al doliea citat, în versetul 10, neamurile sunt chemate să se alăture poporului lui Dumnezeu.
Ei sunt invitaţi să împărtăşească bucuria răscumpărării.
În al treilea citat, versetul 10, toţi oamenii şi „toate neamurile” sunt chemate să se închine şi să-L laude pe Domnul.
Aici bucuria nu este doar pentru poporul Israel, ci toate neamurile sunt chemate s-o împărtăşească.
Apoi în versetul 12, în al patrulea citat, se indică cauza bucuriei:
-„rădăcina lui Isai” se menţionează vorbind despre Domnul Isus.
Uită-te în Apocalipsa 22:16.
 El se va ridica să conducă peste neamuri.
 În domnia de 1000 de ani va fi un timp al bucuriei şi fericirii pe care toate neamurile încearcă acum să obţină cu înfocare cu propria lor putere.
 Va veni un timp când neamurile vor spera în El.
Doar El poate să te umple cu bucurie şi pace prin credinţă.
Aceasta este să crezi ce contează.
A crede înseamnă să teîncrezi în Dumnezeu care tot ce a spus va împlini, chiar dacă împrejurările vor fi potrivnice.
Dacă eşti convinsde aceasta, vei fi inundat de speranţă.
Aceasta te va face fericit şi vei putea să-L lauzi într-o lume în care Dumnezeu şi Hristosul Său sunt din c eîn ce mai denigraţi.
Nu trebuie să încerci să fii entuziast.
 Aceasta fac oamenii fără Dumnezeu.
 Ei spun:
- „sus fruntea” şi „niciodată să nu spui că vei muri”.
 Îndemnuri ca acestea nu dau nici o putere reală sau durabilă.
Omul nu are această putere de la el însuşi.
 Puterea ta este Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt a venit să-ţi direcţioneze inima spre Domnul Isus.
Doar atunci speranţa ta va fi deplină şi de nezdruncinat.
Cum poţi primi “ toată bucuria şi pacea în credinţă“ ?

Romani 15:1-7/ Primiţi-vă unul pe altul după exemplul Domnului Hristos

În acest pasaj, Pavel rezumă ce a spus în Romani 14.
 În versetul 1 el se consideră printre cei tari.

 El se include când spune „noi”.
Aceasta nu e mândrie, ci menţiunea că el a devenit liber în Domnul Isus Hristos. 

„Cei tari” sunt creştinii care ştiu că prin lucrarea Domnului Isus ei au fost eliberaţi de orice lege şi sclavie.
Dar această libertate n-ar trebui să fie cauza durerii celuilalt frate care nu este tare.
 N-ar trebui să-l forţezi să accepte convingerea ta corectă.
 Din contră, trebuie să-i suporţi infirmitatea.
Astfel tu trebuie să-l ai în vedere pe celălalt în ceea ce este profitabil pentru el.
A te mulţumi doar pe tine este contrar acestei gândiri.
Nu trebuie să faci asta.
Filipeni 2:4 spune ceva similar:
- „Fiecare dintre voi să se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele celuilalt”, apoi Filipeni 2:5 arată exemplul Domnului Isus.
Este uimitor cum Domnul Isus este un exemplu la îndemâna noastră, de câte ori Dumnezeu cere ceva de la noi, de exemplu Coloseni 3: 13.
Acolo citeşti despre a ne ierta unul pe altul urmând exemplul Domnului Isus :
- „Cum v-a iertat Hristos pe voi aşa iertaţi-vă şi voi”.
Şi în 1 Petru 2:21, poţi vedea foarte clar pe Domnul Isus ca exemplu.
Acolo se vorbeşte despre slujitori sau lucrători.
 Este scris aşa ca ei să poată învăţa dela Domnul Isus cum să se comporte.
Astfel de fiecare dată când ni se cere ceva, trebuie să privim la Domnul Isus.
Numai dela Domnul Isus putem învăţa cum să procedăm într-o situaţie în care suntem implicaţi de Dumnezeu. Aici în Romani 15:3, găseşti acelaşi lucru.
”Pentru că nici  Hristos nu şi-a plăcut Lui însuşi”.
 În întreaga Lui viaţă Domnul Isus a avut în vedere slava lui Dumnezeu.
 El a fost desăvârşit, perfect, în relaţia Sa cu Dumnezeu, El nu a trăit pentru Sine, încât atunci când Dumnezeu era dispreţuit, se simţea El dispreţuit.
 Exemplul dat de Domnul Isus ne dă putere să facem ce se cere. Este la felcum ţi-ai mulţumi vecinul. Vechiul Testament este plin de exemple.
Când cercetezi Biblia, tot ce a fost scris te poate învăţa ceva.
 Cu acest scop a scris-o Dumnezeu.
Nu estedoar un mănunchi de coincidenţe.
 1 Corinteni 10 spune că tot ce s-a întâmplat cu Israel s-a întâmplat ca exemplu pentru noi!
Din acest motiv trebuie să citeşti Scripturile.
Atunci vei învăţa Scripturile, vei învăţa despre înfrânare şi vei găsi mângâiere.
Ai nevoie de înfrânare în această viaţă pentru că viaţa este făcută dificilă de opoziţia şi lipsa de înţelegere. Continuă să mergi!
Aceasta este încurajarea care vine din Scriptură.
Deasemenea ai nevoie de mângâiere în această viaţă, unde aşa de multe lucruri te pot face să devii fără inimă. În Scripturi poţi descoperi cum credincioşii au găsit mângâiere la Dumnezeu.
 Când ai găsit hotărâre şi mângâiere în Scripturi, vei găsi speranţă.
Speranţa îţi întoarce ochii spre viitor.
Va veni momentul când nu vei mai avea nevoie de răbdare şi mângâiere.
 Desăvârşirea va veni.
 Diferenţele dintre credincioşii slabi şi tari nu vor mai exista.
 Din moment ce există încă aceste diferenţe, răbdarea şi mângâierea sunt încă necesare.
 Le poţi găsi la“Dumnezeul răbdării şi al mângâierii”.
Acesta este Dumnezeul tău !
Când El este centrul atenţiei tale, vei contribui la durata unităţii celor credincioşi.
Diferenţele nu vă vor distanţa unii de alţii.
 Pentru a învăţa cum să răbdăm şi să găsim încurajare, unde trebuie să mergem ?
 La Domnul Isus.
Nimic nu putea să-L oprească în umblarea Lui pe acest pământ.
 El a răbdat, oricât de puternică a fost opoziţia şi cine a întâmpinat vreo împotrivire mai mare ca El ?
 Nimeni din lume nu L-a încurajat, nici măcar ucenicii.
Singura Lui încurajare era să ştie că Tatăl era mereu cu El.
Dacă Domnul Isus este exemplul nostru astfel, cu o inimă şi un gând să-L slăvim pe Dumnezeu.
 Dacă ne certăm între noi pentru lucruri în carear trebui să ne suportăm reciproc, Dumnezeu nu primeşte slavă. Când învăţăm să ne suportăm, aceasta ne va motiva să-L slăvim pe Dumnezeu.
Pentru a ne agrea unul pe altul, trebuie să realizăm cum ne-a acceptat Hristos;
El ne-a acceptat aşa cum suntem.
 Şi El ştia perfect cum ne vom comporta.
Dar chiar şi aşa ne-aacceptat.
El a îndepărtat păcatele noastre dându-Se la moarte, dar noi reţinem ciudăţeniile noastre.
 Pentru Domnul Isus aceasta n-a fost un motiv să ne respingă.
 El ne-a acceptat cu ciudăţeniile noastre, care sunt aşa proeminente.
Văzând acest exemplu, ar trebui să ne acceptăm unul pe altul.

Tu ce eşti: slab sau tare ? 

De ce ?

Romani 14: 15-23/ Nu fi o piatră de poticnire pentru fratele tău

Dacă te-aş întreba dacă ai vrut să-ţi întristezi fratele ai spune:

-„Nu !”

 şi ai putea face ca fratele tău să fie trist prin ceea ce faci, când nu umbli în dragoste, chiar dacă ţi se pare perfect ceea ce faci.
Nu vezi nici o problemă în tine.
 Cu privire la Domnul Isus totul e în regulă, dar aceasta nu este totul.
 Tu trebuie să ţii cont defratele sau sora ta şi dacă ei sunt întristaţi de ceva ce le-ai făcut, nu eşti condus de dragoste .
”Dragostea nu face rău aproapelui său”.

Poţi să distrugi şi spiritual pe cineva (să-i distrugi fiinţa spirituală) pentru care a murit Hristos, cu mâncarea ta (adică, făcând uz de libertatea ta).
 Aceasta ar fi un efect de nedorit de la folosiea libertăţii pe care acum o ai.
Pentru a face lucrurile clare, cum ar trebui ca atitudinea ta să-i privească pe fraţii tăi.
Pavel vorbeşte despre împărăţia lui Dumnezeu.
Tu şi fraţii tăi erau parte din Împărăţia lui Dumnezeu când ai acceptat pe DomnulIsus.
În Împărăţia lui Dumnezeu nu contează mâncarea şi băutura.
Ce contează este „neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt”.
Aşa cum se întâmplă cu împărăţiile acestei lumi, tu găseşti un rege şi supuşii săi în Împărăţia lui Dumnezeu.
Dar Împărăţia lui Dumnezeunu este vizibilă, nu are un rege vizibil, ci azi este o împărăţie ascunsă cu un rege ascuns.
Domnul Isus este Regele.
Numele Lui exprimă autoritate asupra supuşilor Săi.
Domnul Isus exercită această autoritate.
Guvernul Său este din ceruri unde este acum.
 În viaţa ta poţi arăta că El are autoritate peste tine, din momentul în care Duhul Sfânt lucrează în tine.
Dacă faci aceasta vei fi fără prihană în relaţiile tale cu alţii.
Nu vei distruge pacea impunîndu-ţi interesele fără să-ţi pese de conştiinţele celorlalţi.
 Dacă lucrezi astfel cu fratele tău, care este în aceeaşi împărăţie cu tine, atunci va fi bucurie în inima ta. Aceasta înseamnă să slujeşti cu adevărat pe Domnul Hristos şi să placi Lui şi oamenii din jur vor observa că eşti călăuzit de reguli diferite celor comune lor şi lumii din jur.
Eşti îndemnat să „urmăreşti lucrurile care duc la pace şi zidire”.
Trebuie să lupţi pentru aceasta, nu se întâmplă automat.
Pacea şi poruncile divine sunt mai importante decât mâncarea.
Nevoile fizice nu sunt greşite
. Dunnezeu vrea să ne împlinească aceste nevoi, căci ele sunt supuse lucrării Lui.
N-ar trebui să faci lucruri care să-l determine pe fratele tău să se poticnească.
 De exemplu, ştiu un frate dintr-o ţară africană.
 În ţara lui a mânca ouă este legat de idolatrie.
 El nu este încă eliberat de acest gând referitor la ouă.
Acum să presupunem că mănânc un ou pe zi.
 Nu-i nimic rău în asta !
Dar dacă acest frate i-a micul dejun cumine şi eu îi ofer un ou, aceasta l-ar putea face să se poticnească.
 Eu aş putea să încerc să-l conving că nu este nimic rău în a mânca un ou.
 Dar dacă îl oblig să facă asta, aceasta ar putea să-l aducă într-o situaţie serioasă de conştiinţă.
 Dacă ştiu acest lucru, ar fi mai bine să nu mănânc ouă cu el.
Aceasta se poate aplica în toate cazurile.
 Credinţa ta în Dumnezeu şi în lucrarea Domnului Isus este personală.
 Nu se spune că n-ar trebui s-o mărturiseşti .
Credinţa te-a eliberat de toate formele de tradiţii şi obiceiuri care nu au nimic de-a face cu slujirea lui Dumnezeu.
Eşti numit binecuvântat dacă te bucuri de libertatea în Domnul Hristos fără constrîngere şi fără a te supune la tot felul de reguli pe care le impun oamenii.
Nu contează dacă sunt numite reguli creştine sau dacă sunt reguli la care aderă lumea.
 Este important ca în viaţa practică zilnică să fii condus de credinţă şi nu de sentimente.
Credinţa este centrată pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui.
Dacă ai îndoieli despre ceva, să nu faci.
Trăieşte prin credinţă.
 Credinţa nu este o expresie a incertitudinii, cum este adesea folosit cuvântul.
 Oamenii spun:
- „nu cred că este greşit”.
Ei vor să spună: ”nu cred că e greşit, dar nu sunt sigur”.
 Dar Dumnezeu Şi-a descoperit voia faţă de noi.
Tot ce facem fără să-L întrebăm, este păcat!
Aceasta este o afirmaţie puternică a Cuvîntului lui Dumnezeu, nu-i aşa ?

Ce înseamnă pentru tine Împărăţia lui Dumnezeu ?