Dumnezeu mai are de spus un cuvânt în viaţa mea

În momentele de criză ale vieţii, pe lângă confuzie şi dezamăgire, vine şi un moment de evaluare, claritate şi discernământ. Sunt momente în care laşi totul baltă şi nu mai ai chef de nimic. Îţi aduci aminte de zilele bune, de clipele frumoase, de bucuriile trăite şi de succesele trecute, însă comparând lucrurile îţi spui că gloria de odinioară nu va mai fi atinsă, bucuria de altădată nu va mai fi trăită şi succesul din trecut nu se va mai arăta. Prezentul nu te entuziasmează, nu mai vezi nicio cale de ieşire, parcă totul s-a prăbuşit şi nu ţi-a mai rămas nimic…, nimic de făcut, nimic de spus, nimic de apărat, nimic de dat. Este un timp al pângerii şi al tânguielii, un timp al durerii şi al pocăinţei, un timp al meditării la ceea ce a fost, la ceea ce este şi la ceea ce nu va mai fi.
Chiar în aceste momente se vor trezi oameni care să îţi dea sfaturi, să îţi spună ce să faci şi cum să te simţi. Aceştia nu vor reuşţi să aline durerea, ci doar să o amplifice şi mai mult. Sugestia e clară; ei îţi vor oferi o alternativă să ieşi din impas şi să uiţi de sursa necazului tău, dar alternativa propusă de ei presupune renunţarea la valorile tale, la ceea ce te defineşte, la ceea ce eşti tu cu adevărat. Ei îţi oferă o soluţie temporară, un narcotic social, un compromis nedemn.

Dacă voi renunţa la ceea ce este preţios, atunci îmi merit soarta, cuvintele mele nu mai au greutate, viaţa mea nu îşi îndeplineşte scopul, acţiunile mele vor fi fără finalitate, pentru că totul are sens atâta timp cât nu îmi pierd siguranţa dată de identitatea mea spirituală, atâta timp cât nu îmi pierd idealul.

Chiar dacă datele actuale ale problemei mă arată înfrânt, eu am o speranţă de care să mă agăţ, promisiunea lui Dumnezeu, dreptatea Lui şi judecata pe care el o va face acelor persoane care s-au bucurat de căderea mea. Martorul căderii mele va fi şi martorul ridicării mele în timpul căderii lui. Se va întoarce roata. Intrumentul judecăţii va fi judecat cu o judecată care durează.
Iată de ce îmi amestec lacrimile cu nădejde, tristeţea cu rugăciune. Sunt atacat, dar nu doborât, sunt prigonit, dar nu părăsit, sunt în grea cumpănă, dar nu desnădăjduit, sunt lovit, dar nu omorât.
Dumnezeu mai are de spus un cuvânt în viaţa mea.