Când
trec prin zile grele și sufletu-mi suspină,
Și-n
jur e întuneric și nu primesc lumină,
Când
cerul de de-asupră-mi e doar un negru nor,
Alerg
spre Tine, Doamne, cerându-Ți ajutor.
Ca
un copil ce vine la mama să-i arate,
O
jucărie spartă, ținând-o pe la spate,
Cu
ochi jucând în lacrimi și sufletul zdrobit,
Alerg
și eu la Tine, Părinte prea iubit.
Și Îți
aduc la Cruce un vis neîmplinit,
Și o
credință slabă, de-abia mai pâlpâind,
Un
vas lovit de valuri, un suflet amăgit,
Alerg
astfel spre Tine, o, Domnul meu iubit.
Și Îți
zăresc ființa și ochii iubitori,
Cum
tot privesc în zare, din noapte până-n zori,
Cu
nespusă iubire, supremă gingășie,
Plin
de răbdare sfântă, umplut de bucurie.
Când
m-ai văzut târându-mi cu greu al meu toiag,
Înfrânt
de insuccese, de traiul meu amar,
Dar
hotărât în mine s-ajung la scopul meu,
Mergând
mereu-nainte, s-ajung la Dumnezeu.
Și,
câtă bucurie în suflet mi-a pătruns,
Când
aripi de credință naintea Ta m-au pus.
Și
Fața-Ți minunată spre mine Ți-ai întors,
Spunându-mi
cu iubire : ”Eu sunt Isus Hristos !
Sunt Cel care-n iubire pe cruce am murit,
Ca să-ți
aduc iertare, copile prea iubit,
Ce
mult mă bucur astăzi c-așa zdrobit cum ești,
Te-ai
îndreptat spre Mine și-alegi să Mă iubești.”
Doar
cel care din groapa mocirlei a fost scos,
Începe
să-nțeleagă iubirea lui Hristos,
Și-i
înflorește-n suflet, în murmur minunat,
Un
mugur din iubirea Celui ce S-a-ntrupat.
Am
mers și eu la Cruce și am gustat iubirea,
Ce
mi-a schimbat viața și fapta și gândirea,
Și a
făcut din vasul de lume sfărâmat
Un
vas de-aleasă cinste, umplut cu mir de nard.
De-atunci,
doresc în juru-mi parfumu-I să-l revărs,
Ca
cei zdrobiți de lume, să-L caute intens,
Și să
afle iubirea ce mi-a adus și mie,
Deplina mântuire, profunda bucurie.
