Si totusi, in momentul intoarcerii noastre la Dumnezeu, mai apare in interiorul nostru o fire, firea duhovniceasca. La inceput, mult mai slaba decat cea veche. Partea cea mai dificila este sa iti dai seama unde incepe si unde se termina fiecare, mai bine zis imposibila, pentru ca ele se intrepatrund. Nu le poti separa, ele sunt prezente in noi, in acelasi timp.
Conform Bibliei, lupta intre cele doua firi se da in mod permanent, in interiorul nostru. Suntem indemnati sa luptam in fiecare clipa, cu fiecare gand, cu toate resursele noastre.
Revenind la intrebarea de inceput, cum se naste in noi ideea? Eu unul cred ca, excluzand cazurile de posedare demonica, diavolul nu ne poate impinge propriu-zis in pacat. El nu poate stapani corpul nostru, asa cum nu ne poate citi gandurile. Insa el stie ca poate totusi sadi ganduri, aprinde scanteia, fara ca noi sa ne dam seama cine o face. El incolteste gandul nelegiut, dar el nu il poate duce la indeplinire.
De aici, eu cred ca preia stafeta firea noastra pamanteasca. Ea isi doreste lucrurile acelea nelegiute, se hraneste de aici. Si astfel apare conflictul intre ceea ce ne dorim noi si ceea ce facem. Cred ca de asta spune Pavel ca face ceea ce nu vrea sa faca. E o lupta apriga cu noi insine. Cea mai grea batalie de altfel, cred ca e mai usor sa lupti cu ceva venit din exterior decat cu propriul tau eu pacatos.
Cum putem lupta cu asta? Sincer, nu stiu. Eu unul am descoperit cateva lucruri care ma ajuta in aceasta lupta, dar nu cred ca exista o reteta clara. Am invatat ca e foarte important sa constientizez ca sunt slab si ca am nevoie de ajutorul Domnului, in aceasta lupta continua. Si ii cer ajutorul de fiecare data cand simt ca sunt in pericol. Al doilea lucru care ma ajuta este activitatea, tinutul mintii ocupate. Am constatat ca ideea pacatoasa vine cel mai des atunci cand mintea este odihnita si plictisita, cand nu ai nici o ocupatie. Asa ca ajuta sa iti faci de lucru, intotdeauna.
Si cred ca mai este un lucru important, sa nu iti lasi mintea napadita de vinovatie pentru acel pacat. Nu spun ca nu trebuie sa iti para rau, ba din contra trebuie sa te pocaiesti in fiecare zi. Insa trebuie sa ai grjia sa nu cazi in capcana vinovatiei, te gandesti atat de mult la pacatul infaptuit incat intri intr-un cerc vicios si ajungi sa cazi iarasi in el, pentru ca numai la asta te-ai gandit. Biblia ne spune ca Domnul Isus a fost si El ispitit ca noi, asa ca stie prin ceea ce trecem si ne intelege foarte bine luptele. Nu avem un Dumnezeu care sta cu biciul acolo sus, ci Unul care a fost aici pe pamant si a dus aceleasi lupte. Cred ca aceasta capcana, a auto-invinuirii, este una din cele mai perfide in care putem cadea. Sa nu uitam ca Dumnezeu ne iubeste si ca daca noi ne pocaim cu adevarat dupa ce am pacatuit, El ne iarta si ne spala in sangele Sau. Tocmai de asta Si-a dat viata la Golgota.
Singura solutie pe care o avem este sa ne ridicam de fiecare data, sa ne pocaim si sa mergem mai departe, ducand in continuare aceasta lupta neintrerupta cu pacatul. Punerea armelor jos nu este o solutie, asa cum nici acceptarea pacatului in viata noastra nu poate fi.
Continua sa lupti, cu fiecare biruinta esti mai aproape de El!
