smerenia

Mă plec smerit în faţa Slavei Tale
Şi, cu evlavie, adânc mă-nchin,
Abandonându-mă cu totul, moale,
În mâna Ta, Olarule divin.

Striveşte-n mine, Doamne, răzvrătirea
Şi tot ce nu se lasă modelat,
Din lutul bun îndepărtează firea,
Căci vreau, Părinte, să fiu vas curat.

Doar Tu poţi să îmi dai forma dorită
Şi vreau să-Ţi semăn, Doamne, tot mai mult,
Fiinţa mi-e cu totul copleşită,
Voinţa-mi Ţi-e supusă: tac şi-ascult.

Eu ştiu că lutul modelat de Tine
Devine trainic doar trecut prin foc;
De vezi că mai există teamă-n mine,
Alung-o Tu şi dă-mi credinţă-n loc.

Să cred că şi în foc îmi eşti alături,
Focul lucrând la trăinicia mea,
Iar Tu urmând cenuşa să o mături,
În mine rămânând lucrarea Ta.

Abia când trăinicia-i dobândită
Voi fi împodobit, frumos ornat,
Lucrarea fiind astfel isprăvită
Şi vasul gata de-ntrebuinţat.

Mă plec smerit în faţa Ta, Părinte,
Ca rod al modelării mă închin,
Sunt acum trainic, am podoabe sfinte,
Dar mai doresc ceva: să fiu vas plin.

Fiţi mai uniţi în zile rele,

Fiţi binecuvântaţi de Domnul
Cu pace, preaiubiţii mei,
Care mi-aţi fost de mângăiere
În anii buni şi-n anii grei.

Să vă păzească Bunul Tată
De vântul gândului vrăjmaş;
Şi să rămâneţi lângă Domnul,
În luminosul Lui făgaş.

Fiţi binecuvântaţi de Domnul
Voi toţi cei care vă numiţi
Surori şi fraţi, părtaşi la slavă,
Într-o familie uniţi.

Aţi fost legaţi ca snop în holdă,
Cu cel mai trainic legământ;
Aţi fost chemaţi la-mpărăţie,
Să moşteniţi un nou pământ.

Fiţi binecuvântaţi cu harul
De-a fi părtaşi la bucurii,
La mese cu bucate sfinte
Din ale Cerului tării.

Să nu vă fie niciodată
Cuprinsă inima de dor
După o slavă trecătoare
Şi-al lumii gust amăgitor.

Fiţi mai uniţi în zile rele,
Când unii vă vor alunga;
Mai strâns lipiţi-vă de Domnul
Oricât de mulţi s-ar lepăda.

Fiţi binecuvântaţi de Domnul,
Cu tot ce are mai frumos
Nemărginita bogăţie
A Domnului Isus Cristos!

De vrei ....

Să ştii să suferi cu tărie sfântă
Torturi, anchete, lanţuri şi blesteme,
De vrei s-auzi cum cerurile cântă
În inima ce-ţi sângeră şi geme.

Să ştii să uiţi jignirile nedrepte
Şi condamnarea judecăţii crunte,
De vrei să urci incandescente trepte
Şi aurori să-ţi fluture pe frunte.

Să ştii să rabzi când te loveşte soarta
Şi în adânc te macină mânia,
De vrei să-ţi fie liberă ţinuta
Şi fără de prihană bucuria.

Să ştii să ierţi, cum iartă doar Iubirea
Ce izvorăşte din Golgota vieţii,
De vrei să cucereşti nemărginirea,
Purificându-ţi lacrima tristeţii.

Să ştii să te ridici deasupra urii,
De vrei să înfrângi prăpăstii şi jivine
Punând de-a pururi stavilă naturii
Şi steaguri de lumini având cu tine.

Am mers și eu la Cruce

Când trec prin zile grele și sufletu-mi suspină,

Și-n jur e întuneric și nu primesc lumină,

Când cerul de de-asupră-mi e doar un negru nor,

Alerg spre Tine, Doamne, cerându-Ți ajutor.

Ca un copil ce vine la mama să-i arate,

O jucărie spartă, ținând-o pe la spate,

Cu ochi jucând în lacrimi și sufletul zdrobit,

Alerg și eu la Tine, Părinte prea iubit.

Și Îți aduc la Cruce un vis neîmplinit,

Și o credință slabă, de-abia mai pâlpâind,

Un vas lovit de valuri, un suflet amăgit,

Alerg astfel spre Tine, o, Domnul meu iubit.

Și Îți zăresc ființa și ochii iubitori,

Cum tot privesc în zare, din noapte până-n zori,

Cu nespusă iubire, supremă gingășie,

Plin de răbdare sfântă, umplut de bucurie.

Când m-ai văzut târându-mi cu greu al meu toiag,

Înfrânt de insuccese, de traiul meu amar,

Dar hotărât în mine s-ajung la scopul meu,

Mergând mereu-nainte, s-ajung la Dumnezeu.

Și, câtă bucurie în suflet mi-a pătruns,

Când aripi de credință naintea Ta m-au pus.

Și Fața-Ți minunată spre mine Ți-ai întors,

Spunându-mi cu iubire : ”Eu sunt Isus Hristos !

Sunt Cel care-n iubire pe cruce am murit,

Ca să-ți aduc iertare, copile prea iubit,

Ce mult mă bucur astăzi c-așa zdrobit cum ești,

Te-ai îndreptat spre Mine și-alegi să Mă iubești.”

Doar cel care din groapa mocirlei a fost scos,

Începe să-nțeleagă iubirea lui Hristos,

Și-i înflorește-n suflet, în murmur minunat,

Un mugur din iubirea Celui ce S-a-ntrupat.

Am mers și eu la Cruce și am gustat iubirea,

Ce mi-a schimbat viața și fapta și gândirea,

Și a făcut din vasul de lume sfărâmat

Un vas de-aleasă cinste, umplut cu mir de nard.

De-atunci, doresc în juru-mi parfumu-I să-l revărs,

Ca cei zdrobiți de lume, să-L caute intens,

Și să afle iubirea ce mi-a adus și mie,

Deplina mântuire, profunda bucurie.

nu va temeti

Domnul însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!"

Cu voi sunt, deci, nu va temeti

Lumineaza-mi calea acestei vieti!

El prin nori, ca raza, ne strabate-asa

In veci, nu te voi lasa!

Floarea vestejeste, mirosul pierzand;

Pot sa treaca toate, dar Isus nicicand!

Caci Mantuitorul, vesnic e al meu

Si intotdeauna ma pastreaza-n harul Sau!

Cand a mea carare se va-ntuneca,

El va grai dulce: „Nu te-nfricosa!”

Iar odata-n ceruri, cand Il voi vedea,

Plin de bucurie, cu El voi canta.

o lacrimă pe obraz....

De ți-e paharul jumătate
Să nu te plângi că nu e plin
Ci bea, atât cât ți se-mparte,
Că-ar fi putut fi mai puțin.

Dacă pe cerul tău vezi norii,
Gândește că un curcubeu
Se va așterne în culori,
Pictat de Însuși Dumnezeu.

Când doare talpa obosită
Și-s numai pietre-n calea ta,
Adu-ți aminte de aripă
Și-n loc să mergi, tu vei zbura.

Călătorind pribeag prin viață,
Pe la răscruci de rătăcești,
Deschide ochii și învață
Cum, singur, drumul să-l găsești.

Te luptă ,Isus ți-e lumină
Când noaptea încercării vine
Primește voia cea divină
Și din tot răul fă un bine.

Pe-acela care te iubește
Iubește-l, însă, nu-l lega
Și nu da-n cel ce te rănește
Ci numai fugi din calea sa.

Și dacă toți te părăsesc,
Nu plânge și nu dispera,
De tine, îngeri și-amintesc
Și-acolo Sus, însemni Ceva.

Multumeste in miez de noapte,

Multumeste in miez de noapte,

Multumeste in zori de zi
Nu lasa sa treaca in graba ziua fara a multumi
Multumeste la plecare,
Multumeste si pe drum,
Multumeste,multumeste,multumeste chiar si-acum.

Multumeste totdeauna Domnului
Multumeste pentru bunatatea Lui
Multumeste pentru viata ce ti-a dat
Multumeste,multumeste neincetat.

Multumeste in orice vreme
Chiar si atunci cand esti grabit
Lucrurile incep sa mearga dupa ce ai multumit
Multumeste pentru toate,bune,rele orice-ar fi
Multumeste,multumeste,multumeste-n orice zi.

Multumeste pentru hrana cea de fiecare zi
Pentru viata ce urmeaza,pentru tot ce vei primi
Multumeste pentru grija ce ti-o poarta pas cu pas
Multumeste,multumeste,multumeste-n orice ceas.

Chiar de-ar fi din dragoste să mor.

Credeam c-am învăţat din viaţă
Să-mi apăr sufletul lovit
De atâtea ori în faţă,
Dar simt că de iubire e iarăşi urmărit.
Iubirea-mi urmăreşte noaptea-n vis
Şi-n zi plină cu soare,
Văzând că sufletul nu -i  nvins,
Iar iubirea mea mereu, învingătoare.
Şi astfel  cu sufletul stăpân
Pe trup, pe inimă, pe cuget,
Alearg iar cu  drag să -i spun De  ar veni El chiar acum,
 să mai culeagă un zâmbet.

Aș  mai trăi mai mult ca ieri,
Frumoasa zi de azi cu râvnă
Şi ce -am făcut,  cu mult temei,
Pe sufletu-mi curat să-mi iei

A cerului arvună.
Am încercat de dragoste să zbor,
Da-s dornic de iubire sfântă
Şi chiar de-ar fi din nou să mor ,
Inima -mi  arde de dor, 

Să cânt , să te iubesc... ..cuvântă
Să-ţi simt venirea Ta cu dor

 Un sărut şi-al dragostei fior,
Nimic nu mi-aş dori mai mult
Şi te-aş iubi la nesfârşit,
Chiar de-ar fi din dragoste să mor.

Tare mult aş vrea a ştii

,,Întrebata într-o zi
Floare pe o vrabie:
,,Tare mult aş vrea a ştii
De ce mereu par a fi
Oamenii în alergare,
Agitaţi de-ngrijorare.”
Vrăbiuţa deci i-a spus
Florii în nedumerire:
,,Cred că singurul răspuns
E că n-au un tată sus
Cum e tatăl nostru mare
Care grija noastră are.”
(autor necunoscut)

Aceasta-i bucuria lumii

Tu plângi?

Plâng oamenii că-i frig

Și că îmbrăcăminte n-au,

Plâng oamenii că merg pe jos

Și plâng cei ce în stații stau.

Plâng oamenii de-atâta bine

Cum că nu-i,

Plâng dacă taci

Și plâng dacă le spui.

Plâng oamenii ce n-au copii

Cum că ar vrea,

Iar cei ce au i-ar lepăda.

Plâng oamenii că nu au bani

Și vai ce lipsuri duc

Ai lor copii,

Plâng cei ce sunt bogați

De frica avuției,

Cum că nu pot dormi...

Doamne,

Aceasta-i bucuria lumii;

Oare de ce și-o doresc așa de mulți?

Te chem

Mă-ntorc să te aflu în versurile mele
În tainele iubirii în Tine să mă  ştiu
Din margini de ceruri sub ploaia de stele
Din margini de lume mă-ntorc să Te ştiu.

Te chem pentru omul ce nu vrea să-audă
Cu mâinile-ntinse şi sufletul treaz
Şi-atunci când purta-vei povara cu trudă,
O lacrimă caldă să-Ţi fiu pe obraz.

Te chem pentru mine, atins de o vină
Cu luna în pleoape şi-o stea căpătâi,
Te chem îmbrăcat în cer şi lumină
Învaţă-mă, Doamne, cuvântul dintâi!

Primeşte-mă, Doamne, primeşte şi pune
Cununa-nflorită pe creştetul meu
Când cerul va-ncepe prin stele să sune
Să stau printre ele să-Ţi cânt, Dumnezeu

ce bine e să fii copil

ce bine e să fii copil
Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Ce bine e să fii copil,
Să ai priviri nevinovate.
În tot ce faci să fii umil,
Cu prietenii drăguţ, gentil,
Lipsit de orice răutate.

Ce bine e să fii copil,
Să porţi în suflet bucuria,
Să-ţi fie cugetul fragil,
Neîntinat de-al lumii stil
Ce-l poartă-n sânul ei mândria.

Să fii ca el de fericit
Creştine, cum e copilaşul,
Când ştii că şi tu eşti iubit,
De-un braţ de tată ocrotit,
Oricând te-ar ataca vrăjmaşul.

La răutate fii ca el,
Cum el e gata de iertare,
Iar dacă nu trăieşti la fel,
În noul, strălucit castel,
În cer, nu vei primi intrare.

El nu-i viclean, nici prefăcut.
Cum deseori maturizarea
Ascunde sub priviri de lut,
Făţărnicii de necrezut,
Fără să ştie adunarea.

Ce bine-i să fii copilaş,
Cu sentimente naturale,
Să-i poţi iubi şi pe vrăjmaşi
Să fii cu-adevărat urmaş,
Pe-a mântuirii dreaptă cale.

Să fii ca cel din nou născut,
Din Duh, din apă, din iubire,
Căci dacă nu, eşti fiu pierdut,
Că n-ai voit şi n-ai crezut,
În Domnul, marea mântuire.

Căci Dumnezeu e drept şi sfânt
Iar răsplătirea Lui e mare;
La toţi acei de pe pământ
Ce-au ascultat de-al Lui Cuvânt,
În orişice împrejurare.

Căci tânăr cu adevărat
E caracterul înoit,
Să-ţi fie cugetul curat,
Şi simţământul nepătat
De duhul lumii învechit.

Să fii ca Abel, nu Cain,
Ca Iosif, nu ca Absalom,
Ca şi tânărul Beniamin,
Iubit de Tatăl tău divin,
Să fii adevăratul om,

Să fii aşa ca Samuel,
În templu, la altar, să stai.
În rugăciuni ca Daniel,
Să fii ca Timotei, -model-
Exemplu tuturor să dai.

Să fii ca tânărul voinic
Să-nvingi pe Goliat cel rău;
Să fii tu fiul cel mai mic,
Întotdeauna -nu-i nimic-
Căci mare este Tatăl tău.

Să fii ca şi Isaac supus,
Să urci cu lemnele în spate,
Căci fiecare-avem de dus,
O cruce la Golgota, sus,
Aşa ca-ntâiul nostru frate.

Surori, n-aţi vrea să fiţi şi voi
Aşa ca tinerii Scripturii?
Să fiţi ca fata de la oi,
Sau ca Estera în război,
Luptând cu duhurile urii.

Să fiţi ca roaba lui Naaman,
Aşa ca tânăra miloasă,
Ca Rut, în zori de zi pe lan,
Să fiţi ca sora lui Laban
Doar pentru soţul ei, frumoasă.

Să fiţi ca Marta, gospodine,
Ca Lidia, ascultătoare,
Luând uleiul de măsline
Să-L aşteptăm pe Cel ce vine,
Aşa ca cele cinci fecioare.

Să fiţi Maria în iubire
Spărgând al inimii ulcior,
Pentru ISUS, Cerescul Mire,
Dorind mereu a Lui venire,
Privind spre cer în sus cu dor.

Să fiţi ca tânăra aleasă,
Ca păzitoarea de la vie,
Să fiţi a Mielului Mireasa,
Cu haina alba şi frumoasă
La nunta cea din veşnicie.

Iar dacă nu vei fi aşa,
Ca un copil la răutate,
Cu nici un chip nu vei intra
La nunta ce se va serba,
Sus în cereştile palate.

Fă Doamne-o cercetare vie,
Şi fă-ne după chipul tău,
Dezbracă-ne de-orice mândrie,
Să fim a Ta împărăţie,
Cu noi să fie Dumnezeu.

Cuvântul Tău fă-l să pătrundă
În fiecare pe deplin,
Prin Duhul Sfânt, cereasca undă,
Cei ce aud să şi răspundă
Cu ALELUIA! şi AMIN!

Fă să purtăm a Ta statură,
Înţelepciunea Ta, ISUS.
Îmbracă-ne cu-a Ta natură,
Cu-acelaşi zel şi armătură,
Pe calea care Tu te-ai dus.

Să-ţi semănăm în toate Ţie,
Să fim ai cerului eroi,
Să fim fântâni cu apă vie,
Iubirea Ta din veşnicie
Să curgă neîncetat în noi.

S-avem aceea-şi ţintă-n faţă;
Privirea numai înainte,
Cum Tu Ţi-ai dat a Ta viaţă,
Şi-ai biruit a morţii ceaţă,
S-avem aceleaşi simţăminte.

Să fim copiii Tăi, Părinte,
A Tale fiice şi-ai Tăi fii,
Împodobiţi cu haine sfinte,
Aprinşi de flacăra fierbinte,
Cu râvnă să-ţi putem sluji.

Iar până când vedea-vom norul
Şi strălucirea slavei Tale,
Trimite-ne în piept fiorul
Pe Duhul Sfânt, Mângâietorul,
Lumină pe a noastră cale.

Să dai timpul lui Hristos!

În viaţa-aceasta trecătoare
C-un ne-aşteptat şi brusc apus

Tu eşti chemat, ca fiecare,

-o importanţă foarte mare

Cât timp dai tu pentru Isus?

Ai timp de prieteni, şi e bine

Dacă-i ajuţi şi-i fericeşti;

Dar, mai presus de-orice şi-oricine,

Petrece-ţi timp cu El, creştine,

Şi în relaţia cu Sine

Cu totul să te dăruieşti.

Îţi faci timp pentru relaxare

Vizionând/citind ceva…

Dar nu-i mai câştigată oare

Clipa cea tainică în careIsus, 

În slava Lui cea mare,

Vorbeşte cu fiinţa ta?

O, da, cu mult mai preţioasă

E părtăşia cu Hristos;

Ce stare ’naltă, glorioasă

Când uiţi de tot şi nu-ţi mai pasă

Păşind cu-avânt şi dor spre Casă,

Plin de nădejde, bucuros!

Dai timp şi vlagă  pentru gură

 Muncind aproape-o ’ntreagă zi;

Însă Cuvântul din Scriptură

E hrana unică şi pură

Ce-ntinereşte-a ta făptură

Dacă-ţi faci timp pentru-al citi.

Din viaţa ta aglomerată

Îi dai lui Isus doar un pic

Sau, mai grav, poate niciodată…

Dar ce-o să faci la judecată,

Când vei vedea că-n truda-ţi toată

Făcut-ai totul şi nimic?!

Ia bine seama azi, creştine,

Ce faci cu timpu-ţi preţios;

Să nu te pierzi pe veci pe tine,

Alege de acum mai bine,

C-aici şi-n viaţa care vine

Să dai timpul lui Hristos!

nu stiu cum sa Te numesc....

"...Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte"

Miez alb in samburele meu de lut sunt , 
 Cazusem in pamant de undeva
 Si miezul dulce-n mine astepta... 
A fost o vreme seceta in tara, 
Livezile pe dealuri se uscara, 
Padurile ardeau adanc pe cer, 
Si iarna fu senina si cu ger.
 In mine miezul alb statea-n nestire, 
El nu-si pierdu puterea de rodire. 
Ca ceara-n uscaciune m-am topit, 
Dar lacrimi izvorand, m-au racorit.
 Si lacrimi dupa lacrimi se-nsirara,
 Urzind manoase ploi de primavara. 
Crengi mari, cu blanda floare, au crescut 
Din miezul samburelui meu de lut.
 Si nu stiu cum sa Te numesc, Iubire:
 Parinte, frate, domn, prieten, mire... 
Caci sa vorbesc cu mestesug nu stiu, 
Dar parca, Doamne, Mama-mi esti si Fiu.

Înflacarat de Tine....

De-as fi tarat afara din cetate,
ca Stefan si ca el sa fiu ucis,
atat cat inca inima mea bate,
Isus, nu-Ti voi calca Cuvantul scris.

De-as fi batjocorit in gura mare,
de toti acei ce viata-mi urmaresc,
atat cat inca voi avea suflare,
Isus, mai mult de Tine m-alipesc!

De-as fi inchis si pus sub cruda paza,
si-n intuneric de mormant de-as sta,
atat cat inca mintea-mi este treaza,
Isus, eu nu renunt la calea Ta.

De-as fi de cei mai dragi dat parasirii,
si ne-inteles si-nvinuit de-as fi,
mi-as ineca in lacrimi dorul firii,
dar Adevarul Tau nu-l voi jertfi!

Ci vreau mai mult cu-ntreaga mea fiinta,
cat timp voi pribegi pe-acest pamant,
sa pot ramane-n unica credinta,
descoperita-n viul Tau Cuvant!

Si-nflacarat de Tine prin iubire,
sa-Ti nalt slavitu-Ti Nume tot mai sus,
caci Tu-mi esti Adevar si Mantuire,
si Tu, credinta, pentru veci, Isus!

o floare rară

Dragostea e-o floare rară
însă e şi o comoară,
cine-o are-i fericit
şi-n viaţă-i împlinit.

Dragostea de Dumnezeu,
de Cuvânt, de Fiul său-
cine-o are radiază,
prin văzduhuri lin planează.

Dragostea e bunătate,
e iubire şi dreptate.
Dragostea e chiar răbdare
şi lumină arzătoare.

Dragostea e adevăr
pentru lucruri ce nu pier.
Dragostea e simplitate,
şi chiar amabilitate.

Că dragostea dă aripi știu;

Și că e oarbă eu cunosc.

  Că dă belșug de bucurii;

 Și zâmbete și nostalgii .

Câ-aduce zâmbet de copii 

Și flori și stropi și melodii.

 Că  aduce minte orișicui 

Acolo unde moarte nu-i.

 dar, știu acum că;

 Dragostea te rupe 

Chiar de viața ta.

 Te umple de durere 

Și chiar de frumusețe.

 Te vindecă de răni 

Și te-nvelește-n ploi 

În ploi de fericire ;

Și lacrimi și iubire

 Și-n ciuda a tot,

 Ce e ea; -tot frumoasă  e !

Cu plâns ,durere, moarte

 Și chin neinchipuit... 

Aduce împlinire 

Și asta-i de dorit!

sa Te urmam mereu pe Tine

Noi Te urmam cu dor Isuse
fiindca Te iubim mereu
De-ntampinam cantari sau jale
noi vrem sa mergem pe-a Ta cale
si cand e-usor si cand e greu.

Fiindca Te iubim, Isuse
vrem sa-Ti urmam neincetat
vrem neincetat intreaga viata
sa Te marturisim pe fata
traind curati cu-adevarat.

Ne-asteapta-aici necazuri multe
noi stim aceasta, ca ne-ai spus,
Dar vrem prin ori si ce suspine
sa Te urmam mereu pe Tine
ajuta-ne Iubit Isus.

versuri rostite in gand

tu, dor nesecat de-amintiri,
roua pe iarba in vai,
soare frumos zambitor,
cer fara nori.
tu, vifor in suflet si-n gand,
plans cu suspine la greu,
dor de poveste acum,
sufletul meu..
tu,  ploaie curata de dor,
dulce-alinare mereu,
fulger puternic de foc,
tu, gandul meu..
tu,  versuri rostite in gand,
versuri citite plangand,
versuri alese de dor,
tu, visul meu....!

Mi-aduc aminte,

Mi-aduc aminte, o, mi-aduc aminte,
De tinerețea ta, când Mă urmai
cu lacrimi și fior, fără cuvinte,
și gata, viața însăși să Mi-o dai...

M-ai fi urmat, departe sau aproape,
într-un mănos sau fără apă loc...
M-ai fi urmat, de-aș fi cerut pe ape...
M-ai fi urmat, de-aș fi cerut, și-n foc...

Într-un pământ uscat și fără apă,
ți-eram Izvor și Hrană și Umbrar...
Eram Eu Însumi Cel ce te adăpă
și îndeajuns ți-era cerescul har...

Și nu doreai nici hrană și nici haină,
nici casă, nici averi, nimic prea mult.
Pe-atunci, a propășirii tale haină
era să fii cu Mine ne-ntrerupt.

Suprema bucurie,  rugăciunea,
cântarea-n umbra sfintei părtășii.
Zadarnic te chema afară Lumea.
Erai zdrobit de mila ei.
Mai știi...?

În cămăruța-nchisă pentru Lume,
în care stam de vorbă fără grai,
te dezmierdam cu negrăite nume,
iar tu...fără cuvânt Mă adorai...

Dorința Mea ți-era suprema lege.
Ce fericire-n împlinirea Sa!
Erai copilul Meu.
Eu - Domn și Rege.
Desăvârșită-a fost umblarea ta!

Aveai atâta-ncredere în Mine,
țâșnită din iubirea ta dintâi!
Cum aș putea să nu-Mi aduc aminte,
când azi, cu Mine-așa puțin rămâi!

Azi ai pierdut și golu-acela mare
ce decupa în tine chipul Meu
și te-ai pornit la marea căutare...
Te-ai săturat să fii înalt mereu,

Te-ai săturat de binecuvântare.
Ți-e dor să cazi, să cauți în zadar
Ți-e dor să-nalți din când în când altare,
să arzi spre alții, însuți, pe altar.

Dar nu ți-e dor de slăvile divine
în care-ai fost în totul împlinit...?
Nu-ți este dor, cum Mie Mi-e de tine?
De-ai ști cât Har ai încă de primit.

Așa-mi vorbi Isus prin Ieremia,
ținând în mână ramul de migdal
și când și-a șters o lacrimă, mânia
s-a ridicat în mine ca un val:

Cum am putut s-ajung atât de rece?
Cum am putut să nu Îl mai ador?
O, Doamne, pe alături nu mai trece!
Mi-a fost de Tine-atât...atât de dor!