sa nu traim din amintiri

nici nu mai vreau sa gândesc
cand stiu cât mă iubești Isus
nici cantec numai am
cand te zaresc privindu-ma zdrobit
nici somn nu-mi vine
ca inca ma iubesti acum pe mine...


desprinde-te si cazi si-ti va fi bine
chiar de durerea sfasie acum
arunca-te adanc in nostalgie si
da trecutului a noastra mare-iubire


si nu uita ca bine e sa plece
a ta iubire impletita cu a mea
sa spele dorul meu cu apa rece
si-al tau sa-l stearga ca pe-o vina grea


si fericirea vei gusta in bucurie
fara durere, fara parerei de rau atunci
vei stii tu bine ce-ai ales sa-ti fie bine
si invelit in bucurie,
sa stii sa zbori acum in curatie.


si inima chiar daca doare, e dorinta
sa ne elibereze acum pe-amandoi
sa stim sa ne uitam si-acum inainte
fara sa mergem un pas inapoi


sa nu traim din amintiri ca sunt chiar grele
chiar de-au fost frumoase atunci in trecut
sa ne-nvatam ca sa scapam de ele
si altele sa aiba-un inceput!

Dumnezeu mai are de spus un cuvânt în viaţa mea

În momentele de criză ale vieţii, pe lângă confuzie şi dezamăgire, vine şi un moment de evaluare, claritate şi discernământ. Sunt momente în care laşi totul baltă şi nu mai ai chef de nimic. Îţi aduci aminte de zilele bune, de clipele frumoase, de bucuriile trăite şi de succesele trecute, însă comparând lucrurile îţi spui că gloria de odinioară nu va mai fi atinsă, bucuria de altădată nu va mai fi trăită şi succesul din trecut nu se va mai arăta. Prezentul nu te entuziasmează, nu mai vezi nicio cale de ieşire, parcă totul s-a prăbuşit şi nu ţi-a mai rămas nimic…, nimic de făcut, nimic de spus, nimic de apărat, nimic de dat. Este un timp al pângerii şi al tânguielii, un timp al durerii şi al pocăinţei, un timp al meditării la ceea ce a fost, la ceea ce este şi la ceea ce nu va mai fi.
Chiar în aceste momente se vor trezi oameni care să îţi dea sfaturi, să îţi spună ce să faci şi cum să te simţi. Aceştia nu vor reuşţi să aline durerea, ci doar să o amplifice şi mai mult. Sugestia e clară; ei îţi vor oferi o alternativă să ieşi din impas şi să uiţi de sursa necazului tău, dar alternativa propusă de ei presupune renunţarea la valorile tale, la ceea ce te defineşte, la ceea ce eşti tu cu adevărat. Ei îţi oferă o soluţie temporară, un narcotic social, un compromis nedemn.

Dacă voi renunţa la ceea ce este preţios, atunci îmi merit soarta, cuvintele mele nu mai au greutate, viaţa mea nu îşi îndeplineşte scopul, acţiunile mele vor fi fără finalitate, pentru că totul are sens atâta timp cât nu îmi pierd siguranţa dată de identitatea mea spirituală, atâta timp cât nu îmi pierd idealul.

Chiar dacă datele actuale ale problemei mă arată înfrânt, eu am o speranţă de care să mă agăţ, promisiunea lui Dumnezeu, dreptatea Lui şi judecata pe care el o va face acelor persoane care s-au bucurat de căderea mea. Martorul căderii mele va fi şi martorul ridicării mele în timpul căderii lui. Se va întoarce roata. Intrumentul judecăţii va fi judecat cu o judecată care durează.
Iată de ce îmi amestec lacrimile cu nădejde, tristeţea cu rugăciune. Sunt atacat, dar nu doborât, sunt prigonit, dar nu părăsit, sunt în grea cumpănă, dar nu desnădăjduit, sunt lovit, dar nu omorât.
Dumnezeu mai are de spus un cuvânt în viaţa mea.

cerintele mele si răspunsul primit de la Domnul Dumnezeu

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi îndepărteze obișnuința.

Dumnezeu a spus NU.

Nu eu trebuie să ți-o îndepărtez ci tu trebuie să renunți la ea.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi vindece trupulul meu .

Dumnezeu a spus NU.

Spiritul tău este întreg, iar corpul tău este trecător.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea răbdare.

Dumnezeu a spus NU.

Răbdarea este un derivat al durerilor; ea nu se acordă, ea se învață.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi de fericire.

Dumnezeu a spus NU.

Eu îți dau binecuvântare; fericirea este în tine.

I-am cerut lui Dumnezeu să mă scape de durere.

Dumnezeu a spus NU

Suferința te face să lași deoparte grijile lumești şi te aduce mai aproape de mine.

I-am cerut lui Dumnezeu să crească în spiritul meu.

Dumnezeu a spus NU.

Tu trebuie să te crești pe tine însuți dar mă voi îngriji să fii roditor.

I-am cerut lui Dumnezeu toate lucrurile care ar putea să-mi încânte viața.

Dumnezeu mi-a spus NU.

Eu ți-am dat viața, aşa că poți să te bucuri de toate lucrurile.

I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să-i IUBESC pe alții, aşa de mult cum mă iubește El pe mine.

Dumnezeu a spus  … 
Ahhhhhh, în sfârșit ți-a venit ideea cea bună.

Noi nu suntem niciodată singuri....

După ce a asfinţit soarele s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: -Seminţei tale îi dau ţara aceasta Geneza 15:17-18
Avraam era puţin îngrijorat.

Mie nu-mi place când noi citim Biblia şi nu folosim de loc imaginaţia noastră, şi nu ne punem noi în locul personajelor despre care citim.
Citim despre Avraam că Dumnezeu l-a chemat din ţara sa, din familia sa din poporul său…
- şi apoi în versetul următor, citim că Avraam a plecat, şi noi credem că plecarea lui Avraam a fost chiar atât de uşoară.
Nici nu ne trece prin minte că Avraam o fi avut şi el dubiile sale, luptele sale, poate chiar nesiguranţele sale. Discuţii cu soţia sa, Sara, sau cu neamurile sale.
Acestea l-or fi făcut lunatic, i-or fi zis că poate şi-a pierdut minţile.
Avraam a trebuit să învingă anumite dubii, inerente fiinţei umane.
Chiar şi celor mai puternici sau credincioşi dintre noi nu se întâmplă aceste lucruri!
Citim apoi că Avraam a crezut pe Dumnezeu şi lucrul acesta i-a fost socotit neprihănire.
Ce uşor a fost ca Avraam să creadă!
Dar mie de ce-mi vine atât de greu?
De ce trebuie să mă lupt să cred?
Şi eu am exemplele trecuţilor titani ai credinţei, ca Avraam, şi am Cuvântul lui Dumnezeu şi tot am lupte!
Dar Avraam care nu a avut Cuvântul şi nici predecesori ai credinţei, oare i-a venit uşor să creadă?
Nu ştiu, întreb şi eu?
Dar nu-mi place să cred că istorisirile din Biblie s-au întâmplat în timpul scurt în care le citim noi (pe parcursul a cinci minute) şi că oamenii respectivi nu au avut de luat deciziile lor cum trebuie să le iau şi eu pe ale mele, din mijlocul unor lupte, dubii, nesiguranţe şi incertitudini.
Mai ales că ştiu că de câte ori trebuie să iau o decizie, apar cel puţin două-trei variante care par toate la fel de bune!
Normal !!

Prin capitolul 15 din Geneza citim că după câţiva ani de aşteptare a împlinirii făgăduinţei lui Dumnezeu, Avraam a întrebat din nou pe Domnul: 

-Prin ce voi cunoaşte că voi stăpâni ţara asta despre care îmi vorbeşti tu?
Cu alte cuvinte, dă-mi o dovadă, un semn.
Fă un legământ cu mine.
Şi Domnul cade de acord.
Avraam va lua dobitoacele cerute de Domnul, le va omorî şi va face din corpurile lor un fel de culoar prin care, cei doi care vor încheia legământul, Dumnezeu de la un capăt şi Avraam de la celălalt vor înainta unul spre altul, strigând:
-cum s-a despicat trupul acestor animale, aşa să fie despicat trupul meu dacă nu-mi voi ţinea legământul!
Avraam a aşteptat la un capăt, probabil ca Dumnezeu să facă primul pas.
Dar de la capătul Domnului nu se auzea nimic.
Avraam era obosit, a adormit.
La un moment dat Domnul a trecut printre animale de unul singur, încheiand parcă un legământ unilateral cu Avraam.
Apoi a reafirmat clauza legământului: :
-ţara aceea va fi a seminţei lui Avraam!
Întâmplarea aceasta mă aduce la ceea ce vreau să spun.
Dumnezeu nu ne va cere niciodată să facem ceva singuri, de noi înşine.
Nu este ca şi cum noi ne facem partea noastră, şi Dumnezeu îşi face partea Sa, şi astfel noi ne întâlnim undeva la mijloc…
-ei bine, poate că Dumnezeu face mai mult că El e mai mare şi mai tare!
Am auzit prin popor expresia care nu-i adevărată:
-fă un pas către Domnul şi El va face doi către tine.
-E adevărat că Biblia spune:
- Iacov 4:8
-Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi
.Dar noi nu putem face nimic de la noi înşine! 

Ba mai mult! 

Profetul vede situaţia în felul acesta:
Isaia 26:12
Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi.
Tot ce facem noi, este făcut prin puterea Domnului.
El nu ne cere ceva ce nu va face El prin noi, ceva ce nu cere de la Sine!
 Când ne cere ceva, El ştie că El va trebui să facă prin noi.
Când ne cere să fim sfinţi,
El ştie că :
-El va fi sfinţirea noastră!
Când ne cere să fim înţelepţi,
El ştie că:
- El va fi înţelepciunea noastră!
1 Corinteni 1:30
-Şi voi, prin El, Sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.
Noi nu putem atinge aceste stări fără ca Christos să-şi trăiască viaţa Sa în noi!
De aceea ne-a promis El că va fi cu noi în fiecare zi, până la sfârşitul veacului!
Noi nu suntem niciodată singuri, lăsaţi de capul nostru, ca să ne zbatem noi să facem, să împlinim ceva în puterea şi capacitatea noastră.