Zambesc, apoi ma ridic si-mi sterg lacrimile...
am plans ,jelindu-ma pana am uitat de Dumnezeu.
Am pierdut undeva printre lacrimi fericirea. Mi se parea ca eu sunt importanta in acel moment si nimic altceva.
Dar vai, cat m-am inselat...
Am ridicat capul sperand ca Dumnezeu imi va spune ca am dreptate.
Am ridicat capul sperand ca Dumnezeu imi va spune ca am dreptate.
Insa El, rabdator mi-a intins mana Sa.
"Dar este nedrept!"
"Dar este nedrept!"
-protesta firea-mi care s-a bosumflat ca un copil mic.
Mantuitorul privea mai departe cu mana intinsa asteptand sa accept ajutorul.
Mantuitorul privea mai departe cu mana intinsa asteptand sa accept ajutorul.
El avea incredere in mine.
-Copila mea,
-Copila mea,
spuse El bland,
- iarta.
Acel iarta...
rasuna atat de clar in mintea mea, incat nu am avut dubii in privinta raspunsului.
El nu mi-a spus sa rezist ispitei, sau sa fiu puternica si sa hotarasc din mii de idei pe care s-o aleg.
El mi-a dat un sfat pe care nu puteam sa nu-l ascult.
-iarta, caci si tie ti s-a iertat.
Am lasat mandria sa moara acolo si am mers cu Tatal mai departe catre culmile stralucirii, acum stiind ca ;
Am lasat mandria sa moara acolo si am mers cu Tatal mai departe catre culmile stralucirii, acum stiind ca ;
-pot totul in Hristos care ma intareste! (Filipeni 4: 13)
