Noi alergăm înaintea Lui și oferim un verset care împunge ca o lance.

O inimă deschisă sau o inimă împietrită faţă de alţii?

Cristos mijloceşte pentru noi.

DuhulSfânt  mijloceşte pentru sfinţi.
Romani 8:34

Avem oare nevoie de un argument mai puternic decât acesta pentru a deveni mijlocitori: 

Cristos „trăieşte pururea ca să mijlocească”; 

Duhul Sfânt mijloceşte pentru sfinţi.

 Trăim noi într-o asemenea relaţie cu semenii noştri, încât să facem lucrarea de mijlocire ca nişte copii ai lui Dumnezeu învăţaţi de Duhul Său? 

Să începem cu împrejurările în care ne aflăm

 – casele noastre, afacerile noastre, ţara noastră, criza actuală care ne atinge atât pe noi, cât şi pe alţii

 -suntem noi copleşiţi de aceste lucruri?

 Ne scot ele din prezenţa lui Dumnezeu, nelăsându-nc timp pentru închinare?

 Dacă e aşa, haideţi să ne oprim şi să intrăm într-o astfel de relaţie vie cu Dumnezeu, încât relaţia noastră cu alţii să poată fi menţinută pe linia mijlocirii prin care Dumnezeu realizează minunile Lui.

Ai grijă să nu o iei înaintea lui Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a face voia Lui.

 Noi alergăm înaintea Lui implicându-ne într-o mie şi una de activităţi şi, în consecinţă, devenim atât de împovăraţi din cauza oamenilor şi a greutăţilor, încât nu ne mai închinăm Domnului, nu mai mijlocim.

 Dacă povara şi apăsarea vin asupra noastră şi noi nu ne aflăm într-o atitudine de închinare, ele vor produce în sufletul nostru nu numai împietrire faţă de Dumnezeu, ci şi descurajare. 

Dumnezeu aduce mereu în calea noastră oameni pentru care nu avem nici o afinitate şi, daca nu trăim într-o atitudine de închinare în faţa lui Dumnezeu, tendinţa naturală este să-i tratăm fără dragoste, să le oferim un verset care împunge ca o lance, să le dăm un sfat dojenitor şi să-i lăsăm.

 Un creştin fără inimă trebuie să fie o cumplită întristare pentru Domnul nostru.

Trăim noi astfel, încât să putem mijloci împreună cu Domnul nostru şi cu Duhul Sfânt?