Zâmbesc, deşi inima-mi este rănită
Şi tac, şi privesc şi ascult umilită
Cuvinte ce dor şi lovesc negândit,
Dar tot mai iubesc, căci Tu m-ai iubit.
Doar dragostea Ta mă umple de pace
Când al deznădejdii lanţ îl desface
Şi-mi pune în suflet al Tău har ceresc,
Mereu, tot mereu, mai mult să iubesc!
Nu inima mea care plânge înfrântă
Nu sufletul trist e cel care-Ţi cântă,
Ci darul ceresc ce in mine L-ai pus
Mai mult să iubesc, la fel ca Isus.
