În căderile noastre, ne grăbim de multe ori să aruncăm vina pe seama ispitei, ca ademenindu-ne din afară.
Apostolul Iacov ne povățuiește, însă, să privim cu atenție mai întâi înlăuntrul nostru (Iacov 1:14).
De la căderea în păcat a primei perechi de oameni, Ispititorul și-a stabilit un cap de pod în inima tuturor descendenților lor, având la îndemână o pârghie eficientă, pe care nu ezită s-o acționeze. Numai în Christos el n-a putut găsi pârghia de care avea nevoie, ca să-L abată de la voia Tatălui. Înaintea Lui a trebuit să înceapă cu începutul. Isus mărturisea înaintea ucenicilor, ”El n-are nimic în mine” (Ioan 14:30).
Dar, de oriunde ar veni ispita, dinlăuntru sau din afară, ea nu renunță, când întâmpină opoziție, ci revine mereu, pe alte căi și folosind alte tactici.
Despre Isus ni se spune că, ”După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat dela El, până la o vreme” (Luca 4:13), dar s-a întors mereu, folosindu-se de oameni (Matei 16:1; 22:18, 35; Ioan 8:6), uneori chiar de ucenici, ”Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva!” (Matei 16:22-23), și L-a urmat până la cruce (Matei 27:39-43).
Desigur, diavolul nu se prezintă în persoană la fiecare din noi. Cel mai adesea se folosește de agenți umani. Iar noi, la rândul nostru, nu suntem scutiți de primejdia de a deveni uneltele sale. Isus a strigat un avertisment teribil, la care bine facem dacă luăm seama, ”Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!” (Matei 18:7). Unii oameni devin, fără a fi conștienți, vehicole ale ispitei (ca Petru), alții preiau rolul de ispititor, fie din proprie inițiativă, fie manipulați de alții (ca Dalila).
Ispita își are nuanțele și treptele ei. Când Filistenii au căutat să-l biruiască pe Samson, au lucrat prin Dalila, o femeie care s-a dovedit versată și insistentă. Ea ”îl necăjea și-l chinuia în fiecare zi cu stăruințele ei”, până când Samson a cedat și, după ce ”l-a adormit pe genunchii ei”, a dat în mâinile călăilor pe omul care o iubea.
Una din condițiile reușitei ispitei este să detecteze slăbiciunile celui vizat, sau să blocheze sursa puterii lui. Este vital să ne cunoaștem pe noi înșine, să dregem breșele în zidul nostru de apărare și să rămânem conectați la sursa ajutorului.
Legea revelează păcatul, dar n-are putere să-l prevină (Romani 8:3), efectul ei fiind contracarat de firea pământească.
Porunca îmi spune ce să nu fac, dar nu-mi dă puterea necesară să biruiesc ispita.
Cât despre jertfele prescrise de Lege, ele sunt un remediu aplicat după săvârșirea păcatului. Mai mult, toate aceste lucruri capătă valoare numai când sunt acceptate prin credință. Credința activează Legea, Jertfele și Promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu și tot ea mijlocește biruința (Evrei 11), după ce mă face conștient de situația mea disperată. Dar ajutorul îmi vine numai prin Duhul Sfânt.
Numai ”legea Duhului de viață în Christos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții” (Romani 8:2).
Duhul mă convinge, prin Cuvântul revelat, de starea mea păcătoasă și nevoia de salvare.
Duhul îmi dăruiește viață prin nașterea din nou.
Duhul împlinește în mine cerințele Legii (8:4-5), când ascult de îndemnurile Lui (8:4).
Duhul îmi dă putere să reprim faptele trupului (8:13).
Prin Duhul aparțin lui Christos și devin un om duhovnicesc (8:9)
. El este garanția învierii mele viitoare (8:11).
Călăuzirea Duhului mă definește ca fiu al lui Dumnezeu (8:14-16).
Duhul lucrează în mine roadele Sale (8:23).
Duhul mă învață cum să mă rog și mijlocește pentru mine după voia lui Dumnezeu (8:26-27).
Toate aceste lucruri, și multe altele, pe care Duhul le face pentru mine, nu-mi dau dreptul să trăiesc oricum (1 Corinteni 6:19).
Fiind beneficiarul unor lucrări atât de mărețe, săvârșite de Duhul în favoarea mea, mă străduiesc, prin ascultare, să onorez harul Său.