tata se roagă

Când tata se roagă, el nu foloseşte
Cuvinte rostite mereu la amvon;
Vorbeşte de lucruri diverse, fireşte,
Dar toate sunt altfel;şi vorbe şi ton.

Când tata se roagă la dânsul acasă
El vine la Domnul cu multe nevoi;
Dar tot ce-l frământă şi tot ce-l apasă
Mai mult decât toate atunci, suntem noi.

Când tata se roagă, în casă-i tăcere;
Ce calm, ce-adâncime îi tremură-n glas!
Noi ochii ne-nchidem şi până-n unghere
Se-aude bătaia bătrânului ceas.

Când tata se roagă, el basme nu spune
Îi ies de pe buze cuvinte fierbinţi,
Rugându-L pe Domnul să fac-o minune
Să-i fie băieţii mai buni, mai cuminţi.

Când tata se roagă mereu îşi arată
Dorinţa aprinsă ce-o poartă în piept:
Să nu se mai certe ai săi niciodată
Să umble cu teamă pe drumul cel drept.

Când tata se roagă, simţim o putere
De sus cum coboară precum un şuvoi
Şi-n inima noastră se naşte-o durere
Că tatei dureri, îi producem şi noi.

Când tata se roagă, pricepi şi tu, frate,
Că poate-i şi el uneori supărat,
Că nu i se face întruna dreptate,
Că multe necazuri spre el se abat?

Dar tata se roagă şi iarăşi se roagă,
Suspină şi geme, şi cere-ajutor;
Şi dacă se roagă de-o viaţă întreagă
Să fie acesta un lucru uşor?!

Da, tata se roagă! Deşi câteodată
Noi nu înţelegem cuvintele lui,
Îi strângem puternic mâna de tată,
Căci alta mai caldă, mai gingaşă nu-i.

Ssst! Tata se roagă! Cu zarva e gata!…
Dar mâine intrând în al Slavei Palat,
Păstrăm amintirea eternă că tata,
O viaţă întreagă cu foc s-a rugat.