Degeaba am muncit....

 Eu Mă gândeam: ,Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos Mi-am istovit puterea. Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.  Isaia 49:9
Am fost întrebată:

-tu chiar niciodată nu-ți pierzi credința?

Oridecâte ori te aud vorbind parcă ești setată și poate că e un dar, dar eu nu pot să fiu așa.
Nu țin neapărat să spulber iluzia unora care dacă mă văd sau mă ascultă azi, au impresia că m-am născut cu Scriptura în mână și cu lauda pe buze, iar firii mele îi place să fiu văzută bine.

Totuși îmi place să cred că după atâta vreme nu mai trăiesc după cum îmi comandă firea, așa că am să spun lucrurilor pe nume ca să se înțeleagă că nimic nu vine fără muncă și fără julituri. 
 Când am hotărât să merg pe calea asta nouă habar n-aveam cu ce se mănâncă, doar că sora mea părea așa de entuziasmată încât m-a fermecat.

Cu o zi înainte să intru în apa botezului, tremuram și plângeam pe balcon cu țigara în mână în timp ce îmi repetam într-una  ești o ipocrită!

Încercam să citesc Scriptura dar mă plictisea de moarte și de cele mai multe ori nu înțelegeam nimic măcar că participam la studiul inductiv al Scripturii. Uram să mă rog și dacă eram într-un grup și știam că îmi vine rândul să mă rog îmi compuneam o rugăciune folosind cuvinte pe care le auzeam la alții dar care nu însemnau nimic pentru mine și mereu răspundeam doar ce voiau ceilalți să audă.

Starea asta nu a durat mult, dar totuși a existat iar când a devenit totul real și am început să pricep Scripturile și mi s-au mai deschis ochii, am înțeles doar ce distanță imensă am de parcurs.
Am căzut de mai multe ori decât știu să le număr.

 Mi-am pierdut din vedere scopul de tot atâtea ori cât mi-am fixat un scop.

 M-am dărâmat cu lucruri de mirat și am obosit mai rău decât un bătrân sătul de zile.

 Am uitat cuvinte pe care mi le-am scris pe toți pereții doar să le țin minte. Aveam momente în care Îi spuneam Domnului  că Îl iubesc din inimă și că El e tăria mea, doar ca a doua zi să mă răzvrătesc pentru nimicuri pe care le credeam importante.

 I-am promis Domnu lui  lucruri pe care nici după aproape atăția  ani nu am reușit să le împlinesc.

Mi-am întărit credința doar ca să ajung să mă pierd cu firea în fața unor munți pe care îi vedeam prea înalți.

Am ajuns să cred erezii și să proclam închipuiri și a trebuit să mă întorc de unde am pornit de nici nu mai știu câte ori.
Inconstantă. Uitucă. Fricoasă de multe ori și înfrântă de și mai multe ori de propria-mi fire. Nestatornică.
Dacă te-ai fi uitat la începuturile mele de cele mai multe ori ai fi spus :

-fata asta degeaba a crezut în Împăratul Slavei!

 Dacă cineva ar scoate din contextul vieții mele doar anumite perioade, ar fi fost îndreptățit să mă creadă pierdută sau doar încă una din o mare mulțime care au început dar n-au reușit să sfârșească.
Nu știu de câte ori a mers vrăjmașul meu înaintea Domnu lui ca să-I arunce în față degeaba ai plătit așa preț pentru ea!

Degeaba ai muncit!

Degeaba Ți-ai istovit puterea!.. și ar fi fost îndreptățit ca să-l creadă... dar n-a făcut-o.
S-a prins de mine nebunește, cu o dragoste ce întrece orice pricepere sau putere de a o reda în cuvinte și S-a încăpățânat să nu mă lase.

 Dacă eu devenisem expertă în a mă pierde, El mi-a arătat de fiecare dată că e expert în a mă găsi oriunde.

Dacă eu devenisem expertă la a renunța, El mi-a arătat că e expert în a duce la capăt orice începe.

Dacă mi se dusese vestea în lumea spirituală cu sunt necredincioasă, vestea că El e credincios a ajuns până la mine!
Nimic nu I-a fost ușor ca să mă aibă!

Toate I s-au împotrivit și toate  I s-au pus în cale să-L oprească să mă aibă. Toate stăteau cu degetul întins înspre mine ca să-L convingă că sunt un caz pierdut.

Dar El nu știe să piardă.
 A pus în cumpănă tot ce eram și mai ales ce nu eram și dacă merita tot efortul Lui...

Și cu toate că-L istovisem cu păcatele mele și-L obosisem cu necredința mea, S-a uitat țintă la Tatăl a cărui inimă suferea după mine și a declarat că deși pare în zadar, răsplata Lui pentru tot ce făcea pentru mine este în Cristos.
Așa voință are Răscumpărătorul, Stăpânul și Iubitul meu!
Și nu pentru că eu sunt vreun zmeu, ci pentru că am fost născută din nou nu din voia firii mele, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu...

Sânge din Sângele Lui, natură din natura Lui și încăpățânare din încăpățânarea Lui, am mers mai departe pe cale. Eu am moștenit de la El incapacitatea de a înțelege renunțarea.

 Eu nu am moștenit doar viața veșnică ci am moștenit și voința Lui și eu nu m-am luptat degeaba și nu mă lupt degeaba!

La fel cum El S-a istovit pentru mine chiar și atunci când toți și toate îi strigau că e în zadar, la fel mă storc de puteri pentru El dacă e nevoie, pentru că știu că exact așa cum eu am nevoie de toată credința să merg după El pe un drum pe care nu văd nimic, la fel a avut El nevoie de credință că munca Lui în mine nu va fi în zadar... !