Dumnezeu urăste implicarea trupului nostru în păcat.Înaintea Lui, alături de duhul si sufletul nostru, trupul este foarte important..."duhul ...sufletul si trupul vostru să fie păzite întregi” (1 Tes. 5:23).
Înţelegem astfel că omul este o fiinţă trinitară:
- omul este spirit – deţine capacitatea constiinţei, comunicării spirituale si intuiţiei;- omul este suflet – deţine raţiune, sentimente, voinţă;
- omul este trup – deţine un trup.
Trupul este vehicolul dat nouă de Dumnezeu pentru a călători în el în această lume iar Dumnezeu doreste să ne păstrăm trupul sfânt. Oamenii au atitudini diferite faţă de trup si, implicit, filosofii de viaţă potrivite cu
acestea:
Înţelegem astfel că omul este o fiinţă trinitară:
- „Totul pentru trup” – cei care ar da orice pentru trup, până si sufletul.
-nimic pentru trup” – cei care consideră trupul rău si păcătos, doar duhul si sufletul fiind importante, având o viziune ascetică asupra vieţii.
Dumnezeu este interesat de trupul nostru, El are o menire măreaţă pentru acesta, trupul nostru fiind Templul Duhului Sfânt (1 Cor. 6:19-20)
Noi suntem datori să îngrijim de trupul nostru, să ne ferim trupul de rău dar ,să nu ajungem să idolatrizăm trupul. Este vai de oamenii care ajung robi ai trupului. Trupul nu are standarde morale.
Cum putem face din trupul nostru o unealtă a răului?
1)- atunci când trupul este folosit pentru a seduce, determinând pe cineva să cadă în păcat; de exemplu, starurile acestei lumi care fac din trupul lor o unealtă a seducţiei, făurind astfel idoli din propriile lor trupuri. Trăim vremuri în care oamenii vor să impresioneze prin haine si nu prin evlavie sau credinţă. În 1 Tim. 2: 9-10, găsim scris că podoaba noastră trebuie să stea în, evlavie, în fapte bune, nu în podoaba de afară. Dumnezeu urăste graba de a ne conforma modelelor păcătoase ale lumii.
În Iac. 1:26 găsim scris că dacă nu stim să ne înfrânăm limba, religiozitatea noastră nu are nici o valoare.Limba care se grăbeste spre bârfă, spre vorbire de rău, care batjocoreste, e urâtă de Dumnezeu. Omul va da socoteală de orice cuvânt nefolositor care-l va fi rostit.
De aceea, pentru ca omul să poată fi „gura Domnului”, trebuie să despartă lucrurile de preţ de cele fără de preţ (Ier. 15: 16-19).
Avem datoria să vorbim ce e demn de vorbit si să tăcem când e demn de tăcut.
2)- atunci când folosim ochii pentru păcat.
Putem privi pentru a găsi viaţa sau putem privi pentru a găsi moartea.
Există o privire care ne poate omorî, ne poate duce în iad; de exemplu, Lot care a privit cu poftă spre câmpia roditoare
sau David care a privit cu poftă la Bat-Seba.
Privirea păcătoasă te poate duce în iad dar pe de altă parte, poţi să fii orb faţă de păcat, să nu-l vezi si să trăiesti; de exemplu, Iov a făcut un „legământ cu ochii” lui (Iov 31:1)
3)- atunci când folosim mâinile pentru păcat.
Atât ochii, cât si mâinile, picioarele, limba noastră trebuie să fie sfinţite de Dumnezeu si să aducă viaţă în trupul, duhul si sufletul nostru.
