luni, 4 ianuarie 2021

Un început de an

 Un început de an e iarăși

Fără de planuri ce-s firești

Ajunge-al zilei plan în sine

Ce va fi mâine, să nu gândești

Un început de an să fie

În Duhul Sfânt ca să trăiești,

Fie o zi, sau chiar o mie

Tu pe Cristos să-L proslăvești.

Si cauți doar Împărăția

Și Slava Celui Veșnic Sfânt,

Să ai în veci doar bucuria

Chiar pribegind pe acest pământ.

Neprihănirea Lui să îți fie

Ca foamea unui om flămând,

După Cristos și nemurire

Și zi de zi pe El urmând.

O sete aprinsă de Cuvânt

Să-ți fie viața ta întreagă,

Și cât vei fi pe acest pământ

Vin' la Cristos și te adapă.

De vrei ca toată fericirea

Să se reverse-n viața ta,

Dă la o parte, ce e firea

Și Duhul Sfânt, El va lucra.

Căci El e Cel ce-a pus în tine

Un dor de Cer de veșnici,

Ca azi, acum și-n veșnicie

Cu El, prin El și tu să fi.

Gândește doar la ce te-așteaptă

O viață fără de sfârșit,

În Glorie, Patria Cerească

Cu-Acel ce este Infinit.

Amin.

Powered By Blogger

Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului, şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.

visteria inimii

ogorul evangheliei