Pe ce cărare să păşesc.
Sunt două căi ce-mi stau în faţă:
E calea lumii ce mă-nvaţă
Să-i cad la pieptul ei de gheaţă,
Şi cea cu har dumnezeiesc.
A lumii cale, largă, plină
De fel şi fel de mărfuri seci,
De oameni ce adânc se-nchină
La monumentul ei de tină
Sorbind plăceri care-nvenină,
E calea beznelor de veci!
Şi-i calea Harului divin
În care dragostea-i stăpână.
Pe ea doar mântuiţii vin
Cu inimi arse de suspin
Urcând spre cer cu suflet plin
De dor şi sete de Lumină!
De mii de ori de-s pus s-aleg,
Aleg cărarea vieţii sfinte;
Dorinţa firii vechi o neg
Din neputinţă mă dezleg
Şi de Isus cu drag mă leg
În tari, curate legăminte.
Aleg să împlinesc Cuvântul
Fugind de poftele din lume;
Nu mă va-mpiedica pământul
Cu vraja lui şi nici mormântul
Să fiu în slavă cu Preasfântul
Şi-aici să-i cânt slăvitu-I Nume!
Aleg să-mpărtăşesc iubirea
Cu cei ce n-o cunosc nicicum.
Aleg s-arăt tămăduirea
În Cel ce e Desăvârşirea
Acelor ce-au ales pieirea
Şi merg orbiţi pe largul drum!
Aleg să fiu umanul vas
În care El să-şi toarne mirul.
Şi-aici în trecătorul ceas
În viaţa ce mi-a mai rămas
Aleg Luminii să-i fiu glas
Şi Harului ceresc potirul.
Aleg pe Domnul să-L slujesc
Mărturisind a Sa-ndurare!
Şi-n omul meu duhovnicesc
Amirosind parfum ceresc
Mai plin de El mă lupt să cresc
Urcând îngusta Lui cărare.
