ce ascunzi?

Ce-ai ascuns ultima oara sub „preş”? A fost sentimenul acela de amărăciune? Te-a durut când prietena ta ţi-a răspuns într-un mod neaşteptat? Poate au fost sentimente de invidie faţă de o persoană apropiată sau poate că ai negat sentimentele tale din frica de a nu fi respins. Poate că nici tu nu ai avut curajul să-i spui prietenei tale tot adevărul, cum că de fapt nu-ţi place atât de mult (pe cât ai lăsat-o să creadă) rochia ei nouă. Sau poate ai ascuns „sub preş” teama aceea cum că prietenii tăi nu te vor înţelege, nu te vor accepta exact aşa cum eşti şi dacă  nu te vei conforma standardelor lor vei rămâne singru(ă) sau poate că e vorba de o persoană pe care n-ai putut s-o ierţi, deşi au trecut ani de când te-a jignit, te-a rănit.

Sunt multe astfel de lucruri pe care nu putem să le lăsăm sub un preş sau într-un sertar al minţii, crezând că dacă le vom da mai puţină atenţie sau chiar deloc, atunci probabil vom uita! Nu, e ca şi cum ai ascunde molii într-un pulover nou, de lână. Asta fac lucrurile pe care vrem să le ascundem sau de care noi vrem să ne ascundem! Ne rod, asemenea moliilor, pe dinăuntru. Sau, cum spunea cineva, arătăm ca şi cum cărăm în spinare toate aceste lucruri… zi de zi, clipă de clipă. Şi bineînţeles că toate acestea atârnă greu pe umerii noştri, sunt împovărătoare!

Sunt momente în care nu trebuie să ne conformăm, trebuie să fim noi! Mă gândesc la Iosif. Poate că mulţi ar spune că a fost o dovadă de laşitate fuga lui în faţa soţiei lui Potifar. Şi totuşi, a fost o adevărată dovadă de curaj. Avem noi un asemenea curaj în toate domeniile vieţii, în toate circumstanţele? Ba mai mult, mă gândesc la Isus care a avut curajul să vină înaintea lui Dumnezeu şi să spună: Tată, am înţeles ce-Ţi doreşti de la Mine, sunt gata să sufăr pentru oameni, înţeleg iubira Ta pentru ei, şi eu îi iubesc, sunt dispus să mă pun la dispoziţia lor până acolo încat să-mi dau chiar şi viaţa pentru ei.

Oare vom avea vreodată un astfel de curaj? Pare greu! Pare chiar imposibil pentru unii, dar nu este! Spune-mi, este ceva imposibil la Dumnezeu? Încearcă să laşi lucrurile – de astăzi – la suprafaţă, nu mai ascunde nimic „sub preş”. Încearcă să vorbeşti despre ce simţi, fă-o cu înţelepciune şi cu cele mai bune intenţii şi vei vedea că orice sentiment: de mânie, de amărăciune, de dragoste… poate fi înţeles. Ai curajul să vorbeşti cu cei din preajma ta despre ce se ascunde „sub preşul tău” cu privire la ei. S-ar putea să descoperi că ai înţeles greşit unele lucururi şi ai umplut singur paharul cu amărăciune, s-ar putea să descoperi că şi celălalt simţea că nu te poate ierta pentru că şi tu, la rândul tău, l-ai făcut să sufere şi, vorbind despre ce era „sub preşul” fiecăruia să gustaţi împăcarea sau s-ar putea ca, împărtăşindu-ţi sentimentele fetei pe care o iubeşti să descoperi cât de mult aştepta cuvintele tale.

Nu pot promite că aşa vor sta lucrurile de fiecare dată, dar ştiu că întotdeauna Dumnezeu va binecuvânta curajul nostru de a NU ne mai ascunde după
degete. Muşamalizând un moment şi rămânând în acea stare nu facem decât să ne minţim, să-i minţim şi pe cei din jurul nostru şi (indirect) să spunem că Dumnezeu nu poate să ne dea sorţi de izbândă sau să ne scoată de acolo. Or noi nu asta ne dorim, nu-i aşa? Propun să prindem curaj, să ne scuturăm bine de tot preşurile şi să le lăsăm să-şi îndeplinească menirea, nelăsând nimic să se ascundă sub ele!

Doamne, învaţă-ne ce este curajul. Învaţă-ne să înfruntăm realitatea, să nu lăsăm sentimentele negative să ne ştirbească bucuria, să nu lăsăm neiertarea să ne umbrească sau să ne limiteze, să ne condiţioneze iubirea şi… eliberează-ne de povara lucrurilor „de sub preş”!