cine atinge iubirea

....şi dacă tentativele, ar putea să ascundă eşecul. şi-ai şti cum să te muţi dintr-o împlinire în alta.

 şi ai lega bucuriile, le-ai împleti şi ai rămâne într-o atârnare consternată descoperind că bucuria continuă nu e deloc fericire. 

ai înţelege că tentativa precede eşecul, că eşti cu atât mai bun cu cât greşeşti mai mult, că preferi ridul adus de un suspin repetat dar ferice, în locul unui râset adânc şi lipsit de sens; 

doar că, într-un mod complet lipsit de logică, ajungi să faci teribil de des exact ce nu preferi.
nu că ar fi din cale afară de neobişnuit să se întâmple aşa; 

într-o oarecare măsură, omul e definit de această ciudată modalitate de a-şi înşela propriul eu; 

câteodată treaba asta se transformă într-o cale de salvare, profund legată de divinitate.
frumosul. poate cea mai puternică formă generatoare de atracţie. 

încadrat pe o paletă atât de întinsă încât de multe ori se întâmplă ca frumosul unuia să fie urâtul altuia. 

în bolnăvicioasă dependenţă de sentimente, trăiri de moment sau închipuiri visătoare. greu de dedus, greu de descris, greu de generalizat. 

frumosul a existat ca şi concept înainte ca cineva să-i fi ales litere şi cuvânt; 

în absolută armonie cu naturalul. 

profund zdruncinat de intervenţiile bruşte, dramatice care deşi par a-i mări amploarea, îl seacă, transformându-l într-o geneză a plictisului.
actul creaţiei. 

spaţiul vast dintre misterul incipient şi epilogul tăgăduit.

 omul creat pentru a crea. 

ori fără a crea, omul pierde poate cea mai frumoasă asemănare cu divinitatea. 

actul creaţiei inspiră, adună, zămisleşte vise.

moartea înseamnă absenţa actului creator.
iubirea. 

catalizatorul decisiv al tuturor acţiunilor umane. 

dobândită te transformă, oferită transformă. sfârşit al tuturor pledoariilor, cine atinge iubirea priveşte viaţa într-un fel atât de simplu încât devine extraordinar de complex: fie iubeşti, fie nu.