Ajută la ceva hrănirea cu lacrimi?

Hipersensibilitatea în lucrare înseamnă pur şi simplu să simţi durerea altuia.
Înseamnă să te hrăneşti cu lacrimile acelei persoane.

Ajută la ceva hrănirea cu lacrimi?

Îl ajută pe un om să fie hipersensibil, să se expună deliberat la durerea altuia?
Da, cred că da!
Cred că ajută ca un om să îşi pună haina bocetului si sa -si înghita bucatele muiate în lacrimi pentru a duce poverile altuia.

Cel mai bun exemplu....

Nu încerca să fii un dascăl pentru soţul tău. Cea mai bună cale de a-l schimba este să îl iubeşti ca pe tine însăţi şi să îl respecţi.
2. Căsnicia este o tainăconstantădar minunată, care ne ajută să ne descoperim adevăratul eu, lumea sufletului partenerului nostru, şi să îl cunoaştem pe Dumnezeu în biserica căminului nostru.
3. Acceptă-ţi soţul aşa cum este el, cu slăbiciunile şi particularităţile lui, şi nu aşa cum ai vrea tu să fie. Familia este un teren în care ne antrenăm sufletele şi un pridvor de intrare în Rai.
4. Încearcă să îţi înţelegi soţul. Nu uita că bărbatul gândeşte cu o logică pură, în timp ce femeia gândeşte cu sentimental, cu inima.
5. Nu încerca să îţi impui punctul de vedere şi să îţi corectezi soţul. Luptă-te mai bine să te corectezi pe tine însăţi. „Dragostea trăieşte prin armonizarea contrariilor şi prin iertare.” Nu te enerva.
6. Cu credinţă, răbdare şi dragoste, toate greutăţile vieţii sunt biruite.
7. Cel mai mare duşman al vieţii de familie este egocentrismul. Nu te va salva atacul asupra soţului, ci mai degrabă atacul asupra propriului egocentrism.
8. Cel mai bun exemplu pentru copii este ca tatăl să o iubească pe mama, mama pe tata, iar copiii să îi vadă pe amândoi rugându-se şi mergând la biserică.
9. Secretul păcii din familie este să fii capabil să ierţi, să iubeşti şi să respecţi.
10. Căsătoria este „o mare Taină”, care începe în Biserică

Fiecare zi trăită fără bucurie este o pagubă de neînlocuit

 Credinciosul e un om redevenit copil. 
Știe să fie bucuros ca un copil în orice împrejurare, pe când oamenii lumii acesteia nu cunosc adevărata bucurie, chiar dacă șed pe tron și sunt înconjurați de bunătăți.
Credinciosul trebuie să se lupte până la sânge împotriva tristeții, trebuie să se smulgă din ea, căci îi paralizeză activitatea
și-i micșorează puterea de viață nouă în Hristos.
Inima creștinului calcă pe petale de trandafiri, chiar dacă poartă
o cruce grea.
Bucuria omului credincios, ca și mirosul florilor nu se nasc
dintr un suflet veșted.
Creștinismul nu privează pe nimeni de bucurie. 
Dimpotrivă, creștinismul adaugă la bucuriile curate pământești, pe cele cerești.
Fiecare zi trăită fără bucurie este o pagubă de neînlocuit.

cel mai bun prieten

Zambetul vine din inima si inainte de a ajunge pe buze trece prin suflet.
De pe buzele tale trece apoi pe buzele altcuiva..rascoleste dulce sufletul si ajunge in inima persoanei caruia i-ai zambit.

Nu subestima zambetul.
Priveste omul in ochi cand vorbesti cu el.
Este intimidant,stiu, dar daca ceea ce spui vine din inima ...ochii nu-ti sunt decat ferestre ...si oglinzi.
Nu subestima ochii nimanui.
Daca ochii iti spun ceva...sufletul persoanei iti va spune mult mai multe.
Si bune si rele...
Nu-ti fie frica sa alegi drumul cel mai greu catre implinirea dorintelor tale.
Pentru ca, daca alegi calea usoara si nu reusesti iti va fi mult mai greu sa alegi planB.
Dar daca plan B nu a functionat ,intotdeauna va exista plan A.
Respecta oamenii .
Nu conteaza de unde vin ,ce fac,ce masini conduc sau in ce case locuiesc.
Respecta omul din interior.
Acela care zambeste din inima si rade din tot sufletul.
Intinde o mana unui om care trece printr-un necaz.
Poate acel om va deveni cel mai bun prieten al tau.
Cultiva-ti prieteniile.
Nu lasa sa se ofileasca vechile relatii..
.Combina-le cu cele noi.
Aduna oamenii din viata ta cat mai des...
Dupa ani si ani nimic n-o sa conteze mai mult decat aceste momente.
Cand ai ras si cand ai plans cu prietenii adevarati.
Plangi atunci cand simti .
Nu e nimic mai frumos si mai dureros decat o lacrima pe obrazul unui barbat.
Plangi ,pentru ca intotdeauna cineva o sa-ti sarute lacrima.
Incearca sa ai "Cel mai bun prieten".
Barbat ,femeie...
TREBUIE sa ai un "prieten bun".
Vei avea momente in viata cand n-o sa ai curajul sa vorbesti nici macar cu tine insuti despre ceva.
Fii "cel mai bun prieten" pentru cineva.
Da mai mult decat primesti si daca pierzi nu dispera.
Numai cine nu pierde nu va avea sentimentul castigului.

Disciplinarea copiilor

Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicând:
-„Pentru ce faci aşa?”
Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip, şi se născuse după Absalom.
Totul in locuintele moderne functioneaza pe baza de intrerupator, cu exceptia copiilor.
Timpurile cu siguranta s-au schimbat de pe vremea cand eram eu copil.
Pe atunci, copiii veneau la biserica si stateau linistiti din cauza strictei discipline administrata de parinti.
 In acele zile, nu aveam „incaperi ale copiilor” asa cum au azi bisericile moderne.
In zilele noastre, parintii, ajutati si asistati de bunici, nu-i pot opri pe micuti sa faca istericale in biserica.
Unii parinti nu vin la biserica, ci stau acasa pentru ca nu isi pot controla copiii si le este teama sa nu se faca de rusine in public.
Copiii de astazi fac ceea ce generatia mai in varsta ar fi facut daca nu ar fi fost disciplinati.
Generatia tanara nu a fost tinuta in frau asa cum au fost generatiile trecute.
In loc sa fie „atinsi” sau „plezniti” pentru a fi supusi parintilor, generatia actuala este victima psihologiei de felul:
„trateaza cu bunatate,” „fa cum vrei”.
 Mai degraba decat sa pedepseasca copilul pentru neascultare, parintii de astazi incearca sa-l mituiasca cu bomboane, daca va fi „bun”.
Parintii dau copiilor prea multa libertate
. Ei sunt prea permisivi
 Niciodata parintii prea permisivi nu vor ajunge sa fie respectati cand copiii vor creste.
„…Copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale.”
Multi copii au nevoie sa-si auda parintii spunand un „nu” hotarat.
 Cand semanam o disciplina si un exemplu gresit in mintea copiilor, va trebui sa culegem consecintele negative.
 Si aceasta e ceea ce facem chiar acum!
Noi culegem bogata recolta de copii imorali, chiulangii, hipioti, tineri rebeli care urasc Biblia.
Biblia ii invata pe parinti sa-si disciplineze copiii pentru fapte rele. Ea ofera patru motive pentru aceasta:-
1.- Pentru ca ii iubim: „Cine cruta nuiaua, uraste pe fiul sau, dar cine-l iubeste, il pedepseste indata.” (Proverbe 13:24);
2.- Pentru ca ei au nevoie de aceasta: „Nebunia este lipita de inima copilului, dar nuiaua certarii o va dezlipi de el.” (Proverbe 22:15);
3- Pentru ca le va imbunatati comportamentul: „Nuiaua si certarea dau intelepciunea, dar copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale.” (Proverbe 29:15);
4- Pentru ca disciplina este o modalitate de scapare a sufletelor copiilor din iad:
„Nu cruta copilul de mustrare, caci daca-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, ii scoti sufletul din locuinta mortilor.” (Proverbe 23:13-14).
Disciplinarea potrivita nu trebuie sa ia niciodata forma abuzului. Nu-ti pierde cumpatul si nu-ti lovi copilul in cap sau in organele vitale.
„Parintilor, nu intaratati pe copiii vostri, ca sa nu-si piarda nadejdea” (Coloseni 3:21).
Dar nu va fie frica sa-i „atingeti” la „locul pe care stau jos”.
„Atingeti-i” corespunzator, asa incat copiii sa raspunda si sa le para rau pentru conduita lor gresita.
Disciplinarea copiilor mai mari poate fi interzicerea unor privilegii.
Copilul trebuie facut sa inteleaga justetea disciplinarii.
 Cand disciplina este corecta si este administrata consecvent, nu va dura mult pana cand copilul te va imbratisa si va recunoaste ca a meritat bataie.
El va fi mai sigur de dragostea si preocuparea ta sincera fata de el decat inainte de a-l disciplina.
Nu doar ca unii din parinti esueaza in administrarea disciplinei, ci sunt hotarati sa nu permita nimanui s-o aplice.
Sorina poate fi mai rea decat „Izabela”, sau Ion poate fi un pericol pentru societate, dar ar fi bine ca nimeni sa nu indrazneasca macar sa sugereze ca nu sunt perfecti.
Ceilalti copii sunt cei ce creeaza toate problemele.
Vai de biserica ce indrazneste sa disciplineze asa un tanar pentru conduita nepotrivita.
Vai de invatatorul care „atinge” asa un copil!
 Vai de politistul ce trebuie sa aresteze pe unul din acesti delicventi minori rasfatati de parinti!
Parintii vor raspunde cu alibiuri, amenintari, mita si cautiune.

Fapte,nu vorbe!

Mulţi oameni din jurul nostru ar vrea să primească totul,dar să nu facă nimic.

Să lase pe altul să lupte în locul lor şi ei doar să stea liniştiţi undeva pe marginea drumului,nerăbdători şi nervoşi.
Aceia sunt oamenii care îşi doresc,ar vrea să facă,dar nu vor.

"Ehh...prea multă bătaie de cap.",

"Mai bine să facă altu' în locu' meu,i-s deja bătrân.",

"Ce mai prostie.

Mai bine stau liniştit şi tolănit pe canapea cu telecomanda-n mână şi cu ochii-n televizor.

Asta da viaţă."

Sunt sigur că la un moment dat,fiecare ne-am confruntat cu un astfel de om.

I-ai spus,a fost entuziasmat şi chiar a părut că vrea să încerce,dar când a auzit că trebuie să facă şi el ceva,a fugit ca un iepure speriat.

Cu toţii am vrea să avem "traista plină" fără să mişcăm un deget,e mai uşor,e mai simplu aşa.

Dar din fericire,nu este aşa.

Spun din fericire fiindcă e mai bine aşa,să fii un luptător care nu se lasă învins doar fiindcă a pierdut o dată.

Mulţi iepuri speriaţi sunt în zilele noastre,care fug de responsabilităţi şi care preferă să trăiască toată viaţa tolăniţi şi cineva să le ducă lingura la gură.

Cu toţii avem câte un vis,un plan sau un gând.

Unii vor lupta pentru el,alţii nu.

Cei ce vor lupta,sigur vor câştiga,cei ce vor da înapoi,vor cădea.

Avem pretenţii şi ne dorim aia şi aia,dar nu vrem să facem nimic.

Aşa că mai bine mergem înapoi,în loc să înaintăm.

În loc să luptăm şi să înaintăm,noi fugim şi nici măcar nu ştim unde.

Nu poţi câştiga bătălia dacă nici măcar n-ai început-o.

Dumnezeu este foarte darnic şi bun cu noi,dar El nu vrea să ne împlinească toate visele dacă nici măcar noi nu vrem.

Un simplu "VREAU!" nu valorează nimic dacă nu-l pui în aplicare.

Fapte,nu vorbe!

cu fiecare biruinta esti mai aproape de El!

Asa cum inteleg eu, ne nastem in firea pacatoasa. Aceasta este firea noastra standard, toti ne nastem cu ea. Cel putin asa ne spune Biblia, dupa caderea lui Adam toti ne nastem in pacat.

Si totusi, in momentul intoarcerii noastre la Dumnezeu, mai apare in interiorul nostru o fire, firea duhovniceasca. La inceput, mult mai slaba decat cea veche. Partea cea mai dificila este sa iti dai seama unde incepe si unde se termina fiecare, mai bine zis imposibila, pentru ca ele se intrepatrund. Nu le poti separa, ele sunt prezente in noi, in acelasi timp.

Conform Bibliei, lupta intre cele doua firi se da in mod permanent, in interiorul nostru. Suntem indemnati sa luptam in fiecare clipa, cu fiecare gand, cu toate resursele noastre.

Revenind la intrebarea de inceput, cum se naste in noi ideea? Eu unul cred ca, excluzand cazurile de posedare demonica, diavolul nu ne poate impinge propriu-zis in pacat. El nu poate stapani corpul nostru, asa cum nu ne poate citi gandurile. Insa el stie ca poate totusi sadi ganduri, aprinde scanteia, fara ca noi sa ne dam seama cine o face. El incolteste gandul nelegiut, dar el nu il poate duce la indeplinire.

De aici, eu cred ca preia stafeta firea noastra pamanteasca. Ea isi doreste lucrurile acelea nelegiute, se hraneste de aici. Si astfel apare conflictul intre ceea ce ne dorim noi si ceea ce facem. Cred ca de asta spune Pavel ca face ceea ce nu vrea sa faca. E o lupta apriga cu noi insine. Cea mai grea batalie de altfel, cred ca e mai usor sa lupti cu ceva venit din exterior decat cu propriul tau eu pacatos.

Cum putem lupta cu asta? Sincer, nu stiu. Eu unul am descoperit cateva lucruri care ma ajuta in aceasta lupta, dar nu cred ca exista o reteta clara. Am invatat ca e foarte important sa constientizez ca sunt slab si ca am nevoie de ajutorul Domnului, in aceasta lupta continua. Si ii cer ajutorul de fiecare data cand simt ca sunt in pericol. Al doilea lucru care ma ajuta este activitatea, tinutul mintii ocupate. Am constatat ca ideea pacatoasa vine cel mai des atunci cand mintea este odihnita si plictisita, cand nu ai nici o ocupatie. Asa ca ajuta sa iti faci de lucru, intotdeauna.

Si cred ca mai este un lucru important, sa nu iti lasi mintea napadita de vinovatie pentru acel pacat. Nu spun ca nu trebuie sa iti para rau, ba din contra trebuie sa te pocaiesti in fiecare zi. Insa trebuie sa ai grjia sa nu cazi in capcana vinovatiei, te gandesti atat de mult la pacatul infaptuit incat intri intr-un cerc vicios si ajungi sa cazi iarasi in el, pentru ca numai la asta te-ai gandit. Biblia ne spune ca Domnul Isus a fost si El ispitit ca noi, asa ca stie prin ceea ce trecem si ne intelege foarte bine luptele. Nu avem un Dumnezeu care sta cu biciul acolo sus, ci Unul care a fost aici pe pamant si a dus aceleasi lupte. Cred ca aceasta capcana, a auto-invinuirii, este una din cele mai perfide in care putem cadea. Sa nu uitam ca Dumnezeu ne iubeste si ca daca noi ne pocaim cu adevarat dupa ce am pacatuit, El ne iarta si ne spala in sangele Sau. Tocmai de asta Si-a dat viata la Golgota.

Singura solutie pe care o avem este sa ne ridicam de fiecare data, sa ne pocaim si sa mergem mai departe, ducand in continuare aceasta lupta neintrerupta cu pacatul. Punerea armelor jos nu este o solutie, asa cum nici acceptarea pacatului in viata noastra nu poate fi.

Continua sa lupti, cu fiecare biruinta esti mai aproape de El!

Când intră disciplina pe fir.....

Lenea e cucoană mare!
Lenea este, a fost și va fi cucoană mare!
Înclinația spre nemuncă, lâncezeală, trândăvie este veche de când lumea.
Ce pot face azi, amân pe mâine că poate îl va face altcineva sau poate nu va mai trebui făcut.
Lenea este ca o alergie la muncă și o dependență de odihnă; ea se lasă cu somnolență, lipsă de energie și entuziasm, cu mișcări lente și cu un calm bătrânesc.
Lenea este grijulie să nu facă eforturi prea mari, să nu pară că este interesată de ceva anume, să nu deranjeze pe nimeni cu agitație și focuri de artificii. Lenea se simte bine în pielea ei chiar dacă, pe unii, îi strânge tare.
Sora cea mai mare a lenei este apatia. Apatia este o stare de indiferență față de lumea înconjurătoare, un dezinterescronic și o atitudine pasivă, o lipsă de interes față de orice activitate sau muncă. După concepția filozofilor stoici această stare era una de dorit deoarece sufletul a ajuns astfel să fie eliberat pe deplin de orice pasiuni. Nu tot așa a fost și în istoria bisericii creștine unde apatia era văzută ca un păcat capital. Inițial, acest păcat a fost asociat cu viața monahală, cu călugării asceți și solitari, cu fuga lor față de lume, față de corvozile și atracțiile ei. Ulterior a fost extins la toți creștinii pe considerentul că lenea ca stare de apatie emoțională, spirituală și inactivitate fizică înseamnă neascultarea Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la muncă și administrarea darurilor și bunurilor, că duce la distrugerea dragostei din inima omului și conduce la moartea lui veșnică. Deși apatia are multe asemănări cu depresia (unii le-au confundat și alții le mai confundă și acum) cele două sunt tratate ca și două stări distincte.
Fușăreala este sora mai mică a lenei. Ea iese din apatia și amorțeala lenei, consumă energie dar, nu pentru multă vreme. Se apucă de lucru, chiar cu entuziasm, dar termină repede și face lucrul de mântuială, mai mult de suprafață și la suprafață. Se mulțumește cu puțină muncă dar așteaptă rezultate mari. Și mai așteaptă … laude și recompense. Dacă nu le primește se duce din nou la o cafea cu sora sa, lenea.
Întârzierea este o soră vitregă a lenei, o soră prin alianță. Întârzierea mai are și alte surori prin alte alianțe.
Întârzierea apare după termenul de timp fixat și agreat. Ea are întotdeauna ceva de făcut în altă parte; bariere nemaiântâlnite se pun în calea ei, furtuni și cutremure blochează elanul ei spre a face la timp un lucru sau a ajunge la ora stabilită întrun loc anume. Întotdeauna barierele sunt înafară, niciodată înlăuntru. Întotdeauna a apărut ceva important și urgent de făcut. Întârzierea are ceas la mână și la telefon dar, degeaba. Întârzierea are bunăvoință, chiar și entuziasm, dar tărăgănează lucrurile și întinde timpul ca pe o gumă de mestecat. Întârzierea pare nevinovată, pare mai degrabă o victimă a circumstanțelor. Se supără dacă te superi pe ea.
Dezordinea se împrietenește cu lenea și fac casă bună; adică lucrurile stau într-o neorânduială sfântă, aruncate de-a valma, harababura domnește cu sceptrul haosului, capul este la picioare și picioarele țin loc de cap; rânduiala este o străină și disciplina o raritate: trăiască vraiștea cea de toate zilele!

Pentru sfânta dezordine nu contează nici ordinea, nici planificarea, nici organizarea; ea este deschisă la schimbare dar, să nu se schimbe nimic!
Când intră disciplina pe fir, dezordinea o zbughește pe ușă și lenea își ia hainele de lucru. Dacă nu-i hotărâtă sa facă treaba ca pentru Domnul atunci, va mai întârzia un pic pe la internet și apoi, ca să scape de gura altora, va face treaba cum știe ea cel mai bine adică, de mântuială.

Cristos a înviat!

De când e lumea, nu a existat o personalitate care să fi provocat atâtea discuţii si comentarii în contradictoriu ca Domnul Isus. Niciun om nu a avut atâţia batjocoritori si dusmani ca El. Dacă ar fi într-adevăr mort, ar mai fi nevoie să se lupte cineva împotriva Lui?

Tu?

Ţi s-a întâmplat de multe ori să ţi se spună: “Tu? Nu poţi să faci asta, în nici un caz” sau “Vei eşua, nu mai încerca. Nu are rost”? Înseamnă că ai fost subestimat. În realitate, ascunzi în tine mult mai multe decât îţi poţi imagina. Tu deţii puterea!

Atunci când eşti subestimat, când ceilalţi nu au încredere în forţele tale proprii şi în judecata ta, să NU faci aceste lucruri:

Să nu te plafonezi. Dacă te vei dezumfla aşa ca un balon care rămâne fără aer sau ca un păun care şi-a pierdut interesul, nu mai ai şansa să realizezi nimic. S-a dus totul şi atunci chiar că nu vei mai avea nici o şansă la îndeplinirea visului tău.

Să nu le dai dreptate. Oricine ţi-ar spune că nu poţi, tu arată-le că poţi. Oricine ţi-ar spune că nu eşti făcut pentru asta, demonstrează-le că exact pentru asta eşti făcut! Dacă tu nu crezi în tine, cum ai vrea ca ceilalţi să creadă?

Nu renunţa la primul eşec. Şi ce dacă? Nimeni nu a avut succes din prima şi, dacă a avut, sunt excepţii. E ca şi când înveţi să mergi cu bicicleta. Prima dată cazi. A doua oară te juleşti puţin, a treia oară mergi clătinându-te, a patra oară începi să-ţi găseşti echilibrul, până când ajungi să mergi corect. Continuă să pedalezi!

Nu-ţi retrage armele. Dacă ai reuşit să ajungi până undeva, nu înseamnă că lupta s-a terminat. Este posibil ca atunci când te uiţi în faţă, să fii înjunghiat din spate, iar când îţi păzeşti spatele, să cadă de sus.

Nu uita cine eşti, de unde ai pornit şi de ce eşti în stare. Tu eşti mai mult decât o persoană nevrednică de lucruri măreţe, ai pornit de la zero şi eşti în stare să-ţi îndeplineşti visul!

Nu te uita în urmă. Lasă trecutul oamenilor care nu sunt în stare să trăiască în prezent. Tu nu faci parte din ei.

Şi, mai mult decât toate, nu îi subestima şi tu pe cei din jurul tău. În general oamenii sunt în stare de mult mai multe decât lasă să se vadă.