Ce să facem ca să primim Har?

M-am gândit că așa cum noi oamenii nu bem apă din vase murdare sau nu dăm celor dragi să bea din vase murdare, tot așa Dumnezeu atunci când toarnă Harul Său, se uită să toarne într-un vas curat.

...dacă cineva se curățește de acestea va fi un vas de cinste, folositor Stăpânului Său.

De multe ori noi ne rugăm pentru Har, ne rugăm ca Dumnezeu să ne umpla vasul, dar ceea ce-L împiedică pe Dumnezeu să toarne este mizeria din vas, murdăria lipită de pereți, drojdiile uscate de pe fundul vasului, mirosul de stricăciune. Atâtor de multe gunoaie, apreciate de lume, le dăm glorie, le considerăm părți din ființa noastră, lipite de vas. Nu le socotim ca gunoaie și așteptăm ca Dumnezeu să toarne Harul său PUR peste acestea. Murdăria este atât de lipită de vas încât nici nu se mai desprinde.

Ezechiel 24:11-12

Apoi pune cazanul gol pe jăratic, ca să se încălzească, să i se infierbinte arama, să i se topească murdăria dinăuntru, și să i se șteargă rugina.
Trudă degeaba! Căci rugina de care este plin nu se deslipeste de el; rugina nu se va lua de pe el decât prin foc.

Suntem noi oare conștienți de câte lucruri nu le socotim ca gunoaie, le cocoloșim în sufletul nostru și vrem ca Domnul să ne binecuvînteze? Personal am văzut că atunci când am fost entuziasmat sau tulburat în inimă de ceva nevenit de la Domnul, acel lucru a crescut și a ocupat mult loc din timpul și gândirea mea. Nu mai era loc pentru Har. Urmărirea entuziasmului sau înfricoșarea de tulburări mi-au devenit țeluri și căi de glorie, desigur deșartă și astfel urmărind slava deșartă a unei scăpări fără Hristos, nu mai eram smerit și deci am ajuns în imposibilitate de a primi Har. Dumnezeu nu toarnă peste gunoaie.

Noi, în bucătăria nostră, când ne spălam vasele sau tacâmurile, privim paharul spre lumină, ne uităm între dinții furculiței, spălăm, clătim și uscăm bine. Să fie Dumnezeu mai puțin înțelept? Să fie El mai puțin grijuliu? Fiecare din noi suntem vase din care ”€œmănâncă” ceilalți. Dumnezeu dă unuia Harul spre folosul întregului trup.

Iată de ce nu primim har. Avem în noi lucruri care pe Dumnezeu îl împiedică să toarne.

Cele mai multe din aceste lucruri la care nu vrem să renunțăm, sunt cele care ne aduc câștiguri, avantaje. Sunt neprihănirea proprie, lăuda deșartă a lucrărilor pe care le facem noi din talentele noastre, nu din Hristos.”

Acele avantaje pe care a ajuns să le socotească gunoaie, de multe ori le avem și noi în inimă. O viață religioasă legalistă, o neprihănire proprie bazată pe lege, nu pe Har, bazată pe ”€œcel ce va face aceste lucruri” este o piedică, un gunoi care îl opresc pe Dumnezeu de a turna Har.

Vasul trebuie să fie GOL. Nimic să nu umbrească slava, să nu strice gustul, să nu altereze mirosul! Toate avantajele legii sunt gunoaie!

Iată de ce nu primim Har!

Ce să facem ca să primim Har? ”€œSă facem” e puțin eronat spus. La această întrebare Domnul a răspuns: ”Să credeți!”. Avem nu ”€œde facut” ci de ”nefacut”. Facem prea mult, trăim prin principiul ”cel ce va face, va trăi”. Avem de concediat pe Agar, de alungat legea și pe fiul ei. Nu pot moșteni împreună. Nu primim Har pentru că avem pe pereții sufletului nostru urme de lege. Și aceste legi pretind o slavă, miros urât. Miros a transpirație umană, a efort. Cuvântul credinței, chiar născut la vârsta de 100 de ani, va rodi, chiar dacă e al doilea, chiar dacă este batjocorit de întâiul, de Ismael. Harul să domnească.

Nu primim Har pentru că nu am alungat pe Agar, legea.

Alungarea legii înseamnă renunțarea la multă glorie deșartă, glorie provenită din lucrări. Renunțarea e dureroasă, și pe Avraam l-a durut, dar altă cale spre Lăuda Gloriei Harului Sau nu este.

Nu pot moșteni împreună!

cum isi va tinea tanarul curata cararea ?

Ps.119:9 - Psalmistul spune "cum isi va tinea tanarul curata cararea ?" E mai greu in ziua de astazi sa fii tanar decat in alte timpuri? Poate ca da, poate ca nu. Daca privim insa la Iosif putem vedea ca nici pentru el nu a fost deloc usor. Tatal sau il iubea mult pe Iosif asta se poate vedea usor in Biblie. Poate si din acest motiv i-a facut "o haina pestrita" (Gen.37:3). Am putea sa intelegem "haina pestrita" ca fiind modul de viata si cunostintele cu care tatal si mama sa l-au inzestrat pe Iosif si anume cum sa se pastreze curat si sa faca intotdeauna ce este corect si bine si cum sa se poarte inaintea lui Dumnezeu pentru a-I fi placut. Desi el a fost vandut de fratii sai ca sclav si aceasta haina i-a fost luata, in imprejurarile care au urmat in viata lui, si care nu au fost tocmai usoare, el a aratat ca haina aceea data de tatal sau desi a pierdut-o, totusi a ramas inscrisa in inima lui.Tot ce a invatat pana atunci de la tatal sau si in familia lui, Iosif a pastrat cu sfintenie. El si-a pastrat haina curata chiar in mijlocul dificultatilor vietii care au urmat si in care a fost singur, dar impreuna cu Dumnezeul sau. El nu a lasat deoparte ce a invatat acasa, curatia de inima, integritatea sa de crestin, lucruri pe care el le-a pastrat mai departe cu mare atentie.Putea si el foarte usor sa devina ca toti ceilalti tineri. Nu mai era nimeni langa el care sa il certe sau sa il corecteze. Putea sa faca tot ce vrea el. Dar el nu a vazut lucrurile asa. Iosif a fost un tanar deosebit de ceilalti tineri si el si-a pastrat aceasta deosebire a sa prin faptul ca nu a parasit ceea ce a invatat acasa. Si tu poti sa fii un tanar deosebit, daca te imbraci cu "haina" pe care Domnul Isus a pregatit-o pentru tine. Dar trebuie sa o porti chiar si atunci cand nu te vede nimeni. Un alt loc in care se vorbeste despre "haina pestrita" este in 2 Samuel 13:18. Aici se vorbeste insa despre o "rochie pestrita". O haina pe care o purtau fetele fecioare. Se poate vedea la Tamar ca si ea invatase un anumit stil de viata, acela de a se pastra curata. In disperare de cauza si fiind in fata problemei fratelui sau ea ii propune lui Amnon sa nu faca asa o "miselie" ci sa procedeze cum este corect (2 Sam. 14:13). Insa nu asta il interesa pe Amnon atunci, el purta o cu totul altfel de "haina" decat sora sa. Pe el nu il interesa curatia spirituala pentru ca in inima lui era dorinta de a pacatui.Deci haina pestrita nu o putea purta oricine. Un crestin in mod normal ar trebui sa aiba aceasta haina ca efect al curatiei sale spirituale si trupesti. Aceasta fiind ca o podoaba care se cere de la fiecare crestin care il iubeste pe Dumnezeu si mai ales de la tineri. Psalm 29 : 2 ... imbracati-va cu podoabe sfintePsalm 93 : 5 ... sfintenia este podoaba casei Tale


Psalm 110 : 3 ... Tineretul care vine la Domnul vine cu podoabe sfinte


1 Petru 3 : 3,4 ... pentru ca podoaba lor este ceea ce au in inima lor si nu ce se vede pe dinafara.1 Petru 5 : 5 Smerenia este o podoaba deosebita inaintea lui Dumnezeu


Tineretul de azi se poate deplasa usor de la un mod de viata la altul in fata dificultatilor vietii, statornicia este o calitate care se poate deprinde si care este de mare folos. Ce vei face tu va fi un raspuns la lucrurile pe care le-ai sadit in inima ta si in "haina" sau modul de viata pe care ai invatat sa il porti. Care e podoaba ta cu care vii inaintea Domnului este o intrebare pe care tu singur trebuie sa ti-o pui fie ca esti tanar sau mai "de mult" tanar.Aproape ca majoritatea tinerilor se gandesc numai la prezent si poate ca uita sa priveasca in viitor. Ce faci astazi iti poate afecta serios in bine sau in rau viitorul tau. Iosif avea in jur de 17 ani cand a fost vandut ca sclav, dar nu a parasit invatatura pe care a primit-o acasa si asta l-a facut sa fie biruitor si sa implineasca planul lui Dumnezeu cu privire la el. Ce vei face tu este un raspuns pe care tu va trebui sa il dai Domnului cu privire la tine.

slujirea ta

Fiecare să ia seama cum clădeşte deasupra.
 Lucrarea fiecărui copil al lui Dumnezeu poate fi verificată. 
Modul în care se va verifica lucrarea fiecăruia este neobişnuit. 
Nimeni când inaugurează o casă nu o aprinde;
 tai o panglică, te uiţi cât de drepte sunt rosturile, cât de bine se închid geamurile, dar nici de cum nu-i dai foc.
 Calitatea lucrării fiecăruia dintre noi se va vedea dacă trece sau nu testul focului.
Știm că este vorba despre: 
Ziua judecăţii Domnului;
 un text asemănător avem în 2 Corinteni 5.10 
Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata, după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
 Aşadar, lucrăm ştiind că vom fi verificaţi, ştiind că tot ce am făcut va fi aprins. 
De aceea, cred că întrebarea cea mai importantă pentru lucrarea fiecărui copil al lui Dumnezeu, trebuie să fie aceasta:
- Oare ce am lucrat va rămâne în picioare după ce i se va da foc?
 Cu ce materiale ar trebui să lucrez?
 Şi cum ar trebui să lucrez? 
Pentru că atunci ce contează cel mai mult este dacă lucrarea mea făcută cu ajutorul lui Dumnezeu va rămâne în picioare.
 Noi ne putem evalua unii la alţii lucrările, şi trebuie să facem lucrul acesta, dar nu trebuie să pierdem din vedere că fiecare dintre noi vom fi evaluaţi de către Dumnezeu, pe care nu-l poate înşela nimeni, şi înaintea căruia nu putem ascunde materialele cu care am lucrat. 
De aceea, uitându-ne cu atenţie la lista aceasta din versetul 12, vedem că ea merge descrescător ca şi valoare a materialelor.
 Începe cu aurul şi se termină cu trestia. 
Oricât de mult am iubi stilul de lucru şi am construi cu materiale din acestea de pe urmă, ele nu rezistă când le aprinzi. 
Ceea ce vrea să spună apostolul Pavel legat de materiale e următorul lucru: 
-Caută să lucrezi ţinând seama de lucrurile care au valoare.
Ține seama de lucrurile care nu se strică, care nu pier, şi lasă la o parte lucrurile care nu durează, care se deteriorează, care se strică! 
Care sunt lucrurile acelea? 
Cu alte cuvinte, în contextul lucrării fiecăruia dintre noi, în trupul lui Hristos, care sunt lucrurile pe care le considerăm a fi de mare preţ? Pentru viaţă, pentru slujire, pentru orice. 
Întrebarea legată de valori este fundamentală.
Mântuitorul în Predica de pe munte ne-a spus un adevăr universal: 
-unde este comoara ta acolo este şi inima ta. 
De aceea este absolut esenţial să mă întreb, ce anume mă captivează? 
Ce mi-a cucerit inima?
 Valorile au această putere, mă gândesc neîncetat la ele. 
Aceasta este prima observaţie legată de valori: 
-valorile cuceresc inima. 
O a doua observaţie legată de valori este că: 
Fiecare om are valorile lui, fie că e tânăr, fie că este bătrân, fie că este bărbat, fie că este femeie. 
Fiecare este cucerit de ceva. 
Valorile pot fi bune sau rele. 
Vă dau un exemplu din cartea Faptele Apostolilor 19 când apostolul Pavel a slujit în Efes împreună cu echipa lui.
 Cei din Efes şi-au dat seama că ceva deosebit de primejdios are loc, oamenii aceştia ne aduc o învăţătură care subminează faima oraşului nostru.
 Noi, cei din Efes, preţuim în mod deosebit un lucru, pe zeiţa noastră şi măreţia ei.
 În Fapte 19 ei strigând câteva ceasuri: 
-mare este Diana Efesenilor! 
Desigur, noi ca şi copii ai lui Dumnezeu socotim că aceasta este o valoare greşită, dar e tot valoare, pentru că a cucerit inima acelor oameni. 
O a treia observaţie legată de valori:
- de multe ori vorbim cu prejudecăţi despre ceva. 
Exemplul potrivit din Noul Testament cu privire la aceasta este în Ioan capitolul 1. 
Cuvântul de acolo spune aşa, Ioan 1.46: 
Natanael i-a zis; 
-Poate ieşi ceva bun din Nazaret?
Vino şi vezi i-a răspuns Filip.
 Știţi ce a vrut să spună Natanael cu aceasta?
 Cei din Nazaret sunt vai de ei, niciodată nu a ieșit nimic bun de acolo. Aceasta ne spune nouă următorul lucru: 
-oamenii se influenţează unii pe alţii când vorbesc despre lucruri de preţ. Noi ne uităm la cei mai bătrâni ca noi, şi căutăm să prindem ceva de la ei. Ne uităm unii la alţii, şi de multe ori luăm valori greşite unii de la alţii. Ultima observaţie pentru început legată de valori este că deşi ni s-a arătat ce este bine, şi ştim ce cere Domnul de la noi, noi nu luăm seama. 
Acesta este un cuvânt din cartea profetului Amos. 
Dumnezeu a descoperit lucrurile lui, cerinţele lui, dar noi nu luăm seama. 
Adesea ni se potriveşte cuvântul pe care-l spune Mântuitorul în Luca 16
 -Ce este înălţat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.
De aceea, în ziua de astăzi, vreau să fim deosebit de atenţi la valorile pe care le avem, la ceea ce îmi cucereşte inima. 
Fie că sunt bune, fie că sunt rele mă duc după ele, şi s-ar putea ca eu să fi luat în inima mea lucrurile pe care oamenii le înalţă, dar care înaintea lui Dumnezeu sunt o urâciune.
De unde a ştiut apostolul Pavel, şi evident ne întrebăm și noi, care sunt adevăratele valori? 
Este nevoie să căutăm şi să citim tot ce spune Noul Testament despre lucrurile de preţ, despre lucrurile care înaintea lui Dumnezeu au valoare, şi pe acelea, şi numai pe acelea, să le luăm şi să le facem valorile noastre şi cu ele să lucrăm pentru ca atunci în ziua Domnului, când Domnul dă foc lucrării mele şi lucrării tale ea să rămână în picioare.
Din cele patru Evanghelii învăţătura cu privire la lucrurile de preţ dată de Mântuitorul, se află în cea mai mare parte în Evanghelia după Matei. De aceea ne uităm acolo la câteva versete esenţiale, versete prin care Mântuitorul ne identifică lucrurile pe care El le consideră de preţ.
 Știm că în timpul lucrări lui, Mântuitorul a fost prins în multe dispute. Avem în Matei 6.26 următoarele cuvinte: 
-Uitaţi-vă la păsările cerului, ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte, oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
 Fiecare dintre noi este de mare preţ. Mântuitorul accentuează mereu lucrul acesta.
 Ulterior spune când a avut confruntarea cu privire la ce poţi să faci şi ce nu poţi să faci într-o zi de Sabat: 
-Dacă-ţi cade oaia în fântână, ce faci? 
Caz ipotetic; 
evident te cobori şi o scoţi din fântână. 
Mântuitorul întreabă, cu cât mai de preţ este un om decât o oaie? 
Lucrul acesta îl găsim în Matei 12.12. 
Fiecare om are mare preţ înaintea lui Dumnezeu, şi eu trebuie să-l consider ca fiind de mare preţ.
 Numai dacă-l văd aşa pe aproapele meu, eu îl voi iubi, îl voi preţui îl voi ajuta, îl voi sprijini. 
Dacă lucrezi în felul acesta, slujirea ta are şansă să treacă testul.

Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!

Orice religie “de listă” naşte farisei.
 Orice liste de Da-uri şi Nu-uri naşte religii şi ideologii. 
Oamenii se consideră religioşi după mai multe criterii, unul dintre ele este lista. 
Listele bifate reprezintă un posibil mod de cuantificare al neprihănirii.

Coloseni 2:20
 Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:
  „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!”
 Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti,  au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.

Isus anulează religia listelor, începînd o răstignire a zapisului cu poruncile, răstignire care va fi desăvîrşită la cruce.

Coloseni 2:14
 A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.



După ce Isus revizitează ironic poruncile pentru a ne demonstra că nu sîntem în stare să le împlinim, continuă prin abordarea cîtorva elemente din viaţa religioasă: milostenia, rugăciunea şi postul în acelaşi ton ironic, deconstruind viaţa religioasă fundamentată pe acte şi fapte realizate la exterior, în văzul oamenilor, pentru a bifa activitatea religioasă necesară şi suficientă.

Un al doilea mod de a ne “măsura” neprihănirea este aprecierea oamenilor, comparaţia.

Tensiunea publică sau privată în viaţa religioasă este folosită pentru a trage încă o dată perdeaua dinspre Sfînta Sfintelor de unde pîndeşte Tatăl, care priveşte în ascuns la ce se întîmplă în inimă cînd faci milostenie, cînd te rogi şi cînd posteşti.

Viaţa religioasă trebuie să fie discretă, nevăzută de oameni pentru a fi răsplătită de Dumnezeu? 
Oare atît de simplu este?

După ce, în momentul în care abordează rugăciunea, Isus ne închide în cămăruţă singuri cu divinitatea, ne prinde într-o cursă, într-un colţ din care este imposibil să mai ieşim cu faţa curată. În felul acesta ne demonstrează că şi atunci cînd credem că ne rugăm cu cea mai mare sinceritate, atunci Îl minţim în faţă pe Dumnezeu Însuşi.

în lupta cu îngrijorarea

 Abandonează dorinţele idealiste care te împiedică să accepţi realitatea aşa cum este ea.

 Deşi scenariile ideale pe care le visezi sunt posibile, nimeni nu-ţi poate garanta că se vor împlini.

 Imprejurările propice pe care le visezi s-ar putea să nu mai vină niciodată, de aceea acceptă viaţa aşa cum este şi foloseşte la maxim ceea ce ţi se oferă. 

Recunoaşte că DUREREA este o parte intrinsecă a acestei lumi căzute în care trăim noi, dar nu trebuie să răspundem la durere prin îngrijorare.

 Cheltuieşte-ţi energiile în a căuta să trăieşti calm încrezându-te în Dumnezeu care îţi va da tot ceea ce-ţi este necesar atingerii chemării Sale.

Dă-ţi seama că multe dintre insecurităţile pe care le resimţi sunt create de presiunea părerii altora despre tine sau de împrejurările potrivnice. 

Tu însă ai fost creat după chipul lui Dumnezeu şi ai o mare valoare în ochii Lui. 

Recunoaşte ceea ce vede Dumnezeu în tine chiar dacă altora lucrul acesta le este ascuns.

Invaţă să deosebeşti relaţiile sănătoase de cele nesănătoase. 

Alege să ai relaţii numai cu oameni de valoare.

 Unele relaţii pot alimenta îngrijorarea noastră. 

Nu te lăsa influenţat de încăpăţânarea sau capriciile altora.

 Fă alegerile sănătoase fără să-ţi pese de critica altora. 

Indepărtează-te de oamenii care au obiceiul să saboteze.

 Nu te preocupa cu păstrarea aparenţelor; fii real întotdeauna.

 Plin de curajul pe care ţi l-a dar Domnul, fii tu însuţi fără teamă. 

Fii sincer în conversaţiile cu alţii, fără a destăinui lucruri mai intime decât celor în care poţi avea încredere. Cunoaşte-te pe tine însuţi, fii real şi în faţa propriei tale conştiinţe. 

Caută mai degrabă să dobândeşti caracter decât să atingi performanţe deosebite.

 In cele din urmă, în faţa lui Dumnezeu contează ce eşti mai mult decât ce performanţe ai atins.

 Ingrijorarea se datorează adesea şi unor priorităţi greşit alese.

 De aceea stabileşte lucrurile importante, desparte-le de cele lipsite de importanţă şi concentrează-te asupra celor dintâi. 

Alegerile morale, folosirea timpului, a banilor şi a resurselor spirituale şi umane sunt prioritaţi de luat în considerare.

 Dă-ţi seama că orice problemă are o soluţie, de aceea gândeşte pozitiv şi decide-te să fii unul care biruieşte. Chiar şi în lupta cu îngrijorarea, tu poţi ieşi biruitor, deşi nu este uşor şi biruinţa aceasta presupune efort, concentrare, hotărâre, şi răbdarea de a trece prin procesul în care în cele din urmă vei fi biruitor.

Dumnezeu castiga biruinta

Suferinta in sine poate fi pentru tine biruinta care ți-o trimite Dumnezeu. 

Isus Cristos atunci cand a patimit pentru noi, era in suferinta, incercat...si totusi prin aceasta a castigat biruinta asupra mortii, a pacatului.

Incercarea prin care trecem poate fi raspunsul Lui Dumnezeu pentru biruinta.

 Dumnezeu foloseste sau transforma atacurile celui rau in a trimite biruinta Sa mareata. 

Trebuie sa avem incredere in El, cum si Mantuitorul nostru a avut incredere in voia Tatalui. 

Diavolul a crezut ca rastignindu-L a castigat, dar Dumnezeu a folosit toata suferinta Domnului Isus Cristos pentru a ne salva pe noi, si a-l infrange pe satan prin propria lui strategie.
Nu putem astepta sa fim eliberati de suferinta daca in aceasta consta biruinta.

 Daca Isus in gradina Ghetimani ar fi acceptat sa nu bea paharul, ar fi fost El biruitor?

 Dumnezeu inca mai lucreaza in felul acesta.

 Biruinta Lui Isus era in "a bea paharul", si ma intreb:

- a suferit, a patimit, a fost incercat?

 Da, si inca cum...si totusi El a acceptat voia Tatalui, deoarece in tot acel pahar al suferintei, era biruinta care Dumnezeu o pregatise pentru intreaga omenire. 

Mantuire pentru ca "oricine" crede in Isus Cristos sa nu piara ci sa aiba viata vesnica.
De aceea vrajmasul lupta sa nu acceptam voia Tatalui deoarece el stie ca, intotdeuna fiind in voia Lui Dumezeu este biruinta.
Cel care se increde in planurile si voia Lui Dumnezeu chiar daca nu inteleg de multe ori incercare, suferinta, etc, cred ca El este un Tata bun si intodeauna  face lucrari marete. 

De ce?

 Pentru caci El este Maret si Minunat.
M-a creat o faptura asa minunata, oare nu va lucra El in continuarie minunat si maret?

 Cu siguranta, da!
Doamne vreau sa accept voia Ta in toate si sa vad prin ochii credintei ca in voia Ta totdeuna este biruinta.
Cand eu caut scopul pe care Dumnezeu l-a randuit pentru mine, fiecare situatie din viata mea lucreaza pentru a implini acel scop.
Cand ne aflam intr-o situatie dificila, sa nu ne permitem sa ignoram acest scop divin nici macar un moment. 

Dumnezeu castiga biruinta in orice imprejurare, chiar si cand scopul pare a fi nefavorabil.

Degeaba ai muncit!

Eu Mă gândeam:

- Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos.

 Mi-am istovit puterea.
Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu. 

 Isaia 49:9
Am fost întrebat:
-tu chiar niciodată nu-ți pierzi credința? 

Oridecâte ori te aud vorbind parcă ești setat și poate că e un dar, dar eu nu pot să fiu așa.
Nu țin neapărat să spulber iluzia unora care dacă mă văd sau mă ascultă azi, au impresia că m-am născut cu Scriptura în mână și cu lauda pe buze, iar firii mele îi place să fiu văzută bine.
Totuși îmi place să cred că după atâta vreme nu mai trăiesc după cum îmi comandă firea, așa că am să spun lucrurilor pe nume ca să se înțeleagă că nimic nu vine fără muncă și fără julituri.
Când am hotărât să merg pe calea asta nouă habar n-aveam cu ce se mănâncă, doar că  părea totul  așa de entuziasmat încât m-a fermecat.
Încercam să citesc Scriptura dar mă plictisea de moarte și de cele mai multe ori nu înțelegeam nimic măcar că participam la studiul inductiv al Scripturii. 

Uram să mă rog și dacă eram într-un grup și știam că îmi vine rândul să mă rog îmi compuneam o rugăciune folosind cuvinte pe care le auzeam la alții dar care nu însemnau nimic pentru mine și mereu răspundeam doar ce voiau ceilalți să audă.
Starea asta nu a durat mult, dar totuși a existat iar când a devenit totul real și am început să pricep Scripturile și mi s-au mai deschis ochii, am înțeles doar ce distanță imensă am de parcurs.
Am căzut de mai multe ori decât știu să le număr.
Mi-am pierdut din vedere scopul de tot atâtea ori cât mi-am fixat un scop.
M-am dărâmat cu lucruri de mirat și am obosit mai rău decât un bătrân sătul de zile.
Am uitat cuvinte pe care mi le-am scris pe toți pereții doar să le țin minte. 

Aveam momente în care Îi spuneam Domnului că Îl iubesc din inimă și că El e tăria mea, doar ca a doua zi să mă răzvrătesc pentru nimicuri pe care le credeam importante.
I-am promis Domnului lucruri pe care nici după aproape atăția ani nu am reușit să le împlinesc.
Mi-am întărit credința doar ca să ajung să mă pierd cu firea în fața unor munți pe care îi vedeam prea înalți.
Am ajuns să cred erezii și să proclam închipuiri și a trebuit să mă întorc de unde am pornit de nici nu mai știu câte ori.
Inconstant. Uituc. Fricos de multe ori și înfrânt de și mai multe ori de propria-mi fire. Nestatornic.
Dacă te-ai fi uitat la începuturile mele de cele mai multe ori ai fi spus :
- degeaba ai crezut în Împăratul Slavei!
Dacă cineva ar scoate din contextul vieții mele doar anumite perioade, ar fi fost îndreptățit să mă creadă pierdut sau doar încă unul din o mare mulțime care au început dar n-au reușit să sfârșească.
Nu știu de câte ori a mers vrăjmașul meu înaintea Domnului ca să-I arunce în față degeaba ai plătit așa preț pentru el!
Degeaba ai muncit!

Nu-i așa că uneori e foarte plăcut să te superi?

 Cu toate că omul știe că nimeni nu l-a jignit cu ceva, că el însuși și-a inventat supărarea și a mințit pentru împodobirea exagerată a unei singure clipe, că a înflorit unele fapte ca să-și creeze un tablou cât mai convingător pentru sine, că s-a legat de un cuvânt și a făcut dintr-o boabă de linte un munte, este primul care se îmbufnează și se enervează doar ca să-și facă plăcere și ca să trăiască din plin această senzație de plăcere, ajungând, totodată, să devină dușmanul propriului adevăr.

Isus revine

Am constatat că nu poţi în acelaşi timp să rămâi aşa cum eşti şi să declari că-L cunoşti pe Dumnezeu. Nu există decât două căi pe care să umbli în această lume: calea Satanei sau cea a lui Dumnezeu. Nu există o cale de mijloc prin care mai poţi strecura mici păcate şi ispite apetisante, susţinând că nu faci rău nimănui păcătuind ici-colo. Îi faci rău lui Dumnezeu, frângându-I inima de fiecare dată când te complaci în păcat. Din păcate, mulţi aşa-zişi creştini circulă pe două căi, sperând că la finalul alergării lor îşi vor primi cununa veşniciei şi răsplata muncii lor.. zadarnice. Dumnezeu urăşte compromisul. Nu poţi veni înaintea feţei Sale cu o inimă bălăcită în noroiul acestei lumi şi cu gânduri de ură la adresa aproapelui tău, ca mai apoi să te prefaci că eşti creştin în faţa oamenilor jucând o piesă de teatru ieftină. Fie Îl urmezi pe Dumnezeu din toată inima, fie Îl urmezi pe Satan. Oh, şi el la vine la tine cu atâtea şiretlicuri prin care te atrage cu minciuni. Îţi spune că el nu există, că tu eşti propriul dumnezeu şi că fiecare zi merită trăită la maxim pentru că mâine s-ar putea să mori. Însă nu îţi spune nimic despre preţul pe care trebuie să-l plăteşti ascultând de el, ci doar despre aşa zisele "mici bucurii" de care vei avea parte. Şi realizezi apoi că te simţi gol pe dinăuntru, că viaţa e nedreaptă şi că tu nu mai ai rost să trăieşti.

Dumnezeu te cheamă la El. O face în fiecare zi prin intermediul păsărelelor şi a lucrurilor mici, prin setea din inimă ce o ai după infinit. El te iubeşte, dar dragostea Sa nu îţi dă dreptul să faci ce vrei tu. Dragostea Lui te îndeamnă să o rupi cu păcatul şi să te întorci la El cu smerenie. Harul Său este peste tot în jurul tău, dar nu e veşnic. Odată îţi va fi luat şi nu te vei mai putea întoarce la Ieşua. Aşa că nu amâna chemarea Lui, gândindu-te că ziua de mâine aduce cu sine o nouă şansă de a-ţi preda viaţa Lui.
Priveşte în jurul tău şi vei vedea o lume ce se auto-distruge. Mergi pe stradă şi vei vedea oamenii trişti, oameni beţi şi vei auzi înjurături care de care mai vulgare. Răutatea este la culme şi dragostea multora s-a răcit. Nu mai ai mult timp la dispoziţie căci pendula ceasului bate rapid Ziua Revenirii Sale. Fie că o accepţi sau nu, trăieşti în zilele din urmă. Până şi aerul pe care îl respiri este poluat. Isus revine. Foarte curând.

Nu este nici o condamnare

Nu este nici o condamnare pentru ei în Hristos Isus.

Nu este aceasta o uşurare ?

Iată cum te vede Dumnezeu şi cum ar trebui să te vezi tu.

Orice teamă de judecată a dispărut pentru că Hristos a suportat judecata şi a înviat din morţi.

 Dacă ai ajuns destul de departe cuviaţa ta de credinţă, astfel ca ea să fie centrată pe Domnul Hristos, în loc de a fi centrată pe eul tău, atunci Duhul Sfânt poate să înceapă să lucreze în tine.

 Duhul Sfânt este numit aici “Duhul de viaţă”.

Duhul nu lucrează moarte ci viaţă.

 Aşa a lucrat El în Domnul Isus.

Oriunde a mers Domnul Isus, El a adus viaţa.

 Când Domnul Isus a murit, El a înviat din morţi prin puterea Harului vieţii.

În acelaş mod Duhul de viaţă te-a eliberatde puterea păcatului şi a morţii.

Aminteşte-ţi cum legea a promis viată oricui a ţinut Legea, dar nimeni nu aputut s-o ţină.

Asta nu pentru că Legea nu era bună ci pentru că în carne nu era putere să ţină Legea.

Odată am citit următoarea comparaţie care poate ajuta la înţelegerea acestei realităţi.

Imaginează-ţi un sculptor talentat care poate crea cele mai frumoase figuri dintr-o bucată de lemn.

Are cele mai perfecţionate unelte care se pot folosi în acest scop.

Dar dacă îi dai o bucată de lemn care nu e bun pentru sculptat, care are rupture sau carii, cu toate uneltele lui bine, nu poate face nimic din acel lemn.

Tu nu-l poţi învinovăţi, sculptorul este talentat.

Nici nu poţi da vina pe unelte, pentru că nu poţi găsi unele mai bune.

 Atunci ce poţi învinovţi ?

 Bineînţeles bucata de lemn !

La fel este şi cu relaţia dintre lege şi noi.

 Dumnezeu nu este de învinovăţit.

 El este perfect.

Nu există niciunul mai talentat, deci mai capabil ca El.

 Nici lupta nu este de învinuit:

-ea este sfântă dreaptă şi bună, cum am văzut în Romani 7.

De aceea este greşeala noastră dacă legea nu este văzută în plinătatea ei.

Trupul nostru este de vină, acest trup face legea fără putere.

 Ce minunat este Dumnezeu că nu ne-a lăsat să ne luptăm singuri.

Când a devenit clar faptul că era imposibil pentru lege ca să ne scape din păcat şi moarte, Dumnezeu a acţionat.

A trimis pe Fiul Său ca om în lumea noastră.

Când în versetul 3 se spune “într-o fire asemănătoare păcatului”aceasta se referă la venirea Lui în trup, adică, Donmului Isus a devenit om.

El a devenit ca noi dar fără păcat.

El n-a avut trup nelegiuit ca noi care am fost născuţi din părinţi păcătoşi, având din naştere fire umană, păcătoasă.Fiind ca noi, Domnul Isus arăta ca un om.

Când Domnul Isus atârna pe cruce şi chiar atunci în timpul celor trei ore, Dumnezeu a condamnat păcatul în Trup.

El a terminat cu păcatul pe deplin şi l-a îndepărtat pentru totdeauna (6:10;8:3).

Noua sursă de puterecare vrea să lucreze în viaţa ta de acum este Duhul Sfant.

Daca tu te laşi condus de El, vei îndeplini cerinţadreaptă a legii.

Sunt eu încă supus Legii ?

 Nu desigur că nu.

 Dar dacă te laşi condus de Duhul Sfânt, automat vei face ce spune Legea.

 Modul cum gândeşti clarifică ce te ghidează, la ce te gândeşti, ce năzuinţe ai. Te-ai întors la Dumnezeu..

 Ai primit o viaţă nouă.

 Ai primit pe Domnul Isus şi împreună cu El ai primit toate lucrurile, deci ai primit Duhul Sfant.

 Acum ai în minte alte lucruri decât acelea pe care le aveai înainte deîntoarcerea la Dumnezeu.

Atunci aveai gânduri fireşti, erai egoist.

 Care era rezultatul ?

Nimic altceva decât moartea.

 Acum că te gândeşti la lucrurile spirituale, viaţa ta e centrată pe Dumnezeu.

Care e rezultatul ?

 Ai viaţă şi pace.

Ai primit în fiinţa interioară “Viaţa adevărată” şi acest fenomen devine vizibil prin modul în care trăieşti practic, prin umblare.

Acum ai o altă perspectivă asupra lucrurilor din jurul tău, în comparaţie cu perspectivele pe care le aveai înainte.

De fapt acum viaţa ta are o altă semnificaţie.

 Tu îL cunoşti pe Dumnezeu şi pe Domnul Hristos.

 În inima ta,este pace pentru că în relaţia ta cu Dumnezeu totul e acum în ordine.

 Citeşte Romani 5:1-2 din nou.

Vei experimenta această pace într-o măsura din ce în ce mai adâncă, pe măsură ce te înconjuri cu Dumnezeu în viaţa ta şi dacă ai în centru pe Dumnezeu.

 Cu trupul este total altfel.

 În trup nu există viaţă sau pace.

Dimpotrivă, orice gândeşte şi orice face, trupul, este întotdeauna în vrăşmăşie cu Dumnezeu.

 Carnea este rea,iremediabilă.

 Nu se poate supune legii lui Dumnezeu, şi nici nu vrea.

 Reţine cu toată seriozitatea toate lucrurile menţionate aici, este de mare importanţă să fii în cunoştinţă de cauză asupra caracteristicilor cărnii (firii pământeşti) şi caracteristicilor Duhului.

 Apoi îţi va fi uşor să recunoşti dacă o anumită dorinţă este din carne(din firea pământească) sau din Viaţa cea noua, deci din Duhul Sfânt.