Şi bine facem!
Însă, de cele mai multe ori, ne îmbogăţim limbajul, dar nu şi inima.
Ce vreau să spun prin asta?
Auzim o predică sau citim ceva despre mulţumire şi despre necesitatea acesteia în viaţă credinciosului şi ne dăm seama că ar trebui să o punem în practică.
Şi astfel, în rugăciunile noastre, nu uităm să adăugăm şi anumite formule evidente de mulţumire.
Spunem ‘mulţumesc’ Domnului pentru aer, apă, mâncare, familii şi nu uităm să facem acest lucru pentru că aşa scrie în Biblie, că trebuie să mulţumim.
Problema este la cuvântul “trebuie”.
Nu spun că nu trebuie, ci spun că înţelegem greşit şi aplicăm greşit mulţumirea.
Un om mulţumitor nu este acela care spune de cele mai multe ori “mulţumesc”, ci acela care este cel mai pătruns de nevrednicia sa.
Un om mulţumitor nu este acela care spune de cele mai multe ori “mulţumesc”, ci acela care este cel mai pătruns de nevrednicia sa.
