Calea lui Dumnezeu si cum sa o afli

Calea lui Dumnezeu si cum sa o afli

Iov 28:7 - "Este o cărare pe care nici-o pasăre de pradă n-o cunoaşte şi ochiul vulturului n-a văzut-o." Luca 11:34-36.

Ce îndurare de negrăit pentru cel care doreste în adevăr să mearga cu Dumnezeu, să stie că este în adevăr o cale pe care poate să meargă! Dumnezeu a pregătit pentru răscumpăraţii Săi o cale pe care să poată merge cu toata siguranţa, fermitatea si linistea. Este privilegiul fiecărui copil al lui Dumnezeu si al fiecărui slujitor al lui Hristos să fie la fel de sigur că este pe calea lui Dumnezeu pe cât este de mântuirea lui. Aceasta poate părea o declaraţie deplasată; dar întrebarea care se pune este: Oare este adevărată? Dacă este adevărată atunci nu poate fi prea exagerată.

Fără îndoială că s-ar putea , după părerea unora, să dai dovadă de încredere în sine si dogmatism dacă afirmi în zile ca acestea în care trăim si în mijlocul unei asemenea scene prin care trecem că suntem siguri că ne aflăm pe calea Domnului. Dar ce spune Scriptura? Ea declară că ‚ ’este o cale’ si de asemenea ne spune cum s-o găsim si cum să umblăm pe o asemenea cale. Da, aceeasi voce care ne spune despre mântuirea lui Dumnezeu pentru sufletele noastre ne spune si despre calea lui Dumnezeu pentru picioarele noastre; aceeasi autoritate care ne asigură că ‚’’cine crede în Fiul are viaţa eternă’’ ne asigură de asemenea că ‚’’cei care merg această cale chiar nebuni, nu se vor rătăci’’. Isaia 35:8-10.

Aceasta, o repetăm, este un semn de îndurare, o îndurare valabilă în toate timpurile, dar mai ales într-o zi de confuzie si perplexitate ca cea din prezent. Este profund miscător să putem vedea starea de nesiguranţă în care mulţi dintre copii scumpi ai lui Dumnezeu se găsesc în momentul de faţă. Nu ne referim acum la problema mântuirii; despre aceasta am vorbit pe larg în altă parte; ceea ce avem acum înaintea noastră este calea crestinului- ce trebuie să facă, unde trebuie să fie, cum să se poarte în mijlocul Bisericii mărturisitoare. Oare nu este atât de adevărat că mulţi din copii Domnului rătăcesc în legătură cu aceste lucruri? Oare nu sunt atâţia care, dacă si-ar mărturisi adevăratele sentimente din inimă, ar trebui să recunoască că sunt într-o stare de neliniste- să mărturisească că nu stiu ce să facă, nu stiu unde să meargă, sau ce să creadă? Acum se pune întrebarea, oare Dumnezeu si-ar lăsa copii si Hristos slujitorii într-un asemenea întuneric si atâta confuzie?

Nu;scumpul meu Domn urmându-Te pe Tine
Nu în nesiguranţa întunericului,>br> Piciorul se miscă ascultător.

Oare un copil nu poate afla voia tatălui său? Nici servitorul voia stăpânului său? Si dacă asa stau lucrurile în relaţiile noastre pământesti cu cât mai mult putem noi conta pe aceasta în legătură cu Tatăl si Domnul nostru din ceruri. Atunci când în trecut Israel a iesit din Marea Rosie si a stat la marginea acelui desert urias si teribil care stătea între ei si ţara promisă cum puteau ei să cunoască calea? Nisipul fără urme îi înconjura din toate părţile. Degeaba ar fi căutat vreo urmă acolo. Era o întindere mohorâtă în care ochiul vulturului nu putea vedea cărarea. Moise a simţit aceasta când i-a spus lui Hobab ‚’ Te rog nu ne părăsi pentru că tu stii unde să asezăm tabăra în pustiu si tu vei fi ochi pentru noi’’(Numeri10:31). Cât de bine pot înţelege inimile noastre necredincioase această rugăminte miscătoare! Cât de dorit este un ghid uman în mijlocul unei scene de confuzie! Cu câtă dorinţă se lipeste inima de cel pe care-l considerăm competent în a ne călăuzi în momente de întuneric si dificultate!

Si ne putem întreba, ce nevoie avea Moise de ochii lui Hobab? Oare nu se angajase Iehova atât de plin de har să le fie ghid? Da, cu siguranţă, pentru că ni se spune că ’’ în ziua în care a fost ridicat cortul, norul a acoperit locasul cortului mărturiei; si era seara ca o înfăţisare de foc deasupra cortului până dimineaţa. Asa a fost neîncetat: norul îl acoperea si noaptea avea o înfăţisare de foc. Si, când se ridica norul de pe cort, atunci porneau fii lui Israel; si, în locul unde stătea norul, acolo asezau fii lui Israel tabăra. După porunca Domnului porneau fii lui Israel si după porunca Domnului rămâneau în tabără; în toate zilele cât stătea norul deasupra cortului, ei erau în tabără. Si dacă norul rămânea multe zile deasupra cortului, atunci fii lui Israel păzeau cele de păzit ale Domnului si nu porneau. Si dacă se întâmpla că norul era puţine zile deasupra cortului, după porunca Domnului asezau tabăra si după porunca Domnului porneau. Si era asa dacă norul era de seara până dimineaţa si dimineaţa norul se ridica atunci porneau; sau dacă după o zi si o noapte norul se ridica, porneau; sau dacă norul rămânea deasupra cortului două zile sau o lună sau multe zile, locuind peste el, fii lui Israel rămâneau în tabără si nu porneau; dar când se ridica porneau. După porunca Domnului asezau tabăra si după porunca Domnului porneau, păzeau cele de păzit ale Domnului după pporunca Domnului prin Moise’’(Numeri 9:15-23).

Aici era călăuzirea divină, o călăuzire, putem spune cu siguranţă, capabilă să-i facă independeţi de proprii lor ochi, de ochii lui Hobab sau de ochii oricărui altui muritor.

Este interesant de remarcat să observăm că la începutul cărţii Numeri chivotul trebuia să-si găsească locul în chiar sânul congregaţiei dar în capitolul 10:33 ni se spune că ‚’’ au plecat din muntele Domnului cale de trei zile. Si chivotul legământului Domnului a mers înaintea lor cale de trei zile ca să le caute un loc de odihnă.’’ În loc ca Iehova să-si găsească un loc de odihnă în mijlocul poporului Său răscumpărat, El devine Ghidul lor de călătorie si caută un loc de odihnă pentru ei. Ce miscător este harul aici si câtă credinciosie! Dacă Moise a cerut lui Hobab să le fie ghid în ciuda proviziilor lui Dumnezeu- chiar norul si trâmbiţa, atunci Iehova si-a părăsit locul Său din mijlocul seminţiilor si a mers înaintea lor pentru a le găsi un loc de odihnă. Nu cunostea El bine pustiul? Nu era El mai bun decât zece mii de Hobabi? Nu se puteau ei încrede în totul în El? Cu siguranţă. El nu i-ar fi rătăcit. Dacă harul Său i-a eliberat din sclavia Egioptului si I-a condus prin Marea Rosie cu siguranţă că se putea încrede în acelasi har pentru a-i conduce prin imensul si teribilul pustiu în ţara în care curgea lapte si miere.

Dar trebuie să avem în vedere că pentru ne putea folosi de de călăuzirea divină trebuie să abandonăm voinţa proprie si încrederea în propria înţelepciune precum si gândurile si înţelepciunea altora. Dacă îl am pe Iehova ca si Ghid al meu nu vreau nici ochii mei nici pe cei ai lui Hobab. Dumnezeu este de ajuns; pot avea incredere în El. El stie tot drumul prin desert; de aceea dacă ochii mei vor fi asupra Lui voi fi călăuzit pe drumul cel bun.

Dar aceasta ne duce cu gândul la ceea de-a doua parte a subiectului nostru si anume: Cum pot afla calea lui Dumnezeu? Fără îndoială o întrebare de mare importanţă. La cine să merg pentru a afla calea lui Dumnezeu? Dacă ochii vulturului atât de atenţi, atât de puternici, care pot vedea atât de departe-dacă leul cel tânăr atât de viguros în miscare, atât de maiestuos în umblare n-a trecut pe ea dacă ‚’’omul nu-i cunoaste preţul si ea nu se află pe pământul celor vii’’dacă ‚’ adâncul zice ‚’’ Nu este în mine” si marea zice „ Nu este la mine aur ales nu poate fi dat pentru ea, nici argint nu poate fi cântărit ca preţ al ei, dacă toată bogăţia universului n-o poate egala si inteligenţa omului n-o poate descoperi atunci de unde vine înţelepciunea? Unde îi este locul? Să mă întorc la marile standarde ale ortodoxiei care guvernează gândul si sentimentul religos al milioanelor de-a lungul si latul Bisericii mărturisitoare ? Oare calea aceasta minunată a înţelepciunii este la ei? Să fie ei o excepţie la regula măreaţă,completă si largă din Iov 28? Cu siguranţă nu. Atunci, ce să fac? Stiu că este o cale. Dumnezeu care nu poate să mintă, declară aceasta iar eu o cred; dar unde s-o găsesc? ‘Dar înţelepciunea unde se va găsi? Si unde este locul priceperii? Ea este ascunsă de ochii tuturor celor vii si tăinuită de păsările cerului.Distrugerea si moartea zic despre ea- am auzit despre ea cu urechile noastre(Iov 28 :20-22). Nu este oare zadarnică căutarea acestei căi minunate pentru orice fiinţă muritoare si nestiutoare? Nu, binecuvântat fie Dumnezeu nu este nicidecum un caz pierdut, pentru că ‘Dumnezeu îi pricepe calea si îi cunoaste locul, pentru că El se uită până la marginile pământului vede sub cerul întreg, Când a făcut o greutate pentru vânt si a împărţit apele cu măsură, când a rânduit o lege pentru ploaie si o cale pentru fulgerul tunetului, atunci a văzut înţelepciunea si a arătat-o, a statornicit-o,da, si a cercetat-o. Si către om a zis : ‘Iată temerea de Domnul, aceasta este înţelepciune ; si depărtarea de rău este pricepere !(Iov 28 :23-28)

Acesta este deci secretul divin al înţelepciunii: teama de Domnul. Aceasta aduce constiinţa în directa prezenţă a lui Dumnezeu, acolo unde îi este de fapt adevăratul loc. Ţinta Diavolului este să ţină constiinţa în afara acestui loc, s-o aducă sub puterea si autoritatea omului- s-o conducă în supunere faţă de poruncile si învăţăturile omului- să forţeze ceva între constiinţă si autoritatea lui Hristos Domnul, nu contează ce este ; poate un crez sau o mărturisire conţinând o cantitate de adevăr-poate părerea unui om sau a unui grup de oameni- părerea unui învăţător favorit-orice, pe scurt, să intre si să uzurpe în inimă locul care aparţine doar Cuvântului lui Dumnezeu.Aceasta este o capcană înfiorătoare, si o piatră de poticnire- o piedică serioasă în calea progresului nostru pe calea Domnului.Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să mă conducă-Cuvântul pur si simplu nu interpretarea umană a acestuia. Fără îndoială Dumnezeu poate folosi un om ca să deschidă Cuvântul sufletului meu; dar nu descoperirea Cuvântului este cea care mă conduce, ci Cuvântul lui Dumnezeu descoperit de om. Aceasta este foarte important.

Trebuie să fim învăţaţi si guvernaţi exclusiv de Cuvântul Dunezeului celui viu. Nimic altceva nu ne va ţine drept, sau nu va da consistenţă si fermitate caracterului si căii noastre ca si crestini. Există o puternică tendinţă înăuntrul si în afara noastră de a fi guvernaţi de gândurile si părerile oamenilor-de acele standarde măreţe stabilite de oameni. Aceste standarde si opinii pot avea o mare cantitate de adevăr-s-ar putea să fie în totul adevărate; nu despre aceasta vorbim acum. Ceeea ce vrem să convingem pe cititorul crestin este că el nu trebuie să fie guvernat de părerile oamenilor, ci pur si simplu doar de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu are nici-o valoare să ţii un adevăr de la oameni. Adevărul trebuie ţinut doar de la Dumnezeu însusi. Dumnezeu poate folosi un om pentru a-si comunica adevărul ; dar dacă nu-l ţin ca si cum ar fi de la Dumnezeu, el nu va avea putere divină asupra inimii si constiinţei mele ; nu mă aduce în legătură vie cu Dumnezeu, ci împiedică acel contact aducând ceva între sufletul meu si autoritatea Lui sfântă. Am dori mult să dezvoltăm acest subiect si să consolidăm acest principiu măreţ; dar trebuie să ne abţinem, pentru moment, pentru a descoperi cititorului unul sau chiar două puncte solemne si practice prezentate în capitolul 11 din Luca, care odată înţelese ne vor permite să înţelegem puţin mai bine cum să găsim calea lui Dumnezeu. Vom cita pasajul în întregime. ‘Lumina trupului este ochiul, când ochiul tău este curat tot trupul tău este de asemenea plin de lumină. Ia seama deci ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.Deci dacă tot trupul tău este plin de lumină, neavând nici-o parte întunecată, va fi plin de lumină în totul, ca atunci când te luminează lumina cu strălucirea ei.’Luca 11 :34-36.

Aici deci ni se oferă adevăratul secret al deosebirii căii Domnului. S-ar putea să pară foarte dificil să navighezi pe un curs drept în mijlocul mării agitate a crestinismului. Atât de multe voci controversate se aud la ureche. Atât de multe păreri opuse ne solicită atenţia, oameni ai lui Dumnezeu judecă diferit, umbre de păreri sunt atât de multiplicate încât pare imposibil să ajungi la o concluzie sănătoasă. Ne ducem la un om care, în opinia noastră, are lumină si el ne spune un lucru ; ne ducem apoi la un alt om care si el pare să aibă lumină iar el ne spune exact invers. Atunci ce să mai credem ?

Ei bine un lucru este sigur, ochiul nostru nu este simplu atunci când alergăm, în nesiguranţă si confuzie, de la un om la altul. Ochiul simplu este fixat doar pe Hristos, astfel trupul este plin de lumină. Israelitul din vechime nu trebuia să alerge încoace si încolo pentru a se consulta cu tovarăsii săi despre calea cea dreaptă. Fiecare avea acelasi ghid divin, si anume norul ziua si stâlpul de foc noaptea. Într-un cuvânt Iehova Însusi era ghidul infailibil al fiecărui membru din congregaţie. Ei n-au fost lăsaţi călăuzirii celui mai inteligent, înţelept, sau experimentat om din adunare ; nici n-au fost lăsaţi să umble fiecare pe calea lui ; fiecare trebuia să-L urmeze pe Domnul. Trompeta de argint anunţa pe toţi gândul lui Dumnezeu ; si niciunul din cei care aveau urechea deschisă si atentă nu se rătăcea. Ochiul si urechea trebuiau aţintite doar la Dumnezeu, si nu la un tovarăs muritor. Acesta era secretul călăuzirii în desertul fără urme din vechime si acesta este secretul călăuzirii în pustiul moral atât de mare prin care trec răscumpăraţii Domnului astăzi. Cineva poate spune, ascultă-mă pe mine ; altul spune si el, ascultă-mă pe mine iar cel de-al treilea spune si el, fiecare să meargă pe calea lui. Inima ascultătoare spune, în contrast cu toţi, eu trebuie să-L urmez pe Domnul meu. Aceasta face totul atât de simplu. Nu va creea tendinţa de a avea un duh de independenţă superioară ; dimpotrivă. Cu cât învăţ mai mult să mă sprijin pe Dumnezeu pentru călăuzire cu atât nu voi mai avea încredere să apelez la mine ; iar aceasta cu siguranţă nu este independenţă. În adevăr mă va elibera de a urma servil pe orice om si mă va face să-mi simt reponsabilitatea doar faţă de Hristos ; si exact de aceasta este atâta nevoie în timpul prezent. Cu cât vom privi mai cu atenţie la elementele ce străbat Biserica mărturisitoare, cu atât vom fi mai convinsi de nevoia noastră personală de supunere totală faţă de autoritatea divină, care este doar un alt nume pentru ‘ frica de Domnul’ sau ‘un ochi simplu’.

Există o propoziţie scurtă în deschiderea cărţii Faptele Apostolilor, care ne dă un antidot perfect pentru voinţa proprie sau pentru frica servilă de om atât de abundentă printre noi, iar aceasta este ‘ Trebuie să ascultăm de Dumnezeu’. Ce declaraţie! ‘ Trebuie să ascultăm.’Aceasta este soluţia pentru voinţa proprie. ‘Trebuie să ascultăm de Dumnezeu.’ Aceasta este soluţia pentru servila supunere faţă de poruncile si învăţăturile oamenilor. Trebuie să fie ascultare ; ascultare faţă de ce ? Faţă de autoritatea lui Dumnezeu si numai faţă de ea. În felul acesta sufletul este păzit de influenţa necredinciosiei pe de-o parte si de ceea a superstiţiei pe de altă parte. Necredinciosia spune ‘Fă ce îţi place’. Superstiţia spune ‘Fă ce îţi spune omul’. Credinţa spune ‘Trebuie să ascultăm de Dumnezeu’. În aceasta constă balanţa sfântă a sufletului în mijlocul influenţelor confuze si conflictuale din jurul nostru în timpul de azi. Ca si slujitor trebuie să-L ascult pe Domnul meu; ca si copil trebuie să mă alipesc de poruncile Tatălui meu. Iar dacă tovarăsii mei de slujbă si fraţii mei nu mă înţeleg nu înseamnă că trebuie s-o fac mai puţin. Trebuie să am în vedere că lucrarea urgentă a sufletului meu este cu Dumnezeu Însusi.

El cel în faţa căruia se închină bătrânii
Cu el este toată lucrarea mea acum

Este privilegiul meu să fiu pe cât de sigur de gândul Stăpânului meu în ceea ce priveste calea mea pe cât sunt de faptul că am Cuvântul Său pentru siguranţa sufletului meu. Dacă nu atunci unde sunt? Nu este privilegiul meu să am un ochi simplu? Cu siguranţă că da. Si apoi ce urmează? ‘Tot trupul de asemenea plin de lumină’. Deci dacă tot trupul meu este plin de lumină, poate oare mintea mea să fie plină de confuzie? Imposibil. Cele doua lucruri sunt în totalitate incompatibile; si ca urmare unul dintre ele este ‘plin de întuneric’. Este foarte clar că ochiul meu nu este simplu.Se poate să fiu sincer, se poate să doresc mult să fiu călăuzit drept. Dar trebuie să stiu că ochiul nu este simplu- condiţia obligatorie a călăuzirii divine. Cuvântul este clar, ‘ Când ochiul tău este curat(simplu) tot trupul tău este de asemenea plin de lumină’. Dumnezeu va călăuzi întotdeauna sufletul smerit si ascultător;dar pe de altă parte dacă nu mergem în lumina arătată, vom intra în întuneric. Atunci cînd nu umblăm în lumina care ne este dată ea devine întuneric ‘si ce mare este întunericul acela’! Nimic nu este mai periculos decât să respingi lumina pe care o dă Dumnezeu. Cu siguranţă aceasta va conduce mai devreme sau mai târziu la consecinţe dezastruoase. ‘ Ia seama deci ca lumina care este în tine să nu fie întuneric’. ‘ Acultaţi si plecaţi urechea, nu vă îngâmgaţi, pentru că Domnul a vorbit. Daţi glorie Domnului Dumnezeului vostru, mai înainte de a aduce El întunericul si mai înainte de a vi se poticni picioarele pe munţii nopţii. Si veţi astepta lumina dar El o va schimba în umbra morţii si o va preface în întuneric adânc’(Ieremia 13 :15-16). Aceasta este profund solemn. Ce diferenţă între un om cu ochiul simplu si unul care nu umblă în lumina pe care Dumnezeu i-a dat-o! Unul are trupul plin de lumină; celălalt are trupul plin de întuneric. Unul nu are nici-o parte întunecată celălalt este plin de întuneric.Unul este sfesnic pentru alţii ; celălat este o piatră de poticnire în cale. Nu cunoastem nimic mai solemn decât acţiunea judiciară a lui Dumnezeu de a ne schimba lumina în întuneric, pentru că am refuzat să acţionăm în lumina pe care El a avut plăcerea să ne-o împărtăsească.

Cititorule crestin, acţionezi tu în lumina pe care o ai? Oare Dumnezeu ţi-a trimis vreo rază de lumină în suflet? Ţi-a arătat El ceva gresit în căile tale sau în asocierile tale? Continui tu pe vreo cale pe care constiinţa îţi spune că nu este în deplină concordanţă cu voia Stăpânului? Caută si vezi. ‘Dă glorie Domnului Dumnezeului tău’. Acţionează în lumină.Nu ezita. Nu te gândi la consecinţe. Ascultă, te implorăm, Cuvântul Domnului tău. Chiar în clipa aceasta când ochii tăi citesc aceste rânduri fă ca ţinta sufletului tău să fie depărtarea de rău indiferent unde o găsesti. Nu spune, Unde să mă duc? Ce voi face? Este rău pretutindeni. Vei fugi de un rău pentru a cădea în altul; Nu spune aceste lucruri; nu te certa si nu argumenta; nu te uita la rezultate. Nu te gândi la ce va spune lumea sau lumea biserică despre tine ; Ridică-te deasupra acestor lucruri si umblă pe calea luminii- aceea lumină care luminează din ce in ce mai mult până în ziua perfectă a gloriei.

Adu-ţi aminte, Dumnezeu nu dă niciodată lumină pentru doi pasi odată. Dacă El ţi.a dat lumină pentru un singur pas atunci cu teamă si dragoste faţă de numele Său, fă acel pas, si cu siguranţă vei primi mai multă lumină- da, ‘din ce în ce mai multă’. Dar dacă există refuzul de a acţiona, lumina care este în tine va deveni un întuneric gros, pasii tăi se vor împiedica pe munţii întunecaţi ai greselii care se găseste de o parte si de alta a căii drepte si înguste a ascultării ; iar tu vei de veni o piatră de poticnire pentru alţii.

Unele din cele mai deplorabile pietre de poticnire care stau, în momnetul acesta, în calea căutătorilor nelinistiţi sunt persoane care odată păreau să aibă lumina, dar s-au întors de la ea. Lumina care era în ei a devenit întuneric, si oh ce mare si ce îngrozitor este acel întuneric! Ce trist este să-i vezi pe cei care ar trebui să fie sfesnice acţionînd ca piedici în calea crestinilor tineri si seriosi! Fie însă ca tinerii crestini să nu fie împiedicaţi de ei. Calea este clară. ‘Teama de Domnul aceasta este înţelepciune; si depărtarea de rău este pricepere !’. Fie ca fiecare să audă si să asculte pentru el vocea Domnului. ‘ Oile mele aud glasul Meu si Eu le cunosc si ele Mă urmează.’ Domnul să fie lăudat pentru Cuvântul Său preţios ! El pune pe fiecare în responsabilitate directă cu Hristos Însusi ; ne spune clar care este calea lui Dumnezeu si la fel de clar cum s-o găsim.