de ce suntem de a îndoaselea?

-Cele mai importante 6 cuvinte: “Admit că am comis o greşală”.

-Cele mai importante 5 cuvinte: “Sunt foarte mândru de voi”.

-Cele mai importante 4 cuvinte: “Care este părerea voastră?”

-Cele mai importante 3 cuvinte: “Dacă sunteţi amabil…”

-Cele mai importante 2 cuvinte: “Vă mulţumesc!”

-Cel mai important cuvânt: “Noi”

-Cel mai puţin important cuvânt: “Eu”

cel mai important sunt EU!

SI VAI NU RECUNOSC!

Ceea ce ne face fericiţi

Singurătatea este unul din lucrurile cele mai importante pentru credincios, fiindcă atunci inima lui îşi reînnoieşte cunoaşterea Domnului Isus, singurul care are intrare în cele mai tainice unghere ale sufletului. Când suntem cu totul singuri şi izolaţi, Lui Îi place să fie însoţitorul nostru; atunci e, ca să spunem aşa, timpul ca El să se apropie, asemenea razei de soare care pătrunde într-o hrubă întunecoasă cât de mult poate; şi niciodată prizonierului închis acolo lumina nu i-a fost mai scumpă decât în clipele acelea.

Cred că sunt două lecţii pe care le învăţăm în singurătate, lecţii pe care nu le-am putea învăţa altfel: una, a mă vedea pe mine însumi separat de oricine şi de orice - un lucru foarte necesar; iar cealaltă, a-L vedea pe Domnul într-o lumină deosebită, într-un mod special şi unic, separat de orice şi de oricine. Persoana Sa (binecuvântat să-I fie Numele!) mi se descoperă în singurătate aşa cum niciodată nu mi se descoperă în mulţime.

Cântarea Cântărilor ne ajută mult să înţelegem aceste aspecte: cine sunt eu faţă de mine însumi în singurătate, şi cine este El faţă de mine în singurătate. Când sunt singur cu El, El primeşte locul de întâietate cuvenit măreţiei Sale fără egal; nu ca Mântuitor, deşi prin credinţă Îl văd astfel, ci ca Soare. La fel ca soarele, El “stăpâneşte ziua”, astfel că atunci când toate celelalte lucruri sunt vizibile, El străluceşte încă mai presus de ele; iar gândul statornic şi neîntrerupt al supremaţiei Lui peste toate este cel mai bun sprijin pentru inimă de-a lungul întregii zile, rămânând cu ea chiar şi în cele mai îngrijorătoare situaţii.

Cu El în singurătate aflăm ce binefacere şi ce sprijin este El pentru inimă şi, atunci când inima este ocupată cu responsabilităţile zilnice, ea se întoarce către El ca acul busolei către nord sau ca floarea către soare. Când sufletul, dezvoltându-şi în singurătate simţul supremaţiei Domnului, se întoarce mai apoi la oameni şi la obligaţiile zilnice, el va raporta toate celelalte lucruri la El. El ocupă primul loc, iar lucrurile şi persoanele devin importante pentru noi nu pentru că ne plac sau pentru vreun alt motiv, ci în funcţie de poziţia lor faţă de El.

Dacă responsabilităţile tale şi aşteptările celorlalţi faţă de tine sunt punctul central al sistemului tău- soarele lumii tale interioare - în loc ca soarele să-ţi fie Domnul Isus, atunci orice aparent eşec în a-ţi îndeplini responsabilităţile va cufunda ziua ta în întuneric. Vei resimţi eşecul asemeni unei eclipse de soare. Dacă Domnul ar fi în mod clar şi conştient magnetul TĂU, atunci orice îndatorire ar fi mai puţin îngrijorătoare şi le-ai putea îndeplini mai bine pe fiecare în parte; şi în loc să fii trist şi dezamăgit, L-ai auzi pe Domnul spunând: “Ea a făcut ce a putut”, şi ai şti că tot ceea ce faci primeşte o mai mare apreciere.

Ceea ce ne face fericiţi în lucrare nu este nici slujirea multă, nici conştienţa propriei noastre eficienţe, ci siguranţa că se va face apel la noi şi vom putea fi de folos la nevoie. Când iubeşti, nu-ţi place să-l vezi pe cel iubit ducând lipsă de ceva. Slujeşti pentru că iubeşti. Nu încerca să-ţi organizezi lumea interioară la lumina unei biete lămpi; e clar că dacă ai avea un soare, totul ar fi mult mai uşor! Singurătatea cu Domnul Isus ne învaţă să găsim în El soarele nostru. Odată ce inima şi-a găsit odihna şi împlinirea în Domnul Isus, ea se poate întoarce spre El cu uşurinţă şi fără încetare, în orice situaţie.

asteptări

De ce nu-L mai înţeleg pe Dumnezeu?

Aşa cum se cuvine unui drumeţ cu inima bună, te salut în timp ce paşii mei îţi pătrund în casă. 

Îmi scot haina de ploaie şi tuşesc grav.

 Încă din tonul vocii se simte setea mea.

 Mulţumesc pentru paharul de apă proaspătă; 

mă aşez în colţul mesei şi încep a-ţi povesti cu ochii trişti, cu inima răvăşită şi cu un zâmbet… aşa de şters pe chip. 

Mulţumesc încă o dată că m-ai primit! 

Am tot alegat în lung şi-n lat să primesc un răspuns întrebării mele: 

De ce? 

De ce nu-L mai înţeleg pe Dumnezeu?

De ceva vreme zâmbetele mele sunt tot mai triste, inima mea tot mai secătuită de dor şi simt că ceva lipseşte. Mă simt de parcă Dumnezeu, care locuia într-un ungher al inimii mele, a plecat. 

Şi… da, dacă stau să privesc în acel colţ, nu găsesc decât un bilet pe care scrie:

 „Să nu uiţi niciodată cât de mult te iubesc!”.

 Şi semnează în dreapta, jos, „Hristos”.

Cum aş putea să-L mai înţeleg pe Hristos?

 În fiecare zi am încercat măcar câteva clipe să stau de vorbă cu El. am încercat să fac binele, am încercat să ajut. De ce a plecat? 

Cum aş putea să-L mai înţeleg pe Hristos?

Dar te-ai întrebat măcar pentru o clipă dacă nu cumva tu L-ai alungat?

Cum?! 

Crezi că eu L-aş fi alungat? 

Nu, nu aş face asta niciodată! Îl doresc pe Hristos în viaţa mea! 

Nu L-aş alunga din inima mea niciodată! 

Niciodată!!! 

Şi înţepenesc la gândul că L-am făcut să se simtă ca un străin în inima mea… sau, cel mult, ca un musafir.

Mai iau o gură de apă şi strâng paharul în mâini, gândindu-mă la cum s-o fi simţit El, în inima mea.

 De ce nu mi-am dat seama că trebuia să-I vorbesc ca unui prieten şi nu ca unui străin, că trebuia să râd şi să plâng pe umărul Lui în loc să înghit în sec de fiecare dată când inima sta gata să-mi răbufnească?

Nu am înţeles de ce a plecat! 

Dar poate că nici măcar n-a fost vreodată în inima mea.

 Poate că doar am crezut. Însă dacă a fost şi dacă a lăsat acel bilet:

 „Să nu uiţi niciodată cât de mult te iubesc!”…

 oare cum aş putea să înţeleg o astfel de iubire? 

Eu… nu merit atâta iubire! 

De ce mă iubeşte când eu nici pe departe nu sunt aşa cum El îşi doreşte să fiu? 

Cum aş putea să-L mai înţeleg pe Dumnezeu?

Mă mai gândeam la atâtea momente din viaţa mea, în care problemele şi întrebările au dat năvală, când inima mi-a fost rănită, când am fost la un pas de moarte şi lucrul pe care l-am simţit a fost că lui Dumnezeu nu-i pasă, că nu-L interesează amănuntele din zilele mele grele, cu nori.

 Cum să înţeleg un astfel de Dumnezeu care, în timp ce îmi spune că Îi pasă, îngăduie atâtea furtuni în viaţa mea?

 Cine să-L mai înţeleagă pe Dumnezeu?

 – îmi tot repetam în minte şi mă-ngrozeam la gândul că nu însemn nimic pentru El!

Şi după ce-am alergat o bucată bună de drum ca să-mi liniştesc sufletul şi lacrimile, m-am oprit în dreptul unui copac. 

Era aşa de frumos! 

Parcă şi acum văd, parcă îi simt şi acum umbra răcoritoare… 

Şi am înţeles că acel copac a fost creat pentru mine, că întreaga natură poartă semnătura lui Dumnezeu pentru ca eu să mă bucur de ea. 

Şi-atunci, cum aş putea să-L înţeleg pe Dumnezeu?

Chiar dacă îţi este greu să crezi asta, totuşi Lui Dumnezeu îi pasă de tine mai mult decât crezi!

Cum? Lui Dumnezeu îi pasă de mine? Şi-atunci, furtunile?! Problemele mele?! De ce le-a îngăduit un Dumnezeu care a creat acest univers pentru om, pentru mine?

Dar dacă acele momente pe care tu le numeşti „furtuni” ţi-au fost îngăduite având menirea de a te ajuta să-L descoperi pe Dumnezeu, de a te apropia mai mult de El, tot nu L-ai înţelege? 

Ai continua să spui că lui Dumnezeu nu-I pasă? 

El era acolo, lângă tine, când furtunile păreau să-ţi doboare corabia.

Însă tu ai preferat să priveşti la valuri în loc să priveşti la viaţa din tine, dată de El şi ocrotită în palmele lui Dumnezeu. 

Puteai chiar să fii plină de bucurie tocmai pentru că ştiai că alături de tine este Dumnezeu.

Nu înţelegeai de ce te iubeşte când tu nu meritai asta?

Spune-mi măcar un om care merită să fie iubit! 

Spune-mi ce-ai putea să faci ca să meriţi o dragoste ca a Lui? 

Poţi să-I câştigi dragostea? 

Sau…poţi să-L opreşti să te mai iubească? 

Pentru asta ai fost creată, te-a creat cu un scop: 

-să fii iubit de El! 

Acum…

Îl înţelegi pe Dumnezeu?

Cu răsuflarea tăiată şi cuvintele pe jumătate nerostite de uimire, nu mai pot rosti decât atât:

-„Acum îl înţeleg pe Dumnezeu!”

 Am ales să tac înaintea Lui, am ales să încetez să mai cârtesc lăsându-L pe El să-mi facă de înţeles ceea ce nu înţeleg, să dea sens lucrurilor care par să nu aibă sens! 

Iar când sunt lucruri pe care nu trebuie să le înţeleg, am învăţat să accept asta, admirându-L pe Dumnezeu pentru promisiunea că va veni şi acea zi în care nu-mi va mai rămâne nimic neînţeles!

Dacă şi ţie ţi se pare uneori de neînţeles Dumnezeu, deschide-ţi ochii şi urechile inimii…

 Dumnezeu vrea să te lase să Îl vezi, vrea să te lase să Îl auzi… 

Vor rămâne mereu lucruri pe care nu le vei înţelege când vine vorba de Dumnezeu.

 Nici să nu avem o astfel de pretenţie… 

Poate tocmai din acest motiv Dumnezeu are un farmec aparte, poate asta îi dă unicitate…

Cind Va Veni? Ce Va Face?

 Cind Va Veni?
 Ce Va Face?
ANTICRIST

– Unde Va Fii Biserica?
Anticristul se va ridica pe pamant:
1. dupa ce biserica va fi rapita
2. dupa ce Templul va fi reconstruit (intre rapire si perioada Necazului este o perioada nedefinita in care are loc Nunta Mielului, si Judecata de rasplatire a Bisericii (1Cor 3.11-4.5),
3. dupa ce canducand niste natiuni vestice va face un legamant cu Israelul, va cuceri alte natiuni, astfel ajungand liderul mondial al unui singur guvern (cu ajutorul Israelului si al unei confederatii de 10 natiuni – Apocalipsa 13),
4. undeva la mijlocul perioadei de 7 ani va fi asasinat si se va “vindeca” (Apoc 13),
5. va rupe pactul cu Israelul si va inaugura Necazul cel mare pentru Israel prin prigonirea si omorarea multor evrei.
6. In cele din urma Anticrist va strange o armata in valea Izreelului, la ceea ce multi stiu ca este Armaghedonul (Har-Meghido inseamna muntele Meghido, unul din muntii care strajuie Valea Izreelului), vor incerca un atac al Ierusalimului, dar Isus va incheia totul acolo, la Meghido (Apocalipsa 20) intr-o baie de sange (sangele va sari pana la zabala cailor!!!). Isus Cristos care va reveni maiestuos pe Muntele Maslinilor (Zaharia 14.4) pentru a apara Ierusalimul, dupa care va inaugura Domnia de 1000 de ani si va domni la Ierusalim pe scaunul de domnie al tatalui Sau David! In aceasta domnie Biserica, Mireasa Lui va reveni pe pamant si domni impreuna cu El. Anticristul si Profetul Mincinos vor fii primii care vor popula Iazul de Foc.
7. Dupa perioada aceasta de pace universala in care Isus Mesia va conduce “cu un toiag de fier,” Satana va fi dezlegat si va starni pe multi la rebeliune impotriva Domnului Isus, dar va fi invins impreuna cu rebelii sai.
8. Satana si partenerii lui vor fi aruncati in Iazul de Foc, si astfel istoria se va sfarsi prin arderea pamantului. Un Nou pamant si Cer vor fi create, iar acolo va fi acel Ierusalim ceresc din Apocalipsa.
Partea frumoasa este ca Biserica este RAPITA de la Necazul cel Mare!
Cat despre nationalitatea lui Anticrist, unii cred ca are in vine sange de Grec, Roman, chiar de evreu… pentru ca altfel pentru 3 ani jumate nu ar crede ei ca a venit Mesia. De fapt va fi atat de bun, incat si evreii vor crede ca este Mesia care aduce pace si prosperitate. Evreii sunt greu de convins, dar ceea ce va face Anticristul pe plan mondial, nimeni nu va face pana la el.
Criza economica de acum este doar inceputul, dar va fi adancita de disparitia Bisericii la Rapire. Sunt doua cazuri in VT de disparitii Enoh si Ilie. De fiecare data cautarea lor a starnit o criza. Imaginati-va ce va fi cand milioane de oameni vor disparea… bancheri, judecatori, analisti strategici, specialisti NASA, oameni cheie, cu greutate in detinerea de informatii!!! Pe fondul acesta Anticristul va aduce o pseudo-pace, mai ales datorita talentului oratoric si carismei puternice. Ascensiunea Bisericii va insemna ascensiunea lui Anticrist!

Caracterul vostru este tezaurul vostru.

 Nu încercaţi să vedeţi cât de aproape puteţi merge pe marginea unei prăpăstii fără a cădea. Evitaţi pericolul încă de la primele semne.

 Curiozitatea sufletului nu este o joacă. 

Caracterul vostru este tezaurul vostru. 

Îngrijiţi-vă de el ca şi cum v-aţi îngriji de o comoară preţioasă.

 Curăţia morală, respectul de sine şi o mare capacitate de a vă înfrâna trebuie să fie cultivate în mod ferm şi constant.

Nimeni să nu creadă că poate birui fără ajutorul lui Dumnezeu.

 Aveţi nevoie de energia, puterea şi tăria unei vieţi interioare  născute din nou ,din Domnul    Isus care să se fi dezvoltat în voi. 

Numai astfel veţi aduce roada sfinţirii şi veţi simţi o repulsie intensă faţă de viciu. 

Trebuie să luptaţi în mod neîncetat pentru a vă îndepărta de cele lumeşti, de conversaţiile ieftine şi de tot ce este senzual şi să ţintiţi spre nobleţea sufletului şi spre un caracter curat şi nepătat. 

Numele vostru poate fi caracterizat de o asemenea integritate morală, încât pur şi simplu să nu poată fi asociat cu nici un lucru necinstit sau nesfânt.

 El poate fi respectat de toţi oamenii buni şi curaţi şi poate fi scris în cartea vieţii Mielului. 

cum poți învinge ura?

cum să te eliberezi, sau cum să scapi de ură? Ca și în toate celelalte păcate, mai întâi…
Identifică pricina urii tale.

Pune-ți un timp aparte, închide-te singur în cămăruța ta sau găsește undeva un loc unde poți să te gândești bine și să-ți clarifici singur de ce urăști persoanele față de care experimentezi acest simțământ negativ. Vei spune că ți-au făcut rău. Înțeleg. Dar întrebarea pe care trebuie să ți-o pui este de ce nu-i ierți și continui să le porți ură?
Dacă ești un copil de Dumnezeu ai putere să ierți

Amintește-ți de îndemnul pe care ni-l dă Dumnezeu în Cuvântul Său când ne spune să fim plini de blândețe față de toți oamenii.


Căci şi noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă,vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice. (Tit 3:3-7)

Dacă ești un copil de Dumnezeu și realizezi starea ta păcătoasă în care te-ai aflat până a fi născut din nou, bogăția harului lui Dumnezeu și măreția iertării pe care ai primit-o de la El, îți va fi ușor să ierți și tu pe alții.
Ura este de neînvins pentru cei care trăiesc în întuneric

În Prima Epistolă a lui Ioan este scris:


Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric până acum. Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi în el nu este niciun prilej de poticnire. Dar cine urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric, şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii. (1 Ioan 2:9-11)

Apostolul Ioan folosește această vorbire simbolică numind întuneric viața trăită în păcat și neascultare de Dumnezeu, iar lumină – viața neprihănită trăită în deplină ascultare de El. Cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu și care nu au, cei ce nu sunt născuți din nou, ei sunt în întuneric și nu știu încotro merg pentru că întunericul (păcatul) le-a orbit ochii. De aceea…
Trebuie să te naști din nou ca să fii eliberat de ură

Nașterea din nou, adică nașterea din Dumnezeu, are loc atunci când un om crede din toată inima în Isus Hristos și întră în Noul Legământ cu El, alegând să fie de la acel moment înainte un adevărat ucenic al lui Hristos și să urmeze cu toată dedicarea și credincioșia învățătura sănătoasă a Mântuitorului așa cum este aceasta prezentată în Sfintele Scripturi. Doar în acel moment, la încheierea acestui Nou Legământ, omul devine creștin și primește de la Dumnezeu Duhul Sfânt care vine să locuiască în inima lui și care îi va da putere să fie biruitor asupra oricărui păcat, inclusiv ura, care este o stare normală a omului păcătos, fără Dumnezeu. Doar prin naștere din nou putem învinge păcatele care sunt practicate cu lăcomie de oamenii nemântuiți și de care ei nu pot să se elibereze nicidecum pentru că aceasta eliberare o poate face doar Dumnezeu prin Duhul Sfânt la nașterea din nou, cum este scris:


Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? (1 Ioan 5:3-5)

Dar va întreba cineva…
Și de ce unii sunt robiți de ură dar spun că sunt copiii lui Dumnezeu?

O pricină pe care am menționat-o este că s-ar putea să nu fie copiii de Dumnezeu ci doar să creadă ei așa despre sine, pe când ura din ei de care sunt controlați să fie o dovadă a faptului că nu sunt copiii de Dumnezeu. Tot Apostolul Ioan a mai scris:


Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. (1 Ioan 3:7-10)

Dacă nu poți învinge ura, dacă nu poți ierta și rămâi în acest păcat al urii vezi și cercetează-te bine dacă ești un adevărat copil de Dumnezeu. Nu cumva te înșeli? Nu cumva în viața ta nu a avut loc nici odată o naștere din nou și tu încerci să te eliberezi de ură prin puterile firii tale păcătoase. Nici nu încerca măcar. Ura este una din calitățile de bază ale firii tale păcătoase și nu te poți elibera de ură sau de celelalte calități păcătoase ale firii tale pământești decât doar prin Duhul Sfânt. Dacă nu ești născut din nou, nu ai Duhul Sfânt și dacă nu ai Duhul Sfânt trebuie să știi că orice nu ai face, tot un ratat vei fi în lupta împotriva păcatului, pentru că această luptă poate fi învinsă numai de cei ce sunt născuți din nou.
La nașterea din nou primim dragostea lui Dumnezeu

Când un om alege și ia decizia să devină un adevărat ucenic al lui Isus Hristos și întră în Noul Legământ cu El, atunci nu doar că primește putere să învingă ura din inima proprie, ci mai primește și dragostea lui Dumnezeu în inima ca să-i trateze de acolo înainte cu această dragoste pe cei față de care a purtat ură înainte.


Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. (Romani 5:5)

De acum încolo îi putem iubi pe cei care i-au urât altă dată. I-am urât cu ura noastră, dar de acum înainte îi vom iubi cu dragostea lui Dumnezeu care este mai presus de orice fel de dragoste omenească.

Dar vei spune…
Și totuși, chiar copil de Dumnezeu fiind, am devenit obsedat de ură…

Da, se poate întâmpla și așa ceva. La nașterea din nou am primit Duhul Sfânt dar ne-a rămas și firea păcătoasă. Înainte, firea păcătoasă era împărat și ne ținea robi păcatului. Nu mai este așa de când am devenit copiii lui Dumnezeu. Acum, Duhul Sfânt are toată puterea asupra firii pământești și trebuie să ne călăuzească în toate. Noi însă facem alegerea să trăim după îndemnurile Duhului Sfânt sau să ne lăsăm mânați de firea pământească. Viața creștină este un continuu proces de sfințire și orișicare creștin trebuie să aibă o bună disciplină duhovnicească ca să poată fi biruitor în această luptă care se dă în inimile noastre între poftele firii pământești și îndemnurile Duhului Sfânt. Dumnezeu ne îndeamnă să umblăm cârmuiți de Duhul Sfânt:


Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege. Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul. (Galateni 5:16-25)

Faptele pe care le-am făcut înainte ca să fim creștini sunt numite în mod simbolic “omul cel vechi” și un creștin trebuie să fie într-un continuu proces de lepădare a acestor haine vechi dar și să se îmbrace cu hainele noi ale neprihănirii.


… cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. (Efeseni 4:22-24)

Cel care zice că este copil de Dumnezeu dar nu se poate elibera de ură trebuie să ia o decizie fermă în inimă să asculte de îndemnurile Duhului Sfânt și să se dezbrace de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare. Trebuie să se înnoiască în duhul minții lui și pentru aceasta trebuie să-și facă o bună disciplină de a studia zilnic și profund Sfintele Scripturi. Să-și pună timp de o parte sistematic ca să se roage și să postească cât mai des inclusiv ca să primească eliberare de ura care încearcă să pună stăpânire asupra lui.
Nu permite celui rău să ridice întărituri în mintea ta

Creștinul adevărat este conștient că se află într-un continuu război spiritual. Și așa cum se face la toate războaiele, diavolul care, care este vrăjmașul sufletelor omenești, vrea să între pe teritoriul care ne aparține, să cucerească anumite înălțimi care apoi îi vor permite să ne cucerească în întregime și să ne impună să capitulăm definitiv înaintea lui. Înălțimea la care țintește diavolul cel mai mult este mintea creștinului și ura este una din întăriturile pe care le poate ridica. Apostolul Pavel era foarte conștient de acest lucru când a scris:


Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos. (2 Corinteni 10:3-5)

Ura tot este o întăritură pe care diavolul începe să o ridice subtil și care odată ce va fi ridicată, ne va dobori în întregime. Și cum începe? De la niște conflicte, de la o stare de mânie în care alegi să rămâi pentru o perioadă îndelungată și care apoi te obsedează și nu te mai poți elibera de ea. Nu da voie diavolului să te cucerească și să-ți fure bucuria din inimă. Urmează sfatul lui Dumnezeu care spune:


„Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră şi să nu daţi prilej diavolului. (Efeseni 4:26-27)

Deci, dacă ai avut un conflict și nu te grăbești să te împaci, vei da prilej diavolului să înceapă zidirea întăriturii URĂ în mintea ta și vei deveni obsedat și controlat deplin de această ură. Poate în timp ce citești acest articol tocmai ți-ai dat seama că este cazul tău, dar înțelegi că ești deja foarte mult obsedat de ură și nu știi…
Cum să scapi de ura care te obsedează?

Trebuie să te pocăiești. Aceasta este soluția lui Dumnezeu și nu există alta. Trebuie să-ți mărturisești păcatul tău înaintea lui Dumnezeu și înaintea persoanei față de care porți ură. Să-ți ceri iertare și să încetezi a mai purta ură. Ba mai mult, trebuie să începi să-i faci bine persoanei respective, potrivit cu învățătura Domnului Isus care a spus:


Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine. Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Matei 5:38-48)

Dacă ești creștin adevărat, născut din nou, gândește-te ce bine poți să-i faci omului căruia îi porți ură și apoi mergi să-i faci binele respectiv și roagă-te pentru el continuu. Iar dacă nu ești încă un copil de Dumnezeu, grăbește-te azi să întri în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos. Ia decizia să-i devii adevărat ucenic, caută o biserică adevărată în aria ta și începe ca să înveți din Sfintele Scripturi și ca să te încadrezi în comunitatea creștinilor care alcătuiesc Trupul lui Hristos. Așa să te ajute Dumnezeu.

anotimpuri în umblarea noastră cu Dumnezeu

Cred că este perfect normal să trecem prin diferite perioade de-a lungul vieţii. Consider că este ceva extrem de firesc faptul că există aceste anotimpuri sau vârste. De exemplu, vârstele vieţii: nou-născutul, copilaşul, adolescentul, omul adult, şi în final, cel cărunt. În creaţie regăsim de asemenea o împărţire similară, în anotimpuri: primăvara – un anotimp când apar noile frunze şi plante; vara – un anotimp când se coc fructele; toamna – un anotimp în care frunzele devin ruginii şi copacii îşi îngroaşă coaja, ceea ce îi face mai robuşti; şi iarna – când totul pare lipsit de speranţă şi de viaţă.

Prin urmare, cred că este firesc să avem astfel de „anotimpuri” şi în umblarea noastră cu Dumnezeu, să trecem prin perioade când „apropierea” dintre noi şi Dumnezeu să-şi piardă din intensitatea pe care o avea înainte. Aş vrea să te încurajez să iei în calcul această posibilitate. Fără îndoială, că sunt îndemnuri standard precum „Citeşte Biblia!” sau „Roagă-te mai mult!”, dar de fapt nu prea răspund problemei reale, nu-i aşa?

Poate că perioada respectivă este un timp de ajustare în viaţa ta, în care ceea ce trebuie să faci este să Îl urmezi pe Dumnezeu după ai învăţat până atunci, continuând să Îl iubeşti, să-I vorbeşti şi să aştepţi ca sentimentele să apară mai târziu. Poţi avea o umblare creştină chiar şi atunci când nu simţi această „apropiere”. I-ai dăruit Lui viaţa ta, acum tu îi aparţii Lui şi nimic nu poate schimba această realitate.

Toţi prietenii tăi creştini, maturi în credinţa lor, îţi vor putea relata experienţe similare. Cunosc foarte mulţi credincioşi care au trecut prin asemenea perioade.

Există, fără îndoială posibilitatea ca în viaţa ta să fie păcat. Ai putea pune deoparte ceva timp în care efectiv să vorbeşti cu Dumnezeu despre acest lucru. Roagă-L pe El să îţi arate dacă este ceva în viaţa ta care scurcircuitează comuniunea dintre tine şi El. Dar dacă El nu îţi pune înainte ceva concret, atunci cred că este înţelept să spui că nu este vorba de un păcat. Meditează asupra textului din Psalmul 32:5 – „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ‘Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!’ Şi tu ai iertat vina păcatului meu.”

Te sfătuiesc să petreci timp cu oameni care să te încurajeze în credinţă. Spune-le ceea ce simţi şi roagă-i să se roage pentru tine. Atunci când petreci timp cu Dumnezeu, lasă-i libertatea să nu facă altceva decât să te iubească – caută-L pentru ceea ce este El, nu pentru sentimentul de apropiere de care ai nevoie. Fără îndoială că a dori să simţi apropierea nu este nici pe departe ceva rău, dar ai răbdare.

Petrece timp gândindu-te la ceea ce este adevărat cu privire la tine datorită lucrării lui Iisus. Eşti copilul lui Dumnezeu; ai fost iertat.

Ştim că „Acela care a început în noi această bună lucrare o va desăvârşi până în ziua arătării lui Hristos Iisus” (Filipeni 1:6); prin urmare ştim că El continuă să lucreze în noi, chiar dacă noi nu putem vedea sau simţi acest lucru.

Cere-I lui Dumnezeu să te ajute să te încrezi în El şi să aştepţi. Lucrurile vor merge bine. Sper că ceea ce am spus nu ţi se pare că este un răspund standard. Nu am avut această intenţie... Ştiu însă că deşi o asemenea perioadă poată să producă în noi temeri, El continuă să vegheze asupra ta cu o dragoste care este fără margini (Ieremia 31:3).

Sunt clipe in viata ce dor ca o rana,

Sunt clipe in viata ce dor ca o rana,
Sunt clipe de disperari adeseori,
Sunt clipe cand visul usor ti se destrama
Si cauti zadarnic in jur un ajutor.
Sunt clipe cand multe  poveri prea greu te apasa
Furtunile acestei lumi fara zavor,
Dar nu uita ,vine o clipa odata
Cand vei zbura dincolo de nori.

Cand incercarile-s prea grele,
Si nu sti cand se vor sfarsi.,
Mai este doar putina vreme
Si Cel ce vine va veni.
Chiar daca viata-i mult prea cruda,
Si te intrebi cat va dura,
Ce mai conteaza o secunda,
Pe langa vesnicia Ta?

Sunt clipe in viata cand gusti dezamagirea
Si vezi adevarul ca e mult prea amar,
Sunt clipe cand nu poti gasi in tine puterea
Sa schimbi clipe de gheata in clipe de jar,
Sunt clipe cand multe poveri te-apasa
Si esti cu fiece pas tot mai obosit,
Dar nu uita ca in curand tu ,acasa
Langa Isus te vei odihni.

Cand incercarile-s sunt prea grele,
Si nu sti cand se vor sfarsi,
Mai este doar putina vreme
Si Cel ce vine va veni.
Chiar daca viata-i mult prea cruda ,
Si te intrebi cat va dura,
Ce mai conteaza o secunda,
Pe langa vesnicia Ta ?

unde- i biblia ta?

Şi au fost vremuri…
când prezenţa vie a lui Dumnezeu era mult mai reală pentru mine decât scaunul pe care stau;
când Cuvântul ricoşa asemeni unui fulger frânt în fiecare ungher al sufletului meu;
când o vijelie a dorinţei mă purta în locuri prin care nu am trecut niciodată

când Cuvântul  nu era învechit asemeni unei îngheţate topite şi fad asemeni unui salam fără gust;

când focul care‑mi ardea în piept a pâlpâit şi s‑a stins;

când am confundat entuziasmul ofilit cu înţelepciunea părului nins;

când am respins idealismul tinereţii ca pe o simplă naivitate;

când am preferat ciobul de sticlă ieftină perlei de mare preţ.

Dacă vă regăsiţi în aceste trăiri, poate veţi dori să răsfoiţi  din nou Sfânta Scriptură  şi să vă luaţi un răgaz pentru a vă recupera esenţa  identităţii de copil al lui Dumnezeu .

lepădarea lui Petru

Când Iuda L-a vândut pe Domnul, s-a vândut de fapt pe el însuși... 

Când Petru s-a lepădat de Domnul, a început să se lepede de sine!

pot să nu acționez în ură...

Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin. - Romani 16:20

Am auzit odată că e imposibil să existe pace, atâta timp cât există ură.
Sunt multe lucruri pe care le urăsc în lumea asta, dar asta nu înseamnă că nu am pace.

 Dumnezeu urăște multe lucruri, dar asta nu schimbă faptul că El Însuși este pacea.
Atâta timp cât există dragoste, există și nevoia de a proteja valorile sau persoana iubită și în același timp există și satan, care întotdeauna va profita de nevoia asta și va încerca, folosindu-se de oameni, să rănească sau să atace, ceea ce vrei să protejezi. 

De cele mai multe ori rezultatul durerii provocate de o anumită pierdere, este ura. 

Nu cred că ura este un păcat în sine, atâta timp cât nu e îndreptată asupra oamenilor, dar nici nu cred că este o cale demnă de urmat. 

Ura oamenilor este una defectă și ușor de manipulat de către satan, care de cele mai multe ori nu lasă altă alternativă, decât războiul.
Uneori, războiul e singura soluție pentru a salva ceva drag, pentru că cel rău profită de nevoia dragostei de a acoperi totul, de a crede totul și a nădăjdui totul, de a se da pe sine însuși și a proteja cu orice preț ce iubește. Însuși Domnul Isus a fost nevoit să facă război cu întunericul, pentru a ne scăpa pe noi, care eram iubiți și prețioși în ochii Lui.

 Când Domnul Isus a făcut afirmația ”Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; 

-n-am venit să aduc pacea, ci sabia.” (Matei 10:34) 

nu se referea la faptul că a venit să instaureze un nou regim militar, ci însemna că a venit să scape ceea ce iubește și e gata să lupte până la capăt pentru ai Săi.

Învăţătorul  meu a înțeles că sunt circumstanțe care te împing la luptă pentru ceea ce iubești, dar asta nu L-a oprit să învețe calea păcii.

 A fost zdrobit de durere și satan a folosit împotriva Lui chiar oamenii pe care a venit să-i salveze, dar asta nu L-a împiedicat să strige în durere :

-”Tată iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”
Domnul Isus nu era nici ignorant și nici idealist, a înțeles ce înseamnă să fii rănit și cred că a fost ispitit să urască, dar El a venit să facă un drum pe unde nimeni nu s-ar fi gândit că se poate umbla, iar drumul Lui era pacea. 

Pe drumul acesta sunt chemați să umble toți cei care au crezut în El.
N-am cum să nu simt ură față de rău și față de ceea ce e nedrept, dar vreau să cred în învățătura Domnului meu. 

N-am cum să nu urăsc, dar pot să nu acționez în ură.

 Pentru că dacă o fac, atunci cel rănit de ura mea va fi răzbunat la rândul lui de cel care îl iubește și s-ar prea putea ca răzbunătorul lui să fie Dumnezeu  Adevărat și ultima persoană din tot Universul, împotriva cui aș vrea să mă trezesc luptând, e El.
Nimic nu m-a inspirat vreodată să cred cu adevărat, decât  Domnul Isus și chiar dacă învățătura lăsată de El mi-e greu s-o aplic, mai ales când sufăr, am să mă țin de cuvintele Domnului  meu, cu mai multă disperare decât se ține un om de o frânghie, să nu cadă.
Dacă Domnul  meu a spus că este o cale nespus mai bună decât ura și a-ți face dreptate singur, atunci am să urmez calea Lui și am să cred cuvintele ce mi-au fost încredințate, prin credință, în Scriptură.

 Cartea asta nu-i doar o teorie, sau o religie, e despre mine. 

E povestea mea. 

Scrisă de oameni care au crezut cu aceeași disperare care mă îndeamnă să cred astăzi. 

Niciodată nu vreau să mă schimb și să cred altceva, indiferent de câtă ură sau durere va veni să mă întâmpine, pentru că dacă eu mă schimb, atunci și povestea s-ar schimba și cartea ar deveni doar un basm. 

Dar eu am să trăiesc ceea ce Domnul meu a învățat. 

Da, uneori simt ură, dar nu am să acționez în ea și n-am să pătez cu ura mea învățăturile care mi-au fost lăsate. Dacă am să mă trezesc vreodată că nu pot, atunci am să mă dărâm până la temelie și am să mă zidesc iar, dar n-am să renunț să cred în pacea despre care a învățat Domnul Isus.
Cei care au scris cartea pe care o urmez, au murit crezând în pacea care va schimba lumea, fără să vadă lumea schimbată, dar mii de ani mai târziu pacea despre care vorbeau ei, a schimbat lumea mea, iar acum depinde de mine să duc învățătura Domnului meu mai departe și pacea Lui să schimbe lumea unui alt om măcar.
Înțeleg ce înseamnă durerea care te mână până în punctul în care te simți îndreptățit să urăști.

 Încă port în mine multă durere și nu am cum să știu ce durere mă va urma în anii care vin, sau ce fel de durere am să provoc altora, dar dacă mă opresc să cred în calea păcii atunci n-aș mai fi eu și învățătura lui ar fi doar vorbe, dar dacă a schimbat pe cineva ca mine, n-are cum să nu fie reală.
Eu nu sunt în stare să scriu cuvinte care să aducă viață mii de ani, la milioane de suflete, așa cum au făcut cei care au scris Scripturile, așa că eu am să scriu cu viața mea că Biblia este adevărată, că Domnul  este Adevăratul Dumnezeu, iar eu sunt dovada că oricâtă ură ar exista în lume, iertarea e mereu superioară, că oricât întuneric ar exista în lume, Lumina e mereu mai mare și oricâtă durere s-ar trezi cel rău să-mi provoace, eu n-am să mă opresc să merg înainte după  Domnul meu, pentru că despre asta e Cartea mea.

Ambasador aici în ţara străina

Noi vedem clar în zilele noastre, prin istoria bisericească  ce ne arată deslușit, că Dumnezeu n-a folosit în

aceşti 2.000 de ani de la moartea şi învierea lui Hristos,îngeri, serafimi şi heruvimi care să fi făcut ceea ce nu fac pocăiţii, care nu găsesc timp şi plăcere s-o facă.
Îngerii cu drag ar face toate acestea în locul nostru, aşa cum exprimă poetul în cântarea :
"Ambasador aici în ţara străina, ţara mea-i departe ..." 
Cântarea continuă, printre altele cu cuvintele "Ce îngerii cu drag ar face".
Dar nu lor li s-a dat Harul, cinstea e a noastră.
 Conform legilor cereşti, numai prin omul salvat se poate salva omul pierdut. 
Şi aşa cum arătam anterior, atât de importantă e legea aceasta, încât nici Isus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, n-a făcut excepţie de la aceasta.
Pe această cale îmi exprim ruga şi convingerea că în viitorul apropiat va face ca Bisericile creştine din țara 
noastră și din lumea întreagă, fraţii păstori din ţară și lumea întreagă, milioane şi milioane de salvaţi vor înţelege, în sfârşit, fiecare în parte, că de noi, de fiecare dintre noi depinde salvarea lumii.

 Hristos nu va mai veni să moară a doua oară.
 El va veni să judece lumea şi pe cei pocăiţi care nu s-au ocupat de suflete pentru care a murit Hristos, suflete care puteau fi salvate.
Personal cred că va veni vremea și încă foarte curând, când mulţi fraţi, multe surori vor înţelege ce trebuie să facă în aceste vremuri de sfârşit şi vor şi face ce trebuie făcut.
Fraţi, surori care aţi ajuns deja să cunoaşteţi metodele salvării altora:
viaţa curată, rugăciunea cu credinţă şi postul măcar o dată pe săptămâna;
nu şovăiţi, hotărâţi-vă să faceți uz de toate acestea pentru slava Domnului.
Dumnezeu a  ştiut  că va veni o vreme  când frățietatea de pe pământ va înțelege şi va practica zilnic taina rugăciunii pentru salvarea omenirii.
De aceea au fost inspirate cuvintele din  Ps, 65:2,
"Tu asculţi rugăciunea de aceea toți oamenii vor veni la tine."
În acest verset profetic, găsim nu numai metoda pentru atragerea oamenilor la Dumnezeu, dar şi profeţia că va veni vremea când oamenii salvaţi, pocăiţii vor folosi rugăciunea cu aşa stăruinţă şi credinţă şi cu vieţi atât de consacrate, încât oamenii, în mare număr, ( ca niciodată în alte timpuri ) vor veni la Dumnezeu.
Dacă prin cei 120 de ucenici de la început,Dumnezeu a făcut atât de mari lucrări, a întors pe atâţia în câteva zile, ce va face El azi prin milioane de creştini dacă aceştia vor înţelege să trăiască pentru Dumnezeu ca Pavel care zice: "pentru mine a trăi este Hristos" ( Filip. 1:21 ), şi se vor ruga intens, cu credinţă, sistematic, de câteva ori pe zi pentru pocăința lumii.
Sunt convins că în viitorul apropiat vor apare aşa de mulţi credincioşi rugativi şi aşa de curaţi şi stăruitori

pentru o renaştere spirituală mondială, încât Dumnezeu care azi tolerează pe diavol pe planeta noastră, îi va
restrânge mult puterea.
De ce nu îi restrânge Dumnezeu şi fără noi şi fără rugăciunile noastre?
Fiindcă El nu poate fără contribuția noastră, aşa cum am văzut că El nu smulge un suflet de sub stăpânirea diavolului fără contribuţia noastră prin rugăciune insistentă.
În orice caz, o astfel de atmosferă cerească vor crea milioanele de oameni ai rugăciunii de pe pământ, încât oricine va  dori să   se pocăiască  se va   putea pocăi estingherit de diavol.
Pentru că diavolul va fi legat, pe pământ va domni o pace generală.
În această perioadă a păcii mondiale se va împlini prorocia lui lsaia 2:4:
"El va fi judecătorul neamurilor,El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul."
Atunci,în acea scurtă perioadă de timp, se va realiza, în sfârşit, visul milenar al oamenilor paşnici de pe pământ. 
Ceea ce n-au reuşit organizaţiile mondiale specializate vor reuşi oamenii rugăciunii.
 Nu pentru că cei din organizaţiile mondiale, O.N.U., sau altele n-au fost bine intenţionaţi sau n-au fost suficient de inteligenţi, ci pentru că nu calea tratativelor era calea obţinerii păcii, ci calea legării, imobilizării diavolului și a îngerilor lui care provoacă permanente focare de război pe glob.
 Diavolul, natura lui, e în război continuu, în permanent conflict cu Dumnezeu şi cu oamenii pe care-i doreşte colegi de suferinţă eternă.
Războiul s-a născut atunci când diavolul a pornit război contra oştirii lui Dumnezeu şi de atunci conflictele n-au încetat. 
Aşa se explică faptul că imediat, încă la primii oameni, apare conflictul, crima. 
Cain omoară pe Abel. 
Iar când oamenii se înmulţesc, apare războiul.
Aşa dar pacea omenirii nu va fi redată omenirii prin conferinţe, ci prin rugăciune.
E normal să fie așa deoarece pacea  nu  este  o  categorie social-politică în esența ei, ci o categorie spirituală, dumnezeiască.
Numai Dumnezeu care are în Sine pacea Isaia 9:6-7; Ioan14:27, poate să dea pacea şi o va da prin oamenii Lui, prin oamenii în care locuieşte El care vor acţiona cu mijloacele spirituale adecvate pentru instaurarea păcii în lume.
Faptul că pacea este o categorie spirituală şi nu de altă natură se vede şi din aceea că ceea ce în familii nu poate crea forţa, belşugul, înţelepciunea şi cultura, poate crea viața curată şi viaţa de rugăciune.
 În câte familii există belşug, cultură, inteligenţă dar cu toate acestea e şi război.
 Aşa stau lucrurile şi pe plan spiritual general.
Omul fuge de credinţa în Dumnezeu, considerând-o ca ceva foarte înapoiat, demodat, şi ajunge să creadă în minciuna diavolului.
Culmea stă în faptul că omul tot nu scapă de credinţă.
Aşa a fost şi la începutul omenirii.
 Omului i s-a pus în faţă adevărul lui Dumnezeu, în pomul cunoştinţei binelui şi a răului: "să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit. Gen. 2:17  şi minciuna diavolului: 

"hotărât ca nu veţi muri"Gen. 3:4.
Omul a crezut minciuna diavolului călcând în picioare adevărul lui Dumnezeu, călcându-se de fapt pe sine, fericirea sa şi a urmaşilor lui, a omenirii întregi.
Același lucru se întâmplă cu toți oamenii.
Fiecare din noi este confruntat cu adevărul lui Dumnezeu prin îndemnul la pocăinţă și credinţa în Domnul Isus, şi cu minciuna diavolului care zice că nu este nici rai şi nici iad ...
Cine crede minciuna Diavolului şi nu se pocăieşte, va muri în păcatele lui.
Dumnezeu prin Cuvântul Său, prin ucenicii Săi,de aproape 2.000 de ani cheamă pe oameni la mântuire.
Rolul nostru este să ne rugăm zilnic nu numai pentru noi,familia noastră şi cunoscuţii noştrii dar şi pentru Biserica noastră, pentru oraşul nostru, pentru ţara noastră, şi să nu uităm să ne rugăm ca Dumnezeu să reverse un Har deosebit de iertare peste  toate naţiunile pământului. 
Ținând cont de faptul că mai sunt sute de milioane de suflete pe glob, care încă n-au auzit despre mântuirea prin Domnul Isus, răspunderea noastră în ceea ce priveşte propovăduirea Evangheliei şi mărturisirea Domnului este uriașă.
Oare nu merită această grandioasă lucrare pe care Dumnezeu o pregăteşte pentru pământru mijlocirea, pentru salvarea celor din jurul său, a ţării şi a lumii întregi, dovedeşte că crede în colosala valoare a sufletului.Hristos, care este Dumnezeu  adevărat, din Dumnezeu adevărat, El prin care au fost create toate lucrurile în imensul cosmos, şi-a făcut timp special pentru noi.
A rupt din timpul Lui scump, 33 de ani tereştri.
S-a desprins din preocupările Lui să ne răscumpere pe noi, sortiţi să devenim prin îndepărtarea noastră nişte pierduţi pentru eternitate, nişte rebuturi ale creaţiei.
Nouă însă să ni se pară mult 1/2 oră în fiecare dimineaţă?
Dumnezeu să-ţi vorbească direct, să-ţi aşeze pe inimă această cauză mare a salvării omenirii.
Dacă Isus n-o traducea în viaţă, noi eram pierduţi pentru veci.
Dacă tu n-o traduci în viaţă, mulţi vor merge în iad,vor fi pierduţi pentru veci din cauza ta
 Ezechel 33:8.
Nu lua asupra ta această colosala vină.
Să ştii că mulţi vor fi chinuiţi veşnic, pentru că ai fost nepăsător, sau comod că nu vrei să te rogi ca un adevărat creştin.
Fie ca rugăciunile noastre pentru salvarea omenirii, să formeze un buchet de slavă pentru Dumnezeu şi de fericire pentru omenire.

o dedicaţie.... fiului meu!

Invata

Cheia spre fericire este increderea in Cel care ne-a dat viata.
 Timpul nostru este in mainile Sale. 
El decide inceputul si sfarsitul vietii noastre.
 Nimic altceva nu ofera vietii noastre liniste deplina, decat increderea in Dumnezeu.
 Pastreaza neatinsa gradina inimii tale si nu o lasa in calea vanturilor care ar putea strica tot ce a sadit Dumnezeu bun si frumos in tine.
Invata sa inlaturi tot ce te supara si te risipeste si cauta sa aduni in sufletul tau numai ce iti aduce bucurie deplina in viata!

Suntem în zori.

Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
Romani 13:12 ne descrie situația în care trăim în perioada de la învierea și înălțarea Domnului Isus Cristos și până la cea de a doua lui venire.

Pe de o parte încă e noapte, iar pe de altă parte nu s-a făcut ziuă.
Suntem în zori.
 Nu e nici noapte, nici zi.
Orice înțelegere corectă a realității trebuie să țină seama de acest dat.
Împărăția întunericului încă e prezentă, iar împărăția luminii e deja inaugurată.
Noi trăim în această stare în care cele două veacuri ale mântuirii se suprapun:
-cel vechi trece,
-iar cel nou e inaugurat.

Datorită acestui fapt creștinii experimentează tensiunea escatologică.
 Pe de o parte căile vechi doresc să revină, iar pe de altă parte puterile veacului viitor sunt la lucru.
 Păcatul, firea pământească, legea, moartea mai au ceva de spus.
Duhul, harul, îndreptățirea, viața încep să se impună tot mai mult.
Răscumpărarea, ispășirea, iertarea, au fost realizate în întregime pe cruce, dar implementarea lor în viețile oamenilor este gradată.
Ascultarea credinței este partea noastră în acest proces al mântuirii.
 Răscumpărarea trupurilor noastre va avea loc doar în ziua de pe urmă.
De aceea cele mai importante lucruri în viața de acum sunt credința, nădejdea și dragostea.
Credința ne ancorează în lucrarea mântuitoare realizată de Cristos, nădejdea ne leagă de împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, iar dragostea ne ajută să ne relaționăm plenar la Dumnezeu și la oameni.

aşteptare în criză.....

S-aştepţi, e greu, te prinde somnul,
Când parcă nu mai vine Domnul
Obositoare-i nelucrarea
Şi grea de tot e aşteptarea!

Fecioarele se-adună-n casă
Când întunericul se lasă,
Au candele ce dau lumină
Când Domnul trebuie să vină.

Şi timpul trece, fără ştire,
N-auzi la ele de grăbire
Şi stând aşa, adorm cu toate
Un somn ce-ai zice că e moarte

Din cele zece, cinci s-deştepte,
Curate, sfinte şi-nţelepte.
Şi-au procurat ulei din vreme
Şi vor ca Domnul să le cheme.

Dar cinci, din zece, nu au minte
N-ascultă de cereşti cuvinte
Nu vor s-adune ca să fie
Belşug în candela cea vie.

Le vine-n cap o nebunie
Să facă-acum economie
La undelemnul de valoare
Ce luminează-a lor cărare.

Şi candele se sting pe dată
Dar n-au ulei ca să mai poată
Aprinde iarăşi… deci cer iute,
Suratelor, să le-mprumute.

Acum e testul, de iubire:
Iubesc păcatul sau pe Mire?
Curatele-s la grea-ncercare
Vor da… sau nu, la cel ce n-are.

Vor da ulei, când nu mai este
Decât o clipă pân’ la veste:
Că Mirele acum se-ntoarce
Cu Cer, Pământ ca să împace?

Sunt înţelepte şi au minte
Când dau răspunsul în cuvinte:
„Nu vrem să facem pe din două
Să ne rămână măcar nouă!”

Nu mai e har şi timp de-afaceri
Nu mai e timp pentru întoarceri
Şi nici ulei nu se mai vinde
La cei cu inimi oscilânde.

Şi Mirele-a venit, …surpriză,
Fecioarele-au intrat în criză:
E timpul pentru deşteptare
De dat răspuns la o chemare.

E noapte-acum şi somnu-i dulce
Iar Domnul nu mai e pe cruce,
Mai este har acum, … o clipă
Nu cumpăra ulei în pripă!

Tu, care dormi în astă vreme
Când Domnul are să te cheme,
Pe Duhul Sfânt mai ai în tine
Să te trezească: …Domnul vine!