Se afișează postările cu eticheta biblia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biblia. Afișați toate postările

joi, 16 aprilie 2015

prin credință avem speranță

Toată lumea are o idee despre lumea în care trăim. Fiecare are teoria lui despre originea și scopul vieții, despre apariția omului, despre menirea noastră pe pământ. Majoritatea aderă la teoriile altora, iar câțiva – mai puțini la număr – își formează propriile teorii bazate pe experiență și cercetare. Dar adevărul este că nimeni nu știe cu adevărat. Avem intuiția unor lucruri și cunoștință despre altele, dar nu putem spune că știm destul pentru a explica toate misterele ce ne înconjoară.
Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
Universul în care trăim e ca un puzzle. Putem pune anumite piese în așa fel încât să se potrivească, dar întotdeauna vom avea alte piese lipsă. Pavel însă ne spune că va veni o vreme când vom cunoaște tot adevărul și nimic nu va rămâne ascuns. Atunci vom vedea puzzle-ul ca un întreg și nu doar sub formă de piese disparate. Atunci se va ridica vălul ce acoperă misterele vieții și vom putea privi „față în față” răspunsul la toate întrebările noastre.
Nu e nimic rău în a căuta răspunsuri și soluții. Sau cum zic unii, Dumnezeu ne-a dat mintea să o folosim. Dar pentru a evita frustrarea de a privi mereu într-o oglindă întunecoasă, trebuie să învățăm să luăm viața așa cum e și să o trăim fără să ne punem întotdeauna întrebări sau să încercăm să-i descifrăm misterele.
Prin exemplul și vorbele Lui, Isus ne învață că există cel puțin trei lucruri mai importante decât „a înțelege”: „a crede”, „a face” și „a iubi”. A crede - pentru că prin credință avem speranță și credința ne poate ajuta să înfăptuim lucruri mari. A face – pentru că e mai de preț zâmbetul pe care un gest sau o faptă de-a noastră îl aduce pe chipul cuiva decât o mie de cărți citite. A iubi – pentru că dragostea sfidează timpul și ne transpune în eternitate , fiind singura virtute.

vineri, 2 noiembrie 2012

Ei stăruiau în rugăciuni.



Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni.

Textul de mai sus poate fi interpretat în fel şi chip. Am auzit pe unii predicatori spunând că „învăţătura apostolilor” este pusă în capul listei deoarece ea este cea mai importantă, iar „rugăciunea” e pusă la urmă pentru că ea este mai lipsită de importanţă. „Sola Scriptura” (sau ceea ce predică predicatorii de culoare local-denominaţională) a înlocuit în mare parte rugăciunea; aceasta a devenit un fel de cenuşăreasă a „programelor” bisericilor de astăzi.

Apoi, cu descoperirea timpului de „închinare”rugăciunea nu mai face parte din „timpul”nostru; ea este şi aşa doar un mijloc de aducere la cunoştinţa lui Dumnezeu a nevoilor noastre de fiecare zi!

Plictisitoare, obositoare, somnifer în toată puterea cuvântului, rugăciunea a devenit aproape inexistentă în bisericile noastre; iar unde există e doar un ritual. Cinci plecări pe genunchi şi-un stat în picioare, după o reţetă răsuflată: „prima rugăciune pentru iertarea păcatelor personale, a doua rugăciune pentru ziua de astăzi şi ca să avem cuvânt fain, a treia rugăciune pentru bolnavi, a patra rugăciune pentru România sau ţara în care locuim şi a cincea, în picioare pentru tranziţia de la „ceasul de rugăciune” în care ne-am rugat în total 10 minute, am cântat alte 10 şi s-au dat „îndemnuri” de către dornicii după amvon care trebuie rotiţi periodic pe la pupitru ca să nu se supere pe păstor timp de restul minutelor din „ceas” către alte ceasuri de programe mai uşurele: cor, fanfară, şi tras pe sfoară.

Sună familiar? Da, pentru că este!

Rugăciunea în adunare suferă numai pentru că suferă mai întâi rugăciunea personală din cămăruţă. Aceea lipseşte de obicei când nu avem un examen de dat, o călătorie de făcut sau o vizită la medic cu o durere nediagnosticată în coşul pieptului. În rest, de ce să ne rugăm? Şi mai ales, pentru ce? Că pâinea cea de toate zilele ne-o câştigăm singuri, cu păcatul nu mai avem problemă că nu ne mustră conştiinţa moartă iar ispita…
Ce e aia ispită? Că femeia cu ţâţele goale de pe plajă nu ne mai deranjează, episodul telenovelei în care unu se culcă cu toate şi una cu toţi îl urmărim cu zâmbetul satisfăcut pe feţele noastre, revistele de la tarabă cu ultimele năzdrăvănii a lui Tom Cruise şi Katie Holmes sunt biblia noastră cea de toate zilele… ce ispite? ce-s alea?

Tare aş mai vrea să se întâmple ceva, nu ştiu ce, care să transforme viaţa noastră de rugăciune atât acasă cât şi în adunările noastre! Doamne, adu o trezire şi adu-o cât mai curând!

luni, 27 august 2012

Dumnezeu este Dragoste dar este si Drept si Sfant

Deoarece sunt tot mai multe cazuri in care tineri asa zis “crestini” isi incep viata sexuala tot mai devreme, m-am gandit la ceva ce sa le atraga atentia despre gravitatea lucrurilor care le practica. Sunt tot mai multi tineri care au relatii intime inainte de casatorie. Unii spun ca trebuie sa stie daca se potrivesc cu partenerii inainte de a se lega pe viata, ca oricum intr-o zi se vor casatorii si ce daca au facut-o inainte de nunta, important e sa fie primul si singurul… Scuzele sunt multe si difera de la un caz la altul. Un lucru la care nu se gandesc cei mai multi dintre ei e ca s-ar prea putea ca cel cu care probeaza sa nu-I fie in final sot/sotie. In Biblie nu exista vreun sablon sau ceva prin care sa se arate cum trebuie realizata o casatorie cu detalii despre slujba sau ceremonia de casatorie, ci din potriva se poate intelege foarte clar, fara nici o umbra de indoiala ca luarea unei neveste la inceput era legata strict de relatiile intime. “Isaac a dus pe Rebeca in cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, si el a iubit-o…” nu ni se spune ca ar fi mers la pastor sa-l cunune si apoi in cort. Geneza 24;67 “Si indata Abigail a plecat, Calare pe un magar, si insotita de cinci fete; a mers dupa solii lui David, si i-a fost nevasta” 1 Samuel 25;42. Si exemplele ar putea continua. Biblia nu relateaza in detaliu, dar reiese foarte clar ca nu era nicio ceremonie ci doar prin faptul ca intretineau relatii intime deveneau “un singur trup” sau sot si sotie. Comform cu cele scrise in scriptura o femeie sau un barbat care a trait cu cineva nu are voie sa se casatoreasca (sau sa traiasca) cu alt partener cat timp ii traieste primul partener. Ceea spun se bazeaza pe urmatoarele versete: Luc 16.18; „Oricine îşi lasa nevasta şi ia pe alta de nevasta preacurveste fata de ea" şi daca o nevasta îsi lasa barbatul si ia pe altul de barbat preacurveste.” Daca ai avut un partener, nu ati fost casatoriti, dar ati fost "un singur trup", ai stiut ca nu e bine, dar dragostea ce o aveai pentru el/ea era foarte mare si nimic nu te putea oprii sa fi cu el/ea. Erai botezat/a in apa si botezat/a cu Duhul Sfant, ai trait cu el/ea luni sau chiar ani la rand si in cele din urma v-ati despartit, dar acum ti-ai gasit altul/a si vrei sa il/o ai. Opreste-te si analizeaza bine situatia si daca esti corect/a si sincer/a vei vedea ca nu e in regula. Nu ai dreptul sa o faci atata timp cat inca traieste primul partener, Romani 7;2 Căci femeia este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul. 1 Cor 6:16 "Nu știți cc cine se lipește de o curva, este un singur trup cu ea? Caci este zis: "Cei doi se vor face"un singur trup". Asa cum spune Biblia (nu eu) cei care au avut relatii intime au fost un singur trup, asa ca: daca vrei sa fi cu adevarat un copil al lui Dumnezeu (poate suna putin ciudat dar e Biblic) asteapta sa moara primul sa poti sa il ai pe al doilea! Daca nu reusesti sa intelegi ca nu ai voie, este doar pentru incapatanarea ta, nu intelegi ca a fi pocait inseamna a te pastra curat, a renunta la dorintele tale si a te dedica in intregime lui Dumnezeu. Poate te mai duci si pe la prooroci si il ispitesti pe Domnul cand ai destul de clar scris in Cuvantul lui Dumnezeu ce ai voie, si ce nu ai voie sa faci, dar oamenii pentru ca nu sunt gata sa accepte voia Lui, mai alearga la proroci cu speranta ca vor capata o gratiere, dar se strapung singuri cu o multime de suferinte deoarece se intampla ca Domnul sa-i lase in incapatanarea lor si sa aiba de suferit toata viata pentru ca nu au fost gata sa se sacrifice si sa accepte voia Lui. Repet, daca treci la un alt partener comiti un pacat, si nu o spun eu ci Bilia! Deci, refuzul sau interzicerea casatoririi (sau a trairii) cu un alt partener dupa despartire cât timp traieşte primul partener nu este un capriciu al cuiva, ci, dupa cum am exemplificat, este bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu. Daca vrei dar sa nu ajungi la stramtorare cand iti va venii vremea casatoriei, sau daca ai trait deja cu cineva, opreste-te pana nu e prea tarziu! Nu mai ai dreptul! Gandeste-te ca fiecare act sexual ce il vei avea cu sotul tau se va numii preacurvie in ochii lui Dumnezeu! Dumnezeu este Dragoste dar este si Drept si Sfant si daca a spus ceva, asa ramane! Dumnezeu sa te ajute!

miercuri, 9 mai 2012

unde- i biblia ta?



Şi au fost vremuri…
când prezenţa vie a lui Dumnezeu era mult mai reală pentru mine decât scaunul pe care stau;
când Cuvântul ricoşa asemeni unui fulger frânt în fiecare ungher al sufletului meu;
când o vijelie a dorinţei mă purta în locuri prin care nu am trecut niciodată
când Cuvântul  nu era învechit asemeni unei îngheţate topite şi fad asemeni unui salam fără gust;
când focul care‑mi ardea în piept a pâlpâit şi s‑a stins;
când am confundat entuziasmul ofilit cu înţelepciunea părului nins;
când am respins idealismul tinereţii ca pe o simplă naivitate;
când am preferat ciobul de sticlă ieftină perlei de mare preţ.
Dacă vă regăsiţi în aceste trăiri, poate veţi dori să răsfoiţi  din nou Sfânta Scriptură  şi să vă luaţi un răgaz pentru a vă recupera esenţa  identităţii de copil al lui Dumnezeu .
Powered By Blogger

Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului, şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.

visteria inimii

ogorul evangheliei