El este Dumnezeu şi are dreptul să facă cum îi place. Dumnezeu este suveran chiar când îşi arată îndurarea. Dumnezeu nu este obligat să-Şi restricţioneze îndurarea faţă de iudei.
El are dreptul să-Şi cheme poporul dintre neamuri sau non-iudei.
Aceasta poate fi văzut în Vechiul Testament.
Pavel citează exemple din Osea şi Isaia care arată că Dumnezeu îşi lasă harul nerestricţionat să meargă şi la neiudei.
Primul citat este în versetul 25 şi este luat din Osea 2:22.
Acolo poporul Israel este subiectul, dar de când s-au arătat necredincioşi faţă de Dumnezeu, Dumnezeu i-a numit “numai sunt poporul Meu”.
Dumnezeu nu mai recunoaşte legătura cu poporul Său.
Dar acum Pavel aplică acest verset pentru ai face să înţeleagă că Dumnezeu va vorbi în viitor din nou despre ei ca “popor al Meu” şi despre Israel ca “iubitul” Lui.
Aceasta poate însemna că cei din poporul Israel vor crede în Domnu Isus
. Ei sunt poporul recunoscut de Dumnezeu ca “poporul Meu”.
Acest lucru poate fi aplicat la neamuri.
Dumnezeu nu formase o legătură specială cu ei.
Dar dacă din aceste neamuri oamenii acceptă pe Domnul Isus ca Mântuitor şi Domn ei se pot considera ca parte din “poporul Meu”.
Următorul citat din Osea 1.10 vorbeşte despre chemarea păgânilor.
“Fiii Dumnezeului Celui Viu “ sunt menţionaţi.
Aceasta este o expresie tipică pentru relaţia pe care creştinul o are cu privire la Dumnezeu.
Dumnezeu nu ar mai putea să aibe contact fie cu iudeii, fie cu păgânii.
Despre ambele grupe se spune: “nu sunt poporul Meu”.
Pentru iudei aceasta a fost adeverit când Dumnezeu trebuise să-Şi rupă legătura cu ei ca o consecinţă a necredincioşiei lor.
Captivitatea de acum 2500 ani şi timpurile neamurilor, de atunci, au avut un bilanţ trist.
Dumnezeu întodeauna îi lasă pe păgâni să mergă pe drumul lor şi acum Pavel, apostolul neamurilor citează acest verset că dovadă că toţi aceia care fuseseră chemaţi de Dumnezeu din mijlocul iudeilor şi neamurilor sunt numiţi de El “fii ai Dumnezeului celui viu”.
De fapt proorocul Isaia este citat de Pavel pentru a susţine discursul despre Harul suveran lui Dumnezeu (Isaia1:9).
Oricât de numeros ar fi Israel, dacă neprihănirea lui Dumnezeu şi-ar urma cursul, judecata ar trebui săvină peste ei. Nimeni nu ar mai fi rămas din Israel dacă Harul limitat al lui Dumnezeu nu ar aduce salvareapentru o rămaşiţă.
Lucrarea pe care Dumnezeu o va termina pe pământ (versetul 28), este judecata care va lovi pe poporul credincios al lui Israel în neprihănire.
Aceasta va avea loc după răpirea Bisericii.
Cea care va fi rămăşiţă, va fi datorită milei suverane divine.
În timp ce toate planurile eşuează, El va fi totuşi Domnul unui neam mare, dincare se va dezvolta această rămăşiţă în mileniu.
Tot datorită acestui fapt, pentru rămăşiţă, neprihănirea luiDumnezeu, a fost pe deplin exercitată în Domnul Isus Hristos.
Rămăşiţa va recunoaşte aceasta.
Şi alţi prooroci vorbesc despre acest lucru de asemenea în versetele 30-33 apare concluzia;
- neamurile au participat în neprihănire pe principiul credinţei.
Mai înainte ai văzut în Romani că singurul mod de a fi plăcut înaintea luiDumnezeu este credinţa.
Israel a eşuat în obţinerea neprihănirii înaintea lui Dumnezeu.
De ce au eşuat ?
Pentrucă ei credeau că Dumnezeu le-ar da neprihănirea pentru ţinerea legii.
Dar când a venit Domnul Hristos ei nu l-au suferit.
El le-a descoperit că încercările lor de a ţine legea, le servea doar să-i facă să se simtă mai importanţi. Starea rea a minţii lor a fost dezvăluită la venirea Lui “în Sion” (versetul 31).
De aceea ei nu-Lputeau suferi şi L-au respins.
Deoarece L-au respins au eşuat şi au ieşit de sub binecuvântare.
Romani 9 concluzionează arătând nu o dată că inima lui Dumnezeu nu face diferenţă între Dumnezeu şi neamuri.
Singura condiţie să ai parte de binecuvântări este să te încrezi în El !
Făcând aşa nu vei rămânea de ruşine !
