miercuri, 16 aprilie 2014

până nu se sparge vasul....


Una din cele mai potente metafore biblice este asemănarea ființei umane cu vasul de lut.
Modelarea din lut a vaselor trebuitoare în casă a însoțit istoria prin toate erele ei și, chiar astăzi, când ele slujesc unor nevoi practice limitate, meșteșugul olarului supraviețuiște ca îndeletnicire artistică.
 Virtual toate culturile lumii au trecut prin faza olăritului, conferind astfel caracter universal metaforei biblice.
Scopul prim al asemănării este intenția de a ilustra autoritatea Creatorului asupra creației Sale, faptul că El prelucrează oameni, conduce destinele națiunilor și are abilitatea de a-Și duce la împlinire planurile (Ieremia 18; Romani 9:21-23).
Lutul este un Agent Responsabil
Faptul că unele vase nu izbutesc se datorează lutului.
Olarul divin acordă materialului uman un anumit grad de libertate, care-i dă dreptul să nu stea pasiv pe roată. Îndelung răbdător, Dumnezeu e dispus să încerce de multe ori.
După repetate și constante împotriviri ale lutului de a se lăsa prelucrat, Olarul este nevoit să-l abandoneze, ca refractar intențiilor Sale.
Când Scriptura spune că Domnul a împietrit inima lui Faraon, trebuie să înțelegem că, din momentul respectiv, El a validat alegerea continuă a acestuia, după ce-i dăduse suficiente ocazii de a se supune hotărârii Sale. De la punctul respectiv nu mai era întoarcere pentru Faraon; împotrivirea lui ajungând la limită.
Când apostolul spune despre astfel de ”vase ale mâniei”, că au fost ”făcute pentru pieire”, înțelegem că ele singure și-au hotărât destinul, iar Dumnezeu, în cele din urmă, a sancționat alegerea lor, dar numai după ce le-a ”suferit cu multă răbdare”, oferindu-le suficient timp și multiple oportunități de a coopera cu El. Expresia ”făcute pentru pieire” trebuie înțeleasă ca deturnate prin ele însele înspre destinul pieirii, după ce și-au permis să se deterioreze moral până la picioarul scării, devenind irecuperabile, în pofida cunoașterii adevărului revelat și a luminii pe care Creatorul a oferit-o fiecărui om (Romani 2:15).
Vasul Este Destinat Folosinței
Despre Saul din Tars, Domnul spunea că, ”este un vas, pe care l-am ales”, alegere în urma căreia Pavel se considera un rob, fără drepturi, fără ambiții personale, întotdeauna la dispoziția Stăpânului.
Utilitatea dă valoare practivă unui vas. Nu de virtuțile artistice ale obiectului este interesată Scriptura. Referința din Marcu 14:3, care precizează că vasul spart de Maria din Betania era de alabastru, nu face decât să accentueze valoarea prinosului oferit de ea lui Christos. Despre mir ni se spune că ”era foarte scump”, măcar că și vasul ar fi fost bine prețuit de colecționarii de obiecte de artă. De îndată ce un vas devine ”artistic”, utilitatea lui practică încetează. Asistând la scenă, ucenicii au regretat ”risipa” mirului, nu spargerea vasului … Apoi, este normal ca o substanță de preț să fie păstrată într-un vas de valoare, sau măcar unul care să asigure prezervarea conținutului. Valoarea conținutului se răsfrânge asupra vasului.
Vasul Are Nevoie de Curățire …
… ca să devină util (2 Timotei 2:20-21). Este posibil, deși nu probabil, ca un vas de argint să fie destinat unei ”întrebuințări de ocară”, iar unul de lemn dedicat unei folosințe nobile. Condiția pentru ca vasul să-și poată împlini menirea este starea lui de curățire, indiferent din ce material este confecționat. Apostolul dezleagă imediat metafora, afirmând că se referea la oameni (2:21). ”Vasul” este un agent responsabil, care poate fi restaurat la scopul inițial, pentru care a fost creat, dacă își recunoaște condiția și nevoia și se supune procesului de curățire. Pentru Saul curățirea vasului a însemnat să-i cadă de pe ochi solzii orbirii sale spirituale (Fapte 9:18).
Chiar dacă vasul uman este de viță nobilă, de poziție socială proeminentă, de înaltă educație, sau înzestrat cu talente excepționale, câtă vreme nu se curățește, va rămâne nefolositor Împărăției. Perspectiva umană este diferită de cea divină. După cum obiectul de artă păstrat în vitrină (muzeu) apreciat și râvnit de oameni rafinanți în ale artei, nu este un vas util, tot astfel, credinciosul poate fi ocupantul unei funcții suspuse în biserică sau organizație, cu numele precedat de titluri sonore, deținătorul multor diplome obținute la universități reputate, și totuși nefolositor pentru casa Stăpânului, când este evaluat după standardele Sale.
Conținut
Dumnezeu dorește să umple cu prezența Sa vasul ființei umane, să stea pe tronul inimii și să restaureze prin mântuire, alături de Sine, destinul ei veșnic. El nu se va mulțumi doar cu o fațadă lustruită. Vasul este ori înnobilat, ori pângărit, în funcție de conținutul lui. În domeniul spiritual, ca și în natură, nu există vid. Nu este om fără apartenență spirituală, fie că știe cui aparține, fie că habar n-are (Romani 6:19-22). Apartenența spirituală este descrisă în Scriptură ca robie, fie a păcatului, fie a neprihănirii.
Vasul curățit va fi onorat de Stăpân, încredințându-i conținutul de mare preț (2 Corinteni 4:7), iar perisabilitatea lui pune și mai bine în evidență valoarea conținutului.
Perisabilitatea trupului uman este al doilea înțeles al metaforei vasului de lut. Suferința, boala, oboseala și bătrânețea ne aduc aminte că suntem vase trecătoare, uneori ciobite, alteori crăpate, care dăinuesc numai, ”până nu se sparge vasul  la izvor și până nu se strică roata de la fântână”.

Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului, şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.

visteria inimii

ogorul evangheliei