Felul în care vezi lumea determină ce va fi lumea pentru tine.
Aşadar, nu căuta să-i schimbi pe ceilalţi sau lumea din jurul tău!
În schimb, uită-te la tine!
Priveşte-ţi convingerile şi vei vedea unde e nevoie să te deschizi.
Priveşte în inima ta şi vei şti unde anume e nevoie să aduci Iubire.
Adevărul este că nu putem fi fericiţi alături de o altă persoană dacă nu suntem fericiţi cu noi înşine.
Dacă îţi place cine eşti, a fi cu altcineva nu este decât o extensie a propriei fericiri.
Însă, dacă nu te placi pe tine însuţi, a fi cu cineva nu face decât să îţi exacerbeze starea de nefericire.
Decizia de a intra într-o relaţie de parteneriat nu trebuie să se bazeze pe dorinţa de a evita să te priveşti pe tine însuţi, ci pe consimţirea de a intensifica acest proces. Atunci când trăieşti lângă alţi oameni este foarte probabil să aibă loc o declanşare reciprocă a rănilor nevindecate. Nu este nici plăcut şi nici simplu să devii conştient de părţile nevindecate.
Decizia de a intra într-o relaţie de parteneriat nu trebuie să se bazeze pe dorinţa de a evita să te priveşti pe tine însuţi, ci pe consimţirea de a intensifica acest proces. Atunci când trăieşti lângă alţi oameni este foarte probabil să aibă loc o declanşare reciprocă a rănilor nevindecate. Nu este nici plăcut şi nici simplu să devii conştient de părţile nevindecate.
Oricum, este o etapă necesară a călătoriei către reîntregirea spirituală.
O relaţie seamănă cu o escaldare a Everstului. Îți cere cele mai mari eforturi ale intreg organismului tău, ale conştientului până ce te urca la lumina cele mai înalte culmi a iubirii divine.
Cine nu este dispus la o confruntare în profunzime cu ele, îşi pune sub semnul întrebării dorinţa de a fi într-o relaţie apropiată cu cineva.
Cine nu este dispus la o confruntare în profunzime cu ele, îşi pune sub semnul întrebării dorinţa de a fi într-o relaţie apropiată cu cineva.
cel ce dăruieşte iubirea ştie întotdeauna când şi cui să dea darul.
Nu e nimic complicat în actul iubirii.
Totul devine complicat numai atunci când cineva începe să țină iubire pentru el
– iar atunci, ceea ce oferă nu se mai poate numi iubire. Cel ce se iubeşte pe sine însuşi nu se teme să fie singur. Căci a fi singur este un prilej de a te iubi şi de a te accepta tot mai profund.
Se simte el nevrednic, dacă cel iubit îl respinge?
Se autocompătimeşte şi se retrage din lume, sau se adânceşte el în căutarea unui înlocuitor?
Nu.
El continuă, pur şi simplu, să respire şi să-şi extindă iubirea, la fiecare pas al experienţei sale.
Cel care se iubeşte necondiţionat nu iubeşte pe fragmente şi cu intenţii ascunse.
El nu caută pe cineva special pe care să-l iubească, ci iubeşte pe oricine care se află în faţa sa.
O persoană nu este mai demnă sau mai nedemnă de iubirea sa decât alta.
Când trăieşti Iubirea reală, nu te mai simţi separat de alţii.
Pierzi orice aspect al identităţii tale care îi respinge pe alţii.
Te deschizi spre o realitate mai vastă :
– pe care o creezi împreună cu alţii, prin încredere reciprocă.
Judecata încetează şi acceptarea domneşte!
Nu te poţi apropia de cineva fără să te confrunţi cu tine însuţi!
