1. Fariseul rămâne la simboluri (spălarea mâinilor, trupului, a vaselor, a patului, etc.) și nu trece la realități (spălarea inimii și a cugetului). Fățarnicii sunt foarte grijulii să îndeplinească ritualurile fără să fie interesați de realitatea spre care punctează ritualurile. Există fețe bisericești ce știu să tămâieze cu cădelnița (simbolul rugăciunii), dar nu știu să se roage sincer, etc.
2. Fariseul respectă tradițiile neglijând Cuvântul. Datina bătrânilor era observată, dar Cuvântul era desființat – arată Domnul Isus. Fățarnicul arată respect pentru tradiții și lipsă de respect pentru Cuvânt. Obiceiurile moștenite sunt mai importante decât cerințele Domnului exprimate clar în Cuvânt.
3. Fariseul rămâne la literă, nerecunoscând spiritul acesteia. În cazul dezbaterilor ce le-a avut cu fariseii pe subiectul Sabatului, de pildă, Domnul le-a arătat principiul Scripturilor: Sabatul a fost făcut pentru om, și nu omul pentru Sabat. Fariseismul se poate detecta ușor atunci când trebuie să se facă alegere între om și regulă. Fățarnicii respectă regula și sacrifică omul. Domnul Isus arată că omul și trebuințele sale sunt mai presus de regulile religioase, dând exemplu pe David care a mâncat pâinile ce numai preoții aveau dreptul să le mănânce – conform Legii.
4. Fariseul substituie propriile interpretări Cuvântului scris. „Dumnezeu a zis, dar voi ziceți...” este una din acuzațiile grave pe care Domnul le aduce fariseilor. În Marcu 7:10-12 Domnul le impută faptul că ei interpretau cerințele Scripturii și se scuzau pe baza interpretărilor de încălcarea Cuvântului. Practica numită Corban (o interpretare ingenuoasă a Scripturilor pentru a scăpa de obligații), ajunsese o justificare pentru ignorarea cerinței de a ajuta părinții. Această specie de fariseii este din plin reprezentată în vremea noastră în Bisericile evanghelice unde interpretarea predicatorilor a ajuns să constituie modul preferat de a ocoli cerințele Scripturii.
5. Fariseul apelează mereu la comparație pentru a condamna pe alții și a se scoate în evidență pe sine. Mult sugestivă este Pilda fariseului și a vameșului spusă de Domnul unora care se credeau neprihăniți atunci când se comparau cu alții. Ipocriții contemporani au împrumutat de ochii lumii cuvintele vameșului pentru a convinge pe alții de spiritualitatea lor.
6. Fariseul face caz de gruparea la care aparține considerând celelalte grupări abătute de la adevăr pentru simplu motiv că nu se identifică cu gruparea sa. Marcu 7:1 arată că fariseii au venit tocmai de la Ierusalim pentru a evalua grupul ucenicilor lui Isus. Măsurarea efectuată cu etalonul lor au declarat acel grup ca fiind abătut de la adevăr. Epigonii contemporani te declară anatema dacă nu aparții grupului lor (identificat printr-un nume și o experiență bizară).
7. Fariseul face caz de lucrurile mici și neglijează pe cele cu adevărat importante. Domnul arată că fariseii dădeau zeciuială din mărar și chimen, dar lăsau nefăcute dreptatea, mila și credincioșia. Fățarnicul strecoară țânțarul și înghite cămila, adică face caz de lucrurile cele mai triviale și ignoră pe cele cu adevărat demne de atenție.
8. Fariseul pune accent pe exterior și este total neinteresat de interior. Pe dinafară fățarnicii se arătau neprihăniți, dar pe dinlăuntru erau plini de necurăție (morminte văruite). Specia actuală de farisei, având aceeași orbire, invocă interiorul, spunând că acesta este important și exteriorul nu contează, prin aceata voind a scuza dezordinea și necurăția exterioră. Nici unii, nici alții nu au înțeles că spălarea interioară aduce curăția exterioră. Atît cei care curăță exteriorul și rămân neinteresați de interior, cât și cei care țin exteriorul necurat invocând importanța curăției lăuntrice sunt infectați de microbul fățărniciei.
9. Fariseul afișează cinstire pentru marii oameni ai lui Dumnezeu din trecut, dar necinstește pe oamenii lui Dumnezeu din prezent. În timp ce planificau să dea morții pe oamenii neprihăniți ai vremii lor, fățarnicii declarau: „Dacă am fi trăit noi în zilele părinților noștri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui profeților.” Puii de năpârci ai timpului prezent știu să aprecieze pe marii fundamentaliști ai vremurilor trecute (Jonathan Edwards, C. Finney, D. L. Moody, H. Spurgeon, etc.) dar scuipă, și dacă ar putea ar da morții, pe cei care manifestă aceeași reverență pentru Scripturi și aceeași grijă pentru trăirea în sfințenie ca înaintașii enumerați. Pentru că fariseii zilei noastre umplu măsura părinților lor (descind pe linie directă din cei care au populat primul secol) persecutând pe cei trimiși de Domnul, nu pot scăpa de mânia care vine.
1o. Fariseii sunt interesați să aibe o situație prosperă și să câștige adepți. Ei se roagă cu pioșenie de paradă în timp ce devorează casele văduvelor și înconjoară pământul cu scopul să își facă ucenici după chipul și asemănarea lor. Proprietățile și luxul predicatorilor actuali, dorința lor de afirmare și recunoaștere vor atrage dreapta mânie a Învățătorului care i-a avertizat prin multele lui vaiuri.
