Biblia nu vorbeste niciodata despre harul lui Dumnezeu ca ne compenseaza deficientele-ca si cum mantuirea ar consta intr-o anumita cantitate de fapte bune( chiar si o cantinate variabila de fapte bune) plus o anumita cantitate din harul lui Dumnezeu.
Toti,sfantul la fel de mult ca pacatosul, avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Cel mai constiincios, ascultator si muncitor crestin are nevoie de harul lui Dumnezeu la fel de mult ca si cel mai incapatanat,destrabalat pacatos. Fiecare dintre noi avem nevoie de acelasi har. Pacatosul nu are nevoie de mai mult har ca si sfantul, nici crestinul imatur mai mult decat misionarul. Avem toti nevoie de aceeasi masura de har pentru ca "rata" faptelor noastre bune este scazuta si lipsita de valoare inaintea lui Dumnezeu. Iata un principiu spiritual privind harul lui Dumnezeu: Pana la limita la care te agati de vestigii ale propriei neprihaniri sau la care iti pui increderea in propriile realizari spirituale, pana la acea limita nu traiesti prin harul lui Dumnezeu in viata ta. Acest principiu se aplica atat in mantuire cat si in trairea vietii de crestin. Harul si faptele bune(adica faptele facute ca sa castigi favoare lui Dumnezeu) se exclud reciproc. Nu putem sta, ca sa zicem asa, cu un picior pe harul lui Dumnezeu si cu un altul pe propriile fapte meritorii.
Daca te increzi pana la orice grad in propria moralitate sau propriile realizari religioase,sau daca tu crezi ca intr-un anumit mod Dumnezeu iti va recunoaste oricare dintre faptele tale bune ca si merite pentru mantuirea ta, trebuie sa te gandesti serios daca tu esti crestin. Imi dau seama ca risc sa jignesc pe unii dintre voi prin aceasta afirmatie,dar trebuie sa stim clar adevarul Evangheliei despre mantuire.
