Una din cele mai frumoase metafore
biblice este asemănarea ființei umane cu vasul de lut.Modelarea din lut a vaselor trebuitoare
în casă a însoțit istoria prin toate erele ei și, chiar astăzi, când ele
slujesc unor nevoi practice limitate, meșteșugul olarului supraviețuiște ca
îndeletnicire artistică.Virtual toate culturile lumii au trecut prin
faza olăritului, conferind astfel caracter universal metaforei biblice.Scopul prim al asemănării este intenția
de a ilustra autoritatea Creatorului asupra creației Sale, faptul că El
prelucrează oameni, conduce destinele națiunilor și are abilitatea de a-Și duce
la împlinire planurile (Ieremia 18; Romani 9:21-23).
Lutul este un Agent Responsabil
Faptul că unele vase nu izbutesc se
datorează lutului.
Olarul divin acordă materialului uman un
anumit grad de libertate, care-i dă dreptul să nu stea pasiv pe roată. Îndelung
răbdător, Dumnezeu e dispus să încerce de multe ori.
După repetate și constante împotriviri
ale lutului de a se lăsa prelucrat, Olarul este nevoit să-l abandoneze, ca
refractar intențiilor Sale.
Când Scriptura spune că Domnul a
împietrit inima lui Faraon, trebuie să înțelegem că, din momentul respectiv, El
a validat alegerea continuă a acestuia, după ce-i dăduse suficiente ocazii de a
se supune hotărârii Sale. De la punctul respectiv nu mai era întoarcere pentru
Faraon; împotrivirea lui ajungând la limită.
Când apostolul spune despre astfel de
”vase ale mâniei”, că au fost ”făcute pentru pieire”, înțelegem că ele singure
și-au hotărât destinul, iar Dumnezeu, în cele din urmă, a sancționat alegerea
lor, dar numai după ce le-a ”suferit cu multă răbdare”, oferindu-le suficient
timp și multiple oportunități de a coopera cu El. Expresia ”făcute pentru
pieire” trebuie înțeleasă ca deturnate prin ele însele înspre destinul pieirii,
după ce și-au permis să se deterioreze moral până la picioarul scării, devenind
irecuperabile, în pofida cunoașterii adevărului revelat și a luminii pe care
Creatorul a oferit-o fiecărui om (Romani 2:15).
Vasul Este Destinat Folosinței
Despre Saul din Tars, Domnul spunea că,
”este un vas, pe care l-am ales”, alegere în urma căreia Pavel se considera un
rob, fără drepturi, fără ambiții personale, întotdeauna la dispoziția
Stăpânului.
Utilitatea dă valoare practivă unui vas.
Nu de virtuțile artistice ale obiectului este interesată Scriptura. Referința
din Marcu 14:3, care precizează că vasul spart de Maria din Betania era de
alabastru, nu face decât să accentueze valoarea prinosului oferit de ea lui
Christos. Despre mir ni se spune că ”era foarte scump”, măcar că și vasul ar fi
fost bine prețuit de colecționarii de obiecte de artă. De îndată ce un vas
devine ”artistic”, utilitatea lui practică încetează. Asistând la scenă,
ucenicii au regretat ”risipa” mirului, nu spargerea vasului … Apoi, este normal
ca o substanță de preț să fie păstrată într-un vas de valoare, sau măcar unul
care să asigure prezervarea conținutului. Valoarea conținutului se răsfrânge
asupra vasului.
Vasul Are Nevoie de Curățire …
… ca să devină util (2 Timotei 2:20-21).
Este posibil, deși nu probabil, ca un vas de argint să fie destinat unei
”întrebuințări de ocară”, iar unul de lemn dedicat unei folosințe nobile.
Condiția pentru ca vasul să-și poată împlini menirea este starea lui de
curățire, indiferent din ce material este confecționat. Apostolul dezleagă
imediat metafora, afirmând că se referea la oameni (2:21). ”Vasul” este un
agent responsabil, care poate fi restaurat la scopul inițial, pentru care a
fost creat, dacă își recunoaște condiția și nevoia și se supune procesului de
curățire. Pentru Saul curățirea vasului a însemnat să-i cadă de pe ochi solzii
orbirii sale spirituale (Fapte 9:18).
Chiar dacă vasul uman este de viță
nobilă, de poziție socială proeminentă, de înaltă educație, sau înzestrat cu
talente excepționale, câtă vreme nu se curățește, va rămâne nefolositor
Împărăției. Perspectiva umană este diferită de cea divină. După cum obiectul de
artă păstrat în vitrină (muzeu) apreciat și râvnit de oameni rafinanți în ale
artei, nu este un vas util, tot astfel, credinciosul poate fi ocupantul unei
funcții suspuse în biserică sau organizație, cu numele precedat de titluri
sonore, deținătorul multor diplome obținute la universități reputate, și totuși
nefolositor pentru casa Stăpânului, când este evaluat după standardele Sale.
Conținut
Dumnezeu dorește să umple cu prezența Sa
vasul ființei umane, să stea pe tronul inimii și să restaureze prin mântuire,
alături de Sine, destinul ei veșnic. El nu se va mulțumi doar cu o fațadă
lustruită. Vasul este ori înnobilat, ori pângărit, în funcție de conținutul
lui. În domeniul spiritual, ca și în natură, nu există vid. Nu este om fără
apartenență spirituală, fie că știe cui aparține, fie că habar n-are (Romani
6:19-22). Apartenența spirituală este descrisă în Scriptură ca robie, fie a
păcatului, fie a neprihănirii.
Vasul curățit va fi onorat de Stăpân,
încredințându-i conținutul de mare preț (2 Corinteni 4:7), iar perisabilitatea
lui pune și mai bine în evidență valoarea conținutului.
Perisabilitatea trupului uman este al doilea
înțeles al metaforei vasului de lut. Suferința, boala, oboseala și bătrânețea
ne aduc aminte că suntem vase trecătoare, uneori ciobite, alteori crăpate, care
dăinuesc numai, ”până nu se sparge găleata la izvor și până nu se strică roata
de la fântână”.
