vineri, 12 decembrie 2014

un lucru foarte necesar

Când suntem cu totul singuri şi izolaţi, Lui Îi place să fie însoţitorul nostru; atunci e, ca să spunem aşa, timpul ca El să se apropie, asemenea razei de soare care pătrunde într-o hrubă întunecoasă cât de mult poate;Cred că sunt două lecţii pe care le învăţăm în singurătate, lecţii pe care nu le-am putea învăţa altfel:una, a mă vedea pe mine însumi separat de oricine şi de orice - un lucru foarte necesar; iar cealaltă,a-L vedea pe Domnul într-o lumină deosebită, într-un mod special şi unic, separat de orice şi de oricine.
Powered By Blogger

Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului, şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.

visteria inimii

ogorul evangheliei