În lacrimi zac cu sufletul înmuiat în ele,
Că nu știu să Te strig să mă auzi de rele,
Că nu știu mâinile să le întind s-ajung să Te ating,
Că oricât mă aprind să Te cuprind, ape negre mă sting.
Că cerul îmi picură și-mi umple ochii
Că nu mai cresc în Lumină, ci în umbra fricii,
Că scuzele-au ajuns să-mi stea pe post de gard
Că de dorul Tău, , toate mă ard.
Plâng că stau cu Viața față în față,
Dar că de lacrimi nu Te mai recunosc la Față,
Că oricât merg 'nainte mă simt tot mai departe
Și că încă nu știu să-Ți las mâna să mă poarte.
Dar am să mă opresc din plâns
Și n-am să las frica să creadă că m-a învins.
Am să las în urmă tot ce prețuiam
Și-am să m-arunc ca să Te prind și-am să Te am.
