Simt nevoia unui prieten.
Prietenia este pentru mine o
necesitate.
Într’adevăr, prietenia, în adevăratul înţeles al cuvântului, este, nu numai
pentru acest cunoscut al meu ci şi pentru fiecare dintre noi, o necesitate.
Căci prietenia nu este altceva decât o legătură voluntară, o reciprocă preţuire
şi o reciprocă încredere pe care prietenii şi-o acordă unul altuia.
Natural,
consecinţele acestei reciproce preţuire şi încrederi nu se pot enumera, ele
fiind nenumărate şi diverse.
Prietenia, această necesitate a unei reciproce preţuiri şi încrederi, a fost
întotdeauna dorită de sufletul omenesc, vedem clar din Biblie, fapt de o
netăgăduită valoare şi autenticitate a oglindirii sufletului omenesc.
Ce pildă de prietenie adevărată ne este dată în istoria vieţii lui Ionatan şi
David!
Şi cât trebuie să preţuim frumoasa faptă a celor trei prieteni ai lui
Iov cari nu l’au părăsit atunci când toţi şi toate îl părăsiseră.
Mai presus însă decât prietenia dintre om şi om este prietenia pe care Domnul
Dumnezeu o acordă omenirii şi omului.
De pildă găsim despre Moise s-a spus că Dumnezeu vorbea cu el aşa cum un om vorbea cu prietenul lui;
iar Avraam este
numit într’un loc, în Profeţi:
Avraam, prietenul lui Dumnezeu.
Această prietenie
este adevărata şi singura prietenie pe care omul o poate face cu temeinicie şi
siguranţă.
Şi dacă Biblia cunoaşte şi preţueşte necesitatea de prietenie pe
care omul o simte, nu poate să treacă cu vederea greutatea de a găsi această
prietenie în lume.
Căci prietenia pe care noi o acordăm unul altuia nu este, de
cele mai multe ori, acea prietenie pe care am dori s’o dăm şi s’o primim.
Şi nu
acordăm această prietenie nu din rea voinţă, ci din neputinţa noastră de a o
acorda.
Împăratul Solomon, în urma vastei lui experienţe, ştia bine acest lucru deacea
scrie în ale lui Proverbe la cap. 18:4 următoarele:
„Cine îşi face mulţi
prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care te iubeşte şi
ţine la tine mai mult decât un frate”.
Şi acest „un prieten” nu este altul
decât Domnul Dumnezeu.
Aşa reise din bogata experienţă a acestui împărat.
Într’adevăr dragostea Lui a dovedit-o Dumnezeu îndeajuns când ne uităm cu băgare
de seamă la cele din jurul nostru şi la noi înşine.
Dragostea Lui a arătat-o în
chip desăvârşit atunci când a trimes în lume pe Domnul Isus, , împlinitorul tuturor făgăduinţelor Lui.
Prin Domnul Isus a
întins Dumnezeu şi întinde încă şi acuma, mâna Lui pentru a lega prietenie cu
noi.
Prin Domnul Isus te primeşte Dumnezeu , căci EL, ... „ceste oglindirea
slavei Lui Dumnezeu şi întipărirea Fiinţei Lui” și nu a respins contactul cu omul
slab şi neputincios în lupta cu păcatul, ci dimpotrivă a căutat acest contact
şi această prietenie pentru a ridica şi ajuta.
Despre EL stă scris că:
„este un
prieten al vameşilor şi al păcătoşilor”.
Dealtfel Domnul Isus Însuşi spune că:
„Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă
poruncesc EU.
Nu vă mai numesc robi, ... ci v’am numit prieteni”.
Prietenia Lui capătă adevăratul ei înţeles şi valoare.
Acea preţuire şi încredere care
constituie baza prieteniei capătă în relaţie cu Domnul Isus adevăratul ei sens.
El, te preţueşte şi prin EL ai putinţa să ajungi la ceace ai trebui să fii,
şi nu eşti prin păcat, să ajungi a fi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
EL, te valorifică dându-ţi locul pe care trebue să-l ai, acela de a fi un
copil al lui Dumnezeu.
Iar în ce priveşte încrederea ca temelie a prieteniei, EL
ţi-o acordă neprecupeţit. A spus-o:
„Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea
cineva viaţa pentru prietenii săi”. Dar nu numai că a spus-o a şi făcut-o.
Atunci când pe dealul Golgotei a fost dus ca să fie răstignit, EL a făcut acest
lucru de bunăvoe şi din dragoste ca să arate că este vrednic de prietenie.
Am văzut la început că prietenia este o voluntară şi reciprocă preţuire şi
încredere.
El te preţueşte şi îţi acordă încredere.
Trebue şi tu să faci
acelaşi lucru.
Citind viaţa şi învăţătura Lui vei fi încredinţat de cât preţ
ai în ochii Lui şi câtă încredere îţi acordă.
Şi din cititul vieţii şi
învăţăturii Lui vei vedea că merită, se cuvine şi trebue să-I acorzi dragoste,
încredere şi preţuire; că trebue să primeşti, spre fericirea ta, prietenia pe
care ţi-o acordă.
Iar dragului meu binecunoscut, care ca şi mine, caşi mulţi alţii au nevoia unui
prieten, îi răspund şi de aici:
„Este un prieten”.
Isus
Îl cunoşti?
Tu, drag
cititor, ÎL cunoşti?
Încearcă să-L cunoşti.
EL întinde şi acuma Mâna pentru a
te primi ca pe un prieten care şi-a dat viaţa pentru prietenii Săi.
