Pavelţi-a spus că Dumnezeu ţi-a iertat păcatele şi El poate face aceasta bazat pe faptul că Domnul Isus Hristos Şi-avărsat sângele.
Dumnezeu nu se mai uită la păcatele tale.
El te priveşte acum ca pe o persoană neprihănită, cape cineva care are dreptul să-I aparţină.
Nu mai rămâne nimic care ar putea să-L împiedice pe Dumnezeu să teaibă lângă El.
Aceasta ar trebui să te facă să te simţi acasă la El.
Gândeşte-te încă o dată la primele două versetedin acest capitol.
Deşi nu mai ai probleme cu faptele rele care te-au ţinut departe de Domnul, tu ai descoperit probabil că eşti încă capabil să păcătuieşti.
Tu nu vrei să înjuri, să furi, să spui lucruri urâte sau să-i mai răneşti pe alţii, dar aceste lucruri apar brusc.
Cum poate fi aceasta ?
Răspunsul este:
- tu încă ai o fire păcătoasă.
Acestgând poate fi comparat cu un copac.
Dacă culegi toate merele dintr-un măr, toate fructele vor dispărea dar el tot mai rămâne un măr.
În următorul an vor creşte din nou mere.
Merele pot fi comparate cu păcatele noastre, cu faptele rele pe care le-am făcut.
Dumnezeu a îndepărtat păcatele noastre, dar rădăcina lor este încă în tine.
Iată de unde vin faptele rele.
Această rădăcină de păcat trăieşte în noi, ea este aceea care ne conducea când eram păcătoşi.
Partea care a mai rămas din acest capitol şi următoarele două capitole explică ce a făcut Dumnezeu cu păcatul, cu firea noastră păcătoasă.
Modul cum a lucrat Dumnezeu cu păcatul care locuia în tine, firea ta păcătoasă din care ies faptele rele a fost diferită de modul în care El a lucrat cu faptele rele.
De aceea tu ar trebui să-ţi acorzi destul timp pentru învăţarea acestor capitole să devină clare pentru tine. Această parte nu este simplă, dar este foarte important pentru tine să înţelegi asta, astfel încât credinţa ta să devină echilibrată şi sănătoasă.
Această importanţă este indicată de tratamentul extensiv al lui Pavel pentru acest subiect.
Pavel începe verstul 12 afirmând că păcatul a intrat în lume odată cu primul om, Adam.
Moartea a intrat prin păcat.
De aceea, moartea şi păcatul sunt inseparabile.
În Geneza 2:17, Dumnezeu a spus lui Adam:
-„Dar din acest pom….”.
Consecinţa gravă a păcatului lui Adam nu s-a limitat doar la el.
Toţi oamenii născuţi după Adam au moştenit de la el aceeaşi fire păcătoasă.
În consecinţă toţi oamenii care au trăit vreodată, cu excepţia lui Enoh şi a lui Ilie – ambii oameni salvaţi- care au fost luaţi de pe pământ fără să moară.
Nimeni dintre urmaşii lui Adam n-a rămas în viaţă.
În aceasta poţi vedea ce serioase sunt consecinţele faptelor lui Adam.
Din moment ce toţi păcătuiesc, este clar că ei sunt descendenţii lui Adam.
Dar din fericire, aşa cum următorul verset demonstrează,nu aceasta este tot ce poate fi spus.
Versetele 13-17 formează un capitol parentetic.
Mai întâi, versetele 13 şi 14 spun că nu numai iudeul s-a confruntat cu problema păcatului.
Păcatul fusese în lume cu mult înainte ca lumea să fie dată lui Israel.
Păcatul n-a început atunci.
Singurul lucru pe care Legea a fost să poruncească şi să interzică ceva.
Atât timp cât Legea nu fusese dată, tu nu puteai să încalci Legea.
De aceea tu nu puteai fi pedepsit conform Legii.
Dar aceasta nu schimbă faptul că moartea a domnit.
Adam a călcat porunca să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului şi a murit.
Toţi care au trăit în timpul scurs între Adam şi Moise au murit şi ei, chiar dacă ei nu încălcaseră vreo poruncă. Este clar că de la Adam şi prin el, păcatul şi moartea au intrat în lume.
Dar moartea şi păcatul nu au avut ultimul cuvânt. Unde asemenea lucruri groaznice au intrat printr-un singur om, Adam, a venit un alt Om (Hristos) care a făcut lucruri minunate.
Şi astfel, într-un anumit sens, Adam este un exemplu a lui Hristos care urma să vină.
Aceasta este explicat în capitolul următor.
Tu ştii evenimentele din viaţa ta sau ale altuia care au avut consecinţe pentru altcineva ?
