2. Fiecare biserică este mare în ochii lui Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu nu este biserică mică sau nesemnificativă. Isus a murit pentru biserica în care ești; atât de mult contează înaintea lui Dumnezeu biserica în care ești. Ea este trupul și mireasa lui Cristos. Biserica este singurul lucru de pe pământ care va dăinui pe vecie.
3. Nu există corelare între mărimea și puterea unei biserici. O biserică poate fi mare și slabă, tot așa cum o biserică poate fei mică și lașă. Nici mare, nici mică nu e mai bine, ci sănătoasă e cel mai bine; puternică e cel mai bine. Focalizează-te pe dezvoltarea oamenilor și Dumnezeu va zidi biserica sa.
4. Nu compara niciodată lucrarea pe care o faci cu lucrarea pe care o face altcineva.Dumnezeu spune că este neînțelept să compari (2 Cor. 10.12). De ce? Mai întâi, pentru că întotdeauna vei găsi pe cineva care face o lucrare mai bună decât tine, și vei fi descurajat. Apoi, întotdeauna vei găsi pe cineva față de care tu faci o lucrare mai bună și te vei mândri. Ambele împrejurări sabotează lucrarea pe care o faci. Când vei ajunge în cer Dumnezeu nu îți va spune, „De ce nu ai fost ca și cutare păstor?“ El te-a creat să fi tu însuți, și dacă el nu ar fi vrut să fi tu însuți, el nu te-ar fi creat.
5. Trăiește pentru o audiență de o singură Persoană. În momentul în care începi să te îngrijorezi cu privire la ce gândesc oamenii, lucrarea pe care o faci va suferi. Dacă este adevărată critica, îndreaptă-te, dar dacă este falsă ignor-o și uit-o. Aduți aminte că Dumnezeu este judecătorul ultim al vieții și lucrării tale. Caută să ai piele tare și inimă sensibilă.
6. Nu critica și nu invidia lucrarea pe care o face altcineva. În aceste două curse am văzut mai mulți păstori căzuți decât în altele. Un duh de critică și invidie alungă ungerea lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu îi place să binecuvânteze pe oamenii cu care tu nu ești de acord. Cine ești tu să judeci pe robul altuia? Pentru stăpânul său, el stă sau cade. Și el va sta, pentru că Domnul poate să-l facă să stea. (Rom. 14.4) Dumnezeu urmărește reacția ta la eșecurile și reușitele fraților tăi. Noi trebuie să ne bucurăm cu cei ce se bucură, și să plângem cu cei ce plâng. (Rom. 12.15)
7. Fii smerit, altfel vei cădea. Cel care nu-și mai încape în pepeni în final va fi descoperit. Când sunt mândru sunt dușmanul lui Dumnezeu pentru că „Dumnezeu este împotriva celui mândru, dar dă har celui smerit.“ Oamenii smeriți sunt învățabili și nu se grăbesc să judece pe alții. Smerenia înseamnă să fi cinstit cu privire la slăbiciunile tale. Smerenia nu înseamnă înjosire, ci înseamnă a te gândi mai rar la tine. Lucrarea nu e despre tine.
8. Învață de la fiecare. Pericolul care te paște când citești liste cum ar fi „Primele 100 de biserici cu creștere rapidă,“ sau „Cele mai mari 50 de biserici“ este că te vei compara și vei intra în competiție. E greșit să faci aceasta. În schimb, caută să înveți din modelele pe care le reprezintă bisericile de pe acele liste. Biblia ne spune că iscusința, nu doar dedicarea, este ceea ce aduce reușita (Ecl. 10.10). Lucrează mai înțelept, nu mai mult. De fiecare dată când aud de cineva că are impact spun: „Amin! Învață-mă și pe mine!“ Toți conducătorii sunt oameni care învață. Din clipa în care ai încetat să înveți, ai încetat să conduci. Poți învăța de la oricine, dacă ști să pui întrebările potrivite.
9. Nu uita că creșterea este pe anotimpuri. Orice organism viu trece prin perioade de creștere (primăvară, vară) și de stagnare (toamnă, iarnă). Bisericile trec prin aceleași anotimpuri. Creșterea sănătoasă este în timp. Când Dumnezeu crează o ciupercă are nevoie de 6 ore. Când el vrea să facă un stejar are nevoie de 60 de ani. Vrei să fi o ciupercă sau un stejar?
Bisericile care cresc peste noapte nu au neapărat o creștere sănătoasă; poate fi vorba doar de o umflătură prin atragerea oamenilor din alte biserici. Aceasta nu este o creștere legitimă. Creșterea prin convertiri este creșterea reală. De aceea focalizează-te pe câți noi convertiți ai câștigat și botezat, nu pe câți sunt în audiență.
Nimic nu rodește tot timpul anului. Biserica în care ești poate fi într-o perioadă de toamnă (fără frunze, fără rod) sau de iarnă (totul pare ca mort). Continuă să crezi, să înveți, să iubești și să prinzi rădăcini. Urmează să vină primăvara, iar apoi vara. Fluxul se retrage, dar întotdeauna revine.
10. Nu confunda niciodată proeminența cu importanța. Nasul meu este proeminent, dar dacă l-aș pierde tot aș putea trăi. Pe când plămânii și ficatul meu nu vor fi văzuți niciodată, dar ei sunt mult mai importanți; fără ei mor. S-ar putea să lucrezi într-un orășel mic sau în circumstanțe cu potențial de creștere limitată. Ce dacă? Dumnezeu te-a pus acolo și ar fi bine să stai unde te-a pus el până alege el să te mute. Dumnezeu numără fiecare fir de păr pe care îl ai; lucrarea pe care o faci contează pentru Împărăție!
Noi toți suntem împreună în această lucrare. Suntem în aceeași echipă, și într-o zi vom sărbători toți la picioarele lui Isus. Privește țintă la Isus! Dumnezeu te-a creat. Isus a murit pentru tine. Duhul Sfânt locuiește în tine. Ai fost chemat, ți s-au dat daruri, și ai fost uns pentru lucrarea pe care o faci. Nu renunța niciodată!