De ce?

De ce?!
De ce atâtea suferinţi?

De ce copii făr’ de părinţi?

De ce-n familii dezbinări

Şi între neamuri tulburări?

De ce nu-i pace pe pământ?

De ce războaie, câte sunt?

De ce amaruri şi suspin?

De ce trăim foarte puţin?
Oare nu noi ne-am depărtat

De Creator şi L-am uitat?...

Poruncile-I nu le păzim

Şi pe Isus nu-L mai iubim...
De ce fraţii se duşmănesc

Şi pe părinţi nu-i mai cinstesc?

De ce dreptatea a pierit

Şi răul parcă-a biruit?!

De ce nu-i sigur nimenea

De ziua care va urma?

De ce credinţa a slăbit

Şi dragostea mult s-a răcit?
Aş vrea la Mine să veniţi

Şi adevărul să-L primiţi,

Căci eu sunt Domnul, Dumnezeu

Şi nu doresc la nimeni rău!

Eu v-am creaţ şi vă iubesc

Şi lângă Mine vă doresc

Ca-n veşnicie să trăiţi

Desăvârşiţi şi fericiţi!”
O, cât de mult Eu vă iubesc

Şi-n ceruri sus vă pregătesc

Numai splendori şi bucurii

De vreţi să fiţi ai Mei copii!