duminică, 11 mai 2014
Drumul spre cer_amalia preda -
1. Ţi-aduci aminte ziua în care Isus salvare ţi-a dat
Tu n-ai cuvinte să-I ceri iertare pentru trecutul pătat
Lângă o cruce tu ai început un drum spre veşnicie
Şi ai promis că vei merge pe el mereu pân’ la sfârşit.
Ţi-aduci aminte ce fericire sufletul tot ţi-a umplut
Fiori de viaţă şi de iubire în tine au renăscut
N-ai fi crezut că poţi da înapoi un pas, nici o secundă
Dar n-ai ştiut câte vânturi şi ploi vor vrea să te ascundă.
R: Căci drumul spre cer este plin deseori
Cu spini şi lacrimi în loc de flori
Să-naintezi pe el nu e uşor.
Drumul spre cer trece prin Golgota
Este îngust dar e drept, nu uita
Şi e frumos când porneşte din inima ta.
2. Ţi-aduci aminte clipa în care tu ai căzut obosit
Ştiu amintirea şi ea te doare, primul tău pas greşit
Furtuna lumii din jurul tău te-a prins ca-ntr-o capcană.
Săgeţi de foc îţi umpleau timpul tot , de rană lângă rană !
Ţi-aduci aminte şoapte amare îţi repetau: ”Eşti pierdut!”
N-aveai putere să-ţi ceri iertare şi s-o iei de la-nceput
Însă un glas de aproape, duios, ţi-a spus: ”Sunt lângă tine!”
Eu nu te las să rămâi singur jos, o, nu, “Vino la Mine!”
3. Mai sunt şi astăzi clipe în care vrei să priveşti înapoi
Speranţa piere, lupta-I prea mare, şi te târăşti prin noroi
Să-ţi aminteşti însă când eşti căzut, “Isus te mai iubeşte !”
În clipa grea e lângă tine pe drum, şi nu te părăseşte.
Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile
El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului, şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.