Un ghem de lut murdar, e tot ce ştiu că sunt,
Olarul mă frământă-n mâini şi flăcările ard;
Ard cu foc şi cu furie şi-s aspru frământat
De forma ce-o voi căpăta, sunt sigur, n-am să scap.
Visez, deci, să pot păstra nădejdi care nu pier
Şi lacrimi-mi curg ca să pot în flăcări să rezist,
Să-mi porţi durerea de-a nu şti ce-nseamnă viitor
Căci nu în vise am răspuns, ci-n mâna de Olar…
Şi lacrimile răcoresc şi focul parcă-i blând
Ajung să capăt formă şi întreb oare ce scop?
Mă-ntreb mereu, neîncetat, ce oare am să fiu?
Poate un vas frumos şi-n mâna Lui mai de folos.
Visez deci, să pot păstra nădejdi care nu pier
Şi lacrimi varsă ca să pot în flăcări să rezist
Să-mi porţi durerea de-a nu şti ce-nseamnă viitor
Căci nu în vise am răspuns, ci-n mâna de Olar…
Sunt frământat adânc, dar flăcări nu mai simt
Puterea frământării, ştiu, transformă tot ce-i rău
Arsuri mult mai adânci simt şi-acum pot să-nţeleg
Prin viaţa dată pe Calvar viaţă am şi eu
Visez deci, să pot păstra nădejdi care nu pier
Şi lacrimi curg ca să pot durerea să o port
Să-mi porţi durerea de-a nu şti ce-nseamnă viitor
Căci nu în vise am răspuns,
Aici-n mâna de Olar
Doamne, eu ţinta n-o cunosc
Dar toate Tu le ştii!
