despre prietenie

Fără îndoială, una din cele mai mari binecuvântări ale lui Dumnezeu pentru mine sunt prietenii mei. 
Nu e greu să urmezi învățăturile Scripturii când ai astfel de modele de dăruire și prețuire în jurul tău.
 Îmi dau însă seama  că lăsată singură nu aș fi reușit să recunosc valoarea și frumusețea din oamenii pe care i-am întâlnit, și nici nu aș fi reușit să ofer suficient pentru a mi-i apropia. 
Îmi dau seama că i-am primit de la Cel Care face daruri alese. 
Nu eu i-am ales, nu eu i-am găsit, El mi i-a scos în cale, iar dragostea ce mi-o poartă ei e cu totul de neexplicat. 
Mulțumesc, Doamne, mulțumesc și vouă, celor care m-ați învățat ce înseamnă iubirea!

Cartea Proverbe e o colecție de îndemnuri, ziceri, proverbe, ce au în vedere aspecte practice ale vieții de fiecare zi. Reiese clar din primele versete că vizat e în special naivul, neexperimentatul (”… ca să dea celor neîncercați agerime la minte, tânărului cunoștință și chibzuință” – 1:4), dar cartea se adresează și celui considerat înțelept (”…să asculte însă și înțeleptul și își va mări știința, și cel priceput, și va căpăta iscusința” – 1:5), pentru a-și adăuga la comoara de cunoștințe acumulate. Dacă omul naiv e cel care poate fi ușor înșelat de alții și nefiind prevăzător calcă în cursele ce i se întind, atunci cartea Proverbe abundă de îndemnuri privind chibzuința în alegerea prietenilor, discernământ privind oamenii cu care ne însoțim. Suntem avertizați împotriva celor care ne influențează în rău, a celor așa ziși prieteni care ne vor părăsi la necaz, și a celor care dezbină prieteni buni. Pe de altă parte, ni se spune că o relație de prietenie trebuie prețuită, trecând peste ofense și acceptând mustrările vom fi șlefuiți în caracterul nostru și vom șlefui pe alții. Să le luăm pe rând!

Proverbe 13:20 e textul cel mai sugestiv pe tema alegerii prietenilor. Ni se spune, în acest verset, că ”Cel care umblă cu înțelepții se face înțelept, dar cel ce se însoțește cu nebunii va suferi”. O companie bună, potrivită, va contribui deci la formarea noastră, la creștere din punct de vedere intelectual și spiritual, la dobândirea înțelepciunii. ”Compania nebunilor” e vizată într-o serie de alte pasaje ale cărții noastre. Astfel: în 1:10-19, pasajul imediat următor introducerii cărții, îndemnul e foarte clar: ”fiule, să nu pornești la drum cu ei”; în 2:12-20 îndemnul e de a umbla pe ”calea oamenilor de bine” și nu pe calea celor răi, care te amăgesc ca să te atragă în compania lor; în 16:29 ni se spune că omul cel rău îl amăgește pe aproapele său și-l duce pe o cale care nu e bună; în 22:24-25 avertismentul e să nu te împrietenești cu un om nervos, mânios, pentru că influența lui asupra caracterului tău îți va fi fatală; în 23:20 îndemnul e să nu te alături celor ce beau vin, implicația fiind că vei ajunge și tu ca ei. Probabil că îndemnul din versetul nostru ar suna cam așa: examinează și vezi cine te influențează, ce prieteni ai! Pavel citează, în scrisoarea sa către corinteni, un proverb probabil deja cunoscut cititorilor săi, care poartă o idee similară: ”Prieteniile rele strică obiceiurile bune” (1 Corinteni 15:23). O zicală românească trasmite același mesaj: ”Spune-mi cu cine te împrietenești, ca să-ți spun cine ești”.

Proverbe 14:20 ia forma unei afirmații privind realitatea vieții: posesia aduce popularitate, dar cel sărac e părăsit și de prietenul său. În fața unei asemenea realități triste îndemnul ar fi ca tu să nu procedezi la fel, sau să nu te încrezi în astfel de oameni care te vor părăsi atunci când nu vor mai avea ce profita de pe tine, ei nu-ți sunt prieteni adevărați.

Proverbe 17:9 prezintă un contrast între cel care acoperă o ofensă și promovează dragostea, și cel care o amintește mereu și separă prieteni. Adevărul de bază e că un prieten bun îngroapă o greșeală a semenului său de dragul relației lor. Ca și în 16:28, partea a doua a versetului avertizează împotriva celor care distrug prieteniile. E vorba de cei care repetă mereu greșeala cuiva, de cel care răspândește zvonuri și umblă cu bârfe. Un astfel de om distruge o relație de prietenie prin ceea ce spune. Sfatul oferit de verset sună cam așa: merită să acoperi greșeala prietenului tău și să promovezi dragostea, în ciuda spuselor celor răi care aduc doar dezbinare. Aceasta e comportarea unui prieten adevărat!

Proverbe 18:24 prezintă un contrast între ”mulți prieteni” care te vor duce la ruină, și ”un prieten” care ține la tine mai mult decât un frate. În prima parte termenul poartă un sens negativ: e vorba de acei oameni care sunt în jurul tău, îți sunt aproape, dar pe care nu te poți bizui. Ideea versetului e că dacă ai mulți prieteni care nu sunt de încredere vei ajunge la ruină, în special dacă aceștia te folosesc. Dar importantă nu e mulțimea celor din jurul tău, ci acel prieten care s-a dovedit a fi de încredere. E vorba aici de valori, de a ști ce să prețuiești, ce să cauți, la ce să fii atent. Un prieten adevărat e mai de valoare decât o mulțime de oameni în care nu te poți încrede!

Proverbe 17:17 e o afirmație explicită despre prietenul adevărat: dragostea lui e consecventă, el iubește oricând și în timpuri de aversiune ajunge ca un frate (chiar și atunci când devii sărac, în contrast cu 14:20). În asemenea momente prietenia e testată, cel ce-ți e prieten va rămâne lângă tine, cel care a vrut doar să profite de tine te va părăsi. Proverbul oferă deci testul pentru un adevărat prieten, dar și un îndemn pentru cititor, de a deveni pentru celălalt un prieten bun, dovedind dragoste în orice împrejurare.

De o deosebită importanță e 27:5. Contrastul aici e între mustrarea deschisă (un avertisment onest, direct, indiferent dacă de la un prieten sau dușman) și o prietenie ascunsă (neexprimată, prea timidă, care nu îndrăznește să rostească cuvinte de dezaprobare). Se afirmă implicit că o prietenie care nu se manifestă în nici un fel de mustrare, e din punct de vedere moral neproductivă, fără valoare. Atunci scopul prieteniei ar fi creșterea ta, formarea ta, și mustrarea oferită de cel ce-ți e prieten va contribui la acest lucru. Îndemnul e de a te comporta ca un prieten adevărat, care ajută pe celălalt să se corecteze, să-și îndrepte greșelile.

În 27:6 contrastul e dublu: între răni și sărutări, și între prieten și dușman. Textul ne spune că rănile făcute de un prieten îi dovedesc credincioșia (e sincer, vrea binele tău, intenționează corectarea ta), dar afecțiunea exprimată de un dușman nu e genuină (vezi, spre exemplu, sărutul lui Iuda). Probabil că îndemnul e de a prețui pe cel ce te mustră deschis, să nu te grăbești să-l consideri dușman pe cel ce-ți face rana și prieten pe cel ce-ți arată afecțiune.

Proverbe 27:17 pare a prezenta dinamica unei relații. Se afirmă aici că noi ne șlefuim unii pe alții așa cum fierul ascute alt fier. Cu siguranță că anticii știau, ca și noi, că doar un obiect mai tare ascute pe unul mai moale, iar când două obiecte din același material se freacă, ambele își vor schimba forma. Ideea ”ascuțirii” presupune un proces dureros, dar textul pare a afirma că ”critica constructivă între prieteni dezvoltă caracterul”. Termenul românesc ”necioplit” e mai bine înțeles în acest context: e vorba de cineva care nu a primit învățătură și mustrare de la altcineva, care a rămas ”neascuțit” pentru că nu a intrat în interacțiune cu o persoană, un prieten care ar fi putut lucra la caracterul său, care nu a beneficiat de educația potrivită și de disciplină.

Concluzionăm cele spuse mai sus notând că prietenia, așa cum e prezentată ea în cartea Proverbelor, e mediul în care caracterul unei persoane se formează, primind mustrarea celui care s-a dovedit a fi credincios, trecând peste ofense și dovedind statornicie în dragoste. Cartea nu ne dă informații despre cum să-ți faci un prieten, dar îndemnul e de a prețui o astfel de relație care se dovedește a fi de valoare pentru creșterea și formarea noastră.

De notat că învățătura cărții Proverbe despre prietenie e completată de alte texte ale Scripturii care oferă nu doar îndemnuri, ci și exemple de prietenii, atât pozitive (David și Ionatan, exemplul cel mai cunoscut) cât și negative (Amnon, fiul lui David, și Ionadab). De o deosebită importanță e înțelegerea relației dintre Dumnezeu și Avraam, sau Moise, ambii fiind numiți prietenii lui Dumnezeu (Iacov 2:23, Exod 33:11). Exemplul lui Isus în relație cu ucenicii Săi pe care El îi numește prietenii Lui (Ioan 15:15) ne poate oferi un model de comportare chiar și atunci când suntem părăsiți de cei care ne sunt apropiați, de cei pe care îi considerăm a ne fi prieteni.