Am cunoscut o Biserică în care liderul spiritual principal avea o familie care nu se ridica la înălţimea celor specificate de Pavel în 1 Timotei 3 şi Tit 1. Două fete căsătorite (ambele având pretenţia că sunt creştine) au comis adulter şi unul dintre fii era beţivul oraşului. Cu toate acestea, acest om a continuat să dea îndrumări Bisericii. Rezultatele au fost dezastruoase. Biserica a avut încontinuu probleme de dezbinare. Exista lipsă de încredere, bârfă, vorbiri de rău şi tot felul de lucruri carnale. Este interesant că acest om a încercat să trateze problemele Bisericii în acelaşi mod în care trata problemele casei lui. Rezultatele au fost exact aceleaşi.În consecinţă, el şi-a pierdut respectul de lider spiritual aproape în faţa tuturor . Calitatea de bun administrator al propriei lui case este probabil cel mai important semn al maturităţii creştine mentionat de Pavel. Mai mult decât celelalte, acesta arată dacă un om este sau nu fără prihană, moral, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste etc. Mai mult însă decât oricare altă caracteristică, acesta demonstrează dacă un om este destul de matur ca să-i conducă pe alţi creştini.
E important ca lucrătorul creştin să fie trecut prin „sita” cerinţelor lui Dumnezeu deoarece dacă dovedeşte competenţă în familie va dovedi şi în lucrare, apoi starea familiei sub administrarea lui dovedeşte dacă respectivul credincios este sau nu matur în credinţă. Copiii spirituali nu-i pot conduce pe alţii pe căile Domnului într-un mod drept. Apoi un alt pericol care îi vizează pe copiii spirituali este şi cel cuprins în avertizarea apostolului Pavel din 1 Timotei 3:6 care spune astfel: „Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului”. Este evident că aceia care sunt întorşi de curând la Domnul sunt persoane aflate în stadiul copilăriei spirituale. E adevărat că se poate şi ca persoana în cauză să „deţină vechime” în ceea ce priveşte credinţa creştină şi totuşi să fie încă imatură, conform cu Evrei 5:12-13 care spune astfel: „În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc”. Textul acesta arată că „pruncii” în credinţă au nevoie să fie învăţaţi din nou adevărurile de bază ale cuvintelor lui Dumnezeu, deci ei nu se pot califica să fie ei înşişi învăţători sau lideri. Un aspect iarăşi de o deosebită importanţă este şi că dacă în familie candidatul la pastoraţie este neglijent şi permisiv, aşa va fi şi în lucrare iar odată ce familia păstorului este compromisă slujirea şi pastoratul lui devin ineficiente. Revenind la sintagma „soţul unei singure soţii”, trebuie spus din nou, că aceasta înseamnă că viaţa de căsnicie a liderului creştin trebuie să fie un exemplu de curăţie pentru biserica lui Dumnezeu .Acestea fiind spuse se subliniază prioritatea familiei pe lista de interes a lucrătorului creştin. Familia este aceea care îl face pe un păstor să poată merge mai departe în lucrare. Dacă acesta îşi dovedeşte maturitatea acasă atunci o poate dovedi şi la Biserica lui Dumnezeu dar dacă familia este neglijată lucrarea devine tot mai ineficientă şi lipsită de binecuvântarea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a chemat pe nimeni în lucrarea pastorală pentru ca familia acestuia să devină una neglijată. Păstorul întotdeauna ar trebui să se gândească că el şi familia sa sunt chemaţi de Dumnezeu să fie model pentru adunare. Lucrarea în lipsa acestui model în familie stabilit prin administrarea soţului creştin, este o lucrare compromisă.
