Nu-i mai mare sarbatoare.....

Meditând la a  Sa Ta-ntrupare,
La tot ce a însemnat,
Am încondeiat în versuri,
Ce nu s-a mai spus vreodat.
Am aflat cu bucurie ca s-a scris mult despre stea,
Despre îngerii ce-n glorie an cântat nasterea Sa.
Despre magii de departe, despre darurile lor,
Despre ura de aproape, despre umilii pastori,
Multi au cântat dedicarea sfintilor, umili parinti,
Criticat-au nepasarea preotilor ,,supersfinti”.
Scrise-s multe si frumoase, si se scriu mereu, mereu,
Însa nimeni n-a scris, Doamne, 

Cum a fost ,,Craciunul meu”.
Într-o zi, nu o zi mare, am vazut ca-s pacatos,
Am simtit atunci nevoia, dupa harul lui Hristos.
Am privit spre El cu ruga sufletului ce-mi ofta,
Implorând în umilinta

-,,Doamne, da-mi iertarea Ta”.
Ce adânca bucurie am simtit atunci îndata,
Inima din grea robie s-a simtit eliberata.
Am gustat a Lui iertare… 

Si de-atunci eu cant mereu,
Nu-i mai mare sarbatoare,

Cum a fost ...Craciunul meu!