marți, 29 octombrie 2013
Te chem la închinare
Și totuși ziceau Lui Dumnezeu:
-„Pleacă de la noi. Nu voim să cunoaștem căile Tale.”
Iov nu a putut înțelege de ce prietenii lui nu vedeau lucrurile cum le vedea el.
Și el și prietenii lui erau mirați de ce oamenii răi o duceau bine și mureau în liniște, iar neprihăniții sufereau, aparent fără motiv.
Oamenii din vremea lui Iov erau aroganți și-I spuneau Lui Dumnezeu să plece de la ei, căci nu doreau să știe căile Lui.
Oamenii răi descriși de Iov, erau un fel de atei care nu aveau nevoie de Dumnezeu, dar nu negau existența Lui.
Ateii de azi neagă existența Lui Dumnezeu, dar la necaz ar vrea ajutorul Lui.
Cei de atunci, credeau că Dumnezeu există, dar nu doreau ca El să se amestece în viața lor.
Oh, câți creștini din zilele noastre trăiesc ca ateii din vremea lui Iov!
Ei nu-I zic Lui Dumnezeu să plece de la ei, dar căile Lui nu le aleg.
Acest ateism practic este răspândit mai mult decât ne dăm seama.
Foarte mulți creștini trăiesc ca și cum Dumnezeu nu există.
Nu, ei nu spun că nu vor să cunoască căile Lui Dumnezeu, dar nu își fac timp să le învețe.
Căile Domnului nu sunt grele, dar trebuie știute.
Ele sunt descrise în Cuvântul Lui Dumnezeu, Cuvânt care trebuie citit și pus în practică în fiecare clipă a vieții celor credincioși.
Cei credincioși nu au activități religioase, pe lângă viața seculară, ci toată viața lor este o închinare înaintea Lui Dumnezeu.
Lucrul lor, activitatea lor, absolut totul este pentru slava Lui Dumnezeu.
Iov a trăit când nu era Biblie, ci doar revelație directă de la Dumnezeu, și vedem că a știut bine de tot căile Lui Dumnezeu pentru viața lui.
Dumnezeu a declarat că Iov a fost neprihănit, curat la suflet, se temea de Domnul și se abătea de la rău.
Dumnezeu a contat pe el și nu a fost înșelat.
Iov a rămas tare în hotărârea lui.
Nu a înțeles de ce o duc mai bine cei care-L elimină pe Dumnezeu din viața lor, dar asta nu a fost păcat, ci doar o neînțelegere.
A înțeles el mai târziu că nu o duc chiar așa de bine cei care-L elimină pe Dumnezeu. Aparent, aceștia au o viață mai bună, dar să nu îi invidiem și să nu dorim viața lor. Oricât de bună ar fi, fără Dumnezeu viața lor duce la moarte veșnică.
Oricât de grea ar fi viața celor ce aleg căile Lui Dumnezeu, sfârșitul este glorios.
Să ne rugăm Domnului pentru cei care resping căile Domnului, ca Domnul să-i întoarcă la El.
Să ne rugăm pentru cei care se numesc creștini, dar nu aleg căile Domnului.
Să cerem Domnului putere ca zi de zi să umblăm pe căile Lui cu credincioșie.
Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile
El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului, şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.