piedici de inlaturat:

piedici de inlaturat:
Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. piedici de inlaturat:
 -suntem controlati de Eu, si nu de Duhul Sfant;
 • nesocotim domnia Sa in favoarea dorintelor noastre egoiste;
 • standardul Bibliei nu coincide cu standardul nostru de conduita; • devenim indiferenti la vocea lui Dumnezeu; 
• il inselam pe Dumnezeu cu valori, prioritati si metode omenesti; • neglijam disciplinele spirituale ale rugaciunii, studiului Bibliei si meditare zilnica;
 • iubim lauda oamenilor si ne place sa fim in atentia tuturor; 
• avem un duh incapatanat si mandru si devenim aroganti si ironici cu ceilalti oameni; 
• avem un spirit de critica, vazand numai paiul din ochiul celuilalt; 
• aratam o predispozitie la gelozie, invidiindu-i pe cei ce par mai prosperi, mai puternici si mai bine situati; 
• un duh de descurajare si necredinta ne copleseste si ne pierdem increderea in Dumnezeu;
 • suntem indiferenti la chestiunile spirituale, substituind vitalitatea cu formalitatea spirituala; 
• avem un duh materialist si pragmatic si devenim zgarciti cu Dumnezeu si cu ceilalti;

Fiecare om este atât de plin de Duhul pe cât vrea să fie.

Străduiește-te să treci dincolo de o simplă tânjire a gândului. 

Fă-ți fața ca o cremene și începe să îți pui în ordine viața. 
Orice om este atât de sfânt pe cât își dorește să fie.
 Dar dorința trebuie să fie, într adevăr, irezistibilă. 
Leapădă orice obicei necreștin. 
Dacă alți creștini îl practică fără să îi mustre conștiința, poate că Dumnezeu te cheamă pe tine să te apropii mai mult de El decât sunt dispuși acești  creștini să o facă. 
Amintește- ți cuvintele:
 -Alții au voie, tu nu! 
Nu condamna și nu critica, ci caută o cale mai bună.
 Dumnezeu te va onora.  
Adu-l  pe Însuși Hristos în centrul inimii tale și păstrează-l acolo în mod continuu.
 Doar în Hristos vei găsi împlinire totală.
 În El poți fi unit cu Dumnezeu într -o părtășie lucidă, vitală.
 Deschideți inima pentru Duhul Sfânt i invită-L să te umple.
 – O va face!
 Nu lăsa pe nimeni să îți interpreteze Scriptura în așa fel încât să elimine darul Tatălui, Duhul. 
Fiecare om este atât de plin de Duhul pe cât vrea să fie. 
 Poartă-te mai aspru cu tine și mai blând cu alții.
 – Poartă-ți crucea, dar nu pune niciodată una pe spatele altcuiva. 
Cultivă părtășia cu Dumnezeu prin rugăciune, smerenie, ascultare și renunțare la sine. 
Dacă ne credem mai buni decât alţii, nu facem decât să fim pe placul diavolului, deoarece prin aceasta se descoperă mândria noastră. 
Singurul care poate stabili cine este mai bun este doar Dumnezeu. 
-Doamne, dar cu acesta ce va fi?
 a fost întrebarea lui Petru,
 dar Domnul nu a vrut să-i răspundă, ci l-a îndemnat să se ocupe de el însuși, iar soarta altora să o lase pe mâna celui ce se poate ocupa de ea.
 Isus i-a răspuns lui Petru:
- Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?
 -Tu vino după Mine.
 Ioan 21:22
Cred că este în firea omului, cea păcătoasă, să se intereseze de soarta altora ,dar fără intenţia de a ajuta, ci doar ,pentru cultura lui generală numită  clevetire după sfânta Carte, să se compare cu ei și apoi să ajungă la concluzia că el este mai bun. 
Dar, toate acestea nu vin de la Dumnezeu, ci din firea pământească.
 În plus, se mai întâmplă să aud spunându-se de la amvon că noi, cei prezenţi în biserică, am făcut o alegere bună venind în acel loc, spre deosebire de alţii care își pierd vremea prin cluburi și discoteci.
 Prin urmare, noi suntem mai buni decât cei care beau prin cluburi și nu-L caută pe Dumnezeu așa cum o facem noi. 
Cel puţin, eu asta înţeleg că se sugerează. 
După părerea mea, o atitudine mai bună ar fi să ne pară rău pentru cei aflaţi în discoteci și cluburi, deci departe de voia lui Dumnezeu, și să ne rugăm ca Dumnezeu să-i convingă și pe ei de păcatul și întunericul în care se află. 
Eventual, și chiar ar fi indicat, să invităm în fiecare săptămână cel puţin o persoană dintre colegii noștri de serviciu/școală sau vecini să vină la biserică. 
Sau să le vorbim acestora despre Dumnezeu cât de des cu putinţă și să avem curajul să ducem o viaţă curată și transparentă în mijlocul lor, pentru a fi o mărturie bună, iar cuvintele noastre să aibă suport faptic și, astfel, să fie băgate în seamă. 
Cu ce drept ne considerăm noi mai buni decât alţii, când Biblia spune că mântuirea se va da prin har, nu prin fapte!? 
Nu este treaba noastră să știm ce se va întâmpla cu unul și cu altul și,cu atât mai puţin, nu vine de la Dumnezeu sentimentul că eu sunt mai bun decât altul.
 Aceasta se numește mândrie și este exact păcatul care a stat la baza căderii lui Lucifer. 
Este un păcat ascuns, de care am ajuns să vorbim foarte rar... 
Fie ca Domnul Isus să ne dea mai multă smerenie și o implicare mai mare în mântuirea celor din jur.

Fără sfinţenie, nu poţi vedea pe Domnul!

Atunci cum va putea vedea păcătosul murdar pe Domnul? 
Dar cu adevărat păcătosul va trebui să Îl vadă, atunci când El va veni pe nori. 
Atunci orice ochi Îl va vedea şi toate inimile murdare for tremura şi vor fi îngrozite. 
Dar nu va fi niciodată posibil ca un păcătos să întâlnească pe Domnul în pace, să vadă faţa Lui şi să trăiască. 
Nepocăit şi păcătos, el se află sub condamnare, ca un prizonier al dreptăţii încălcate. Mânia lui Dumnezeu rămâne asupra lui. 
Cel care nu crede, a fost deja judecat. 
Plata păcatului este moartea.

În mod natural, este imposibil ca un păcătos să vadă pe Dumnezeu în pace, în vreme ce pornirile şi natura lui păcătoasă domnesc în el. 
Nu poate exista vreo potrivire între păcat şi sfinţenie.
 Inimii trebuie să îi fie plăcute caracterul, stăpânirea şi slujba lui Dumnezeu înainte ca ea să fie fericită în Dumnezeu. 
Păcătosului îi displace Dumnezeu şi poruncile Lui sfinte. 
El caută acele interese şi plăceri pe care Dumnezeu le-a interzis.
 Nu Îl va lăsa pe Dumnezeu să domnească peste el. 
O astfel de opoziţie în caracter şi gândire îi va ţine sufletul la o distanţă infinită de la prezenţa lui Dumnezeu şi de la a se bucura de El.

Păcatul îndrăgit în suflet îl va umple pe om de întuneric şi va exclude de la el lumina feţei lui Dumnezeu şi faptele bunăvoinţei Lui.
 Păcătosul, cu inima sa stricată şi înclinaţiile fireşti, nu se poate apropia de tronul de har. 
El nu are nici o dorinţă pentru aşa ceva. 
Prin faptele lui stricate, este un străin, un păgân, un vrăjmaş.
 De altfel, el nu are nici un fel de acces la Dumnezeu, nu are vreo părtăşie cu El, nu poate să îşi împace conştiinţa şi nici nu se poate pregăti pentru un Rai al sfinţeniei.
 Când trupul şi inima încep să cedeze şi păcătosul simte el însuşi că este atras în mod irezistibil către moarte şi judecată, la cine se va uita el? 
Îşi va ridica el ochii către cer? 
Vai! 
Dar el n-a căutat niciodată prietenia cu Dumnezeu, iar acum Dumnezeu nu este prietenul lui.
 După cum el a stat departe de Dumnezeu în viaţa lui pământească, acum Dumnezeu stă departe de el. 
Întunericul şi tristeţea se năpustesc peste mintea lui şi astupă astfel lumina raiului. 
Vina conştientă şi presimţirile groaznice anticipează mânia lui Dumnezeu.

De altfel, lumea cerească, cu toată gloria şi fericirea ei, ar fi un loc al chinului pentru o minte păcătoasă. 
Ce ar putea găsi păcătosul, cu inima şi natura lui stricate, dacă ar fi admis printre mulţimile de binecuvântaţi, ca fiind potrivit cu dorinţele şi natura care domneşte în inima lui? 
Ar descoperi acolo caracterul şi gustul a ceea ce este total opus celor pe care le are el. 
Ar descoperi orice preocupare sfântă şi spirituală din Rai ca fiind opuse înclinaţiilor sale. S-ar descoperi pe sine într-o singurătate totală, căci nici unul din toate milioanele de cetăţeni ai lumii cereşti nu ar fi potrivit să se asocieze cu el. 
S-ar simţi nepotrivit cu acea societate a celor binecuvântaţi. 
O singură privelişte a slavei lui Iehova i-ar umple sufletul de o durere de nedescris şi ar trezi în el viermele care niciodată nu moare. 
Acoperit de corupţie şi umplut cu o conştiinţă vinovată, el ar fugi mai degrabă din acel loc şi s-ar ascunde în întunericul care domină iadul, decât să suporte lumina, puritatea şi bucuriile Raiului.

Cititorule, dă-mi voie să te implor să examinezi adevărul imens care îţi stă înainte, fă aceasta ca o fiinţă trecătoare şi conştientă că are să dea socoteală. 
Nu vrei să ştii de ce anume e nevoie ca să poţi vedea pe Dumnezeu în pace? 
Şi cum trebuie să fii pentru a te bucura de harul Lui şi să fii fericit pentru totdeauna? Acesta este primul şi cel mai important lucru de care trebuie să te preocupi. 
Orice planuri ai avea în această lume, oricare ar fi ele, sunt de departe mai puţin importante decât ca tu să ai caracterul şi natura necesare pentru a avea parte de harul şi prietenia Creatorului tău. 
Dumnezeu ne-a asigurat în mod expres de faptul că fără sfinţenie, nu putem vedea faţa Lui şi să trăim. Acesta este un lucru clar stabilit şi ireversibil. 
Nu te înşela singur, deci, cu speranţa deşartă că ai putea fi binecuvântat cu harul Lui fără să ai sfinţenie în inimă şi în viaţă. 
Nu a declarat Dummnezeu că sfinţenia este indispensabilă pentru ca tu să te bucuri de El, aici pe pământ şi acolo în cer? 
Poate să îţi fie indiferent deci dacă ai sau nu această calificare atât de importantă pentru a fi primit în rai, ori dacă eşti sau nu încă în păcatele tale? 
Dacă mergi pe calea îngustă care duce la viaţă sau pe calea largă care duce la moarte? Poţi să consideri Raiul şi iadul ca pe nişte fleacuri? E
ste un lucru mărunt dacă vei fi condamnat în iazul de foc sau dacă vei locui pentru totdeauna în Paradisul lui Dumnezeu? 
Când aceste ceruri vor fi în flăcări şi elementele pământului se vor topi sub căldura toropitoare, când vocea arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu vor suna alarma generală şi vor chema lumea la judecată 
– o, cât de îngrozitor va fi când păcătoşii tremurând vor striga la munţi şi la stânci să cadă asupra lor şi să îi ascundă de vederea Judecătorului pe care L-au insultat...
 Nimeni nu mai poate fi atunci indiferent. 
Toate inimile care nu sunt sfinte şi care nu sunt alipite de Dumnezeu, vor fi atunci umplute de groază şi disperare.

Această zi groaznică va veni cu siguranţă: 
-dar eşti tu pregătit pentru aceste lucruri atât de serioase din acea zi? 
Fii sincer cu tine însuţi. 
Acum este un moment binecuvântat al harului; ziua de mâine poate face deja parte din veşnicie. 
Puneţi, aşadar, fără întârziere, această întrebare importantă: 
Am eu acea sfinţenie fără de care nu Îl pot vedea pe Domnul? 
Locuieşte dragostea lui Dumnezeu în inima mea? 
Sunt sentimentele mele orientate către lucrurile de sus? 
Sunt eu asemănător chipului lui Dumnezeu?
 Îmi găsesc eu plăcerea slujindu-I cu sfinţenie? 
Mă pocăiesc eu din inimă de păcat? 
Am eu Duhul lui Hristos şi sunt împăcat cu Dumnezeu prin sângele răscumpărător al Fiului? 
Cititorule, ţi-au fost puse iată aceste întrebări de cercetare personală. 
Lasă-ţi acum conştiinţa să răspundă la ele în prezenţa lui Dumnezeu. 
Eşti tu cu adevărat pocăit şi ai o gândire cerească, iertat de sângele Mielului şi înnoit prin Duhul Sfânt? 
Sau dimpotrivă, îţi mărturiseşte cumva conştiinţa cu tristeţe că eşti încă în păcatele tale, fără Dumnezeu şi fără speranţă în această lume? 
Atunci aceasta este concluzia ta. 
Mărturia conştiinţei tale este aceea că eşti departe de dragostea sfântă faţă de Dumnezeu şi departe de credinţa mântuitoare în Iisus; 
şi de aceea, eşti deja condamnat. 
Ce situaţie groaznică! 
Trezeşte-te, o, păcătosule, din siguranţa pe care o găseşti în păcat, şi ia aminte la pericolul care te ameninţă! 
Nu te-ai pregătit în nici un fel pentru ceasul morţii şi cu atât mai puţin pentru clipa când vei sta înaintea Judecătorului tău veşnic.
 Nu ai nici o calificare pentru a căpăta binecuvântările cereşti, nici o trăsătură de caracter necesară pentru laudele sfinte ale veşniciei, cu atât mai puţin pentru a locui în prezenţa unui Dumnezeu şi Mântuitor sfânt.

Cu această natură, tu va trebui să fii respins în cer, căci nici o inimă necurată, lipsită de pocăinţă şi de sfinţenie nu poate fi admisă acolo; şi fără dragoste supremă faţă de Dumnezeu şi fără să găseşti încântare în laudele Lui, lumea cerească ar fi un loc al suferinţei şi torturii pentru sufletul tău.

Oriunde se va afla păcătosul în lumea de dincolo, starea lui va fi mizerabilă.
 Opoziţia inimii lui faţă de Dumnezeu, natura lui murdară şi dragostea lui faţă de plăcerile păcatului vor constitui ingredientele principale ale iadului. 
Te implor să vezi cât de ucigaş eşti în ochii Creatorului tău, văzând că inima îţi este în vrăjmăşie faţă de El şi că refuză să Îl iubească şi să Îl slujească.
 El îţi cere să Îl iubeşti.
 Dar tu nu doreşti ca El să domnească peste tine.
 Cine este acela care şi-a împietrit inima împotriva lui Dumnezeu şi a sfârşit bine? 
Tu eşti gata să pieri în păcatul tău şi totuşi refuzi mâna Celui Preaînalt care este întinsă ca să te vindece. Ia în considerare vina grozavă de a respinge pe Fiul veşnic al lui Dumnezeu şi de a respinge chemările harului Lui. 
Cum vei putea scăpa, dacă vei sta nepăsător la o mântuire atât de mare? 
Te rog, nu lăsa ca plăcerile tale, câştigurile şi atracţiile acestei lumi să îţi distragă atenţia de la pericolul care te ameninţă, iar tu să rămâi neopocăit şi păcătos. 
Sfârşitul tău este moartea a doua, adică pedeapsa iadului.
 Dacă, după această avertizare severă, rămâi în nepocăinţă şi în neglijenţă faţă de Dumnezeu, nu doar că te joci cu riscul de a-ţi pierde sufletul, dar, mai mult, îţi vei agrava condamnarea finală. 
Dacă am privi înainte în timp, ne vom imagina cu groază cum vom vedea patul morţii tale ca un loc al groazei şi remuşcărilor, şi cum îţi vom auzi glasul în plângere amară spunând: 
-“secerişul a trecut, vara s-a sfârşit, şi eu tot nu sunt mântuit”. 
Dacă am privi înainte în timp la acea zi mare şi grozavă, te vedem ca pe un criminal tremurând, stând la stânga Judecătorului pe care l-ai jignit, gata să auzi sentinţa ireversibilă: "
-Pleacă de la mine, blestematule, în focul cel veşnic!" 
O, fereşte-te de o condamnare atât de înfricoşată, câtă vreme Dumnezeu se află pe tronul milei şi te încurajează să vii la El şi să trăieşti.
Vino la Dumnezeul plin de har, şi, cu pocăinţă adâncă, cere stăruitor iertare prin sângele lui Iisus!
 Aleargă la Mântuitorul!
 Împrieteneşte-te cu Judecătorul! 
Iată, El vine! 
Pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău! 
Fără sfinţenie, nu poţi vedea pe Domnul!