Cand vin dureri

Cand vin dureri pe calea ta,
Si de nori grei se umple zarea,
Sa stii ca este Cineva
Ce-ti stie toata framantarea.

Cand ochii tai, doua izvoare,
Intind durerea pe obraz,
Exista-o mana iubitoare
Ce-alina lacrimi si necaz.

De ce sa te afunzi in noapte
Si sa te-acoperi de durere?
Asculta-ale credintei soapte:
Exista har si inviere!

Da, Domnul este langa tine,
Ti-alina inima-ntristata,
In suferinta te sustine,
Si nu esti singur niciodata.

Nu-i vant sa nu se potoleasca,
Nu este noapte fara zori!
E-atata dragoste cereasca
Si-n prea involburatii nori.

Oricat de greu ar bate vantul,
Credinta ta n-o poate stinge,
Si-oricat de negru e mormantul,
Lumina Crucii il invinge!

Deci fii increzator pe cale
Si-n orice vreme nu uita:
El stie lacrimile tale
Si e mereu la dreapta ta!

Ce să facem ca să primim Har?

M-am gândit că așa cum noi oamenii nu bem apă din vase murdare sau nu dăm celor dragi să bea din vase murdare, tot așa Dumnezeu atunci când toarnă Harul Său, se uită să toarne într-un vas curat.

...dacă cineva se curățește de acestea va fi un vas de cinste, folositor Stăpânului Său.

De multe ori noi ne rugăm pentru Har, ne rugăm ca Dumnezeu să ne umpla vasul, dar ceea ce-L împiedică pe Dumnezeu să toarne este mizeria din vas, murdăria lipită de pereți, drojdiile uscate de pe fundul vasului, mirosul de stricăciune. Atâtor de multe gunoaie, apreciate de lume, le dăm glorie, le considerăm părți din ființa noastră, lipite de vas. Nu le socotim ca gunoaie și așteptăm ca Dumnezeu să toarne Harul său PUR peste acestea. Murdăria este atât de lipită de vas încât nici nu se mai desprinde.

Ezechiel 24:11-12

Apoi pune cazanul gol pe jăratic, ca să se încălzească, să i se infierbinte arama, să i se topească murdăria dinăuntru, și să i se șteargă rugina.
Trudă degeaba! Căci rugina de care este plin nu se deslipeste de el; rugina nu se va lua de pe el decât prin foc.

Suntem noi oare conștienți de câte lucruri nu le socotim ca gunoaie, le cocoloșim în sufletul nostru și vrem ca Domnul să ne binecuvînteze? Personal am văzut că atunci când am fost entuziasmat sau tulburat în inimă de ceva nevenit de la Domnul, acel lucru a crescut și a ocupat mult loc din timpul și gândirea mea. Nu mai era loc pentru Har. Urmărirea entuziasmului sau înfricoșarea de tulburări mi-au devenit țeluri și căi de glorie, desigur deșartă și astfel urmărind slava deșartă a unei scăpări fără Hristos, nu mai eram smerit și deci am ajuns în imposibilitate de a primi Har. Dumnezeu nu toarnă peste gunoaie.

Noi, în bucătăria nostră, când ne spălam vasele sau tacâmurile, privim paharul spre lumină, ne uităm între dinții furculiței, spălăm, clătim și uscăm bine. Să fie Dumnezeu mai puțin înțelept? Să fie El mai puțin grijuliu? Fiecare din noi suntem vase din care ”€œmănâncă” ceilalți. Dumnezeu dă unuia Harul spre folosul întregului trup.

Iată de ce nu primim har. Avem în noi lucruri care pe Dumnezeu îl împiedică să toarne.

Cele mai multe din aceste lucruri la care nu vrem să renunțăm, sunt cele care ne aduc câștiguri, avantaje. Sunt neprihănirea proprie, lăuda deșartă a lucrărilor pe care le facem noi din talentele noastre, nu din Hristos.”

Acele avantaje pe care a ajuns să le socotească gunoaie, de multe ori le avem și noi în inimă. O viață religioasă legalistă, o neprihănire proprie bazată pe lege, nu pe Har, bazată pe ”€œcel ce va face aceste lucruri” este o piedică, un gunoi care îl opresc pe Dumnezeu de a turna Har.

Vasul trebuie să fie GOL. Nimic să nu umbrească slava, să nu strice gustul, să nu altereze mirosul! Toate avantajele legii sunt gunoaie!

Iată de ce nu primim Har!

Ce să facem ca să primim Har? ”€œSă facem” e puțin eronat spus. La această întrebare Domnul a răspuns: ”Să credeți!”. Avem nu ”€œde facut” ci de ”nefacut”. Facem prea mult, trăim prin principiul ”cel ce va face, va trăi”. Avem de concediat pe Agar, de alungat legea și pe fiul ei. Nu pot moșteni împreună. Nu primim Har pentru că avem pe pereții sufletului nostru urme de lege. Și aceste legi pretind o slavă, miros urât. Miros a transpirație umană, a efort. Cuvântul credinței, chiar născut la vârsta de 100 de ani, va rodi, chiar dacă e al doilea, chiar dacă este batjocorit de întâiul, de Ismael. Harul să domnească.

Nu primim Har pentru că nu am alungat pe Agar, legea.

Alungarea legii înseamnă renunțarea la multă glorie deșartă, glorie provenită din lucrări. Renunțarea e dureroasă, și pe Avraam l-a durut, dar altă cale spre Lăuda Gloriei Harului Sau nu este.

Nu pot moșteni împreună!

sa-I fii placut lui Dumnezeu.

Credinta apare unde te astepti mai putin si dispare acolo unde te astepti sa prospere.
Cei care se confrunta intr-un mod onest cu indoielile lor descopera deseori ca ajung sa creasca intr-o credinta care transcende orice indoiala.
Vedem "prea multe pentru a nega si prea putine pentru a fi siguri".
Opusul credintei nu este indoiala, ci teama.
Credinta inseamna sa pornesti inainte fara a intrevedea capatul drumului si poate chiar fara a vedea clar careeste pasul urmator. Ea inseamna a urma, a te increde, a intinde mana unui Dumnezeu invizibil.
Intrebarilor cauzale legate de trecut, "de ce-urilor?" Biblia nu le da un raspuns definitiv. Dar are totusi o speranta pentru viitor, speranta ca pana si suferinta poate fi transformata pentru a produce rezultate pozitive.
Un om credincios vede viata din perspectiva increderii, nu a fricii. Credinta solida imi permite sa cred in pofida haosului din prezent ca Dumnezeu conduce intr-adevar toate lucrurile; ca oricat de lipsit de valoare ma simt, sunt valoros pentru un Dumnezeu al dragostei; ca nici o durere nu dureaza vesnic si ca in final raul nu va triumfa.
Credinta=incredere in bunatatea lui Dumnezeu in ciuda unor aparente dovezi potrivnice.
Dumnezeu actioneaza diferit fata de asteptarile nerabdatoare ale oamenilor.
Dumnezeu actioneaza in moduri pe care eu nu le pot prevedea sau dori.
Speranta in viitor iti modifica prezentul.
Tratamentul impotriva fricii nu consta intr-o schimbare a circumstantelor, ci intr-o puternica inradacinare in dragostea lui Dumnezeu.
Exista o singura fericire: sa-I fii placut lui Dumnezeu. Exista o singura nenorocire: sa nu-I fii placut lui Dumnezeu.
Constientizarea trairii pentru Dumnezeu a adus o pata de culoare in fiecare dintre aceste activitati de rutina: raspuns la telefoane, angajat oameni, citirea revistelor medicale, vizitarea pacientilor, programarea operatiilor.
"Pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere" promisa in Noul Testament este o pace in mijlocul razboiului, un calm in mijlocul fricii, o nadejde in mijlocul indoielii.

Sunt singur

Sunt singur!
Oriunde plec Tu eşti mereu cu mine.

Unde-aş fugi să nu pot fi ajuns,
Sunt singur e noapte vin să mă ruine.
Nelegiuri cu câte te-am străpuns,
De faţa Ta nimic nu mă ascunde.
Oriunde cer azil sunt prigonit
Oceanul nu are îndestule unde
Să-mi dea odihna nemarturisit.
Nici lacrimile nu mă mai încearcă
De teama Ta şi ele-au amuţit.
Pounca-ai pus în toate să mă-ntorc,
Să mă predea unde te-am pângarit.
Stiu ca o faci din mila Ta cea mare
Ce nu îti dă odihna să mă uiţi;
Sa-mi treacă zilele fără lucrare,
Cu faţa Ta de-acuma mă confrunt.

cuvinte de har,

Crucea si rugăciunea sunt un fel de arme, cu gloanţe de bunătate, la care diavolul nu are cum să se apere că nu are vestă antiglonţ pentru asa ceva.

Dacă se spune că:
-„Trupul este un bun servitor, dar un rău stăpân”, 
trebuie să înţeleg că de-abia atunci stie trupul să te-ajute cel mai bine când nu-i dai voie să-ţi ajungă sef. 

Dumnezeu se înţelege mai usor cu copiii mici, că cei mici au un suflet mai încăpător.
 La oamenii mari, în suflet, e o înghesuială de rele că nici nu ai unde să stai.
Când Îl lauzi excesiv pe Dumnezeu nu minţi, dar când îl lauzi excesiv pe un om precis minţi.

Zăcămintele sunt banii pe care ni i-a pus deoparte Dumnezeu, încă de la facerea lumii.
Chiar dacă în vis îl întrebăm pe îngerul nostru cum este
în Rai, el nu ne spune, pentru că, dacă ne spune, atunci noi vrem repede să murim.
 Nu ar fi deloc o idee bună să-i dăm în dar unui călugăr
un televizor, pentru că e ca si cum i-am face cadou o violenţă.
Învăţătura este cadoul care-l lasă Dumnezeu pe pământ, dar oamenii trebuie să-l caute si să-l găsească singuri.

„În păcătuirea cu buzele este o cursă, dar cel neprihănit scapă din bucluc” (Proverbe 12:13).

„Gura nebunului îi aduce pieirea şi buzele îi sunt o cursă pentru suflet”

(Proverbe 18:7).

Este cunoscut faptul că păcatul este o urmare a ispitei, iar „păcătuirea cu buzele” este foarte frecventă, pentru că este foarte uşor să greşeşti în vorbire. 

„Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul” (Iacov 3:2). 

Înţeleptul arată şi prin alte proverbe ce „cursă primejdioasă” este ispita vorbirii greşite, care poate să cauzeze mari probleme. „Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!” (Iacov 3:5): 

„gura nebunului este o pieire apropiată” (10:14); 

„cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui” (13:3);

 „Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri” (21:23). 

În aceste condiţii fii atent: 

„Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu zice: -M-am pripit!” 

(Eclesiastul 5:6). 

Cele menţionate până aici nu necesită multe explicaţii, căci orice om raţional înţelege ce simplu se poate păcătui în vorbire, chiar şi fără o provocare specială, dar dacă se întrebuinţează un şiretlic.

Solomon, prin acest proverb, dezvăluie mai mult decât atât, când scrie: 

„dar cel neprihănit scapă din bucluc” .

 Primejdia şi pieirea cauzate de ispită şi păcatul cu gura pot fi evitate şi înlăturate de cel „neprihănit” . 

Dându-şi seama de acest pericol, David zicea: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; 

îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea” (Psalmul 39:1). 

Înseamnă că pe anumite căi se poate pune cu siguranţă frâu mobilităţii noastre sufleteşti, atunci când cel rău insistă cu înşelătorie să ne provoace la păcat. 

în primul rând prin faptul că viaţa lui este o ferire permanentă de rău, de păcat.

 Omul este fericit pentru că: 

„nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit” (Psalmul 1-1-3). 

În continuare este arătată soarta celor ce îşi permit diferite păcate în viaţa lor:

 „Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.

 De aceea cei răi nu pot ţinea capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi” (v. 4-5).

 Psalmistul încheie cu o concluzie clară, identificând cele două ipostaze ce diferenţiază oamenii şi în raport cu ispita vorbirii necontrolate şi vinovate: „Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire” (v.6). Iată cum şi de ce „gura nebunului (care nu trăieşte cu frică de Domnul) îi aduce pieirea şi buzele îi sunt o cursă pentru suflet”.

În al doilea rând, „cel neprihănit scapă” prin harul călăuzirii divine, de care beneficiază omul care trăieşte o viaţă curată, ordonată şi sub îndemnurile Duhului Sfânt:

 „Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul!

 El păzeşte sufletele credincioşilor Lui şi-i izbăveşte din mâna celor răi. Lumina este semănată pentru cel neprihănit şi bucuria pentru cei cu inima curată” 

(Psalmul 97:10-11). 

„Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric” 

(Psalmul 112:4).

 Dumnezeu poate interveni în orice situaţie, oricât ar fi de critică, dar tot El permite pedepsirea celor vinovaţi.

 „Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui” 

(Proverbe 5:22) .

Un domeniu foarte important este căsătoria, despre care tot Solomon scria: 

„Şi am găsit că mai amară decât moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un laţ şi ale cărei mâni sunt nişte lanţuri;

 cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea” 

(Eclesiastul 7:26). 

Cine poate cunoaşte realitatea ascunsă a unui tânăr sau tinere, care vorbeşte fromos şi promite multe, dar care ulterior poate deveni un partener dificil şi greu de acceptat şi suportat? 

Slavă Domnului că „cel plăcut lui Dumnezeu scapă”!

Principiul acestui proverb este valabil şi în alte domenii ale vieţii, după cum s-a întâmplat în următorul caz: 

Un frate credincios a fost oprit de miliţie (pe vremea comunistă), în timp ce transporta un grup de fraţi la o evanghelizare şi ameninţat cu o amendă foarte mare.

 Sub presiunea momentului, el le-a promis o sumă de bani, pentru a nu fi amendat.

 Drept urmare, miliţianul i-a deschis proces penal pentru dare de mită.

 Cazul a ajuns la tribunal, dar când au aflat că are o familie săracă şi vreo cincisprezece copii, autorităţile au decis să-l achite. Trebuia doar ca el să-şi shimbe declaraţia si să scrie că el a scos banii să plătească amenda, nu să-i dea mită. 

Dar, spre surprinderea tuturor, el nu a vrut să mintă, argumentând: 

„Destul m-a păcălit Diavolul, atunci pe loc. Nu mai vreau să apelez la metodele lui pentru a scăpa. 

Mă rog Domnului să mă ierte şi să mă scape”. Ceea ce s-a şi întâmplat, căci după câteva amânări ale procesului, s-a dat o graţiere şi fratele a scăpat.

 El a scăpat (în parte) şi în prima fază, după ce au aflat că este un om serios şi muncitor, dar a fost scăpat definitiv, prin intervenţia Domnului. Slăvit să-I fie Numele!                                                                                    

primul păcat

Mândria spirituală este uşa principală prin care intră diavolul în inimile celor care doresc propăşirea credinţei. Ea este orificiul de intrare al fumului din puţul fără fund, care întunecă mintea şi înşeală judecata. Acesta este principalul mijloc prin care diavolul pune stăpânire pe persoanele religioase, şi principala sursă a tuturor înşelărilor pe care le introduce, ca să împiedice şi să zădărnicească lucrarea lui Dumnezeu. Această cauză este izvorul, sau cel puţin suportul principal, al oricărei erori. Până nu se vindecă această boală, degeaba se dau leacuri pentru a vindeca celelalte boli. Din cauza ei, mintea apără celelalte erori, şi se păzeşte de lumină, prin care poate fi corectată şi vindecată.

Omul mândru spiritual este plin deja de lumină; el nu mai are nevoie de instruire, şi dispreţuieşte pe cel care i-o oferă. Dar dacă această boală se vindecă, celelalte sunt mai uşor de îndepărtat. Persoana umilă este ca un copilaş, care primeşte cu uşurinţă să fie învăţat; ea este atentă cu ea însăşi, şi conştientă de înclinaţia de a se rătăci; de aceea, dacă i se spune ceva greşit, ea este gata să cerceteze lucrul în mod imparţial. Nimic nu îndepărtează pe o persoană mai mult de diavol decât umilinţa, care pregăteşte mintea pentru lumina divină, alungând întunericul şi limpezind ochii, ca să poată privi mai bine lucrurile bune: „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept, El învaţă pe cei smeriţi calea Sa” (Psalmul 25:9). De aceea, nu trebuie să ne luptăm cu cei mici, nici cu cei mari, ci cu regele lui Israel; prima noastră grijă ar trebui să fie îndreptarea inimii şi scoaterea bârnei din ochi, ca să putem vedea limpede.

Ştiu că multe lucruri sunt foarte jignitoare pentru mândria celor care sunt zeloşi pentru cauza Domnului. Atunci când un creştin o ia înaintea altora în lucrurile religioase, dacă are mângâiere spirituală sau bucurie mai mare decât de obicei, sau dacă pare prea zelos în credinţă, dacă se străduieşte mai mult decât alţii pentru cauza credinţei, sau dacă are anumite succese, e sigur că va trezi imediat invidia celor din jur; şi ei îşi vor închipui (cu sau fără motiv) că este foarte mândru de bunătatea lui, şi că se consideră mai bun decât toţi ceilalţi, şi toate vorbele şi purtările lui sunt privite în lumina acestei prejudecăţi. Cei care sunt reci şi morţi şi nu au experimentat niciodată puterea evlaviei în inimile lor, sunt gata să creadă astfel despre cei mai buni creştini; şi din cauza aceasta evlavia vitală şi puternică este privită cu duşmănie tainică.

Creştinii zeloşi ar trebui să ia seama să nu fie prinşi în capcană de acuzaţiile celor reci, pentru ca diavolul să nu profite de acest lucru şi să le orbească ochii faţă de lucrurile cu adevărat rele din inima lor, şi să-i facă să se gândească că, dacă sunt acuzaţi degeaba de mândrie spirituală în multe privinţe, sunt acuzaţi degeaba în toate privinţele. Vai, cât de multă mândrie avem în inimile noastre cei mai buni dintre noi! Este cea mai rea parte a unui trup de păcat şi moarte. Este primul păcat care a intrat în univers, şi ultimul care va fi smuls din el. Este cel mai înverşunat duşman al lui Dumnezeu. Stricăciunea firească se poate manifesta pe două căi: mândrie şi iubire de lume, partea diavolului şi partea firească, sau sinele şi lumea. Aceştia sunt cei doi stâlpi din templul lui Dagon, pe care se sprijină toată clădirea. Dar primul este oricum cea mai rea parte a stricăciunii fireşti; este primul născut al diavolului, şi imaginea sa în inima multor oameni; este ultimul lucru pe care îl biruieşte păcătosul, prin convingere, înainte de a se converti; mândria stă la baza celui mai mare conflict din inima sfinţilor, şi este ultimul lucru de care scapă şi pe care îl învinge; mândria luptă direct împotriva lui Dumnezeu, şi se împotriveşte din răsputeri spiritului Mielului; diavolul este tatăl ei, prin caracterul său înşelător şi tăinuit. Ea se ascunde în adânc, şi este mereu activă şi gata de a se amesteca în toate.

Şi dintre toate felurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai nesuferită. Ea este ca diavolul; este ca păcatul comis într-un cer de lumină şi slavă, în care a fost înălţat la cel mai înalt grad de cunoştinţă, onoare, frumuseţe şi fericire. Mândria este mult mai greu de observat decât celelalte păcate, fiindcă se caracterizează prin faptul că inspiră omului gânduri prea înalte despre sine însuşi. Nu este de mirare deci că cel care are astfel de gânduri nu ştie; fiindcă el crede că părerea pe care o are despre el însuşi este întemeiată, şi de aceea nu este prea înaltă; dacă ar crede că părerea aceasta este neîntemeiată, nu ar mai gândi astfel.

E timpul ca eu sa tac si Tu sa-mi vorbesti...

As vrea sa locuiasca in mine o inima mai aleasa, mai plina de dragoste, de iertare, de pace.

Atunci as putea mai bine sa Te slujesc prin faptele mele si sa m-apropi mai mult de Tine.

Te laud ca esti Prietenul meu de aproape ce-atinge sufletul meu cu bunatatile Sale si ma-ndeamna sa lupt chiar si in momentele cele mai grele.

 Si-Ti multumesc ca fericirile mele izvorasc din Tine, pentru ca Tu esti fericirea mea, iar eu iubesc perfectiunea Ta care se descopera zi de zi mai noua pentru mine. Si-acum nu-mi mai sunt straine soaptele Tale, pentru ca am invatat sa privesc mai mult cu inima si cu acel gol ce L-ai pus in mine ca sa-L umpli la timpul potrivit cu Tine.

Te vad in fiecare curcubeu si Te miros in fiecare parfum de floare,

Te simt in fiecare picur de ploaie ce m-atinge si Te-aud in fiecare ras de copil.

Stiu ca esti un Dumnezeu si-al lucrurilor mici, si-al celor mari.

Am invatat ca totul are o vreme si-o masura si nimic nu misca fara ca Tu sa poruncesti

si vad bunatatile Tale oglindite in fiecare pas al fiintei mele.

Doar un orb n-ar putea sa vada ca dincolo de ce se vede sta Cel nevazut care zice si totul ia fiinta.

 Iti multumesc ca si pentru mine este vremea sa Te vad prin credinta si Te laud ca-Ti faci timp sa-mi arati ca existi si prin natura si prin Cuvant.

E timpul ca eu sa tac si Tu sa-mi vorbesti...

un om separat....

......din  majoritatea sufletelor mărețe ale lumii au fost singuratice. Se pare că singurătatea este un preț pe care sfântul trebuie să îl plătească pentru sfințenia lui.

În dimineața lumii (sau ar trebui să spunem în întunericul straniu care a venit curând după zorii creaţiei omului) Enoh, acel suflet evlavios, a umblat cu Dumnezeu și nu a mai fost, fiindcă l-a luat Dumnezeu; și, deși acest lucru nu este afirmat în așa de multe cuvinte, concluzia corectă este că Enoh a umblat pe o cale destul de separată de cea a contemporanilor lui. Un alt om singuratic a fost Noe, cel care, dintre toți oamenii care au trăit înainte de potop, a primit har din partea lui Dumnezeu; fiecare mică dovadă arată înspre singurătatea vieții lui, chiar și atunci când era înconjurat de oamenii lui.

Din nou, Avraam i-a avut pe Sara și Lot, la fel ca și pe mulți alți slujitori și păzitori de turme, dar cine poate citi povestea lui și comentariul apostolic cu privire la ea fără să simtă imediat că era un om „al cărui suflet era ca o stea și care locuia separat”? După câte știm, Dumnezeu nu i-a spus nici măcar un cuvânt atunci când se afla în tovărăşia oamenilor. El a comunicat cu Dumnezeu cu capul plecat, și demnitatea înnăscută a omului i-a interzis să adopte această poziție în prezența altora. Cât de dulce și de solemnă a fost scena în acea noapte a sacrificiului, atunci când a văzut flăcările mișcându-se printre bucăţile jertfei. Acolo, singur, îngrozit de marele întuneric ce îl înconjura, a auzit vocea lui Dumnezeu și a știut că era un om însemnat să primească bunăvoința divină.

Și Moise a fost un om separat. Pe când se afla încă la curtea Faraonului, făcea plimbări lungi singur și în timpul unei astfel de plimbări, în timp ce era departe de mulțimi, a văzut un egiptean și un evreu luptându-se și a venit în ajutorul conaționalului său. După ce, în consecință, a fugit din Egipt, a locuit în deșert într-o izolare aproape totală. Acolo, în timp ce își păștea turma singur, i s-a arătat minunea rugului aprins și mai târziu, pe muntele Sinai, s-a ghemuit singur pentru a privi cu o uimire fascinantă Prezența, parțial ascunsă, parțial descoperită, din nor și din foc.

Profeții vremurilor pre-creștine se deosebeau mult unii față de ceilalți, dar un semn pe care îl aveau în comun era acela al singurătății lor forțate. Ei și-au iubit neamul și s-au mândrit cu religia părinților lor, dar loialitatea lor față de Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, și zelul lor pentru bunăstarea poporului Israel i-a îndepărtat de mulțime și i-a făcut ca, perioade lungi de timp, să fie apăsați. „Am ajuns un străin pentru fraţii mei şi un necunoscut pentru fiii mamei mele”, a strigat cineva și, fără să-și dea seama, a vorbit pentru toți ceilalți.

Cea mai revelatoare este înfățișarea Celui despre care au scris Moise și toți profeții, pășind singur spre cruce, singurătatea Lui nefiind alinată de prezența mulțimilor.

Este miezul nopții, și pe sprânceana muntelui Măslinilor

Steaua care mai înainte strălucea acum este ștearsă;

Este miezul nopții, acum, în grădină,

Mântuitorul ce suferă Se roagă singur.

Este miezul nopții, și departe de toți,

Mântuitorul Se luptă singur cu temerile,

Chiar și ucenicul pe care îl iubea

Nu observă durerea și lacrimile Stăpânului său.
El a murit singur, în întuneric, ascuns de fața omului muritor și nimeni nu L-a văzut atunci când a înviat triumfător și a ieșit din mormânt, chiar dacă după aceea L-au văzut mulți și au mărturisit despre ceea ce au văzut. Există unele lucruri care sunt prea sacre pentru a fi văzute de alt ochi în afară de cel al lui Dumnezeu. Curiozitatea, larma, efortul bine intenționat, dar nepriceput de a ajuta nu poate face altceva decât să îl stânjenească pe sufletul care așteaptă și face puțin probabilă, dacă nu chiar imposibilă transmiterea mesajului secret al lui Dumnezeu inimii închinătoare.

Câteodată reacționăm printr-un fel de reflex religios și repetăm din simțul datoriei cuvintele și expresiile potrivite, chiar dacă ele nu exprimă sentimentele noastre adevărate și chiar dacă le lipsește autenticitatea experienței personale. Chiar acum ne aflăm într-o astfel de perioadă. O anumită loialitate convențională poate face pe cineva care aude acest adevăr nefamiliar exprimat pentru prima dată, să spună cu seninătate: „Oh, eu nu sunt niciodată singur. Hristos a spus: «nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi» și «Eu sunt cu voi în toate zilele». Cum pot fi singur atunci când Isus este cu mine?”

Nu vreau să pun sub semnul întrebării sinceritatea vreunui suflet creștin, dar acest soi de mărturisire este prea frumos ca să fie adevărat. Este evident că mai degrabă ceea ce gândește vorbitorul ar trebui să fie adevărat decât ceea ce s-a dovedit a fi adevărat prin testul experienței. Această negare voioasă a singurătății nu dovedește altceva decât faptul că vorbitorul nu a umblat niciodată cu Dumnezeu fără sprijinul și încurajarea pe care i le-a dat societatea. Sentimentul că nu este singur, pe care îl atribuie în mod greșit prezenței lui Hristos, poate apărea, și probabil apare din cauza prezenței oamenilor prietenoși. Amintiți vă întotdeauna următorul lucru: nu poți purta o cruce împreună cu altcineva. Chiar dacă un om este înconjurat de o mulțime mare de oameni, crucea sa este numai a lui și purtarea ei îl separă. Societatea este împotriva lui, altfel nu ar mai avea nicio cruce. Nimeni nu este prieten cu omul care poartă o cruce. „Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit”.

Durerea singurătății apare din constituția naturii noastre. Dumnezeu ne-a făcut unul pentru celălalt. Dorința pentru tovărășie este total naturală și îndreptățită. Singurătatea creștinului apare în urma faptului că el umblă cu Dumnezeu într-o lume lipsită de evlavie, o umblare care deseori trebuie să îl îndepărteze de părtășia creștinilor buni, la fel ca și de cea a lumii neregenerate. Instinctele lui date de Dumnezeu strigă după tovărășia cu alți oameni la fel ca el, oameni care îi pot înțelege dorințele, aspirațiile, cufundarea lui în dragostea lui Hristos, și deoarece în cercul lui de prieteni sunt atât de puțini cei care împărtășesc experiențele lui interioare, este forțat să umble singur. Tânjirile nesatisfăcute ale profeților de a fi înţeleşi de oameni i-au făcut să strige în durerea lor, și chiar și Domnul nostru a suferit în același fel.

Omul care a mers mai departe în Prezența divină într-o experiență interioară adevărată nu va găsi mulți oameni care să îl înțeleagă. Va avea parte de o anumită măsură din părtășia socială, bineînțeles, în timp ce relaționează cu persoanele religioase în activitățile regulate ale bisericii, dar adevărata părtășie spirituală va fi greu de găsit. Dar el nu trebuie să se aștepte ca lucrurile să stea altfel. Până la urmă, el este un străin și un pelerin, și călătoria pe care o face nu o face cu picioarele, ci în inima lui. El umblă cu Dumnezeu în grădina propriului său suflet – și cine în afară de Dumnezeu poate umbla cu el acolo? Este dintr-un alt duh decât mulțimile care umblă în curțile casei Domnului. A văzut ceea ce ei doar au auzit, și umblă printre ei cam cum umbla Zaharia, atunci când s-a întors de la altar și oamenii şuşoteau: „A avut o vedenie”.

Omul cu adevărat spiritual este, într-adevăr, un fel de ciudățenie. El nu trăiește pentru sine, ci ca să promoveze interesele Altuia. Caută să îi convingă pe oameni să dea totul Domnului său și nu cere nimic, nicio parte pentru sine. Lui îi face plăcere nu să fie onorat, ci să Îl vadă pe Mântuitorul lui glorificat în ochii oamenilor. Bucuria lui este de a-L vedea pe Domnul său înălțat și el să fie neglijat. Găsește puțini oameni care sunt dispuși să vorbească despre obiectul suprem al interesului său, de aceea el este, deseori, tăcut, absorbit, în mijlocul gălăgiei făcute de discuțiile religioase. Din această cauză este recunoscut ca fiind obtuz și prea serios. Astfel, este evitat și prăpastia dintre el și societate se lărgește. El caută prieteni ale căror straie să le poată identifica după mirosul de mir, de aloe și de casie din palatele de fildeș, și fie că găsește câțiva, fie că nu găsește niciunul, păstrează aceste lucruri în inima lui, așa cum a făcut și Maria odinioară.

Chiar această singurătate îl împinge înapoi înspre Dumnezeu. „Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte”. Neputința lui de a găsi tovărășie umană îl determină să caute în Dumnezeu ceea ce nu poate găsi nicăieri. În singurătatea lăuntrică el învață ceea ce nu ar fi putut învăța înconjurat de mulțime – că Hristos este Totul în toate, că El a fost făcut pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare, că în El avem și posedăm bunul suprem al vieții.

Rămân două lucruri de spus. Primul este că omul singuratic despre care am vorbit nu este un om plin de sine, nici unul care se dă mai sfânt decât tine, sfântul auster ce este satirizat atât de vehement în literatura populară. Probabil că el va simți că este ultimul dintre toți oamenii și sigur se va auto-învinovăți pentru singurătatea lui. Vrea să își împărtășească sentimentele cu alții și să își deschidă inima unui suflet care gândește ca el și care să îl înțeleagă, dar climatul spiritual în care se află nu încurajează acest lucru, astfel că rămâne tăcut și își spune durerile doar lui Dumnezeu.

Al doilea lucru, este că sfântul singuratic nu este omul retras, insensibil faţă de suferința umană și care își petrece zilele contemplând cerul. Exact opusul acestui lucru este adevărat. Singurătatea îl face să fie mai înțelegător și să se apropie de cel cu inima zdrobită, de cel căzut și de cel măcinat de păcat. Deoarece el este detașat de lume, cu atât mai mult o poate ajuta. Meister Eckhart i-a învățat pe adepții lui că, dacă în rugăciune, în timp ce simt că sunt în al treilea cer, își amintesc că o văduvă săracă are nevoie de mâncare, trebuie să încheie imediat rugăciunea și să meargă să aibă grijă de văduvă. „Dumnezeu nu va îngădui ca tu să pierzi ceva de pe urma acestui lucru”, le-a spus el. „Poți să reiei rugăciunea de unde ai lăsat-o și Domnul se va revanșa față de tine.” Acest lucru este tipic pentru marii mistici și maeștri ai vieții interioare de la Pavel până în zilele noastre.

Slăbiciunea atât de multor creștini moderni este că se simt ca acasă în această lume. În efortul lor de a trăi o viaţă liniştită, s-au „ajustat” societății neregenerate, și-au pierdut caracterul de pelerin și au devenit o parte esențială chiar a ordinii morale împotriva căreia au fost trimiși să protesteze. Lumea îi recunoaște și îi acceptă pentru ceea ce sunt. Acesta este cel mai trist lucru care poate fi spus despre ei. Ei nu sunt singuri, dar nici sfinți nu sunt.

Arvuna odihnei celei adevărate

-Fiţi veseli cei care puteţi dormi în orice vreme!

 Noi, ceilalţi, cunoaştem ce înseamnă să mori de oboseală şi, totuşi, să nu te ia somnul!

 Un mic sfat pentru cei ce suferă de insomnii: 

-nu vă propuneţi să dormiţi cu orice chip! 

-Pentru odihnă, e nevoie de relaxarea minţii, teama de “a nu dormi şi-n noaptea asta” garantând insuccesul. 

-Când nu vă puteţi odihni, uitaţi de somn! 

-Umpleţi-vă timpul cu lucruri frumoase şi de folos sufletelor dumneavoastră!

Tot cugetând la chestiunea aceasta a odihnei, am dat peste spusele Scripturii, cu referire la fericita stare a celor mântuiţi, în lumea de dincolo:

- “Şi cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună, ca s-o lumineze, pentru că a luminat-o gloria lui Dumnezeu şi lumina ei este Mielul… Şi porţile ei nicidecum nu vor fi închise ziua, pentru că noapte nu va fi acolo” (Apocalipsa 21, 23;25).

În Paradis, somn nu va mai fi, nici nevoie de el, nici neputinţă de a-l obţine. 

Odihna sfinţilor este Cristos şi, vai, cât de dulce trebuie să fie preaplinul părtăşiei veşnice cu El!

Pe paginile Genezei 8), stă scrisă o istorisire a cărei tâlcuire ne va fi necesară pentru a înţelege subiectul propus. 

Din cauza păcatului, oamenii se stricaseră iremediabil, iar Dumnezeu hotărâse că era ceasul pentru dezlănţuirea sfintei Sale judecăţi. 

Un potop avea să acopere tot pământul, iar toate vieţuitoarele urmau să fie distruse.

 În marea-I îndurare, Dumnezeu hotărâse însă şi o cale de salvare pentru cei care, la ultima chemare, se vor îndrepta, şi pentru câte o pereche din animalele pământului: 

-corabia lui Noe.

Şi a venit potopul. 

Cei salvaţi se aflau în corabie. 

După multe zile, Noe a deschis fereastra corabiei, lăsând un porumbel să cerceteze dacă apele de pe faţa pământului au scăzut. 

Dar porumbelul n-a găsit loc de odihnă pentru piciorul său şi s-a întors. 

După alte şapte zile, porumbelul a zburat din nou şi iarăşi a revenit în corabie, purtând în cioc o frunză ruptă de măslin. 

Apele scăzuseră. 

După alte şapte zile, porumbelul nu a mai venit înapoi. 

Frumos spune un exeget:

- “Porumbelul nu a găsit nici un loc pe care să-şi aşeze picioarele în lumea aflată sub judecată divină. 

El n-a putut locui decât în noua creaţie”.

 La fel s-a întâmplat şi atunci când Spiritul Sfânt a luat chip de porumbel, cu prilejul botezului Domnului Isus. 

Venit din înaltul cerului, Porumbelul nu Şi-a găsit odihna decât coborând peste Domnul Cristos (Marcu 1, 10).

Multe fac oamenii pentru odihna lor. 

Unii muncesc o viaţă în ideea că se vor odihni împliniţi la bătrâneţe şi adesea nu mai apucă timpul senectuţii.

 Alţii sunt în stare să ia medicamente care le pun în pericol viaţa pentru o noapte de somn.

 Şi, orice formă ar îmbrăca odihna aceasta, fie că e vorba de un concediu la mare sau la munte, de petrecerea unor clipe frumoase cu cei dragi, de sărbătorile de iarnă 

– care iute vin peste noi

 -...., de pensionare, fie că este vorba despre aspectul particular al odihnei 

– somnul nostru cel de toate nopţile

 -..., repausul acesta este efemer şi prea lesne supraestimat. 

Adevăratul Sabat e, pentru dumneavoastră şi pentru mine, doar Domnul Isus.

 Arvuna odihnei celei adevărate o avem din clipa în care păşim într-o relaţie personală cu El, când ne oprim zborul nostru spre ţinte false şi ne odihnim pe umerii Lui, pe braţele Sale sfinte. 

Plinătatea veritabilei odihne ne este păstrată în Cetatea de Sus, unde chiar Domnul S-a dus ca să ne pregătească un loc, după ce ne-a deschis cerurile, ne-a lăsat să auzim declaraţia de înfiere a Tatălui, ne-a înmânat invitaţia la Fericire.

Mult mi-aş dori, scumpi prieteni, să ajungem a ne odihni de toate lucrările noastre, de noi înşine, de zborul nostru obosit spre nicăieri. Isus ne cheamă iarăşi:

- “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni!” (Matei 11, 28). 

Când Porumbelul Duhului Sfânt se va odihni bucuros peste noi, noi ne vom odihni bucuroşi în Cristos. 

De aceea, să ne rugăm şi noi: 

-Doamne Isuse , Fiu al lui Dumnezeu, odihnă a duhului meu, cunoscător al rărunchilor mei, păzitor al inimii mele, iubitor al ticălosului şi nevrednicului meu suflet, aşterne mântuirea Ta peste mine şi cu aripile sfinţirii în Tine îmi îndreaptă zborul spre adevărata odihnă! 

Căci Tu eşti Dumnezeul meu şi Ţie mă închin, deopotrivă slăvindu-L pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt, în unire cu care vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

pacatul crestinului modern

  Dacă în perioada Vechiului Testamment, problema numărul unu între capetele de acuzare a Israelului a fost idolatria, situaţia s-a schimbat în perioada venirii Domnului Hristos. În perioada prezentă, există o problemă inedită, dar nu mai puţin periculoasă şi vinovată, legată de tehnologia ultimelor  decenii. Numărul utilizatorilor de  internet din Romania este de aproximativ 12 milioane, dar numărul lor creşte vertiginos. Un studiu  indică foarte clar că parinţii subestimează perioada de timp pe care copiii lor o petrec pe internet -65% dintre copii au afirmat că petrec on-line 3-4 ore zilnic; 45% dintre copii au accesat site-uri cu caracter pornografic, intentionat sau din întâmplare; 50% au accesat site-uri cu caracter violent; 85%  discută cu persoane necunoscute pe internet şi 45% din ei au primit propuneri de a se întâlni cu aceste persoane în viaţa reală, dar numai aproximativ jumătate  dintre părinţi ştiu toate acestea şi au dat raspunsuri similare -Potrivit altui studiu 63,5% dintre copiii sub 14 ani, accesează zilnic calculatorul, iar aproximativ 59% dintre ei intră în fiecare zi pe Internet, pentru a vizita pagini web şi pentru a se juca, de regulă, jocuri violente. Cifrele cercetării sunt îngrijoratoare, deoarece mulţi copiii mai mici de trei ani intră zilnic pe Internet, iar copiii cu vârstă între 7 si 10 ani, navighează frecvent în spaţiul virtual.

     Din nefericire, pentru foarte mulţi copii, spaţiul virtual le este din ce în ce mai la îndemână decât cel real. Navigarea pe internet, atât de accesibilă astăzi, poate fi comparată cu o plimbare printr-un oraş necunoscut. Site-urile sunt cartiere, hackerii sunt hoţi, soft-urile antivirus sunt poliţiştii, viruşii sunt arme. Copiii, dar şi oamenii maturi îşi petrec din ce în ce mai mult timp pe reţelele sociale H5, Facebook,  Faceparty,  Twitter, MySpace. Prin aceste locaţii pot scrie şi împărtăşi cu cunoscuţii sau necunoscuţii din lumea întreagă şi pot posta poze şi imagini, fără nici o restricţie. Copiii, adolescenţii şi tinerii sunt cei care reprezintă interfaţa acestei revoluţii tehnologice, fiind mai receptivi la mijloacele de comunicare modernă şi determinaţi de motive emoţionale, care ţin de înclinaţiile naturale ale vârstei şi contextul social al unui mediu familial grevat de o puternică criză  morală. Mulţi părinţi nu sunt conştienţi de pericolele utilizării internetului şi nu ştiu cum să le facă faţă şi cum să procedeze în relaţie cu copiii lor. Unii cred că doar interzicându-le copiilor accesul la calculator, acasă, rezolvă problema, dar timpul petrecut în compania colegilor, în societate şi chiar utilizarea unui telefon mobil permite uşor accesul la spaţiul virtual. Altii sunt conştienţi că educaţia în familie şi o relaţie bazată pe dragoste cu o comunicare eficientă este soluţia cea mai potrivită. În fond problema este de natură spirituală, de aceea în primul rând părinţii, prin familie şi concertat la nivel de adunare, trebuie să lupte cu forţele întunericului care au dezlănţuit armaghedonul apocaliptic.

    Problemele şi pericolele reţelelor sociale sunt foarte grave prin hărţuirea şi abuzul prin agresiune verbală, calomniere şi furtul de date, prin preluarea unor poze sau date personale şi postarea lor pe alte site-uri, în contexte negative. Cei mai vulnerabili sunt adolescenti şi tinerii, în special fetele. 65% dintre internauţii adolescenţi şi 75% dintre tineri între 18 şi 24 de ani şi-au postat profilul pe un site de acest tip. Astfel, 21% dintre fete şi 28% dintre baieţi, s-au expus riscului de a întâlni un pedofil, ascuns în spatele aşa-zişilor „prieteni internauţi”. Statisticile arată că majoritatea  ignoră avertizarile legate de pericolele la care se expun la aceste „şezători on-line, la care se adaugă lipsa de conştienţă şi capacitate de operativitate a părinţilor. Răufăcătorii reuşesc să intre în conturi, pozând în prieteni ai utilizatorului, trimiţând apoi spamuri care direcţionează spre site-uri care fură informaţiile personale şi răspândesc viruşii spre alte PC-uri.

    Toate acestea sunt păcate vechi în forme noi. Psalmistul Asaf scria cu trei mii de ani în urmă: „Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale  Psalmul 50:20 , iar Solomon explică  dulceaţa acestei îndeletniciri:  Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor Proverbe 26:22 ;  Aşa este omul care înşeală pe aproapele său şi apoi zice:  Am vrut doar să glumesc!  Proverbe 26:19. Dumnezeu prin Scripturi condamnă ferm orice înjosire sau înşelare a aproapelui, ceea ce trebuie să decidem şi noi în lumea reală şi cea virtuală, ca David care a s-a angajat în eliminarea acestui flagel:  Inima stricată se va depărta de mine; nu vreau să cunosc pe cel rău. Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici; ...Cel ce se dedă la înşelăciune nu va locui în casa mea; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea mea. În fiecare dimineaţă voi nimici pe toţi cei răi din ţară, ca să stîrpesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea.

Psalmul 101:4-8.

 O altă latură negativă sunt provocările care îndeamna la ură şi violenţă, ce permit acţiuni specifice filmelor şi jocurilor virtuale, prin  faptul că intră în contact cu abuzatori, persoane întâlnite în chat-rooms  discuţii on-line între mai mulţi utilizatori  sau prin schimbul de mesaje, care pot exploata naivitatea copiilor şi conduc la comiterea de  abuzuri sau infracţiuni. Hackerii pot afecta computerele prin viruşi care transmit şi obţin informaţii fără acceptul utilizatorului şi apoi sunt vândute  profesioniştilor. Astfel hoţii pot  intra să afle statutul social al celui pe care urmează să îl jefuiască şi pot afla activităţile şi locaţiile membrilor familiei.  Imprudenţa naivă a  celor care comunică orice fel de date personale, a devenit un mediu propice şi pentru terorişti, care strâng informaţii despre  ţinte.  Există o inundare cu materialele cu un conţinut  ilegal şi ameninţător  prin comentarii postate pe pagini web, blogguri şi în cadrul discuţiilor de grup virtual. Adesea persoane necunoscute, le spun în special copiilor că îi urmăresc şi că le vor face rău. Uneori sunt păcăleli, dar copiii au exprimat şi sentimente de teamă şi răzbunare. Jumătate dintre băieţii şi 35% dintre fete, care au răspuns la un chestionar, au primit mesaje jignitoare sau ofensatoare. Cei mai mulţi  70% dintre băieţi şi 80% dintre fete se simt deranjaţi de aceste mesaje. Totuşi, doar o mică parte  mai puţin de 15%  apelează la adulţi pentru sfaturi sau ajutor. Atenţie însă  ademenirea sau manipularea unui minor în scopul stabilirii unei legături emoţionale cu acesta, pentru a-i reduce inhibiţiile şi pentru a-l face să se apropie de hărţuitor este unul dintre cele mai grave riscuri, atunci când ne referim la utilizarea internetului de către copii. Şi încrederea se poate dezvolta rapid în mediul on-line, sub masca anonimatului. Ademenirea asupra copiilor este folosită pentru a-i utiliza la activitati ilegale ce ţin de exploatare sexuală, prostitutie, pedofilie sau pornografie infantilă. Agresorii on-line, caută copii prin intermediul internetului şi dezvoltă cu aceştia relaţii online - le acorda minorilor o atenţie sporită, fac cu ei schimburi de muzică, sunt la curent cu hobby-urile lor şi simpatizează cu eventualele probleme specifice vârstei. Se poate ajunge până la prezentarea unor clipuri sau imagini pornografice copilului, în speranta de a-l determina să accepte astfel de acte. Unii agresori intreprind demersuri de a se întâlni cu copii racolaţi prin acest mod. Agresivitatea este specifică Diavolului, în schimb, învăţătura biblică evidenţiază blândeţea ca o trăsătură obligatorie a creştinului, în manifestările intelectuale şi practice:  Blîndeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii  .Filipeni 4:4  Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi pacinică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică   Iacov 3:17.Poate cel mai puternic motiv ce ar trebui să determine pe cei implicaţi, să renunţe la reţelele sociale virtuale este pornografia proliferată din ce în ce mai degradant şi abuziv. Studii efectuate  în  diverse ţări arată că tot  mai mulţi  copii sunt expuşi la imagini şi mesaje sexuale, iar unii  primesc  solicitări  agresive cu caracter sexual, sau chiar bani şi cadouri,  în scopul obţinerii de favoruri sexuale. Copii şi adolescenţi sunt  provocaţi la întâlniri în vederea intreţinerii de raporturi sexuale în viaţa reală sau pe internet   sex virtual – o experienţa ale cărei urmări în plan psihologic şi spiritual sunt încă necunoscute, dar cu siguranţă vor afecta dezvoltarea acelei fiinţe . Au fost situaţii când computerele au fost infectate de viruşi ce a început să trimită fotografii pornografice pe conturile Facebook ale colegilor sau prietenilor. Astfel se promovează narcisismul, mai ales in cazul adolescenţilor,  pentru a-şi  vinde cât mai bine imaginea, dar răscumpărarea este adesea imposibilă.

Înţeleptul Solomon afirma categoric:   Căci buzele femeii străine strecoară miere şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul; dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri. Picioarele ei pogoară la moarte, paşii ei dau în locuinţa morţilor. Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei şi nu ştie unde merge. Proverbe 5:1-6 Apoi arată posibilitatea împlinirii prin viaţa de familie şi exclude ca lipsită de necesitate şi valoare orice prietenie extraconjugală:  Bea apă din fântâna ta şi din izvoarele puţului tău. Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte? ... Izvorul tău să fie binecuvântat şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sînul unei necunoscute? Proverbe 5:15-20.

     Va fi suficient sfatul unui om care a cunoscut atât binele cât şi răul relaţiilor sociale? Solomon a fost  muşcat  de multitudinea relaţiilor, specifice şi perioadei noastre globalizate:  Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii. Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine. N-o pofti în inima ta pentru frumuseţea ei şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei. Căci pentru o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămâne decât cu o bucată de pâine şi femeia măritată întinde o cursă unui suflet scump. Poate cineva să ia foc în sîn, fără să i se aprindă hainele? Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să-i ardă picioarele? Proverbe 6:23-28 Cartea Proverbele descrie un episod de seducere şi urmările lui nebănuite; scena seamănă perfect cu situaţia din reţelele sociale virtuale: Era în amurg, seara, în noaptea neagră şi întunecoasă. Şi, iată că, i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată. Era bună de gură şi fără astâmpăr; picioarele nu-i puteau sta acasă: când în uliţă, când în pieţe, pe la toate colţurile stătea la pândă. Ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat şi cu o faţă fără ruşine ...Tot vorbindu-i, ea l-a ademenit şi l-a atras cu buzele ei ademenitoare. De odată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă,ca pasărea care dă buzna în laţ, fără să ştie că o va costa viaţa, până ce săgeata îi străpunge ficatul .Proverbe 7:9-23.

     Cum să ne protejăm familia şi în prim plan copiii, de aceste atacuri demonice? Cel mai simplu este în condiţia acceptării comune a neutilizării internetului. Astfel am apreciat hotărârea unui liceu cu bune rezultate la învăţătură şi cunoscut prin disciplina internă, care anunţa la o şedinţă cu părinţii că elevii nu vor primi teme la care să le fie necesar internetul, tocmai pentru a veni în ajutorul generaţiei în formare. Dacă există nevoia „absolută” de computer, acesta  trebuie să stea la vedere, unde poate fi  supravegheat în permanenţă - nu în  camere particulare. Copilul  lăsat nesupravegheat în casă, cu acces la internet, va intra din întamplare sau intenţionat pe reţele sociale şi sub identităţi obişnuite  se pot ascunde cei mai înfricoşători oameni. Un copil trebuie ferit total de pornografie, căci pierderea inocenţei va da naştere la pofte vinovate, care îi pot afecta întreg viitorul, iar răufăcătorii, pot trimite un virus capabil să controleze de la distanţă calculatorul. Astfel, un hoţ iţi poate citi e-mailurile, iţi poate afla  parolele, iţi poate activa în absenţa ta, camera web şi poate afla dacă cineva se află în casă, acţionând în consecinţă.

Unii cred că prin internet pot să fie prieteni cu toată lumea, dar lucrurile nu funcţionează chiar aşa. Realitatea cercetată dovedeşte că un om normal, poate avea aproximativ 150  de prieteni  limita cognitivă de indivizi cu care o persoană poate intreţine relaţii stabile. La capitolul acesta, Biblia este din nou actuală:   Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui. Proverbe 18:2  Mai bine o mustrare pe faţă decât o prietenie ascunsă .Proverbe 27:5 .Nu părăsi pe prietenul tău şi pe prietenul tatălui tău, dar nu intra în casa fratelui tău în ziua necazului tău: mai bine un vecin aproape decât un frate departe .Proverbe 27:10.Concluzia se impune singură: Prieteniile sănătoase se formează la nivelul comunităţii locale şi într-un nunăr practic, dar fără imixtiunea în problemele intime ale celorlalţi.

     Tinerii de azi, vor fi nevoiţi la un moment dat, să-şi schimbe numele, pentru a scăpa de trecutul lor din mediul on-line, pe retelele de socializare. Sute de milioane de utilizatori din întreaga lume, divulgă din ce în ce mai multe informaţii personale, fără să-şi dea seama de consecinţele pe care acest lucru le poate avea. Un avertisment pe baza unui studiu, arătând că lipsa unei socializări  reale, poate avea consecinţe biologice, asupra inteligenței ,lipsa contactelor directe, duc la alterarea genelor şi afectează reacţiile imunitare, la nivel hormonal. În acelaşi timp, acest fenomen  paralizează o parte dintre activitaţile mentale şi creşte riscul apariţiei demenţei, afecţiunilor cardiace şi a anumitor forme de cancer  consideram că site-urile, care sunt făcute pentru facilitarea socializării, nu fac altceva decât să izoleze individul de lumea Socializarea directă, faţă în faţă, are anumite efecte asupra organismului, pe care nu le pot genera contactele electronice.

Internetul pare o junglă neexplorată şi fascinantă, dar care ne îndepărtează în sălbăticie, reducând capacitatea umană la instincte animalice: sex şi violenţă. Tehnologia reţelelor sociale ne introduce într-un complex robotic ce distruge lumea adevărată  şi provoacă  deziluzii şi decepţii nebănuite. Comunicarea socială este o nevoie umană,  a omului creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, căci  nu este bine ca omul să fie singur Geneza 2:18  dar atunci Dumnezeu s-a referit la familie, nu la reţelele sociale care blochează relaţiile familiale dintre soţi şi dintre părinţi şi copii, în favoarea unor relaţii cu necunoscuţi lipsiţi de dragostea naturală, ce încearcă să manipuleze în mod egoist dorinţa umană de socializare. Dumnezeu ne-a destinat să trăim în colectivităţi, dar Satan a folosit nevoia de comunicare a omului, în schimbul unor promisiuni irealizabile. Un profil în reţea fie că expune date reale, codificate sau incorecte are efecte negative, creând o lume paralelă, care prin dependenţă îşi cere dreptul la viaţă, iar copilul, tânărul sau chiar un om mai în vârstă va fi nevoit să se rupă adesea de realitate şi să se transpună cel puţin în parte în noua lume virtuală. Unii au realizat că n-au avut nimic de câştigat în noua lume paralelă şi au încercat să evadeze, ceea ce nu este chiar uşor, atât din punct de vedere psihologic cât şi tehnic, prin faptul că datele stocate pot rămâne în reţea, căci administratorii de reţele au constatat că acţiunea le-ar aduce pierderi financiare, hotărând să blocheze IP-urile şi site-urilor implicate în retragere. Este o situaţie asemănătoare implicării în ocultism, când oamenii obiect  au devenit dependenţi de un mediu  irezistibil. Dependenţa de internet este la fel de puternică, prin efectele  psihologice şi chiar biologice, ca dependenţa de droguri. Viata unui dependent de calculator sau internet se învârte in jurul unui monitor şi a unei tastaturi. Centrul universului  e calculatorul.  Cei dependenţi petrec ore în şir în faţa computerului, îşi neglijează activităţile de zi cu zi, ajung să nu mai mănânce normal, dorm putin şi sunt permanent extenuaţi. La nivel cerebral, dependenţa influentează sistemul de recompensă: atunci când primeşti ceva care provoacă plăcere, se declansează neuromediatori în anumită cantitate, care te fac să te simţi bine. Dacă nu se mai întâmplă acest proces, nu mai simţi plăcere şi devii agitat, irascibil, frustrat. Izolarea, ignorarea prietenilor şi a familiei, neglijarea activităţilor zilnice şi a responsabilitaţilor, nerespectarea orelor de masa şi nepăsarea faţă de propria sănătate, evitarea oricarei activităţi în ideea de a petrece tot mai mult timp on-line sunt semne care ar trebui să îngrijoreze. Dependenţa se instalează treptat, odată cu creşterea timpului acordat computerului. Tot în cazul copiilor, absenţa părinţilor din viaţa lor cotidiana poate reprezenta un motiv suficient de retragere în lumea virtuala. Odata cu izolarea de familie şi prieteni, persoanei dependente îi este tot mai greu să se adapteze la situaţii din viaţa reală şi să socializeze. Copii, mai ales, pot împrumuta modele de comportament iresponsabile.Noi oamenii, avem nevoie de relaţi naturale interumane, dar şi de o relaţie spirituală, iar Diavolul încearcă să ne amăgească prin intermediul tehnologiei, pentru a acoperi dimensiunea spirituală ce trebuie împlinită prin părtăşia noastră cu Dumnezeu. Pentru a intra în reţeaua divină, trebuie să fim conectaţi la ea, însă numai Dumnezeu ne poate accepta în  lista lui de prieteni, după care putem accesa şi noi oricând serviciul, intrând în dialog cu El în rugăciune. Împărtăşeşte cu El problemele tale, nu cu cei de pe Hi 5 sau Facebook, care nu te pot ajuta cu nimic, căci sunt în cel mai bun caz creştini tot atât de fireşti ca şi tine, sau chiar infractori nebănuiţi! Prin Internet, mulţi sunt ispitiţi să-şi povestească necazul sau supărarea, dar adevăraţii consiliei nu sunt în reţele sociale virtuale, care cauzează efecte dezastruoase prin degradarea vieţii morale şi divorţuri familiale. Persoanele cunoscute on-line, sunt provocate fie datorită nevoii naturale de relaţionare, fie unor planuri obscure, să se întâlnească în mod real. Oferte diverse, de la ideea unui câştig rapid, prin afaceri economice, fie prin agenţii de fotomodele  pentru fete sunt provocări adesea irezistibile, în condiţiile dependenţei de internet, sau a unor nevoi neîmplinite. Seducerea este uşor de realizat pentru că intervine un  fenomen legat de viteza şi mărimea fluxului de informaţie pe care un utilizator îl recepţionează. Cu cât viteza şi volumul cresc, utilizatorii nu mai au timp să interpreteze logic faptele expuse, astfel că le consideră adevărate. Cineva a cerut celor implicaţi în slujire să-şi şteargă conturile de pe Facebook, sau să renunţe la slujire, datorită marelui număr de probleme familiale, prin relaţii virtuale cu foşti iubiţi sau iubite. Mulţi oameni, vor să fie prezenţi peste tot, tentaţia omului către omniscienţă fiind egalată doar de cea către ubicuitate. Epidemia acestor reţele este contagioasă şi a fost determinată de imensul succes al Facebook. Ridicolul istoriei continuă, căci unii dependenţi de Facebook au decretat ziua de 31 mai 2010 drept QuitFacebook Day, în care toţi cei care doreau să părăsească reţeaua de socializare erau încurajaţi să-şi găsească curajul pentru a o face.  Iniţiatorii acestui gest de frondă au fondat chiar şi un site care a produs 34.062 de abandonări, o simplă picătură de apă în vastul ocean format din cei 500 de milioane de utilizatori. Axioma, precum că naivitatea este cea mai sigură sursă de îmbogăţire este veche, însă în noua societate informaţională ea şi-a găsit o nouă aplicabilitate prin cei care donează identităţile lor eterice. Nu degeaba denumirea perfect aleasă pentru acest imens Internet este World Wide Web, termen greu traductibil, care ar însemna o pânză cu acoperire universală. Anumiţi analişti estimează că societatea Facebook ar genera venituri anuale de 1 miliard de dolari, site-ul postând numai în primele trei luni ale acestui an, 176 de miliarde de mesaje publicitare. Facebook exploatează imensa dorinţă de cunoaştere care caracterizează fiinţa umană, care poate fi atât inocentă, cât şi vinovată. Faptul că la un click distanţă se află o altă persoană, cu profilul ei format din preferinţe diverse ce muzică îi place, ce cărţi citeşte, ce seriale urmăreşte, dar, mai important, statutul ei sentimental este atrasă de bărbaţi sau de femei, cu toate combinaţiile posibile care poate determina şi forma gradul de interes pe care cineva îl poate avea faţă de altcineva, dar şi fotografiile personale, reprezintă atuuri de socializare. Pe de altă parte, niciunul dintre participanţi la acest imens joc global nu este nevinovat. Fiecare are un interes, fie de natură sentimentalo-erotică  precum căutarea unui/or partener/e, fie de natură profesională sau din dorinţa de a promova ceva idei sau pe cineva  de obicei pe sine.  La o simplă căutare pe Google a cuvintelor facebook scandal, se afişează nu mai puţin de 14 milioane şi jumătate de referinţe. Aceasta dovedeşte un singur lucru: uneltele de care dispune omul pot deveni din ce în ce mai sofisticate, însă setea de scandal şi bârfă rămâne aceeaşi.

Păcatul ...păcatele, nu pentru că ar fi un singur păcat, căci reţelele sociale virtuale produc multe păcate, pentru a evidenţia că orice participare la ele este păcat: mai mic sau mai mare,  mai degrabă sau mai târziu, direct sau indirect .Scopul acestui apel este ieşirea totală din aceste forme de manifestări interactive bazate pe „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii 1 Ioan 2:16. Apostolul Ioan scria unor oameni biruitori ai lumii şi celui ce o guvernează – Diavolul. Dacă articolul acesta vă găseşte în afara capcanelor, am venit la timp, pentru a le marca mai evident. Dacă aţi fost prinşi în ispita şi păcatul acestor reţele, eliberaţi-vă singuri sau cerând ajutor prin mărturisire, chiar dacă vi se pare că nu sunt păcate ci numai piedici, oricum trebuie date la o parte. Cu siguranţă timpul petrecut on-line şi o  pagină pe Facebook sau Hi 5 cu  n   fereastre ce vă provoacă în permanenţă la  noi imagini şi relaţii din ce în ce mai provocatoare, nu pot fi decât dăunătoare.  Dincolo de lipsa gramaticii limbii române  care lipseşte în majoritatea cazurilor  şi pierderea timpului pentru învăţătură, muncă sau odihnă, reţelele sociale induc către o idolatrie a eului, a  făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Romani 1:25 . Rezultatul apare notat foarte clar în continuare, iar acum poate fi constatat cu tristeţe, de cel ce cunoaşte pe Dumnezeu şi valorile sfinte:  Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire.Romani 1:29.   Acum şi aici, cu slove mari după cum obişnuia apostolul Pavel  vă îndemnăm şi  vă poruncim  : Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le. Efeseni 5:10-11