Timpul este circumscris si nu este ceva de sine stàtàtor.
Timpul este umplut de Dumnezeu.
Prin urmare, la fel cum Dumnezeirea Se aflà in tot spaţiul si in toatà creatura, la fel este si in orice segment de timp.
Dumnezeu este peste toate acestea: peste spatiu, peste creatura, peste timp, pentru cà El le guverneazà.
Ca sa vedem neputinta omului in comparaţie cu atotputernicia dumnezeiascà, sa tinem cont de faptul cà nici màcar cu gàndul nu putem noi, ca cameni, sa înconjuràm spaţiul spre a evalua màrimea lui, nici màcar creaturile care ne sunt làsate pe pàmànt nu le putem numàra, decàt în parte, si nimeni nu-si stie timpul exact al sederii aici, in viata pàmànteascà.
Deci nu putem fi stăpàni peste spatiu, timp si creaturi decât atàt càt ne permite ìnsusi Dumnezeu.
Astfel, pentru timpul petrecut farà folos, ne vom face cu toţii ràspunzàtori in fata Dumnezeirii.
Asta pentru cà timpul nu este al nostru, ci al Dreptului Judecător.
Dacă pentru o petrecere a tlmpului placuta lui Dumnezeu vom primi ràsplatà, este evident ca pentru o petrecere rea si plină de pacate vom da socotealà.
Pierderea timpului in jocuri, dezmàt, desfràu, ospeţe este un pàcat tocmai prin aceea cà timpul nu este in exclusivitate al nostru, ci ìi apartine lui Dumnezeu.
Cànd ai un fel plăcut de mancare, nu te repezi sa mănânci tot din oalà, asa este si cu dràmuirea timpului nostru.
Timpul inseamnà viatà, iar cheltuirea vietii din pacate este mare uràciune.
Internetul are ,,darul" de a comprima timpul.
Orele zboara, minutele ti se par secunde, si tot asa.
Unii sunt foarte atrasi de acest miraj, consideràndu-l un element forte al lumii virtuale. lar eu afirm cà este elementul cel mai de plàns.
Cineva va ràspunde pentru timpul pierdut pe chat, prin flirturi, pe canale interzise, pe site-uri deocheate, si acela nu va fi nimeni altul decàt cel care a păcàtuit.
Nu are rost să vorbim despre scurtimea zilelor noastre.
Tràim vremuri in care medicina se aflà pe cele mai inalte culmi, dar imortalitatea creste continuu.
Nu e zguduitor acest paradox?
Datori suntem, astfel, sa avem grijà de timpul nostru ca si cum am avea grijà de sànàtatea noastrà, si nu este nici o exagerare cà, dràmuind bine timpul, dăruim sanatate sufletului nostru.
Dacà petrecem tot timpul in pacate, atunci se vor surpa si sufletul si trupul.
Pierderea vremii pe Internet, in ceea ce generic se numeste ,,distractie", este un afront direct adus lui Dumnezeu.
Dacà Internetul ar fi fost de asa mare trebuinţà, I-ar fi fost greu lui Dumnezeu sa il facà inginer pe Adam si aceasta sa stàpàneascà si peste unealta asta de pierzanie?
Nu se observà, oare, cà, cu càt avem tehnică mai sofisticata, singuràtatea ne acaparează si mai mult?
Asta pentru cà vrem relatii virtuale, camere video peste tot, lumi imaginare.
lubirea care se naste pe Internet este - aproape ìntotdeauna - o iubire surogat, nu o iubire deplina.
Pentru ca dacà dragostea serveste poftelor, atunci Dumnezeu nu mai incape in aceasta relaţie.
La polul opus, dacà iubirea are scopuri nobile (cum ar fi ìntemeierea unei familii si nasterea de prunci), atunci Dumnezeu va cobori in viata ta si vei inţelege farà prea mult efort càt de viclene sunt aceste masinàrii virtuale care obisnuiesc sa ràpeascà vieţii reale şi tot ce este mai frumos.
Nelucrarea este o pedeapsà pentru cel care o adopta.
Nevoia de Dumnezeu il va ajunge din urmà, càci oricàtà ràutate ar avea omul in el, tot va ajunge la întrebarea fireascà:
- dacà a facut sau nu, in viata sa, ceva bun si pentru suflet?
Nepriceput sunt in a va spune ce sa faceti cu timpul vostru, de aceea ma duc direct la Màntuitorul nostru lisus Hristos, la ìntelepciunea Duhului, care ne-a vorbit prin El, si la bunàtatea Tatàlui, cà ne-a ìnvrednicit prin ìntruparea Fiului sa auzim asemenea cuvinte.
Isus Hristos a propovàduit in multe feluri.
Prin viata Sa curata, sfàntà si smerită.
Prin gesturi, lacrimi, sacrificiu.
Prin vindecàri si iertarea pàcàtosilor, prin iertarea celor ce au gresit fata de El.
Prin pilde de o frumusete a ìntelepciunii farà seaman.
Prin ascultare.