Bine, rob bun și credincios

Pot fi văzuți sfinți fideli în strângerile voastre laolaltă? Ei pot fi găsiți în fiecare adunare locală din întreaga lume! Și la noi se văd. În strângerile laolaltă, probabil, nu ies aproape deloc în evidență, dar sunt fideli. Cuvântul hotărâtor din versetul 21 din Matei 25, pe care Domnul îl adresează slujitorului Său, este „credincios“.

Probabil, Domnul nu ne-a chemat să fim mari evangheliști. Probabil, nu ne folosește să explicăm Scriptura și să scriem comentarii biblice importante. Probabil, nu ne-a trimis ca misionari în Africa sau în America de Sud, dar El ne îndeamnă să fim credincioși. În 1 Corinteni 4.2 citim: „În rest, se cere administratorilor ca fiecare să fie găsit credincios“. În Luca 16.10, Domnul spune: „Cine este credincios în foarte puțin este credincios și în mult“. Credincioșii fideli nu sunt fideli doar în adunarea locală, ci și în viața lor. Ești tu, sunt eu fidel în fața Domnului? Să privim această temă importantă mai îndeaproape.

Ce înseamnă „fidel“?

Una din definițiile pentru fidelitate este: perseverent în dragoste și devotament. Ca și credincioși, trebuie să fim stabili în afecțiunea și în supunerea noastră față de Domnul. Spunem că Îl iubim – aceasta este afecțiunea. Îl numim Domn – aceasta este supunerea.

El are autoritate asupra noastră! Dar suntem noi fideli și consecvenți față de Cel care este Același? Stăm neclintiți în fața Unuia, despre care citim în Plângerile lui Ieremia 3.23: „ ...mare este credincioșia Ta“? Ce bine ar fi, dacă Domnul ar putea spune despre fiecare din noi: „Bine, rob bun și credincios!“

Unde se arată fidelitatea?

1. În citire: Trebuie să fim fideli în citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Cum am putea cunoaște Persoana lui Hristos sau să ne însușim slăvile Sale morale, dacă nu citim Biblia? Nenumărate locuri din Scriptură ne îndeamnă să citim: „...plăcerea lui este în legea Domnului“ (Psalm 1.2). Apostolul Pavel îi recomanda lui Timotei: „ ...ia aminte la citire“ (1 Timotei 4.13). Zilnic trebuie să petrecem un timp singuri cu Domnul.

2. În rugăciune: „Și, când a aflat Daniel că s-a semnat înscrisul, a intrat în casa lui; și ferestrele îi erau deschise în camera lui de sus, către Ierusalim; și îngenunchea pe genunchii lui de trei ori pe zi și se ruga și aducea mulțumiri înaintea Dumnezeului său, cum făcea mai înainte“ (Daniel 6.10). Ce exemplu minunat de fidelitate în rugăciune ne dă Daniel! El a fost consecvent în rugăciune înainte și după decretul împăratului, care a poruncit că nimeni nu mai are voie să se roage. El s-a rugat în fiecare zi de trei ori. El s-a rugat înainte de interdicție, dar și în timpul acesteia. Și noi trebuie să fim fideli în folosirea acestei surse prețioase. În rugăciune, aruncăm grijile noastre asupra Tatălui, ne recunoaștem greșelile, mărturisim dependența față de El, facem rugăciuni pentru alții, Îl lăudăm și Îi mulțumim pentru că ne ascultă.

3. În frecventarea strângerii laolaltă: Evrei 10.25 ne îndeamnă să nu părăsim strângerea noastră laolaltă. În afara cazurilor de boală sau a altor împrejurări foarte deosebite, ar trebui să participăm consecvent la strângerile laolaltă ale poporului lui Dumnezeu. Ele sunt pentru noi! Acolo savurăm părtășia sfinților în rugăciune, slujire, studiu biblic și frângerea pâinii.

4. În adorare: Maria a uns picioarele Domnului cu o măsură de nard prețios și toată casa s-a umplut de mirosul acelui nard (Ioan 12). Acel parfum era foarte prețios! Dar Maria pregătise această ungere și plătise marele preț. Noi, ca și ea, trebuie să ne umplem inima în timpul săptămânii cu Hristos și să fim pregătiți pentru adorare. În măsura în care Îl adorăm în fiecare zi, inimile noastre sunt pline de adorare când ne strângem laolaltă.

Domnul dorește deci să fim cu toții fideli. Câteodată trecem probabil prin perioade de „secetă“ spirituală, dar El ne poartă și prin acestea în harul Său. De aceea să nu căutăm numai să câștigăm oameni din lume pentru Hristos, oricât de bine și important este acest lucru, să nu fim nici „mulți învățători“, deși avem nevoie de ei! Să fim însă fideli și perseverenți în dragostea noastră față de Domnul și în devotamentul față de El! În lucrurile duhovnicești ar trebui să fim stabili și consecvenți, așa încât Domnul să ne poată spune și nouă cândva: „Bine, rob bun și credincios ,intră în bucuria Stăpânului tău!".

cuvinte de har!

Nu crede tot ce auzi, nu cheltui tot ce ai şi nu dormi atât cât vrei.
Dă-le oamenilor mai mult decât se aşteaptă şi fă-o în mod plăcut
Spune “fii binecuvântat” când  te desparți de cineva.
Să nu râzi niciodată de visele cuiva. Oamenii care nu au vise nu au prea multe.
În neînţelegeri, luptă corect. Te rog, nu insulta.
Nu judeca oamenii după rudele lor.
Când cineva îţi pune o întrebare şi nu vrei să răspunzi, zâmbeşte şi întreabă “De ce vrei să ştii?”
Vorbeşte încet dar gândeşte repede.
Zâmbeşte când răspunzi la telefon. Cel care te-a apelat va auzi asta în vocea ta.
Stai un timp singur.
Când ai realizat că ai făcut o greşeală, fă imediat paşii necesari corectării ei.

pe parcursul casniciei......

Se spune ca, atunci când ne casatorim, nu ne legam doar de o singura persoana, ci de tot neamul din care face parte acea persoana. 

Pe unul îl iubim, pe ceilalti îi acceptam „la pachet”.

Bunele maniere de  acasa… (ce ciudat suna),trebuie sa ghideze relatiile de familie ca sa ne fereasca de badaranie.

La început, sotii îsi dau unul altuia denumiri de dragoste luate din lumea animalelor. Mai apoi, în iubirea lor cea mare, numele nu le mai ajung si se alinta cu termeni injuriosi, cum ar fi:

„mârtoaga batrâna, javruta…”

Evident, a-i spune încântatoarei tinere sotii de douazeci de primaveri „mârtoaga batrâna” nu poate fi în niciun caz jignitor, mai ales când dincolo de cuvinte rasuna accentul de profunda dragoste a sotului.

Dar anii trec, dragostea devine obisnuinta, si epitetele ramân.

„Tonul face muzica”, si conform unui asemenea  slogan , aproape orice neîntelegere se poate rezolva daca stii cum si când sa pui problema.

Fiecare persoana îsi are propria sa arta de a iubi.

„Mitocanul domestic” îsi afirma într-un mod galagios si egoist toate „gusturile si principiile sale”, pe care, de cele mai multe ori, el este cel dintâi care le încalca, neparându-i-se ca ar face ceva gresit si, având cugetul curat, va considera ca minusul de iubire vine din partea ta.

El se simte neînteles si ofensat.

Ca atare, se si razbuna uneori, facând pe nebunul si devenind pedant de „politicos”:

-„A,va sa zica, nu trebuie sa fim intimi?

-Trebuie sa ne comportam ca niste simple cunostinte?

-Asa trageam nadejde ....

– dar nu mai conteaza.

Cum vrei atunci…

” Împrejurarea aceasta ilustreaza diferenta dintre politetea intima si cea formala.

 Exact ce i se potriveste uneia poate constitui o încalcare a celeilalte.

 A fi neretinut si familiar în fata unei personalitati înseamna proasta crestere, a practica o politete ceremonioasa la tine acasă înseamna, de asemenea, lipsa de cuviinta.

Cartea proverbelor vorbeste mult despre  bunul simt”.

 Cred ca bunul simt este acea capacitate naturala care te învata sa traiesti în societate astfel încât sa fii respectat pentru  modul tau de a trata lucrurile sau oamenii.

Bunul simt trebuie sa aiba capacitatea de a ne  ajuta sa facem distinctia între acasa si -n celelalte locuri.

Manierele de acasa trebuie sa fie precum hainele de casa.

 Atunci când venim acasa de la serviciu si ne schimbam în hainele de casa, ne simtim mai usurati de eticheta societatii, ne simtim chiar mai în largul nostru.

Dar când hainele de casa sunt una, si hainele vechi purtate pâna duhnesc sunt altceva.

Exista o deosebire între modul în care ne comportam casa si modul în care ne comportam în public,adica putem sa ne aratam o masca în societate,iar acasa sa ne dorim ca numai „EU” sa fiu servit,iubit, masat, hranit etc…

 Bunele maniere în familie presupun o politete subtila,incomparabila, sensibila si mai profunda decât cea afirmata în public.

Comunicarea este un alt domeniu care dovedeste eleganta sau grosolania ce domneste în relatia sot-sotie. Comunicarea verbala si non-verbala trece prin anumite etape de la începutul casniciei pâna la sfârsitul ei.

n luna de miere, totul e de miere:

-„Cum vrei tu, iubitul meu!”

- „Cum crezi tu, asa facem!”

- „Dragul meu, ai grija sa nu calci în balta…”

Dupa doi, trei ani: ..........

-„Ai grija sa nu calci în balta!

Dupa câtiva ani: ...........

-„Tu nu vezi balta!”

Dupa alti ani: ............

-„Baa…, tu nu vezi balta!”

În perioada de miere apar si tot felul de epitete sau diminutive care, pentru acel moment, sunt comice, dragute, acceptate din dragoste.

Însa, cu trecerea anilor, acele epitete pot jigni într-un mod profund imaginea de sine a partenerului, sau îi pot rani sufletul, otravindu-l.

Aceste cuvinte dragalase pot începe cu denumirile din gradina zoo si termina cu obiecte sau planete (bursucelul meu, soarele meu).

Sper sa nu fiu înteles gresit.

Relatiile solide sunt cele care depasesc formalul, dar în care formalul nu este depasit.

Relatiile presupun libertate si încredere, dar acestea nu elimina politetea!

Pe lânga calitatile partenerului, vor aparea inevitabil si defectele, tabieturile, preferintele, mici atasamente fata de diferite obiecte, sau chiar unele repulsii, care nu fac niciun rau nimanui.

Unele din aceste lucruri enumerate pot aparea chiar din perioada logodnei, altele pe parcursul casniciei. Trebuie sa învatam sa ne respectam reciproc; cu vârsta, vin multe, dar si se duc multe, iar altele ramân. Lucrurile care ramân au rolul sa ne ajute sa ne adaptam si sa cultivam iubirea fata de cei din familia noastra. Frumusetea iubirii consta în eleganta cu care aceasta se daruieste!

cuvinte de har

Un preot reformat in uniforma statea impreuna cu diaconul bisericii la marginea drumului tinand in mana o pancarda mare pe care era scris:
Pocaiti-va! Sfarsitul este aproape!
In zadar faceau ei semne disperate cu mainile si strigau cuvintele de pe pancarda. Masinile treceau zburand pe langa ei si nimeni nu-i baga in seama. Dupa un timp, se auzea cate o bufnitura infundata.
La un moment dat, diaconul a spus cu un oftat:
Cred ca ne ascultau mai bine daca scriam:
Intorceti-va din drum! Podul este rupt

Rugăciunea nu este o formulă.

A cere, a revendica puterea care este în numele lui Christos nu e vreun adevãr teologic secret şi complicat. 

În biblioteca mea există cãrţi scrise doar despre numele lui Isus.

 Autorii le-au scris spre a ajuta credincioşii sã înţeleagã implicaţiile adânci ascunse în numele lui Christos.  

Şi totuşi, majoritatea acestor cãrţi sunt atât de “adânci,” că “depăşesc” de-a dreptul cititorii.

Eu cred că adevărul pe care ni s-a dat să-l cunoaştem despre numele lui Isus este aşa de simplu, încât pănă şi un copil ar putea sã-l înţeleagã. 

Când aducem cererile noastre în numele lui Isus, trebuie să fim pe deplin convinşi că este întocmai ca şi cum Isus Însuşi l-ar ruga pe Tatăl.

 Poate vă întrebaţi: 

”Dar cum ar putea acest lucru sã fie adevãrat?”  

Daţi-mi voie să vă explic.

Noi ştim că Dumnezeu a iubit pe Fiul. 

A vorbit cu Isus şi L-a învăţat în timpul şederii Lui pe pãmânt. 

Şi Dumnezeu nu numai că a auzit dar a şi rãspuns fiecărei cereri pe care Fiul i-a fãcut-o. Isus a mãrturisit aceasta, spunând:

-El întotdeauna mă ascultă.

Pe scurt, Tatăl niciodatã nu i-a respins Fiului vreo cerere.

Astãzi, toţi cei care se încred în Isus sunt îmbrãcaţi, ascunşi în Fiul.
Iar cerescul Tată ne primeşte la fel de îndeaproape, de intim, cum îl primeşte pe propriul Său Fiu.

 De ce? 

Din cauza unităţii noastre spirituale cu Hristos.
Prin moartea Sa la cruce şi prin învierea Sa, Isus ne-a fãcut una cu Tatăl.
Ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis…ca ei să fie una, cum şi noi suntem una,

 – Eu în ei, şi Tu înMine; 

– pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.

Ioan17:21–23.

Mai simplu spus, noi suntem acum rude, suntem o familie

 – suntem una cu Tatăl, şi cu Fiul. 

Noi am fost înfiaţi, cu drepturi depline de moştenire pe care le are orice copil. 

Acesta înseamnă că toatã puterea şi resursele cerului ne-au fost nouã puse la dispoziţie, prin Christos.

Rugăciunea   nu este o formulă. 

Nu este o frază, o expresie a cărei putere stă în faptul că o rosteşti. 

Puterea stă în credinţa că Isus i-a cauza, problema noastră, şi o susţine la Tatăl pe baza a ceea ce a făcut El pentru noi, a meritului Său. 

El este Apărătorul, Avocatul nostru, el face solicitarea pentru noi. 

Puterea constă în a ne încrede pe deplin că Dumnezeu niciodată nu Îl respinge pe Fiul Său propriu, iar noi suntem beneficiarii credincioşiei absolute a Fiului Său.

cuvinte de har,

Când eşti tânăr încă mai crezi că lucrurile în viaţă pot fi aşa cum îţi doreşti. Şi teoretic, doar teoretic, atunci când viaţa noastră se desfăşoară cum ne dorim suntem fericiţi. Toţi credem privitor la noi înşine că merităm să avem ceea ce ne dorim, iar în privinţa altora avem ceva dubii.
În momentul în care apar probleme, mai mari sau mai mici, care ne tulbură confortul fizic, sufletesc, social, percepem omul sau lucrul, împrejurarea care se interpune între noi şi fericire ca pe ceva duşmănos, care atentează la dreptul nostru şi facem greşeli, reacţionăm rău: ţipăm la copilul nostru care ne supără, ne enervăm, ne tulburăm pentru că el este cel care ne răpeşte fericirea de a avea un copil bun. Ne purtăm rău uneori cu soţul sau soţia, pentru că ne-am fi dorit să fie altfel, mai bun, mai frumos, mai deştept, mai harnic, mai calm, mai grijuliu şi ne răpeşte fericirea de a avea soţul sau soţia la care am visat. Îi înţepăm sau îi comentăm pe cei cărora Dumnezeu le-a dat ce am fi vrut să ne dea nouă, pentru că simpla lor existenţă ne face să ne simţim mai puţin bine şi mai puţin importanţi. Răspundem urât celui care ne vorbeşte urât pentru că ne-a atacat imaginea de care avem nevoie pentru a fi fericiţi. Ne supărăm atât de tare când ne îngrăşăm, nu atât pentru sănătate, cât pentru faptul că acele kilograme în plus se interpun între noi şi imaginea noastră despre fericire. Suntem nemulţumitori şi cârtitori pentru că ni se pare că ar fi fost drept să nu ne lovim de greutăţi, să nu ne doară, să nu suferim.
În momentul în care scopul vieţii omului este fericirea personală se fac greşeli multe, şi mari, şi mici. La tot pasul vom avea provocări de a reacţiona rău şi vom ceda multora dintre ele. Gândurile noastre vor fi de multe ori duşmanii noştri. Ne vom pierde în „de ce-uri”:de ce tocmai eu?, de ce tocmai mie?, mai bine nu mă năşteam, mai bine aş muri, Dumnezeu nu a avut grijă de mine, etc. O mulţime de întrebări nebune vor primi răspunsuri pe măsură...nebune şi ele. Ne pierdem tăria spirituală, echilibrul, pacea, eşuăm în faţa oamenilor şi în faţa Lui Dumnezeu, trecem frustraţi pe lângă binecuvântările pe care Domnul le-a pregătit pentru noi, dacă am fi răbdat ispita şi am fi fost credincioşi.

Nu te teme de nimic, căci Eu Sunt cu tine.

Nu te teme de nimic, căci Eu Sunt cu tine.
Frica este o reacţie emoţională la un factor de risc, ameninţare sau pericol percepute de noi. În faza cea mai blândă, frica este doar un sentiment neplăcut: ne îndeamnă la atenţie sau la evitarea situaţiilor care au indus frica. În fazele ei mai avansate, frica poate duce până la o stare paranoică cu privire la reala sau presupusa ameninţare.

Versetul de mai sus face parte dintr-un context în care Domnul Dumnezeu avertizează pe cel căruia i se adresează să nu-i fie frică dacă va trece prin apă sau foc, deoarece Domnul este cu el. Azi tu şi cu mine suntem cei cărora ne vorbeşte Domnul.

Nu ştiu dacă ai fost vreodată aproape de moarte! Dacă ţi s-a părut că mori, că nu mai poţi respira! Sau, dacă ai intrat cu avionul într-o turbulenţă atât de gravă încât ai avut impresia că nu o să mai ajungi întreg pe pământ. Sau dacă ai stat în faţa unei operaţii grave, când doctorul ţi-a spus că ar fi posibil ca operaţia să nu reuşească din cauza unor factori independenţi de el, şi că se poate muri pe masa de operaţie.

În asemenea momente, îţi trece prin faţa ochilor minţii toată viaţa. Lucrurile care ţi se păreau importante până la confruntarea cu moartea nu mai au nici o valoare: averea, maşina, hainele, diplomele, îşi pierd cu toate importanţa. Alte lucruri îţi vin în minte. Te gândeşti că nu ţi-ai cerut iertare soţiei după ultima ceartă. Că-ţi rămân copiii orfani. Că mărturia ta cu privire la Viaţa care a fost arătată nu a fost aşa cum trebuia. Că nu ai făcut cât ai fi putut pentru Christos.

Ce impact lasă asupra ta o astfel de experienţă? Dacă a fost doar o spaimă de moarte ceea ce a produs confruntarea ta cu adevărul, te întorci la vechea ta viaţă neafectat după ce totul revine la normal şi pericolul a fost îndepărtat? Sau îţi schimbi priorităţile? Iei hotărâri noi de care te vei ţine? Promiţi cumva Domnului ca Iacov, că dacă te scapă de situaţia aceasta, o să-i dai Domnului ceva în schimb? (Geneza 28:20-22).

Pentru cel ce trăieşte cu Domnul şi pentru El, frica nu trebuie să fie o problemă. În special, frica de moarte! De ce? Deoarece există un adevăr care copleşeşte orice frică, orice nelinişte: Coloseni 3:3 Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Un om mort nu se mai teme de nimic! Noi nu suntem doar morţi, ci trăim, şi viaţa noastră nouă, este ascunsă în Christos, şi cu Christos în Dumnezeu! Asta înseamnă că nimic nu ne poate afecta în rău atâta timp cât stăm ascunşi în Domnul!

Israeliţii ştiau ce însemna să treacă prin foc şi prin apă. Au trecut prin foc peste 400 de ani când s-au format ca naţiune în robia egipteană. Au fost puşi în cuptor până când strigătele lor au ajuns la Dumnezeu. Acolo în foc s-au curăţat de răutate, de invidie, de ură, de şiretlicurile fraţilor lui Iosif. Acolo au învăţat umilinţa. Acolo au cunoscut răutatea lui faraon şi a egiptenilor, ca să se scârbească de ei. S-au format în unitate şi s-au înmulţit în vederea alcătuirii unui popor al Domnului. Promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam de a-i înmulţi sămânţa, începea să se împlinească cu începere din Egipt.

Israeliţii ştiau ce însemna să treacă prin apă. Au ajuns la Marea Roşie, un popor mare la număr, cu femei şi copii, oameni fără arme şi antrenament militar, urmăriţi de o armată sofisticată de egipteni. Dumnezeue-o parte marea, de cealaltă armata egiptenilor. Au strigat către Domnul şi El a despicat Marea Roşie. Poporul a trecut ca pe uscat, cu apele aşezate ca două ziduri de-o parte şi de alta, martore a unei minuni. Flămânde ape, gata să mănânce un popor, dar oprite de o Mână… a celui ce le-a creiat! Apele îşi vor sătura foamea peste câteva ore, când vor ajunge egiptenii la faţa locului!

De aceea, peste ani Domnul va putea să-i încurajeze să nu se teamă de nimic, deoarece El este cu ei. El este cu noi de asemenea! Aminteşte-ţi de toate ocaziile când ai trecut prin greutăţi, şi El a fost cu tine. Fii fără frică!

Ce faci tu?

Cât timp din viața ta îi acorzi Celui ce te-a creat?

 Celui care a făcut totul pentru tine și care te iubește incredibil de mult, încât a hotărât să-și dea unicul fiu pe cruce să moară pentru tine, pentru mine … 

A murit pentru mine? 

Mă cutremur de fiecare dată când mă gândesc la jerfta făcută la Golgota pentru mine, pentru o păcătoasă ca mine! 

Dar totuși, ce fac eu?

 Ce faci tu? 

Cât timp îi acord Celui care mi-a acordat mie totul?

 Îmi dau seama că nu îi îndeajuns și totuși El mă iubește fără ca eu să fac ceva în schimb, El te iubește fără ca tu să faci ceva! 

El este cu adevărat minunat! 

Este Dumnezeu! 

Îl iubesc cu toată ființa mea și vreau, vreau să-I arăt asta prin viața aceasta minunată pe care mi-a dăruit-o! 

Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! 

Dar tu, tu ce faci? 

Viața este o minune de la El! 

Viața e o minune așa cum e ea, fericită, dureroasă, miloasă cu unii, dură cu alții, monotonă uneori, plină de surprize alteori. 

E viață și e din Dumnezeu! 

Este ceva special și oricum ar fi ea merită trăită și merită trăită pentru El! 

Nu renunța niciodată, înfruntă necazul și zâmbește bucuriei!

 El are un scop cu viața ta! Îndrăznește să intrii în planul Lui! 

Îndrăznește, viața e o minune!

rugăciune...

Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept.