Acest lucru atrage după sine imediat opoziţie.
Poţi simţi că această opoziţie apare în tine, spunându-ţi:
-“Nu este corect.
Dumnezeunu acţionează corect făcând deosebiri între oameni”.
Noi gândim sau spunem aceasta pentru că gândurile noastre sunt centrate pe om mai degrabă decât pe Dumnezeu.
Pavel nu lasă loc pentru acest gând.
El scrie:
-”Nicidecum !”.
Pavel apoi dă încă două exemple din Vechiul Testament pentru a clarifica motivul pentru care spune:
-”Nicidecum!”
Aceste exemple arată că Dumnezeu lucrează conform voiei Sale, de asemenea este numită voinţa suverană a lui Dumnezeu.
El este Cel care lucrează conform plăcerii Sale fără a da socoteală cuiva.
Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu acţionează fără un scop.
El nu este un tiran care face şi execută decizii fără motiv.
Dumnezeu poate întotdeauna să apere ceva pe care-l face înaintea cuiva.
Dar dacă considerăm că-Lputem judeca pe Dumnezeu, ne asumăm o atitudine care nu este corectă.
Ca rezultat, nu putem înţelege faptele lui Dumnezeu.
Trebuie să începem să recunoaştem că El este Dumnezeu şi are dreptul să facă ce consideră necesar.
Apoi va trebui să recunoaştem că suntem doar nişte fiinţe umane mici, complet dependente de Creatorul nostru.
Dumnezeu a spus lui Moise:
- ”Voi avea milă de cine vreau să am milă şi Mă voi îndura decine vreau”.
Era acesta alt exemplu de nedreptate şi arbitraj al lui Dumnezeu ?
Dar dacă încerci să afli de ceDumnezeu a spus aceasta şi cu ce ocazie era, te-ai răzgândi.
Astfel, care era situaţia ?
În timp ce Moise era cu Dumnezeu pe munte, poporul a făcut un viţel de aur şi apoi i s-a închinat.
Aceasta era curată idolatrie !
Rezulatatul era că Dumnezeu trebuie să judece tot poporul, dar datorită mijlocirii lui Moise, a existat milă şi înduare.
Dumnezeu este aşa de milos şi îndurător !
El nu a şters de pe faţa pământului pe toţi oamenii, ci s-aîndurat de unii dintre ei.
Această întâmplare clarifică faptul că important nu este ce face omul, “nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă” (versetul 16) ci faptul că Dumnezeu este îndurător.
Privind îndurarea lui Dumnezeu, urmează un alt exemplu cu privire la judecata lui Dumnezeu.
Versetul 17 începe:
- “Fiindcă Scriptura zice lui Faraon”
când te uiţi la acest citat din Exod 9, vezi că Dumnezeu Însuşi i-a spus lui Faraon.
Aşa că dacă în Romani 9 găsim că “Scriptura“ spune, aceasta înseamnă Dumnezeu şi Scriptura sunt într-o perfectă armonie.
Aceasta accentuează foarte puternic importanţa de a şti ce spune Biblia.
Apoi tu Îl vei cunoaşte mai bine peDumnezeu şi te vei fi păzit de a merge pe drumuri rătăcite.
Faraon a fost înălţat de Dumnezeu cu un scop dublu. Dumnezeu a vrut să-şi arate puterea şi să-şi proslăvească Numele pe tot pământul.
Faraon putea fi folosit până la capăt de Dumnezeu, nu te gândi însă, că Faraon a fost un instrument fără voinţă.
El a rămas deplin responsabil înaintea lui Dumnezeu prin atitudinea şi faptele lui.
Astfel, abia după ce Faraon şi-a împietrit inima de mai multe ori, Dumnezeu i-a împietrit inima.
Doar atunci Dumnezeu l-a folosit ca un exemplu al judecăţii pe care El o va aduce peste oamenii care I se împotrivesc.
Dumnezeu se îndură de cine vrea (aşa a făcut cu câţiva din Israel când tot Israelul era sub judecată) şi împietreşte pe cine vrea (ca Faraon sub judecată).
Poate te întrebi cu privire la expresia :
-“Am ridicat” (versetul 17).
Aceasta înseamnă că Dumnezeu îl născuse cu acest scop ?
Nu !
- “A ridica” înseamnă că Dumnezeu a condus viaţa lui Faraon astfel ca Faraon să-şi arate atitudinea inimii lui faţă de Dumnezeu.
Aceste fapte au constituit o istorie clară a răzvrătirii lui faţă de Dumnezeu, şi a fost indubitabil că nu avea nici o dorinţă să asculte de avertizările lui Dumnezeu trimise prin diferitele plăgi care au lovit ţara.
În continuare vom spune mai multe despre aceasta în capitolul următor.
