Se afișează postările cu eticheta Abiel voi fi acolo pentru tine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Abiel voi fi acolo pentru tine. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 februarie 2021

Să poți sta lângă mine




Destăinuie-Ți inima Abiel în inima-mi de lut
Și dă-mi puterea să tac doar și s-ascult...
Să-Ți mângâi blând obrajii când frigul Te-a umplut,
Să poți sta lângă mine fără s-auzi ce vreau, ce m-a durut...
Dă-mi mâna Abiel să Ți-o strâng, nu să primesc
Și odihnește-Ți ochii de teama că mă rătăcesc
Vreau Abiel de mine să Te simți iubit,
De vrei să taci, cu liniștea Ta am să mă hrănesc
Și am să tac și-am să privesc 
până chipu-Ți în mine-L întipăresc!
Chiar dacă tot ce vreau  Abiel  e  să te sărut,
Și dacă inima -mi în piept mă leagă tot mai mult,
Pentru că n-am uitat  iubirea din ochii Tăi când m-a privit,
Când m-ai luat în brațe și  cu iubire mi-ai zâmbit .

vineri, 1 decembrie 2017

Nu te teme,crede numai!

De câte ori nu ne-am pus această întrebare când cei din jurul nostru păreau că sunt împotriva noastră.De prea multe ori când vrem să facem un lucru bun şi plăcut lui Dumnezeu,parcă vine imediat un om sau mai mulţi care ne opresc din drum şi ne spun că suntem prea "extremişti" ori că ne considerăm prea sfinţi.Atunci ne întrebăm dacă nu au dreptate şi dacă ar trebui să ne mai analaizăm încă odată principiile şi tot ceea ce facem.În acele momente de incertitudine te simţi atât de singur şi totul în jurul tău se prăbuşeşte.

Inima nu ştie pe ce cale să o ia,iar sufletul trece prin îndoieli.Mintea se frământă,iar rodul acestor lucruri sunt lacrimile şi îndoiala.Nu mai ne încredem îndeajuns în Dumnezeu şi ajungem să ne întrebăm dacă ceea ce facem Îi este plăcut Lui,deşi lucrul acela "extrem" ne-a apropiat foarte mult de El.Scriu aceste rânduri fiindcă mă confrunt cu incertitudinea şi încerc să găsesc răspunsul scriind şi rugându-mă,sperând ca astfel să pot da un răspuns celor care trec prin astfel de situaţii.Cumva,Dumnezeu mi-a dat răspunsul.

De fiecare dată când vei vrea să te evidenţiezi şi să te apropii de Dumnezeu,căutând astfel să faci unele lucruri anormale pentru lume,vei avea de suferit.Oamenii vor vrea să te convingă că ceea ce faci nu este bine ori îţi vor pune piedici în cale.Vei suferi pentru Hristos prin faptul că vei fi înţeles greşit,ocărât şi te vor numi chiar ciudat sau venit de pe altă planetă.Adevărul este că tu chiar vi de pe altă planetă!Vi din Ceruri şi trebuie să demonstrezi asta!

Cum?
Continuând să mergi înainte şi să nu priveşti înapoi,oricât de tentant ar părea.Nu uita că Isus vine după o Mireasă Pură,nu după una cu haina mânjită de incertitudine şi de necredinţă.Fii curajos,luptă pentru visul tău,nu-ţi păsa de vorbele dure ale lumii şi nu te lua după "înţelepciunea" sa dacă aceasta nu este în corcondanţă cu ceea ce-ţi şopteşte Iubitul tău Dumnezeu.El este scopul tău în viaţă şi doar în El trebuie să te încrezi.Nu te teme,crede numai!

Share on facebook

miercuri, 23 noiembrie 2016

Izolarea este ca o închisoare.

Oamenii sunt creaţi pentru părtăşie.
Încă de la început, în scrierile Bibliei se spune
-Nu este bine ca omul să fie singur.
Şi mai târziu din nou Biblia spune că sunt mai bine doi decât unul.
Omul nu e creat pentru a trăi izolat, ci pentru a avea părtăşie.
Ceea ce îi ţinea pe cei dintâi creştini poate fi asemănat cu o masă care are patru picioare, din care unul e părtăşia
Dumnezeu i-a făcut pe oameni cu tărie ,dar având şi slăbiciuni.
Noi avem nevoie unii de alţii, ne completăm şi doar împreună suntem cu adevărat puternici. Termenul de „unii pe alţii“ apare de cel puţin 50 de ori în Noul Testament.
Trebuie să ne slujim, să ne încurajăm, să ne iubim, să ne ajutăm, să ne îndemnăm, să ne corectăm unii pe alţii, etc.
Adunare fără părtăşie şi prietenie nu există.
Cine doar vizitează serviciul divin fără a frecventa un grup de casă pierde chiar mai mult de jumătate din toată adunarea .
Dacă ai bani şi alte averi, fără a avea legături de prietenie, fără a avea pe nimeni care să-ţi dea şi căruia să-i poţi oferi dragostea, atunci nu ai nimic.
Adunarea este ca şi o familia mare, care e puternică şi indestructibilă.
Dumnezeu ne-a creat aproape unii de alţii pentru ca să putem fii la dispoziţia celuilalt şi pentru a ne împărtăşi viaţa unii cu alţii.
Acest lucru genial este tot timpul atacat.
Există o putere , o energie negativă -puterea satanică ,căreia nu-I convine atunci când noi stăm uniţi şi în legătură unii cu alţii.
Unii oameni nu sunt în stare de a avea relaţii cu alţii tocmai prin faptul că au fost determinaţi să facă aşa.
Ei au experimentat lucruri negative şi astfel s-au retras, chiar dacă sunt exterior într-o relaţie, totuşi lăuntric sunt răniţi şi total departe de orice afecţiune.
Câteodată este greu să te deschizi, însă este bine şi deosebit de important.
Câte relaţii ai şi câte din ele sunt bune?
Cine are voie să se uite în viaţa ta şi să-ţi vorbească inimii?
Isus vrea să restabilească relaţiile şi să-I facă pe oamenii capabili de a avea relaţii sănătoase unii cu alţii.
Şi el va întoarce inima părinţilor către copii şi inima copiilor către părinţii lor,
Chiar la sfârşitul Vechiului Testament este descris ceea ce va veni în timpul Noului Testament.
Dumnezeu trimite pe solul Său care restabileşte relaţiile.
Dacă Isus reuşeşte să restabilească relaţia dintre tată şi fiu,între mamă și fiică atunci el poate restabili şi celelalte relaţii (în căsnicie, între vecini.
Dumnezeu vrea să scoată împiterirea şi să pună în loc ceva supranatural.
În acest text inima face referire la persoană, şi „întoarcere“ înseamnă schimbare .Dumnezeu vrea să facă aceasta.
Noi ne întoarcem la Dumnezeu, dar şi la aproapele nostru.
Ne schimbăm şi ne transformăm în ce priveşte modul de raportare la cei din jur.
Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să vestesc captivilor eliberare şi orbilor vedere, să pun pe cei zdrobiţi în libertate,
Isus vrea să elibereze pe cei captivi.
Izolarea este ca o închisoare.
Este o adevărată eliberare atunci când ieşim din ea.
Poate suntem chiar orbi atunci când e vorba de anumite relaţii, sau poate vedem doar lucrurile negative în ceilalţi, dar şi în acest caz Isus vrea să ne ajute.
Şi chiar lucruri care s-au rupt într-o relaţie pot fi restabilite.
El încă mai poate ajuta şi ajutorul Lui vine întotdeauna la timp.
Când Dumnezeu ia iniţiativa într-un anumit aspect, atunci lucrurile se schimbă, deoarece atunci e la lucru ceva mai mult decât doar putere omenească.
Dumnezeu îşi va face efectul în mod supranatural, El va dărâma zidul despărţitor şi va smulge rădăcinile de amărăciune.Luati seama, dar, fratilor, ca niciunul dintre voi sa n-aiba o inima rea si necredincioasa, care sa va desparta de Dumnezeul cel Viu.
Ci indemnati-va unii pe altii in fiecare zi, cata vreme se zice: astazi, pentru ca niciunul din voi sa nu se impietreasca prin inselaciunea pacatului.
Caci ne-am facut partasi ai lui Hristos, daca pastram pana la sfarsit increderea nezguduita de la inceput,până la sfârșit.
Maranata!

vineri, 11 noiembrie 2016

Nu renunţa la primul eşec


Ţi s-a întâmplat de multe ori să ţi se spună: 
-“Tu? 
Nu poţi să faci asta, în nici un caz”
 sau 
“Vei eşua, nu mai încerca. 
Nu are rost”? 
Înseamnă că ai fost subestimat. 
În realitate, ascunzi în tine mult mai multe decât îţi poţi imagina. 
Tu deţii puterea!
Atunci când eşti subestimat, când ceilalţi nu au încredere în forţele tale proprii şi în judecata ta, să NU  faci aceste lucruri:
Să nu te plafonezi. 
Dacă te vei dezumfla aşa ca un balon care rămâne fără aer sau ca un păun care şi-a pierdut interesul, nu mai ai şansa să realizezi nimic.
 S-a dus totul şi atunci chiar că nu vei mai avea nici o şansă la îndeplinirea visului tău.
Să nu le dai dreptate. 
Oricine ţi-ar spune că nu poţi, tu arată-le că poţi. 
Oricine ţi-ar spune că nu eşti făcut pentru asta, demonstrează-le că exact pentru asta eşti făcut! 
Dacă tu nu crezi în tine, cum ai vrea ca ceilalţi să creadă?
Nu renunţa la primul eşec. 
Şi ce dacă? 
Nimeni nu a avut succes din prima şi, dacă a avut, sunt excepţii.
 E ca şi când înveţi să mergi cu bicicleta. 
Prima dată cazi. 
A doua oară te juleşti puţin, a treia oară mergi clătinându-te, a patra oară începi să-ţi găseşti echilibrul, până când ajungi să mergi corect. 
Continuă să pedalezi!
Nu-ţi retrage armele. 
Dacă ai reuşit să ajungi până undeva, nu înseamnă că lupta s-a terminat. 
Este posibil ca atunci când te uiţi în faţă, să fii înjunghiat din spate, iar când îţi păzeşti spatele, să cadă de sus.
Nu uita cine eşti, de unde ai pornit şi de ce eşti în stare. 
Tu eşti mai mult decât o persoană nevrednică de lucruri măreţe, ai pornit de la zero şi eşti în stare să-ţi îndeplineşti visul!
Nu te uita în urmă.
 Lasă trecutul oamenilor care nu sunt în stare să trăiască în prezent.
 Tu nu faci parte din ei.
Şi, mai mult decât toate, nu îi subestima şi tu pe cei din jurul tău.
 În general oamenii sunt în stare de mult mai multe decât lasă să se vadă.

miercuri, 6 iulie 2016

Tu ce ai de gând să faci cu singura ta viaţă?

De fiecare dată când aveam un vis mai mare venea cineva şi-mi spunea:
-"Nu ai cum să ajungi acolo.
O să ţi se întâmple exact opusul."
,iar eu de cele mai multe ori sfârşeam prin a fi dezamăgită.
Îl întrebam pe Dumnezeu:
"Doamne,asta-i tot ce poţi Tu face?
Până aici pot ajunge?"
....şi pentru ceva timp îmi plângeam de milă.
El mă lăsa să îmi vărs amarul,iar apoi intervenea.
Prin puterea Sa uimitoare mă ridica de jos şi punea în inima mea o nouă speranţă şi îmi şoptea blând:
-"Încrede-te în Mine copil iubit."
Trăim într-o lume care are obiceiul să ne taie elanul şi să ne facă să dăm înapoi.
Dar am să-ţi spun un secret astăzi,pe care Domnul mi l-a descoperit.
 Întotdeauna când ai un vis,un plan sau o speranţă pentru un anumit lucru,prima oară încredinţează-l în mâna Domnului.
Apoi,ai grijă cui îl spui căci majoritatea oamenilor nu vor crede în tine,căci Singurul care are încredere în tine este doar Dumnezeu.
Nu te lăsa dezamăgit de ce îţi spun ei,tu doar încrede-te în El şi vei vedea cum va lucra,mai mult de atât,îţi va da chiar mai mult decât ai visat şi ai gândit că vei avea.
De ce?
Pentru că te-ai încrezut în El.
Suntem obişnuiţi să fim obişnuiţi.

Nu mai râvnim după ceva mai mult,nu mai avem vise,iar cel mai rău este că nu mai avem credinţă în El.
Din cauza oamenilor,am ajuns să credem că avem un Dumnezeu cu puteri limitate care nu mai poate face atât de multe,care ne lasă de capul nostru.
GREŞIT!

Lui îi pasă de noi şi de gândurile noastre mai mult decât ne pasă nouă.
El ne numără firele de păr şi ştie când stăm jos şi când ne trezim,îţi pătrunde chiar şi gândul înainte de a-l gândi tu.
Chiar nu îi pasă de tine?

Sau de problema ta?
Sau de povestea ta de dragoste?
Sau de visele tale?
Păcat că am ajuns să credem că Dumnezeu este doar atât cât am auzit şi am văzut,ori dacă este ceva mai mult de atât nu are de gând să ne arate nouă.
Am lenevit,ne-am obişnuit să stăm în starea asta de amorţeală.

Doar mâncăm şi bem şi uite aşa trece ziua.
O zi pe care poate El avea pregătită o binecuvântare mare pentru tine,dar tu ai stat nepăsător.
Eu îţi spun astăzi: 

-Înzrăzneşte şi schimbă lumea!
Sunt prea puţini oameni care mai vor să schimbe lumea,care sunt dispuşi să-şi dea viaţa de dragul Său şi care mai acceptă provocarea Sa.
Care au curajul de a-I da Lui planurile şi visele lor spre a fi transformate.
Ne este prea lene...suntem prea obosiţi..avem şi alte priorităţi..pierdere de timp...un vis prostesc..se va întâmpla exact opusul.
Ce scuze ieftine ne-am găsit,dragilor.

Tu ce ai de gând să faci cu singura ta viaţă?

miercuri, 8 iunie 2016

Mergi fiica mea

1. Mergi fiica mea de-acum cu DOMNUL
  spre fericirea ce-ți dorim
  dar nu-mi uita învățătura
  din clipa când ne despărțim;

2. Cuvantul DOMNULUI urmează-l
  la timp și ne-la-timp, voios,
  privirea inimii smerite
  nu-ți depărta de la HRISTOS.

3. Păstrează-ți sănătoasă mintea
  si-adâncul inimii curat,
  ființa nu ți-o stăpânească
  decât ce-i sfânt și-adevărat.

4. Din bunurile lumii-adună
  doar cât să nu le știi de greu
  ca pașii tăi ușor să umble
  pe urmele lui DUMNEZEU.

5. Să nu-ncuviințezi păcatul,
  virtutea-n veci să n-o trădezi,
  să nu-njosești nici o credință
  și vina doar pe-a ta s-o vezi.

6. Din nici un rău nu-ți face prieten
  curatul ADEVĂR, fă-ți soț
  să poți să te desparți de toate
  doar de HRISTOS să nu te poți.

7. ...De n-ai să-mi uiți învățătura
   din clipa când ne despărțim,
   mergi fiica mea oricând cu DOMNUL
   la capăt o să ne-ntâlnim ...

miercuri, 4 mai 2016

voi fi acolo pentru tine

Cand știi că stralucirea soarelui
Se pierde in noaptea rece
Cand nu stii incotro sa te indrepti
Si toate visele tale
Par sa-si piarda sensul
Lasa -Ma in lumea ta
Tot ce ai nevoie
este ca cineva pe care sa te poti sprijini

să-ți fie alături
Nu fi tristă , nu esti singură.
Voi fi acolo pentru tine
Undeva in noapte
Voi aprinde o lumina pentru tine,
Undeva in noapte în rugă,
Te voi astepta
Voi fi acolo pentru tine.

luni, 7 decembrie 2015

și totuși .....vine o zi



Se pare ca atat cat traim aici ne construim faptura dinauntru, ne construim “gradina” sufletului.

Asa cum ne asternem aici, asa vom avea dincolo.

Si vine o zi cand vom pleca de aici, vine un timp cand vom lasa ce avem aici si dincolo nu vom duce nimic din tot ce cu atata truda am adunat si nimic din cele pentru care atata ne-am zbatut…

Si vom duce doar gradina sufletului pe care poate asa l-am neglijat, de care poate am uitat, pentru ca poate am incercat din greu “sa nu ne gandim la moarte, ca nu e ceva placut” (asa mi-a spus cineva)…

Si totusi e cel mai sigur lucru din viata fiecaruia.

Ca odata va muri.

Si cand vei inchide ochii aici si ii vei deschide dincolo, ce vei fi, unde vei fi si ce vei avea?

Din aceasta cauza, creştinismul, dacă este fals, nu are nicio importanţă, iar dacă este adevărat, are o importanţă covârşitoare.

Dar nu poate avea o importanţă moderată.

Din aceasta cauza, cel mai important lucru din viata asta scurta este sa cauti Adevarul.

Si daca il cauti sincer, cu onestitate (fara prejudecati) si din toata inima il vei afla, pentru ca Adevarul se lasa gasit de cine inseteaza dupa El.

Toate virtutile si toate lucrurile bune din lumea asta sunt zero fara dragostea. Dragostea e acel 1 care pus in fata tuturor acestea le da valoare. Si toate acestea se regasesc in dragoste.

luni, 26 octombrie 2015

nimic nu este statornic aici


Trecem prin multe experiente, si asta de-a lungul anilor, sau poate chiar zilnic.
Dar, ne oprim ca sa vedem ce vor sa ne invete?
Cu ce scop vin toate acestea?
Desigur ca multora nu le vom gasi sensul.
Poate ca este necesara o pauza, chiar si un repaus scurt datorat unei neputinte poate ajuta spre a rememora trecutul si a obtine invatatura.
Am invatat ca nu trebuie sa port poveri, ci trebuie sa le aduc inaintea Domnului Dumnezeu, cerandu-I rezolvare; sa nu iau eu povara altuia, pentru ca risc sa cad sub greutatea ei.
Ca rugaciunea are o insemnatate mare… chiar daca pe moment si mult timp pare ca nu se petrece nimic.
Am inteles ca implinirea adevarata nu o pot gasi in nimic , pentru ca nimic nu este statornic aici, decat in Dumnezeu…desi cunosteam aceste lucruri, dar trecand prin unele experiente, altfel le vad acum.
Daca vreau traiesc in pace cu toti oamenii trebuie sa-mi calc putin peste mandrie, sa cedez si cand inima nu vrea sa cedeze.
Sa nu pun pret mai mare pe un lucru decat este nevoie.
Ca trebuie sa ma opresc la timp, in caz contrar o va face Dumnezeu asa cum nu-mi place.
Sa nu ma incred in simtirea mea, in ideile, gandurile, planurile mele, oricat de bune ar parea acestea, sa pot spune nu sau da, atunci cand este cazul. 
Si sa incredintez toate voii Sale care este  suverana peste toate.

vineri, 25 septembrie 2015

Cum este posibil acest lucru?



Toate zilele lui Enoh au fost de trei sute şaizeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu. Genesa 5, 23-24

Toată viaţa lui Enoh a fost o rugăciune.
 A umblat întotdeauna cu Dumnezeu. 
Cu Dumnezeu nu ne putem grăbi, pentru că dacă fug în graba mare o să-mi dau seama că sunt singur.
Odată, aflându-mă în întârziere, a trebuit să mă grăbesc foarte tare, şi în drum spre ţinta mea m-am rugat.
 Atunci mi-a spus cineva că din acea rugăciune a lipsit liniştea inimii.
Enoh a umblat cu Dumnezeu, ceea ce înseamnă că el a preluat ritmul miraculos al lui Dumnezeu.
 Nu a dorit să ajusteze ritmul divin la ritmul lui, ci el a fost cel care l-a preluat pe al lui Dumnezeu.
Rugaţi-vă neîncetat
- acest îndemn nu poate fi înţeles de omul de astăzi.
 Cum este posibil acest lucru? 
Enoh a fost maestrul acestei rugăciuni fără oprire, umblând mereu cu Dumnezeu. 

luni, 13 iulie 2015

PENTRU CE TRAIESTE O FEMEIE?

pentru a gasi un barbat astfel:

-un bărbat sensibil:

-Ferice de cine are milă de cei nenorociți. (cap. 14:21);
-un bărbat profund:
 De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită. (cap. 14:13);
 -un bărbat modest:
 Omul înțelept își ascunde știința. (cap. 12:23);
-un bărbat temător de Dumnezeu:
Cine nesocotește Cuvântul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit. (cap. 13:13);
ironic:
Cine își lucrează câmpul are belșug de pîne, dar cine aleargă după lucruri de nimic are belșug de sărăcie (cap. 28:19) ; 
-amuzant:
Mai bine să locuiești într-un colț pe acoperiș, decât să locuiești într-o casă mare cu o nevastă gâlcevitoare (cap. 25:24);
-un bărbat sincer:
Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui (cap. 27:6);
-milos:
Nu muta hotarul văduvei, și nu intra în ogorul orfanilor (cap. 23:10).
 -am  aflat de  un bărbat înțelept
 (se afirmă că cel mai înțelept om  a fost Solomon, pentru că Dumnezeu l-a înzestrat cu înțelepciune și a spus că nu va mai fi niciunul care să posede Înțelepciunea în doze atât de mari.)

Și m-am hotărât că, dacă am să mă întorc în timp, am să îi accept propunerea de a mă căsători cu el.

Nu am să aștept de la el bijuterii, nici favoruri maritale.
 Prințesele sale se vor putea întrece în competiții acerbe, să se ocupe de „treburile femeiești”.
Eu am să îi cer un singur lucru: să îmi vorbească în cadrul unor ședințe particulare
 Să stau ore înșir să îl ascult, în fiecare zi să dezbatem un nou subiect și în urma acestor ședințe să am carnețelul plin cu notițe, teme de meditație și recomandări de cărți.
Da, în această situație accept să fiu a 701-a soție.

joi, 5 martie 2015

Ceea ce poti face tu



Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.
De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.
Domnul scapă sufletul robilor Săi, şi nici unul din cei ce se încred în El, nu este osândit.

Slaveste pe Domnul atunci când te simti tare, căci vine si ziua când vei avea o inima zdrobita, si atunci ai nevoie de ajutorul Lui. Ap. Pavel in cartea sa scrie:
 “Parintele indurarilor si Dumnezeul orcărei mângâieri, care ne mângâie in toate necazurile noastre, pentru ca, … , să putem mângâia pe cei ce se află in vreun necaz!”

Cunosti astazi pe cineva care este cu o inimă zdrobită, are nevoie sa fie intarit, poate tu esti singurul care o poate face. Nu lasa aceasta pentru mâine. Sună- astazi si oferă-i o incurajare.

Domnul Isus “nu frânge” o inima care “(fitilul care) fumega” si nici “trestia frăntă” cazuta la pamânt. El o ridică, o incurajează, o intareste si asta trebuie sa fac si eu…

Care a fost atitudinea ta fată de cel care are o inimă frântă. 
Ai avut dispret sau aer de superioritate… 
Ia seama zice ap. Iacov sa nu cazi si tu…
 Doar Satan isi doreste sa franga, sa distruga pe cineva. 
Isus se apropie cu dragoste, plin de mila sa ridice, sa intareasca ceea ce e distrus.

Asa că dacă stii acum pe cineva care se zbate zdrobit, nu il frânge de tot. 
Ajută-l, Ridică-l, fă ceva ca el să fie intarit. 
Nu astepta pentru ziua de maine. 
Aceasta va aduce inaintea ta pe altcineva care poate avea nevoie de tine.

Ceea ce poti face tu, cu sigurantă că nimeni nu mai poate face.

marți, 24 februarie 2015

Fă ceva pentru tine


Fă ceva pentru tine și fă ceva pentru alții, pentru ca Dumnezeu să facă ceva pentru și din tine.
Trăirea în lume așează praf pe tine dar trăirea cu lumea îți ruginește sufletul.
Întotdeauna lumea îl va trimte pe Cain care îți va zâmbi strângând piatra în mână.
Întotdeauna lumea va avea un Nebucadnețar care se va plimba mândru pe zidurile ridicate cu truda nopților tale nedormite.
Întotdeauna lumea va avea o Dalila ademenitoare care aleargă după lumina ochilor tăi.
Întodeauna lumea va forma o echipă cu Sanbalat și Tobia prin care să îți stingă prin ocară focul jertfei pentru Dumnezeu.

Întotdeauna lumea va vorbi printr-un Caiafa care va trimte neprihănirea la răstignire.
Să te păzești de ei. Întâi să îi ocolești, iar dacă nu poți, să nu îi auzi, să nu îi lași să îți atingă sufletul căci sunt întinați. Și citește atent ca să observi că apostul Iacov se include în rândul celor ce vor să se păzească neîntinați de lume.

Apoi să construiești. Nu palate, ci să construiești vieți. Aplecă-te să cercetezi pe orfan și văduvă, să le cunoști durerea și să o alini. Citește atent ca să observi că orfan și văduvă este la plural. Vorba românului: "cuu o floare nu se face primăvară".

Nu cerceta pe cei doborâți ca un polițist ci cu sinceritatea și smerenia celui ce știe că doar Dumnezeu este pâinea și mângiere tuturor.

Cu cât vei sta mai aproape de orfani și văduvă cu atât lumea va fi din ce în ce mai departe de sufletul tău.

duminică, 8 februarie 2015

sisteme de încălzire pentru biserici

Cinci studenţi la teologie au petrecut un sfârşit de săptămână în Londra şi erau foarte curioşi să asculte câţiva predicatori care se bucurau de popularitate în vremea aceea. 
În drumurile lor, au ajuns într-o dimineaţă călduroasă şi la clădirea în care predica Charles Spurgeon. 
Cum aşteptau afară să se deschidă uşile bisericii, s-a apropiat de ei un necunoscut şi i-a
întrebat:
 -N-aţi vrea să vedeţi sistemul de încălzire a Bisericii noastre?
 Deşi nu erau prea curioşi să afle despre aşa ceva în Duminica aceea de Iulie, din politeţe, au acceptat invitaţia.
Străinul i-a călăuzit pe treptele care coborau spre o sală de la subsol, a deschis uşurel o uşă şi le-a zis şoptit, emoţionat:
-Iată domnilor, sistemul nostru de încălzire!. 
Cu uimire, cei cinci studenţi au privit o mulţime de peste 700 de suflete care erau îngenuncheate la rugăciune, cerând binecuvântare şi har pentru serviciul care avea să urmeze.
Necunoscutul care-i invitase să vadă minunea nu era altul decât Spurgeon însuşi. 
Să ne mai mirăm că predicile lui mai sunt în circulaţie şi astăzi!

luni, 27 octombrie 2014

.fă-ţi timp .....



Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post. (Matei 17:21)

Zi mare! 

Cine mai era ca ei? 
Tocmai fuseseră aleşi. 
Făceau parte chiar din executiv. 
Dar sărbătoarea se sfârşeşte. 
„Spor la treabă! Hai!” 
Lumea e nerăbdătoare să vadă dacă se întâmplă ceva, dacă sunt altfel de oameni, dacă s-au transformat miraculos peste noapte, dacă s-au umplut de toate darurile spirituale şi au de-acum soluţii pentru toate problemele concetăţenilor sau ale coreligionarilor. 
Şi, chiar la prima înfăţişare publică după punerea deoparte… nimic. Iar lumea începe: 
-„E prea mare pălăria pentru ei”,
- „A greşit cine i-a ales”, 
-„…Nepregătiţi, copii…”. 
-Şi aleşii 
– ucenicii, căci despre ei este vorba 
– erau îngrijoraţi de situaţia dureroasă provocată de nereuşita lor. 
I-au cerut lui Isus Însuşi o dezlegare a misterului eşecului lor. 
Iar El le-a explicat că afirmarea unei identităţi şi trecerea prin preajma Dumnezeirii sau chiar şederea pentru o vreme în compania Lui nu sunt suficiente pentru biruinţă. 
Necredinţa care i-a ţinut doar la suprafaţa relaţiei cu El şi, poate, indiferenţa cu care priveau solemna lucrare încredinţată lor au fost de ajuns ca să-i facă să guste amărăciunea eşecului. 
Şi mai aveau o problemă: 
-doar trei erau în executiv, iar ceilalţi nouă s-au „întunecat” rău.
 În starea aceasta porniseră după minuni, neînţelegând că biruinţa este rodul altui spirit. 
În lupta sa cu pământenii, unul dintre tertipurile de succes ale Diavolului este să găsească mijloacele, nu argumentele prin care să-i constrângă pe urmaşii lui Hristos să lucreze fără rugăciune, fără post şi plini de ei.
 „Satana ştie că toţi cei pe care îi poate determina să neglijeze rugăciunea şi studiul Scripturii vor fi învinşi de atacurile lui. De aceea inventează orice mijloc posibil pentru a le ocupa mintea.
E de apreciat gestul de a te opri să te închini în dimineaţa aceasta, prin rugăciunea şi cântarea de după această lecturare.
 Pentru că eşti convins că e nevoie de mai mult, fă-ţi timp astăzi pentru o convorbire extinsă cu Dumnezeu.

marți, 23 septembrie 2014

o binecuvântare specială pentru tine!


Dar acum ascultă, Abiel,
 roaba Mea, Abiel, cea pe care te-am ales! 
Aşa vorbeşte DOMNUL 
– Cel Care te-a făcut, te-a ţesut în pântece şi te va ajuta: 
nu te teme, roaba  mea, 
Ieşurun, cea binecuvantata plăcută Domnului
 cea  pe care te-am ales! 
Căci Eu voi turna apă peste pământul însetat şi râuri peste pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea peste urmaşii tăi. 
Ei vor răsări ca iarba de pe pajişti şi ca sălciile lângă pâraiele de apă. 
Unul va zice: 
‘Eu sunt al DOMNULUI!’, un altul se va numi cu numele lui Abiel, iar un altul îşi va scrie pe mână:
 ‘Al DOMNULUI!’ 
şi va adopta numele de Abiel.

sâmbătă, 30 august 2014

E timpul ca eu sa tac si Tu sa-mi vorbesti


As vrea sa locuiasca in mine o inima mai aleasa, mai plina de dragoste, de iertare, de pace.
Atunci as putea mai bine sa Te slujesc prin faptele mele si sa m-apropi mai mult de Tine.
Te laud ca esti Prietenul meu de aproape ce-atinge sufletul meu cu bunatatile Sale si ma-ndeamna sa lupt chiar si in momentele cele mai grele.
 Si-Ti multumesc ca fericirile mele izvorasc din Tine, pentru ca Tu esti fericirea mea, iar eu iubesc perfectiunea Ta care se descopera zi de zi mai noua pentru mine. Si-acum nu-mi mai sunt straine soaptele Tale, pentru ca am invatat sa privesc mai mult cu inima si cu acel gol ce L-ai pus in mine ca sa-L umpli la timpul potrivit cu Tine.
Te vad in fiecare curcubeu si Te miros in fiecare parfum de floare,
Te simt in fiecare picur de ploaie ce m-atinge si Te-aud in fiecare ras de copil.
Stiu ca esti un Dumnezeu si-al lucrurilor mici, si-al celor mari.
Am invatat ca totul are o vreme si-o masura si nimic nu misca fara ca Tu sa poruncesti
si vad bunatatile Tale oglindite in fiecare pas al fiintei mele.
Doar un orb n-ar putea sa vada ca dincolo de ce se vede sta Cel nevazut care zice si totul ia fiinta.
 Iti multumesc ca si pentru mine este vremea sa Te vad prin credinta si Te laud ca-Ti faci timp sa-mi arati ca existi si prin natura si prin Cuvant.
E timpul ca eu sa tac si Tu sa-mi vorbesti...

miercuri, 2 aprilie 2014

să te pregăteşti pentru Cer!



Sunt mulţi aceia care visează în permanenţă la cer. Ce frumos va fi acolo! Fără reumă, fără dureri de spate, fără acizi la stomac, iarbă de un verde intens, îngeri, poate şi ceva mieluşei care vin să se joace cu tine…mai, mai că îţi doreşti să vină moartea cât mai repede atunci când astfel de gânduri dulci pun stăpânire pe tine. Există predicatori care ştiu să exploateze genul acesta de visări cu multă dibăcie: ”ne vom întâlni cu bunica, cu bunicul etc.” Nu ia mult timp până când întreaga adunare începe să lăcrimeze de bucurie!

Aşa cum spune Biblia Cerul e un loc minunat! Cartea Apocalipsa îl descrie ca un loc în care orice lacrimă va fi ştearsă, un loc în care boala şi suferinţa nu vor mai exista. Dar gândul care ar trebui să umple inimile noastre de bucurie atunci când ne gândim la cer este prezenţa lui Cristos.”

Vă voi lua cu mine, ca acolo unde sunt eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:3b); ”Aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos” (Filipeni 1:23); ”Ei vor vedea Faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor” (Apocalipsa 22:4). În toate aceste versete (şi în multe altele) Cerul este prezentat ca un loc minunat, de dorit, nu datorită lipsei necazurilor sau a bogăţiilor de acolo, ci datorită prezenţei nemijlocite a lui Dumnezeu! Cu alte cuvinte, ne dorim să ajungem în Cer pentru a fi împreună cu Cristos, pentru a sta în prezenţa lui, pentru a-L vedea! Dorim Cerul pentru că Domnul nostru este acolo!

Iată un test deosebit de eficient pentru a afla dacă eşti pregătit pentru cer: doreşti să Îl vezi pe Cristos sau îţi doreşti doar să scapi de probleme şi boli? Apostolul Pavel spune în 2 Timotei 4:8 că vor primi cununa neprihănirii “toţi cei ce vor fi iubit venirea lui!” Îmi este un pic teamă că am ajuns să iubim mai mult cununa decât pe Cel care ne-o va da! Omul pregătit pentru Cer Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi doreşte să Îl cunoască tot mai mult. Cerul reprezintă răsplătirea acestei dorinţe!

Cum aşteptăm Cerul? Nu filosofând sau visând despre ce va fi acolo, ci lucrând. Există acest pericol de a fi preocupaţi de Cer şi de Venirea Domnului nostru doar la un nivel teoretic şi sentimental. Pildele din Matei 24-25 despre venirea Domnului descriu profilul omului pregătit pentru acea întâlnire. Acesta este un om activ. Un om harnic. “Ferice de robul pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa” (Matei 24:46) La judecata finală, Împăratul îi mustră pe cei de la stânga Lui că “n-aţi făcut aceste lucruri.” (Matei 25:45) Pe ceilalţi îi laudă pentru că le-au făcut, dar, foarte interesant, aceştia nu erau conştienţi că le-au făcut. Ceea ce înseamnă că pentru ei, a face aceste lucruri (a da hrană, a îngriji, a vizita pe cei din temniţă etc.), reprezenta un mod de viaţă. Era ceva natural pentru ei, ceva la care nu se gândeau prea mult. Reformulând cu cuvintele Domnului nostru din Matei 6:3, “stânga nu ştia ce face dreapta.” Interesant, Împăratul le spune că “toate acestea, ei le-au făcut lui.”

Da, Împăratul va veni şi va şterge orice lacrimă din ochii noştri. Până atunci însă, El ne cheamă să ştergem lacrimile din ochii semenilor noştri! Să aducem o părticică din cer pe pământ. Nu Cerul pe pământ, cum încearcă unii…e imposibil! Dar o părticică se poate şi chiar trebuie! Asta înseamnă să te pregăteşti pentru Cer!

marți, 18 martie 2014

Ce va rămâne....


Ce va rămâne......
Nu-ți pot promite că știu toate răspunsurile la întrebările care te frământă, nu-ți pot promite că am soluția perfectă pentru toate situațiile critice pe care le vei întâni, nu-ți pot promite că am suficient curaj în vremuri tulburi, dar pot promite că am să rămân alături de tine la bine și la greu... 
pot promite că nu vei trece singur prin greutățile vieții.
Când ești aproape de persoana iubită și faci totul cu delicatețe cu o inimă sincera și deschisă, o astfel de relație durează și dăinuie peste timp.....

sâmbătă, 1 februarie 2014

Când alegi pe cineva să iubeşti

Cine din noi pronunţând cuvântul „Dragoste” gândindu-se la acest sentiment, îi apare-n minte: 
durerea, lacrimile, certurile şi despărţirile.
Sunt sigură făcând un sondaj, majoritatea s-ar fi gândit anume la aceste cuvinte. 
Oamenii spun că dragostea le-a pricinuit multă durere. 
Oare despre dragostea să fi fost vorba?
Ceea ce ţine de lacrimi aprob, deoarece lacrimile sunt născute din dragoste.
 Din iubirea pentru omul care te-a rănit. 
Sau din frica de a nu-l pierde.
Semnificaţia acestui sentiment a fost pierdută-n pe parcursul veacurilor. 
Precum din floare scoţi câte o petală şi rămâne doar tulpina, pe care deja nu o mai poţi numi floare.
Pentru mine dragostea este un drum lung ce trebuie parcurs până la acea persoană pe care o iubeşti.
La fel cum ai începe o călătorie alegând destinaţia, astfel trebuie să ajungi la omul pe care-l iubeşti.
 Un alt pas este să aduni toată informaţia despre destinaţie. 
Când alegi pe cineva să iubeşti, trebuie să ştii pentru ce-l iubeşti.
Powered By Blogger

Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului, şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.

visteria inimii

ogorul evangheliei