sâmbătă, 10 august 2013

Cum sunt priviţi acum fiii Sionului,



Mă gândesc cu bucurie la starea apostolilor si la credinţa lor, a celorlalţi crestini în sir, până la martirii care au fost exterminaţi în arenele romane. Erau cu veselie pe faţă si în inima lor era bucurie, culoarea lor era culoarea lui Dumnezeu,alb ca laptele si veselia se manifesta pe feţele lor: cântau si se bucurau. Erau ca aurul curat, curăţit prin foc.


„Vai! cum s-a înnegrit aurul, si cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele sfântului Locas pe la toate colţurile uliţelor! Cum sunt priviţi acum fiii Sionului, cei alesi si preţuiţi ca aurul curat altă dată, cum sunt priviţi acum, vai! Ca niste vase de pământ si ca o lucrare făcută de mâinile olarului! Chiar si sacalii îsi apleacă ţâţa si dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struţii din pustie. Limba sugătorului i se lipeste de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.Cei ce se hrăneau cu bucate alese, lesină pe uliţe. Cei ce fuseseră crescuţi în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi! Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea. Voivozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai rosu decât mărgeanul; faţa le era ca safirul. Dar acum înfăţisarea le este mai negricioasă decât funinginea; asa că nu mai sunt cunoscuţi pe uliţe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul“(Plângerile lui Ieremia 4:1-8).
Powered By Blogger

Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului, şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.

visteria inimii

ogorul evangheliei