Sfinţească-se Numele Tău!

Gândirea modernă nu-i găseşte niciun sens acestei cereri privitoare la sfinţenia lui Dumnezeu.

Oare nu este Numele lui Dumnezeu sfânt cu desăvârşire şi de-a pururi sfânt?

De ce să cerem ca el să fie sfinţit?

Răspunsul ar putea să ne surprindă şi să ne smerească.

Dumnezeu, în dragostea Sa – dorind ca, prin rugăciune, copiii Săi să contribue la lucrarea Sa
– ne încredinţează un rol în procesul sfinţirii Numelui Său aici pe pământ.

De fapt,Tatăl este Cel care îi caută pe închinători, pe aceia care I se vor închina Lui în duh şi în adevăr.

Aşadar, acesta este un act de adorare.

El arată că ne aşezăm la picioarele lui Dumnezeu, pregătindu-ne pentru săvârşirea a ceea ce este drept.

Rugându-ne ca El să fie glorificat, ne amintim că suntem creaţi „spre lauda slavei harului Său” (Ef. 1:6).

Noi, creaturile finite?

Da.
Toate creaturile au fost aduse în existenţă pentru slava Sa.

Dar nu toate creaturile se roagă – cel puţin nu în maniera în care ne putem ruga noi, fiinţele umane.

Alegând să ne rugăm, ne aşezăm pe noi înşine şi tot ceea ce ne preocupă –lupte, eşecuri, speranţe, vise, relaţii, muncă, stări de confuzie, de neajutorare 
– în relaţie cu acest Nume sfânt,cu Numele care semnifică însăşi Fiinţa lui Dumnezeu.