.Sunt o călătoare

Sunt o călătoare
De ce în fața încercării
Mă simt atât de slab-acum
Și parcă-i tot mai greu pe cale
Și nu mai văd lumini pe drum...
Amarul curge fără preget,
De dimineața până-n noapte
Și dinspre Tine drag ISUSE
Aud tot mai puțin, doar șoapte...
Deși tot plâng și-ades mă tângui
Mai greu îmi plec genunchii Doamne
Și văd că umăru-mi coboară
Spre-a bătrâneții grele toamne.
Pe fruntea mea s-adună norii
Unei tristeți ce mă apasă
Atât de mult, c-aș vrea ISUSE,
Să vii și să mă iei acasă...
Nu mai găsesc așa plăcere
În tot ce astăzi mă-nconjoară
Mă simt ca o străină Doamne
Pierdută pe-un peron de gară...
Și tot aștept și nu mai vine...
Și plânsul mi se țese-n glas...
Până ce trenul o s-apară
Nu știu cât timp a mai rămas.
Pe lângă mine trec agale
Glumind pe negrele cărări
Indiferenți, cei ce n-așteaptă
Un tren care să-i ducă-n zări...
Mi-s pumnii plini de lacrimi Doamne
Și de-i golesc, se umplu iar...
Căci din adâncul meu răzbate,
Recunoștința...pentru HAR...
Încrezătoare stau și-aștept
Azi mai ușor, mâine mai greu,
Dar port în mine-ncredințarea
Că-L voi vedea pe... Dumnezeu...
Abia acolo sus în slavă
EL va privi spre pumnii mei,
Și palmele-I ce-au fost străpunse,
Vor șterge lacrima din ei...